![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Recompensa
In crestinism, dar si in budism se poate cadea in schema de gandire gen "recompensa" - adica fac ceva acum pentru a fi "recompensat mai tarziu cu mantuire/moksha". Similar, acelasi patern de gandire: "Daca am facut asta si asta, daca m-am conformat in acest mod, atunci am sanse mai mari de a fi rasplatit cu starea de mantuire." Un astfel de calcul este o deviere de la un parcurs spiritual autentic. Nu este decat o inselare, un alt mod de pune interesul unui anumit castig, insa intr-o ecuatie cu coeficienti spirituali. Unii conditioneaza mantuirea pe temeiuri hilare, in alte cazuri mai cronice chiar se plateste mantuirea - fara a se intelege ce este de fapt "mantuirea". Se greseste asteptandu-se in viitor mantuirea, cand de fapt ea trebuie gasita in prezent.
__________________
|
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Si faza "budhista" cu "fac cutare sau cutare ca sa scap de suferinta" - uneori nici macar resimtita in mod real presupune cel putin acelasi gen de "interes personal" si "schema de compensare". Sigur, ai sa-mi torni placa cu "dragostea pentru toate fiintele" dar teoretic asta efectiv intervine doar dupa o perioada semnificativa de progres spiritual, la inceput e doar un concept. Citat:
Nici tu nu ai o intelege corecta asupra mantuirii, pentru ca sistemul tau de referinta nu este crestin, nici macar 100% budhist nu este. "Prezentul" este un parcurs care trece prin viitor, nimic nu se obtine batand din palme.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#4
|
||||
|
||||
![]()
Mantuire / Eliberare
Nu te mira că ți-am zis: âTrebuie să vă nașteți din nou.â Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.â (Ioan 3:7-8) "Nasterea din nou" presupune o transformare interioara profunda, radicala. Natura celui care "nu a fost nascut din nou" este ca pamantul, ca piatra care se loveste de alte pietre. Are repere fixe (fixatii), intra in coliziune cu celelalte pietre, este greoi. "Nasterea din nou" poate fi asemuita cu transmutarea elementului pamant in elementul aer. Omul "nascut din nou" devine usor, imponderabil, pluteste, curge, patrunde in toata realitatea.
__________________
Last edited by florin.oltean75; 09.07.2016 at 11:03:01. |
#5
|
|||
|
|||
![]()
Nu crezi ca ar trebui sa-ti pui mai intai ordine in idei si pe urma sa emiti sentinte filosofice cu pretentii religioase?
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#6
|
||||
|
||||
![]()
Rabdarea dragostei este jertfa, iar nerabdarea dragostei... evlavia, dorul arzator.
__________________
Last edited by florin.oltean75; 15.07.2016 at 22:50:31. |
#7
|
|||
|
|||
![]()
Today, science tells us that the essence of nature is passion.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#8
|
||||
|
||||
![]()
"Nu judecati, ca sa nu fiti judecati"
MATEI 7.1 "Judecarea" este, in esenta, o problema de perceptie a celorlalti, de diferentiere calitativa, in care eul propriu este vazut/ simtit a fi la polul + iar celalalt/ceilalti la polul -. Aceasta discriminare are la baza un rationament cu mecanism invariabil, in care argumentul poate fi orice, de la educatie, religie, natiune, igiena, culoare a pielii, casta, profesie, indemanare, pana la unele consideratii care pot parea ridicole, de exemplu lungimea urechilor . "Judecarea" este o stare in care eul propriu se simte superior fata de un alt eu, fie printr-o frumusete pe care o poseda, fie prin faptul ca stie ceva sau crede in ceva/cineva, ca are o anumita calitate pe care nu o vede in celalalt. “Judecarea”, in acest context, are sensul de desconsiderare. De exemplu, in cazul confesiunii religioase, credinciosul se poate simti superior fata de persoanele de alte confesiuni pentru ca el crede in “Ce/Cine Trebuie”, in “Cel Adevarat”, in “Cel care are Putere” iar celalalt “se inseala”, “este confuz, prost, ratacit”… "Cel ce judeca va fi judecat" - peceperea unor euri inferioare de fapt saboteaza evolutia eului observator, indiferent de argument. Pentru a creste spiritual, eul observator are nevoie de euri superioare spre care sa curga, pe care sa le emuleze, sa le asimileze perfectiunile. Simtirea superioritatii proprii, indiferent de motiv, este o capcana, un blocaj, urmat invariabil de cadere in insatisfactie si suferinta. Evolutia spirituala a eului depinde intrinsec de toate celelalte euri. Este o axioma. Atunci cum ar trebui percepute imperfectiunile sesizate la cei din jur fara a judeca? Atunci cand percepem imperfectiunile unui eu ca fiind definitorii eului respectiv, invariabil “judecam”. Desconsiderarea are loc in mod reflex, de cele mai multe ori fara sa fim constienti de aceasta. Este necesar sa intelegem ca toate imperfectiunile sunt aspecte tranzitorii, ca de altfel toate fenomenele manifestate. Ele se pot schimba, rapid sau lent, in perfectiuni, asa cum noaptea se transforma in zi, sau furtuna in vreme linistita. Imperfectiunile nu sunt definitorii naturii profunde a eului, care este imanenta, neschimbabila, se poate spune perfecta, insa, de fapt, dincolo de perfectiune/imperfectiune. Imperfectiunile sunt ca norii iar natura eului ca cerul albastru. Norii nu definesc natura cerului. Aceasta este valabil pentru orice eu, fara exceptie. In crestinism, ferirea de “judecata”, psihologic se abordeaza prin suprimarea exprimarii desconsiderarii celorlalti (verbal/mental), cumulata cu inferiorizarea propriului eu. In budism, se recurge si la atitudinea crestina, dar concomitent se depune un efort de schimbare a perceptiei celorlalte euri, cu accent pe viziunea naturii ultime a acestora (vajrayana – “perceptii pure”). Cand eul este inteles deplin nu mai este nevoie de artificiul inferiorizarii, desconsiderarea celorlalti fiind eradicata in insasi procesul intelegerii, nu ca o suprimare in baza unei directive divine.
__________________
|
|