Pr. Arsenie Boca - Canonizare după Sfinții Părinți?

[Dr. Victor Ardeleanu]

Pictura antihristică a Părintelui Arsenie Boca

Pentru a înțelege și prin vedere cât de mult Părintele Arsenie Boca s-a propovăduit pe sine în locul lui Hristos, ca și ereziile scrise și pictate ale sfinției sale, vă recomandăm să descărcați și să priviți lucrarea de mai jos care conține foarte multe imagini lămuritoare (numită Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți:

https://888adevarul8despre8arseniebo...tilor-parinti/

Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos arăta așa:



În toate Sfintele Icoane Ortodoxe este pictată aceeași Persoană, indiferent de secol, stil sau materiale. În picturile apusene, însă, se reprezintă diferiți oameni, cărora pictorii le dau numele de Hristos, modelele lor devenind astfel înlocuitori de Hristos, hristoși mincinoși sau antihriști. Pictorii aleg modelele care li se par cele mai frumoase persoane, fiindcă Mântuitorul este, a fost și va fi cel mai frumos om, fiind Dumnezeu-Omul.

Părintele Arsenie Boca a considerat că cel mai frumos om de pe pământ, cel mai potrivit să-L reprezinte pe Hristos, este chiar sfinția sa. Așadar nu numai că a mințit prin pictură, dar s-a și mândrit. Însă ucenicii sfinției sale mărturisesc că picta numai cum avea vedeniile. Aceasta însemnă că vedeniile preacuvioșiei sale nu erau de la Sfântul Duh (Duhul Adevărului Care a păstrat prin Sfânta Tradiție Adevărata Icoană a Domnului nostru Iisus Hristos Adevărul), ci de la tatăl minciunii, care de la început a fost ucigaș de oameni, vrând să-i despartă de Dumnezeu.

Așadar, în cel mai bun caz, dacă nu a fost viclean, Părintele Arsenie Boca este o victimă a înșelării diavolești:

În prealabil postat de Dr. Victor Ardeleanu

Într-un singur lucru nu am fost de acord cu Părintele Arsenie Boca, atunci când s-a împotrivit el însusi Domnului nostru Iisus Hristos si Trupului Său Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit.

Mai nebunule, bate-te peste gura!
Ai fost tu de fata atunci, acolo?

[Dr. Victor Ardeleanu]

[Dr. Victor Ardeleanu]

Candva, in cadrul unei conferinte studentesti, Parintele Teofil Paraianu isi exprima recunostinta fata de Parintele Arsenie. Zice asa, in public, in anul 2004:

In 1942 am vorbit la noi la manastire cu parintele Arsenie Boca si parintele mi-a spus sa zic "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul"; si am zis.
Asta este ceea ce am invatat de la Parintele Arsenie
si eu cred ca Parintele Arsenie este, intr-un fel, ctitor al vietii mele."

(extras din cartea "Bucuriile credintei")

[Dr. Victor Ardeleanu]

Cu totul altfel arată Împăratul Slavei Răstignit:





Vedeți, este un Altul, diferit de Părintele Arsenie Boca ce s-a pictat pe sine pe o cruce strigând la oameni ca să vină la el.



Pe Domnul Hristos îl adorăm, pe Părintele Arsenie Boca nu-l disprețuim, nu-l urâm, îl cinstim ca pe un ieromonah ortodox adormit, dar nu îl putem considera ca Sfânt, câtă vreme nu a respectat nici Erminia Ortodoxă nici Sfânta Tradiție.

http://ortodoxiatinerilor.ro/modele-...e-arsenie-boca


Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca şi sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăţiei”…

Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (şi apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriaşă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulţimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câţiva ani de la călugărirea mea şi intrarea mea în preoţie, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influenţă în popor, o faimă de predicator şi de preot. Datorită cunoştinţelor ce le adunasem în vremea studiilor, şi pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste şi mă credea excepţional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, şi mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credinţe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuieşte – şi abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca îşi reafirma „hotărârea de a stăvili din pastoraţia noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoştinţă, prin agenţi infiltraţi, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri şi din această cauză a avut de suferit”.

Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej şi de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicaţie pentru „ratarea” acestei oportunităţi, nu poate fi decât… fuga de slavă deşartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Ştiu cu siguranţă că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaşte, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forţată şi apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai ştim, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relaţii cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoaşterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!..

Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)…

Pentru a încheia acest capitol, menţionăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureştiului şi atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiţiei de „marginal”, şi încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conştiinţă a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce priveşte atitudinea faţă de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărţi de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi le urmaţi credinţa”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care şi-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepţionali…

După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzaţia de „activitate ce dăunează intereselor bisericeşti”, Părintele Arsenie Boca îşi începe peregrinarea prin Bucureşti, unde va locui şi lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele îşi va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaş de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puţin înaintea morţii şi care constituie testamentul său spiritual. Deşi misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generaţii de preoţi şi credincioşi. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterităţii. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justeţe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porţi în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu şi-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârşeţ, deşi nelipsită de îndrăzneţe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat!

În încheiere voi spune doar că şi Părintele Profesor Dumitru Stăniloae şi Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toţi aceşti ani, s-au uitat pe sine şi au făcut totul pentru alţii, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru ţara lor, pentru Ortodoxia românească şi universală. S-a mai spus şi de către alţii, o spun şi eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaşti”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”.

Cu alte cuvinte, aşadar, nădăjduiesc că vom şti, pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii

În prealabil postat de Dr. Victor Ardeleanu

Cu totul altfel arată Împăratul Slavei Răstignit:





Vedeți, este un Altul, diferit de Părintele Arsenie Boca ce s-a pictat pe sine pe o cruce strigând la oameni ca să vină la el.



Pe Domnul Hristos îl adorăm, pe Părintele Arsenie Boca nu-l disprețuim, nu-l urâm, îl cinstim ca pe un ieromonah ortodox adormit, dar nu îl putem considera ca Sfânt, câtă vreme nu a respectat nici Erminia Ortodoxă nici Sfânta Tradiție.

http://ortodoxiatinerilor.ro/modele-...e-arsenie-boca


Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca şi sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăţiei”…

Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (şi apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriaşă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulţimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câţiva ani de la călugărirea mea şi intrarea mea în preoţie, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influenţă în popor, o faimă de predicator şi de preot. Datorită cunoştinţelor ce le adunasem în vremea studiilor, şi pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste şi mă credea excepţional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, şi mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credinţe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuieşte – şi abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca îşi reafirma „hotărârea de a stăvili din pastoraţia noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoştinţă, prin agenţi infiltraţi, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri şi din această cauză a avut de suferit”.

Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej şi de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicaţie pentru „ratarea” acestei oportunităţi, nu poate fi decât… fuga de slavă deşartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Ştiu cu siguranţă că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaşte, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forţată şi apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai ştim, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relaţii cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoaşterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!..

Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)…

Pentru a încheia acest capitol, menţionăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureştiului şi atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiţiei de „marginal”, şi încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conştiinţă a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce priveşte atitudinea faţă de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărţi de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi le urmaţi credinţa”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care şi-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepţionali…

După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzaţia de „activitate ce dăunează intereselor bisericeşti”, Părintele Arsenie Boca îşi începe peregrinarea prin Bucureşti, unde va locui şi lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele îşi va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaş de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puţin înaintea morţii şi care constituie testamentul său spiritual. Deşi misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generaţii de preoţi şi credincioşi. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterităţii. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justeţe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porţi în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu şi-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârşeţ, deşi nelipsită de îndrăzneţe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat!

În încheiere voi spune doar că şi Părintele Profesor Dumitru Stăniloae şi Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toţi aceşti ani, s-au uitat pe sine şi au făcut totul pentru alţii, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru ţara lor, pentru Ortodoxia românească şi universală. S-a mai spus şi de către alţii, o spun şi eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaşti”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”.

Cu alte cuvinte, aşadar, nădăjduiesc că vom şti, pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii

În prealabil postat de Dr. Victor Ardeleanu

http://ortodoxiatinerilor.ro/modele-...e-arsenie-boca


Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca şi sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăţiei”…

Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (şi apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriaşă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulţimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câţiva ani de la călugărirea mea şi intrarea mea în preoţie, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influenţă în popor, o faimă de predicator şi de preot. Datorită cunoştinţelor ce le adunasem în vremea studiilor, şi pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste şi mă credea excepţional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, şi mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credinţe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuieşte – şi abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca îşi reafirma „hotărârea de a stăvili din pastoraţia noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoştinţă, prin agenţi infiltraţi, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri şi din această cauză a avut de suferit”.

Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej şi de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicaţie pentru „ratarea” acestei oportunităţi, nu poate fi decât… fuga de slavă deşartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Ştiu cu siguranţă că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaşte, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forţată şi apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai ştim, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relaţii cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoaşterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!..

Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)…

Pentru a încheia acest capitol, menţionăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureştiului şi atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiţiei de „marginal”, şi încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conştiinţă a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce priveşte atitudinea faţă de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărţi de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi le urmaţi credinţa”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care şi-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepţionali…

După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzaţia de „activitate ce dăunează intereselor bisericeşti”, Părintele Arsenie Boca îşi începe peregrinarea prin Bucureşti, unde va locui şi lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele îşi va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaş de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puţin înaintea morţii şi care constituie testamentul său spiritual. Deşi misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generaţii de preoţi şi credincioşi. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterităţii. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justeţe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porţi în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu şi-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârşeţ, deşi nelipsită de îndrăzneţe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat!

În încheiere voi spune doar că şi Părintele Profesor Dumitru Stăniloae şi Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toţi aceşti ani, s-au uitat pe sine şi au făcut totul pentru alţii, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru ţara lor, pentru Ortodoxia românească şi universală. S-a mai spus şi de către alţii, o spun şi eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaşti”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”.

Cu alte cuvinte, aşadar, nădăjduiesc că vom şti, pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii

În prealabil postat de Dr. Victor Ardeleanu

Pictura antihristică a Părintelui Arsenie Boca

Pentru a înțelege și prin vedere cât de mult Părintele Arsenie Boca s-a propovăduit pe sine în locul lui Hristos, ca și ereziile scrise și pictate ale sfinției sale, vă recomandăm să descărcați și să priviți lucrarea de mai jos care conține foarte multe imagini lămuritoare (numită Grozăviile neasemănate de la Drăgănescu și viața Părintelui Arsenie Boca în lumina Sfinților Părinți:

https://888adevarul8despre8arseniebo...tilor-parinti/

Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos arăta așa:



În toate Sfintele Icoane Ortodoxe este pictată aceeași Persoană, indiferent de secol, stil sau materiale. În picturile apusene, însă, se reprezintă diferiți oameni, cărora pictorii le dau numele de Hristos, modelele lor devenind astfel înlocuitori de Hristos, hristoși mincinoși sau antihriști. Pictorii aleg modelele care li se par cele mai frumoase persoane, fiindcă Mântuitorul este, a fost și va fi cel mai frumos om, fiind Dumnezeu-Omul.

Părintele Arsenie Boca a considerat că cel mai frumos om de pe pământ, cel mai potrivit să-L reprezinte pe Hristos, este chiar sfinția sa. Așadar nu numai că a mințit prin pictură, dar s-a și mândrit. Însă ucenicii sfinției sale mărturisesc că picta numai cum avea vedeniile. Aceasta însemnă că vedeniile preacuvioșiei sale nu erau de la Sfântul Duh (Duhul Adevărului Care a păstrat prin Sfânta Tradiție Adevărata Icoană a Domnului nostru Iisus Hristos Adevărul), ci de la tatăl minciunii, care de la început a fost ucigaș de oameni, vrând să-i despartă de Dumnezeu.

Așadar, în cel mai bun caz, dacă nu a fost viclean, Părintele Arsenie Boca este o victimă a înșelării diavolești:

http://ortodoxiatinerilor.ro/modele-...e-arsenie-boca


Preacuviosul Părinte Ieromonah Arsenie Boca şi sfânta sa lucrare: „Cărarea Împărăţiei”…

Este adevărat că popularitatea de care s-a bucurat Părintele Arsenie Boca la Mănăstirea Sâmbăta (şi apoi la Mănăstirea Prislop) a fost uriaşă. Dar trebuie adăugat că Părintele nu a căutat acest lucru, ci „mulţimile îl îmbulzeau, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu” (Luca 5,1): „După câţiva ani de la călugărirea mea şi intrarea mea în preoţie, mi s-a întâmplat un lucru pe care nu l-am urmărit: o mare influenţă în popor, o faimă de predicator şi de preot. Datorită cunoştinţelor ce le adunasem în vremea studiilor, şi pe care le aplicam unde se putea face aceasta, poporul sărea marginile aprecierii juste şi mă credea excepţional de înzestrat. De nenumărate ori am încercat, şi mai încerc, a le mai stinge capriciile unei credinţe necontrolate, cea de domeniul fanteziei – că aceasta nu mântuieşte – şi abia am izbutit să-i scad la o iubire pe care mi-o păstrează fără să mă mai întrebe”… Într-o pagină de jurnal, Părintele Arsenie Boca îşi reafirma „hotărârea de a stăvili din pastoraţia noastră, tot inutilul magic după care umblă poporul”. De altfel, inclusiv Securitatea lua la cunoştinţă, prin agenţi infiltraţi, de faptul că „lumea i-a făcut o falsă reclamă, a exagerat anumite lucruri şi din această cauză a avut de suferit”.

Dosarul informativ al Părintelui Arsenie Boca ne permite să completăm acest tablou. Astfel aflăm că, începând din anul 1946, Părintele era „cunoscut de domnul ministru Gheorghiu-Dej şi de Teohari Georgescu … care voiau să-l promoveze într-un post de episcop”. (Singura explicaţie pentru „ratarea” acestei oportunităţi, nu poate fi decât… fuga de slavă deşartă!) Mai mult, conform mărturiei IPS Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, după anul 1948, însuşi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Justinian Marina, plănuia să-l ridice pe Părintele Arsenie la rangul de arhiereu: „Ştiu cu siguranţă că Patriarhul se gândea să-l cheme la treapta arhieriei, dar, precum se cunoaşte, Arsenie a fost arestat, dus în lagăre de muncă forţată şi apoi, practic, obligat să rămână inactiv” Mai ştim, de asemenea, că în acea vreme Părintele Arsenie Boca se afla în bune relaţii cu Petru Groza. Prin urmare, nu i-ar fi fost deloc greu să profite de pe urma acestor „simpatii”! De ce a preferat în locul puterii – arestările, în locul confortului – urmăririle, în locul recunoaşterii – marginalizarea, este la îndemâna oricui să răspundă!..

Despre Lidia Stăniloae: „Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae” (Humanitas, 2000)…

Pentru a încheia acest capitol, menţionăm că Lidia Stăniloae avea să recunoască, peste ani, în Părintele Arsenie Boca – cu care se întâlnise întâmplător pe stradă – „o persoană anonimă, un trecător pe străzile Bucureştiului şi atât”. Acest anonimat asumat constituie, în opinia mea, latura cea mai fascinantă a biografiei Părintelui Arsenie Boca. Acceptarea condiţiei de „marginal”, şi încă până la moarte, nu putea veni decât dintr-o deplină conştiinţă a lepădării de sine: „trebuie să fim dezbrăcaţi de orice şi numai pe Dumnezeu să-l avem în suflet”. În ce priveşte atitudinea faţă de profesorul său de altădată, ni se pare elocventă însemnarea Părintelui de pe spatele unei cărţi de vizită, primită cu ani în urmă de la Dumitru Stăniloae. Este vorba despre faimosul paragraf 13,7 din Epistola către Evrei: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare-aminte cum şi-au încheiat viaţa şi le urmaţi credinţa”. Este, poate, cel mai inspirat „epilog” la o prietenie care şi-a pus amprenta pe destinul a doi oameni excepţionali…

După înlăturarea de la Mănăstirea Prislop (1959), sub acuzaţia de „activitate ce dăunează intereselor bisericeşti”, Părintele Arsenie Boca îşi începe peregrinarea prin Bucureşti, unde va locui şi lucra timp de aproape un deceniu (1959-1968). Sub încadrarea modestă de „muncitor pictor”, Părintele îşi va lăsa amprenta asupra celui mai impunător lăcaş de cult din capitală: Biserica Sfântul Elefterie Nou. După anul pensionării (1968), se dedică pictării Bisericii din localitatea Drăgănescu (jud. Giurgiu), pe care o termină cu puţin înaintea morţii şi care constituie testamentul său spiritual. Deşi misiunea „publică” de propovăduire îi fusese interzisă, Părintele nu va înceta să îndrume sufletele a generaţii de preoţi şi credincioşi. Însă, de acum înainte, mesajul pe care îl va transpune în pictură se va adresa cu precădere posterităţii. Profesorul Nichifor Crainic observa cu justeţe: „Este un stil nou, o pictură nouă, ca viziunea nouă pe care o porţi în suflet”. Aspectul vizionar al picturii Părintelui Arsenie Boca nu a putut trece neobservat, însă nu şi-a aflat (încă) erminia teologică corespunzătoare. Prezentarea detaliată din albumul „Biserica de la Drăgănescu – Capela Sixtină a Ortodoxiei româneşti” (Deva, 2005), datorată PS Părinte Episcop Daniil Stoenescu de la Vârşeţ, deşi nelipsită de îndrăzneţe conexiuni teologice, este mai degrabă una descriptiv-didactică. Riscurile unei interpretări hazardate sunt, astfel, de neînlăturat!

În încheiere voi spune doar că şi Părintele Profesor Dumitru Stăniloae şi Preacuviosul Părinte Arsenie Boca, în toţi aceşti ani, s-au uitat pe sine şi au făcut totul pentru alţii, pentru Biserica pe care a slujit-o, pentru ţara lor, pentru Ortodoxia românească şi universală. S-a mai spus şi de către alţii, o spun şi eu, că a-l numi pe Părintele profesor Dumitru Stăniloae „părintele meu” sau „părintele tău”, ori „părintele spiritual al unui grup de teologi entuziaşti”, ar fi o adevărată nedreptate. El este pentru totdeauna „părintele nostru” – „Părintele Bisericii Universale”.

Cu alte cuvinte, aşadar, nădăjduiesc că vom şti, pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii