Capodoperele din curtea Bisericii

Uh....
Si am vizionat doar 25 de minute....

Aha! Unul devine doi.

De-acu nu mai comentez, imi fac curaj sa vizionez tot filmul in tacere.
Dazvidania tavarisci!

[Mihailc]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Aha! Unul devine doi.

De-acu nu mai comentez, imi fac curaj sa vizionez tot filmul in tacere.
Dazvidania tavarisci!

Ba comentează în voie, aştept cu interes impresii la cald!

.....:)
Tocmai am luat un respiro... Solicitant, foarte solicitant filmul... Abia am scapat de minutul 40, de pilda...:)
Aleg sa ma intorc in lumea lui (sau a noastra), iertare!

Ce-au astia, fratilor, de "lucreaza" din 40 in 40?
Min. 80, poftim, e de necomentat........

P.S. ma apar si eu cum pot... Foarte solicitant... tot iadul meu s-a rasculat in mine.... si tot samburele acela de Rai.... Ce mi-ati facut? Nu pot comenta acum. Nu se cuvine. E prea frumos. E prea bun. Slava Domnului!

Cum se fac baietii astia "complicii" adevarului?
Incep, treptat, ca plecind de la o scanteie, sa se asculte, sa se ingaduiasca unul pe altul, sa isi picure marturisirile.
Apoi fac scenarii impreuna. Cauta, acum sunt colegi, coopereza, de aceeasi parte a baricadei, nu ii mai intereseaza decat sa inteleaga ce s-a intamplat de fapt.
Aha!

Prin fiecare actor care intra in scena se developeaza un strat din mizeria lumii/omenescului.
Treptat, fiecare si toti devin constienti de ce se intampla de fapt. E un proces colectiv, asumat individual, de trezire.
P.S. Oamenii incep sa isi retraga armurile, jocurile preferate, lasitatile. Se descleiaza, devin persoane si/in comunitate. Sunt nerabdator sa vad cum vor judeca soarta tanarului dupa ce ajung la un alt nivel de fiintare...

Nikolai pare a fi la fel de important ca cel căruia îi pasă de la început de soarta copilului. El este cel care îndeamnă juriul la responsabilitate, la seriozitate şi insistă pentru numărarea voturilor observând că unul din membrii juriului votează pentru "nevinovat". La început membrii juriului votează superficial, neţinând cont de faptul că s-ar putea să fie unul care are un alt verdict, diferit de al lor. Şi tot el preia practic toată povara protejării copilului, lucru pe care iniţiatorul schimbarii verdictului nu-l face.

[Mihailc]

În prealabil postat de ovidiu b.

Nikolai pare a fi la fel de important ca cel căruia îi pasă de la început de soarta copilului. El este cel care îndeamnă juriul la responsabilitate, la seriozitate şi insistă pentru numărarea voturilor observând că unul din membrii juriului votează pentru "nevinovat". La început membrii juriului votează superficial, neţinând cont de faptul că s-ar putea să fie unul care are un alt verdict, diferit de al lor. Şi tot el preia practic toată povara protejării copilului, lucru pe care iniţiatorul schimbarii verdictului nu-l face.

Observaţii foarte pătrunzătoare... Nikolai este cel care ne spune şi arată că în iubire nu există jumătăţi de măsură: dacă ţi-ai asumat aproapele căzut între tâlhari, mergi până la capăt, chiar dacă vei trece prin infern şi vei pierde confortul şi îţi vei confrunta limitele şi îţi rişti toţi talanţii moşteniţi sau dobândiţi. Fără creştinism de confort I, fără metanoia intelectualistă, fără evlavie idolatră la "sfânta neputinţă" şi "cuviosul mediocrie egofilul".

Fără predici ale fariseilor cu mitră de aur pe cap despre sublima sărăcie !

"Vedem, ne mirăm, ne dăm cu părerea... dar nu facem nimic", zice Nikolai, definind astfel orice spiritualism falimentar.

Adevarul, etica, viata.
Filmul sustine ca intre adevar si Adevar este o legatura importanta. Cei 12 ajung sa traiasca in Adevar, fie si cateva ore, pe masura ce fac efortul (fiecare si impreuna) de a descoperi adevarul. Precum in cer asa si pe pamant...
Cu toate acestea, finalul ne dezvaluie ca dincolo de importanta adevarului si a eticii (personajul evreu ridica problema daca e firesc ca un om nevinovat sa stea in inchisoare iar criminalii sa se bucure de libertatea sociala) este fundamentala viata.
Fara garantia ocrotirii si a libertatilor derivate din acestea, nici un adevar si nici o etica nu fac doi bani. Tanarul ar fi murit cu adevarul in brate, fara sa se bucure de libertate.

Aici gasesc un exemplu foarte bun de discernamant.
Cel intelept dintre ei, cel care cunoaste mai bine iubirea, nu cade sub ispita adevarului si a eticii. Nu le ia drept absolute, nu face idol din ele. Nu pica sub puterea unei parti, a unui singur element, oricat de important ar fi ori ar parea acesta.
El arata ca atat adevarul cat si alte valori sociale nu au sens decat pentru cei care se pot simti ocrotiti ca sa traiasca.
A trai in pericol permanent, in insecuritate, in spate cu suflarea continua a ucigasului - nu se numeste viata de om.
Pentru a trai in deplina bucurie, pentru a se implini ca om, omul are nevoie de permisiune; de siguranta, de ocrotire, de comuniune cu semenii sai. Intr-un cuvant, de adevarata noblete.

Poate ca aici gasim critica cea mai aspra a regimurilor totalitare, bazate pe dominatia terorii, a fricii. Filmul arata ca in astfel de societati nu pot creste si trai oamenii, in ciuda oricaror alte beneficii livrate de stapanitori.

P.S. Imi amintesc cat de mult insistau terapeutii formatori pe atmosfera de securitate, de confort emotional din timpul exercitiilor de explorare personala. De la ei am invatat ca nici un copil, nici un om, nu poate creste omeneste atunci cand se simte amenintat. Daca vrem sa avem oameni intregi, trebuie sa garantam, prin jertfa fiecaruia, siguranta si increderea mediului omenesc in care traiesc cei ce se dezvolta.
Dar mergeti in scoli, ba chiar in (unele) biserici! Mergeti in gradinite si chiar in crese!! Nu mai zic de institutiile speciale...
Din nenorocire, educatia noastra se face in climatul tipatului, al amenintarii, al pedepsei. Normativitatea noastra este una dictatoriala. Si triumfalista, evident.
Nu cred ca avem prea multi oameni intregi in astfel de medii.
Trebuie (iata o situatie cand nu ma mai feresc sa folosesc imperativul) sa facem mereu tot ce putem fiecare ca Pronia sa devina manifesta prin grija omului fata de om. Dar cum poate sa fie grija daca nu este iubire jertfelnica (rastignire) si responsabilitatea derivata din ea?
Iar fara frica lui Dumnezeu, cum poate exista discernamant si noblete?