Capodoperele din curtea Bisericii

Am reuşit să vizionez mai mult de jumătate din film (1h 40min). Deşi finalul este uşor de anticipat, ţinând cont de comentariile voastre, sunt foarte curios cum va avea loc schimbarea celui mai împietrit dintre cei 11. :)

[Mihailc]

În prealabil postat de ovidiu b.

Am reuşit să vizionez mai mult de jumătate din film (1h 40min). Deşi finalul este uşor de anticipat, ţinând cont de comentariile voastre, sunt foarte curios cum va avea loc schimbarea celui mai împietrit dintre cei 11. :)

Nu recomand vizionarea fragmentată, pentru că filmul trezeşte o tensiune a receptivităţii pe care nu o mai poţi recupera după o zi de pauză.

E adevărat că în ultimele două zile l-am cam "spoilerit" împreună cu Ioan, pornind de la premisa că mulţi ştiu de el, fie şi datorită faptului că figura pe unele liste de "filme ortodoxe".

Ce sens gasiti in dialogul final? Cand juratul cel credincios se adreseaza pasarii, deschizindu-i fereastra si lasindu-i libertatea alegerii personale.

[Mihailc]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Ce sens gasiti in dialogul final? Cand juratul cel credincios se adreseaza pasarii, deschizindu-i fereastra si lasindu-i libertatea alegerii personale.

Secvenţa finală este epilogul ontologic al filmului. Dincolo de multiplele teme atinse pe parcurs - justiţia, politica, psihologia, critica societăţii, tragedia războiului şi câte or mai fi - sau, mai bine zis, deasupra tuturor acestora se află taina libertăţii omului, marele dar oferit naturii umane şi, deopotrivă, marele ei blestem.
Nu pot să-mi dau seama cât înţelege Mikhalkov din creştinism în general, ce trăieşte şi de unde i-a venit să strecoare în partitura din "12" cel puţin două momente de mare adâncime şi fineţe duhovnicească: prima în mărturisirea juratului credincios, iar a doua în vorbirea lui cu vrăbiuţa de la final. Adică declanşarea cutremurului metanoetic şi tâlcuirea lui.

Sa presupunem ca legile unei tari au un oarecare caracter rational. In orice caz, ca beneficiari ai lor, ne asteptam sa fie cat mai rationale, logic tocmite, bine gandite, in baza multor experiente prealabile - mai ales ca sunt lansate de oameni special pregatiti pentru asta, care mai si formeaza diverse comitete si comitii pentru elaborarea legii; lege care mai trece si prin foruri inca mai inalte si uneori chiar prin dezbatere publica. Legile sunt facute pentru bunul mers al societatii, pentru protectia cetatenilor etc. Legile sunt o valoare de neconstestat. Ma rog... Se mai contesta, pe ici pe colo, se mai amendeaza...
Bun. ce vreau sa zic de fapt. Oamenii acestia care dezbat cazul povestesc o serie de intamplari la care au participat ori pe care le cunosc foarte bine. Majoritatea sunt de-a dreptul irationale, neasteptat de lipsite de rationalitate, logica, etc. Pare delirant ce povestesc ei, desi recunoastem imediat ca sunt fapte de viata foarte plauzibile. Le-am mai intalnit, in alte forme. Toate acestea sunt facute, parca, pentru a intra in dezacord flagrant cu legile.
Cum se face de unul scapa, in ciuda oricarei sanse si in ciuda tuturor incercarilor personale, de autodistrugerea finala, de moarte? Cum de altul ajunge la dementa de a lua cu imprumuta o suma uriasa, apoi devine terorist dar, surpriza, sfarseste cuminte prin a bea vodca tocmai cu seful politiei apoi isi duce viata linistit mai departe (in vreme ce politistul are parte de niscai beneficii substantiale iar camatarii pier in mod jalnic)?
Cum se face, asadar, ca in ciuda unor povesti irationale cei chemati sa aprofundeze crima se trezesc in postura iertarii?
Procesul devine tot mai limpede un pretext pentru a evidentia de fapt altceva: ca in ciuda oricarui efort de a pune si respecta o ordine creata de oameni, aceasta duce mai intai la cataastrofe si in acelasi timp ca se petrec schimbari si salvari de-a dreptul incredibile, miraculoase.
Se deschide perspectiva unei noi intrebari: oare mai intervine vreun factor care ne scapa? Oare mai participa cineva la proces, cineva caruia nu-i acordam, deocamdata, nici o atentie?

P.S. Ma intreb daca ni se sugereaza vreo legatura intre faptul ca pasarea s-a gainatat pe fruntea unuia, tocmai cand isi facea de cap cu cutitul, si "durerile" ulterioare (de ochi) ale omului, in baie cand se spala pe fata.

Mi-a atras atentia Mihai ca in film sunt cel putin doua momente cand se intampla ceva cu lumina. Basca, as adauga acum, episodul cu stingerea completa a becurilor, manevrarea lumanarilor etc. E chiar un moment curios: desi lumina revine, unul dintre jurati cere lumanarea mai aproape...

Imi pare ca e o disputa/impletire intre doua lumi, universuri, realitati care se intretaie. Cand spun lumi, zic la cel mai propriu mod. Nimic metaforic, nimic simbolic, pur si simplu sunt cateva momente cand mi se pare ca ... realitatea fluctueaza. Da, chiar asa. Ca un bec care incepe sa palpaie si te gandesti ca se stinge din clipa in clipa ori, mai stii, ca explodeaza...:)

Privind cu atentie unele scene, incepind chiar cu primele secvente ale filmului, am avut impresia acestei "clatinari" ori "reasezari" a realitatii lui. Ca intr-un puzzle cand cineva ia o piesa pentru o clipa si o readuce in scena, in acelasi loc sau in alta parte.
O sugereaza insasi lumea concreta a filmului. Ea, mai intai, se zdruncina, fluctueaza, se arata nestatornica, instabila, imprevizibila, gata sa ia o turnura neasteptata.
Am simtamantul de instabilitate a acestei lumi (a filmului, deocamdata), de precaritate, de organism "tinut pe aparate". Asistat, monitorizat permanent, condus discret.
Betonul primelor armuri e contaminat, treptat, de o mare vulnerabilitate. Si totusi nu se pierde nimic, dimpotriva, simtamantul e al unui castig pe care nu l-as putea numi, deocamdata.

In incheiere as vrea sa va relatez un fapt din viata unui om pe care il cunosc de multi ani. Un fapt care contine un moment neverosimil, cand cele ale "realitatii" devin dintr-odata neobisnuite, ca sa spun asa...
Intr-o seara, cunoscutul meu a fost inconjurat de o duzina de indivizi, pe cand se indrepta spre casa. Mergea pe sosea cand a fost abordat, cu gesturi evident dusmanoase. Omul si-a dat seama ca a dat de belea si a reusit sa fuga, fara sa isi mai puna deocamdata prea multe intrebari. Om credincios, a fugit spre biserica (desi era aproape 10 noaptea, iarna), cautind acolo ajutor...
Dar a fost prins si lovit, batut, pana cand isi aminteste ca a cazut intr-un sant de pe marginea soselei, un sant cu peretii de ciment.
Cand cadea, isi aminteste ca i-a trecut prin minte ca il vor omori acolo.
Din momentul caderii nu isi mai aminteste nimic pana in momentul cand ajunge in fata usii, acasa. Pe picioare, nevatamat, ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.
De acolo inainte isi aminteste totul, in mod firesc. Dar tot ce s-a intamplat intre momentul cand a cazut in santul de langa biserica si momentul cand s-a trezit in fata usii, ramane o enigma.

Problema e ca in afara de 4 rani destul de superficiale si de amnezia aceea, omul nu a patiti nimic evidentiabil.
Dar ce s-a intamplat dupa ce a cazut in sant?
Si, mai ales, cum a ajuns acasa (cale de vreo 2-300 de metri), cine i-a deschis poarta, cum a ajuns in pragul usii?

Ipoteza ca atacatorilor li s-a facut mila de el este exclusa, erau cu totii foarte agresivi, furiosi, cu chip bestial. Mai ales unul dintre ei care il lovea cu o furie de nedescris, cu o ura inexplicabila.
Iar din sant, cu toti gramada peste el, nu parea sa mai aiba scapare.

Uneori realitatea capata valente nebanuite.

Numai omul cazut in mocirla unei existente nefericite si salvat prin intelegere si iubire putea sa declanseze in ceilalti 11 un imbold spre cercetarea propriilor constiinte.
Cativa dintre cei 12 au un rol deciziv in declansarea, sustinerea si atingerea unei finalitati drepte.
In prima parte a filmului insa analizarea impresiei ca acuzatul este si faptuitorul declanseaza in majoritatea un rol de judecator pe care nimeni, niciodata, nu are dreptul sa si-l aroge. Nimeni, in afara de Dumnezeu!
Ei insisi nedesavarsiti, il judeca superficial pe baiat. Grabiti si indiferenti la inceput, se pleaca rand pe rand in fata milei, intelegerii si iubirii de care ei insisi isi aduc aminte ca au avut parte la un moment dat in viata. In asta vad o mare asemanare cu un alt moment din Biblie:

7. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.
8. Iarăşi plecându-Se, scria pe pământ.
9. Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă, şi a rămas Iisus singur şi femeia, stând în mijloc.
10. Şi ridicându-Se Iisus şi nevăzând pe nimeni decât pe femeie, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nu te-a osândit nici unul?
11. Iar ea a zis: Nici unul, Doamne.

Oameni obisnuiti dovedesc pe parcurs ca poarta in ei calitati nebanuite. Nu doar ca adevarul triumfa iar baiatul este repus in drepturile oricarui om nevinovat, dar unul dintre cei 12 preia pentru baiatul singur si lipsit de ajutor rolul lui "nenea". Unul este capul, altul mainile, altul ...

14. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe.
15. Dacă piciorul ar zice: Fiindcă nu sunt mână nu sunt din trup, pentru aceasta nu este el din trup?
16. Şi urechea dacă ar zice: Fiindcă nu sunt ochi, nu fac parte din trup, - pentru aceasta nu este ea din trup?
17. Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Şi dacă ar fi tot auz, unde ar fi mirosul?
18. Dar acum Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare din ele, în trup, cum a voit.
19. Dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul?
20. Dar acum sunt multe mădulare, însă un singur trup.
21. Şi nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuinţă de tine; sau, iarăşi capul să zică picioarelor: N-am trebuinţă de voi.
22. Ci cu mult mai mult mădularele trupului, care par a fi mai slabe, sunt mai trebuincioase.
23. Şi pe cele ale trupului care ni se par că sunt mai de necinste, pe acelea cu mai multă evlavie le îmbrăcăm; şi cele necuviincioase ale noastre au mai multă cuviinţă.
24. Iar cele cuviincioase ale noastre n-au nevoie de acoperământ. Dar Dumnezeu a întocmit astfel trupul, dând mai multă cinste celui căruia îi lipseşte,
25. Ca să nu fie dezbinare în trup, ci mădularele să se îngrijească deopotrivă unele de altele.
26. Şi dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; şi dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.
27. Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte.

Momentul care m-a surprins cel mai mult este cel de la final, cand ne este aratata iconita Maicii Domnului cu Pruncul! Asadar, adevaratul proces de stabilire a vinovatiei baiatului a avut loc intr-o sala de sport. Un proces facut din perspectiva lui "imi pasa", sub prezidarea Maicii Domnului.
Frumos film!

Dar unde este Jertfa?
Ca nu se poate metanoia fara jertfa. O jertfa micuta, acolo, cat de cat, tre sa fie pentru o schimbare de perspectiva.
Noi suntem obisnuiti, in histeriada generalizata a lumii, cu gesturi jertfelnice cat blocu. Musai trebe sa-si dea vreunul foc in piata mare, ori sa urle, sa stea daca se poate batut in cuie pe vreun par, ceva... Icoanele Jertfei le vezi oricum peste tot. Lumea e plina de crucifixuri de parca a uitat de celelalte fixuri. E inflatie de cruci, iti vine sa intorci privirea in alta parte, de parca are grija cineva sa planteze nu pomi ori lalele ci cruci. Asa, cruci peste cruci, toate la vedere, vreau sa zic. Prea multe si prea la vedere!

Unde e, asadar, oarece jertfa? Ori jertfa cea mare, cea autentica si posibil de experiat de catre fiecare om, in felul lui, in viata lui si a semenilor.

În prealabil postat de crinrin

Frumos film!

Aşa este! :) Mărturisesc că nu am mai vizionat un film de foarte mult timp, nu am găsit dispoziţia necesară de a aloca timp unui film, însă 12 m-a prins. :)

Pe mine m-a marcat seninătatea cu care copilul întemniţat pe nedrept şi-a acceptat sorta. Şi câţi n-or fi asemenea! Imaginea lui în temniţă m-a dus cu gândul la părintele Necula care, nu de puţine ori, îi cercetează pe cei lipsiţi de libertate...şi care, pentru câteva minute, printr-o mică cuvântare, reuşeşte să-i facă să se simtă liberi, să le aducă un zâmbet pe buze...şi, cine ştie, poate unora chiar schimbarea mântuitoare.

Pr. Constantin Necula - Oamenii sunt lumina: "Să nu transformăm ortodoxia în religie şi biserica în sindicat, pentru că n-o să ne mai mântuim" https://www.youtube.com/watch?v=ZxCOL_XasQM&t=10m20s