Partea mai putin discutata a lui Hristos

[AlinB]

În prealabil postat de ovidiu b.

Asta se întâmplă doar în mintea ta.

A mai facut afirmatii jenante de genul asta si cu alte ocazii, i s-a atras atentia dar nu pricepe, are o fixatie.

[Mihailc]

În prealabil postat de Misuar

Gresesti. Nicaieri nu am spus ca cei care l-au condamnat si ucis pe Iisus au mers in Rai, au dobandit viata vesnica, sau ca au mancat omleta. Nu putem sti ce s-a ales de acei oameni. Dar putem crede ca pacatul acela nu li s-a considerat, din moment ce Dumnezeu le intelege neputinta si cere iertarea lor.

Am vrut doar sa scot in evidenta ca Dumnezeu este mai intelegator decat am putea crede.

Bag de seamă că încerci să găseşti tot felul de pretexte pentru a îndulci exigenţele creştinismului, care îţi par incompatibile cu detaliile proiectului tău de viaţă. Până la urmă vrei să ajungi la convingerea că Dumnezeu este îngăduitor şi cu sclavii de bunăvoie ai satanei.

Iertarea de pe Cruce se articulează cu tema iubirii vrăjmaşilor, considerată de mulţi trăitori ai credinţei din cele mai vechi timpuri şi până astăzi culmea sfinţeniei. Diaconul Ştefan, martirizat pentru îndrăzneala de a le spune fariseilor adevărul în faţă, i-a iertat pe ucigaşii săi rugându-se pentru ei, precum Hristos în Vinerea Mare.

Creştinii cunosc faptul că milostivirea lui Dumnezeu este de necuprins cu mintea. În rugăciunile Bisericii auzim adesea invocarea "... Cel ce ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni...." şi altele asemenea. Dar nu ne facem din asta o nădejde iluzorie, adăpostindu-ne confortabil la umbra ei trândăvia şi hedonismul omului trupesc.

[AlinB]

În prealabil postat de Misuar

Eu cred ca atunci cand iertam, greseala nu i se mai socoteste celui iertat, chiar daca el nu intelege ca a gresit, nu si-a cerut iertare. Asta nu exclude pedeapsa pentru greselile neiertate.

Si la ce foloseste iertarea pentru un pacat singular atat timp cat natura din care izvorasc ramane neschimbata si respectivul a fost precedeat si urmat de altele, neiertate?

Probabil undeva exista ideea ca nu conteaza ce faci, important e sa stii ca poate exista iertare.

Ei bine, persistenta cu buna-vointa incele rele duce in cele din urma la o pervertire atat de profunda, incat pana si a cere iertare devine de neconceput.
Sfarsitul perseverentei in pacat nu este doar deznadejdea ci poate fi chiar un lucru mai rau: indreptatirea de sine si necredinta.

Din dezanadejde mai poti scoate pe cineva - pentru ca mai are inca o bruma din vechile valori, insa din indreptatire de sine si necredinta slabe sanse.

Acem si aici pe forum cel putin un exemplu din asta, candva credincios iar acum te poate uimi de fiecare data cand scrie o postare prin profunzimea ratacirii.
Poate nu si-a batut chiar ultimul cui in sicriul lepadarii, dar in mod cert trece printr-o tragedie majora.

Si nu, nu e nevoie sa fii un soi de Hitler pentru asa ceva, chiar si doar marunte si persistente pacate, nespovedite, trupesti in special si nu doar - duc la chestia asta.

[Misuar]

În prealabil postat de AlinB

Si la ce foloseste iertarea pentru un pacat singular atat timp cat natura din care izvorasc ramane neschimbata si respectivul a fost precedeat si urmat de altele, neiertate?

Din felul in care pui problema, as putea trage concluzia ca zici ca Hristos i-a iertat degeaba pe cei care L-au condamnat.

[AlinB]

Cu sigurant ca da, a fost degeaba, daca au continuat pe acelasi drum.

Sau tu ce crezi, ca iertarea pentru o fapta anume inseamna iertare garantata si pentru cele anterioare si cele posterioare faptei respective?
Pentru toata viata?

Sau ca iertarea, iti schimba automat felul de a fi, te transforma intr-un zombi al binelui, impotriva vointei tale?

[Misuar]

În prealabil postat de AlinB

Sau tu ce crezi, ca iertarea pentru o fapta anume inseamna iertare garantata si pentru cele anterioare si cele posterioare faptei respective?
Pentru toata viata?

De unde din ce am spus eu ai inteles tu asa ceva? Arata-mi te rog unde am sugerat eu asa ceva.

[Misuar]

În prealabil postat de AlinB

Si la ce foloseste iertarea pentru un pacat singular atat timp cat natura din care izvorasc ramane neschimbata si respectivul a fost precedeat si urmat de altele, neiertate?

Probabil undeva exista ideea ca nu conteaza ce faci, important e sa stii ca poate exista iertare.

Un pacat neiertat este posibil ca va fi platit, nu-i asa? Adica pacatosul va suferi pentru pacatul sau. Tu daca ii ierti pacatul, acela nu va mai suferi pentru acea gresala. Deci, nu ar trebui sa ne pese de posibila suferinta a gresitilor nostri?

În prealabil postat de AlinB

Deznadejdea e pacat impotriva Duhului Sfant.
Nadejdea exagerata la fel.
Catehismul.

Linia de demarcatie? Atunci cand increderea exagerata e folosita ca baza pentru a pacatui (Dumnezeu ma/ne iarta, nu va tine cont de cutare si cutare ca dragostea e mai mare decat astea, etc.)

Catehismul inteles ca lista de memorat propozitii nu prea vad ce rost are. Sa ne batem in citate si in editii ale uneia sau alteia dintre carti, iarasi nu prea vad rostul.
Eu credeam ca discutam in baza ori in aria invecinata cu experierea personala si colectiva a articolelor din catehism. Deoarece tocmai in incercarea de a trai ceea ce auzim si citim consta "aventura" dreptei credinte a fiecaruia si a comunitatii.
Boala si dracii nu ma hartuiesc pe mine, crestinul, pentru ca am lipit frumos cateva citate din catehism pe o coperta de caiet sau pe tabla mnezica a mintii. Razboiul nevazut incepe, insa, de cum incep sa traiesc (sa imi asum si sa incerc sa practic) ceea ce am aflat ca scrie in catehism.

Si-mi pare, Alin, ca tu nu ai precizat acolo linia de demarcatie (cine o poate face? fiecare si-o descopera cumva, in propria experienta adeseori imposibil de trait si de inteles in acelasi timp). Ci mai degraba ai dat un exemplu de ce ar putea fi o forma exterioara (gand, da, insa unul exterior/gand-manifestare) a acestei nedesavarsiri launtrice.

Imi pare rau ca nu putem dezbate mai la adinc, mai la amanunt delicat, mai la intimitate aceste lucruri. Probabil ca se intampla asa deoarece nu acesta (spatiul forumistic) e locul adecvat pentru asemenea chestiuni. Ori pentru ca in general nu prea stim ce vorbim, desi vorbim la nesfarsit... (Si aici ma refer in primul rand la mine.)

În prealabil postat de Misuar

Un pacat neiertat este posibil ca va fi platit, nu-i asa? Adica pacatosul va suferi pentru pacatul sau. Tu daca ii ierti pacatul, acela nu va mai suferi pentru acea gresala. Deci, nu ar trebui sa ne pese de posibila suferinta a gresitilor nostri?

Inima compatimitoare sufera, desigur, pentru posibila suferinta a gresitilor nostri. Am vrea, desigur, sa fie iertati si de Domnul odata ce noi insine i-am iertat sau credem ca am facut-o, nu fara oarecare teama ca aceasta iertare a noastra nu e tocmai curata ci dimpotriva, poate fi contaminata de mandrie, de buna parere de sine etc.
Dar si de am fi cu totul curati in actul nostru de iubire iertatoare, cred ca nu putem hotari noi cum vor fi ei judecati. Exceptind pe sfintitii slujitori care au primit prin taina hirotoniei puterea de dezlega si ierta pe pamant si in cer. Si poate nici atunci...
Ne putem dori, da, sa fie iertati si sa se bucure de deplinatatea iubirii lui Dumnezeu - precum ne dorim si noua. Dar putem noi, oare, sa fortam mana lui Dumnezeu ca sa ii ierte? Poate ca Domnul, nu-i asa, cuprinde nesfarsite alte lucruri in gandul Lui atunci cand lasa un om sa se perpeleasca la focul incercarilor ori cand il iarta, cand il usureaza.
Noi, da, putem si trebuie sa dorim iertarea deplina a celuilalt. Asa ne soptesc si gandul si inima, de suntem compatimitori si de vedem in aproapele un om ca si noi, nedesavarsit ca si noi sau poate chiar mai virtuos ca noi. Suntem fiecare o parte din intreaga omenire.

Ce te nedumereste, de fapt, Misuar?...:)

[AlinB]

În prealabil postat de Misuar

Un pacat neiertat este posibil ca va fi platit, nu-i asa? Adica pacatosul va suferi pentru pacatul sau. Tu daca ii ierti pacatul, acela nu va mai suferi pentru acea gresala. Deci, nu ar trebui sa ne pese de posibila suferinta a gresitilor nostri?

Cred ca nu reusesti sa vezi "the bigger picture".

Ce relevanta are faptul ca un pacat singular este iertat, atat timp cat mai exista 9999 care il vor duce la Iad?

Vrei poate a generaliza scotand din context si sa emiti "doctrina" ca Dumnzeu ar putea sa ii ierte pe toti si de toate, pur si simplu, din oficiu?

Treaba NU functioneaza asa, din motive care mie cel putin mi se par destul de evidente si cel mai usor vizibil e liberul arbitru.