Capodoperele din curtea Bisericii

[Mihailc]

În prealabil postat de ovidiu b.

Cu drag! Să ştii că suntem doi dacă ar fi să bagăm mâna în foc. :)

P.S. Am fost şi eu unul dintre cei care considerau exagerat limbajul lui ahil, aşa că-i înţeleg şi nu pot decât să tac făcând puţină răbdare. Poate cândva vom fi doi şi nu doar unul. :)

O să-ţi spun de ce cred că ahil are dreptate, cristian are dreptate, crinrin are dreptate, tu ai dreptate, şi-or având dreptate, într-un mod specific, oricine a rămas cu ceva după întâlnirea cu filmul lui Mikhalkov...
Aici nu vorbesc despre dreptul la opinie, ci de dreptatea vederii ipostatice a fiecăruia!

Uite de ce ....

Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! (Matei 6: 22, 23)

În interiorul poveştii cinematografice personajele primesc impulsul de privi prin filtrul interiorităţii lor profunde, deschizându-şi subiectivitatea către real fără anularea ei prin adeziune mecanică la obiectivitatea împietrită într-o ideologie.

Tot aşa şi spectatorii atenţi sunt conduşi înlăuntrul lor ca să-şi găsească nivelul ultim de profunzime.

Nu e un film duhovnicesc pentru toată lumea, ci doar pentru aceia care ajung la duh în această imersiune în propriul sine.

Fenomenul poate fi numit "atingere ontică"... puţine produse ale culturii mai reuşesc aşa ceva în zile noastre.

Slavă Domnului că Duhul suflă unde voieşte, peste cine voieşte şi nu se lasă îngrădit în ocolul unei singure coşmelii!

Unii îşi ascund talantul sub lespedea pronaosului Bisericii, alţii îl înmulţesc în curtea ei sau pe unde-i mai găseşte adierea Pnevmei.