Pr. Arsenie Boca - Canonizare după Sfinții Părinți?

[Dr. Victor Ardeleanu]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Desigur, Catalin.
Avem multe marturii in acest sens, multe, mii... Le stim cu totii, cei care am citit asazisa "literatura duhovniceasca".
Dar asta implica, automat, ca facatura din poza aia e acelasi fenomen? Daca da, pe ce te bazezi? Sper ca nu pe simturi...:)

În prealabil postat de catalin2

E adevarat, sfintii fiind imbunatatiti pot vedea mai lesne cele nevazute, dar ingerii s-au aratat si unor oameni obisnuiti. De exemplu Cornelie Sutasul a vorbit cu ingerii cand era pagan. De asemenea, nu stiu de ce natura este Lumina de la Ierusalim.

În prealabil postat de ahilpterodactil

Asa este. Si inca sunt nenumarate alte marturii, demne de crezare.
Dar sa nu fugim de subiect: facatura aia blestemata, e facatura sau nu?
Spune clar, te rog! Faci sau nu diferenta.
Ce ni s-a livrat noua acolo e acelasi lucru cu intamplarile sfintilor? Suntem cu totii, noi amatorii de net, in postura sutasului?
Indiferent de varsta, sex, masura duhovniceasca etc.?

Asta ar implica, printre altele, ca nu e nevoie sa fii sfant ca sa vezi Lumina. Poti sa fii, de pilda, un caine sau un porcusor de guineea. Ca si aia au ochi, si ei pot vedea ce le arat eu pe monitor. Si pisica mea poate vedea lumina necreata, daca a hotarat sfantul net, nu?

Tu realizezi ce implica chestiile astea, frate?

În prealabil postat de CristianR

Nu știu dacă părintele Galeriu spunea despre Sfânta Lumină că e însăși harul; dar știu că spunea că sunt trei tipuri de lumină - fizică, a rațiunii și a harului (primele două fiind create, iar a treia necreată) - și că pentru fiecare dintre acestea Dumnezeu ne-a înzestrat cu un organ specific: ochiul fizic, mintea și, respectiv, credința. Totuși, cele trei nu sunt separate între ele, așa încât, deși cele necreate nu pot fi percepute cu organele create, acestea din urmă pot participa la cele dintâi.

Adică ochiul fizic, atunci când este luminat de harul Duhului Sfânt, poate vedea, spre exemplu, lumina lui Hristos de pe Tabor. Iar mintea luminată și ea de har poate pricepe taine dumnezeiești care îi sunt altfel inaccesibile.
Dacă cele mari le cuprind pe cele mici, reciproca nu este, evident, valabilă: un ochi profan nu are cum să vadă lumina necreată.

Așa că mi se pare corect modul în care Cezar argumentează falsitatea fotografiei cu pricina: o lumină pe care o poate percepe orice ochi. Trebuie să admitem, cel puțin, că nu este vorba de lumina harului acolo. Dacă s-ar demonstra că nu este vorba de un fals, ar mai rămâne posibilitatea unui semn (fizic, natural) pe care Dumnezeu vrea să-l transmită celor necredincioși. Dar nu știu cum s-ar putea demonstra asta, așa că e mai bine să fim rezervați.

În prealabil postat de dobrin7m

mare mincinos esti. un mare mincinos , hulitor si nesimtit.
iar din mesajul de mai sus se revarsa spumele tale de mare mincinos si hulitor si nesimtit. [...]
pocnitori, luminite si ochhi peste cap sunt in mintile tale bolnave de obsedat care hartuieste oameni pe aici.
te comporti de parca te-a pus Dumnezeu pe un norisor ai de acolo de sus spurci oameni pe aici, ca ma uit la ce scoti din tine de mai multe zile si cum vorbesti cu bietii oameni. amaratule.

În prealabil postat de ahilpterodactil

Imi ceri sa facem exercitiul iertarii? Nu, Mihaela, nu categoric. Nu cu tine! Pentru ca minti cu nerusinare. Cu un mincinos nu ai ce exercitiu sa faci, afara de cel al minciunii. [...]
Ia sa vedem: poti sa iti ceri scuze, public, pentru tulburarile din trecut?
Ca eu cu mincinosii nu fac exercitii laolalta. Pricepit?

Copilașii lui Dumnezeu și frații mei râvnitori pentru adevăr, vă rog nu vă mai certați, toți căutăm adevărul și dorim să slujim Ortodoxia, dar fiecare din noi surprinde alte nuanțe. Avem posibilitatea cu aceste nuanțe să ne completăm unii pe alții, dacă ni le dăruim cu delicatețe unii altora, sau să ne rănim unii pe alții, dacă ne atacăm cu ele, considerându-le mai importante/ mai adevărate/contradictorii cu ale celorlalți.
Și atunci profită vrăjmașii văzuți și nevăzuți de noi.
Iată ce scrie despre aceasta în Patericul Egiptean, despre Avva Nichita:
Povestea avva Nichita despre doi frați că s-au unit, vrând să locuiască împreună. Și a socotit unul întru sine: „Orice va voi fratele meu, aceea voi face”. Asemenea și fratele celălalt a soco-tit, ca voia fratelui său să facă. Și au trăit ani mulți cu mare dragoste, dar văzând vrăjmașul, s-a pus să-i despartă și stând în tindă se arăta unuia ca un porumbel, iar celuilalt ca o cioară. A zis unul din ei: „Vezi porumbelul acesta?” Zis-a celălalt: „Cioară este”. Au început deci a se certa, iar mai apoi, sculându-se s-au bătut până la sânge, spre cea mai desăvârșită bucurie a vrășma-șului și s-au despărțit. Iar după trei zile s-au trezit venindu-și în fire și făcându-și metanie, măr-turiseau ceea ce fiecare din ei socoteau pasărea cea văzută. Astfel cunoscând războiul vrăjma-șului, au rămas până la sfârșit nedespărțiți.25

Harul prin care Dumnezeu pe toate le zidește, și prin care de toate se îngrijește să devină fericite (fie prin pronie, fie prin judecată), este nevăzut. Vederea (simțirea) minții este altceva decât analizatorul vizual și percepția vizuală.
Diavolul ne ispitește prin simțirea sensibilă (cea exterioară) și prin cea inteligibilă (cea interioară, a înțelesurilor), atrăgându-ne mintea de la înțelepciune la plăcerea de creație gustată fără de Dumnezeu. La vederea minții ajung puțini. Însă Dumnezeu poate să se adreseze nouă și prin vederea simțurilor pe Care El le-a zidit. Avem exemplu cu poporul ales care călătorea în pustia Egiptului, câte minuni a văzut deși era cârtitor și pătimaș.
Lumina de la Ierusalim este adresată simțurilor, dar, după mărturia celor ce au participat acolo, fiecare o vede altfel, în funcție de starea sa. Sigur că este tot o lucrare a harului, dar adresată simțurilor, fiindcă mintea celor de acolo nu s-a curățit de patimi, nu a trecut prin iluminarea naturală, ca să ajungă la desăvârșire, sau grăirea față către față. Însă cei care sunt desăvârșiți altfel văd lumina necreată, inclusiv la Ierusalim.
V-aș da trimiteri la Sfinții Părinți, cu citate, dar sunt unii supărați că postez prea lung, cu prea multe copieri și s-au revoltat. Dacă doriți vreun citat să-mi scrieți.
Astfel că și dragul nostru Cezar ahilpterodactil avea dreptate să zică de faptul că harul nu poate fi fotografiat, și doamna Mihaela Dobrin să zică de faptul că harul se poate folosi de lumina naturală care îi este slugă și simbol natural.
Discernământul dintre falsele minuni și adevăratele minuni se face, însă, nu după adresarea simțurilor sau minții (și diavolul poate mima lumina necreată înșelând mintea că este harul) ci după învățăturile care decurg din vedenii și minuni și din lucrarea lăuntrică pe care o provoacă. Dar discernământul îl pot face doar cei cu experiență și cu o cunoaștere amănunțită a Sfinților Părinți
Ca și în analizarea întregului fenomen al sfințeniei (cinstirea de către mase, facerea de acatiste înainte de canonizare) și minunile pot fi deosebite în funcție de învățăturile scrise, pictate și viața autorului lor, dacă corespunde sau contravine Sfintei Tradiții.
Adevărul contează, nu lucrarea exterioară cu faptele ei concrete și simțirile provocate de ele.
Fapta bună are un suflet (scopul ei) și un trup (fapta propriuzisă). Fapta e firească dacă are ca scop necesitățile firii, bună dacă are ca scop pe Hristos, rea dacă ne desparte de Hristos.
La fel și minunile.
Iată un exemplu de minune fabricată la photoshop:




Ne putem da seama și prin luarea aminte la vedere că este o falsă minune, fiindcă fantoma de la Prislop citește un ziar și are o geantă pe umăr. O putem depista, așadar, prin metode naturale.
Însă cel mai bine este să o analizăm prin ochiul credinței: mesajul de la Prislop este Ortodox?