Recunostinta

[CristianR]

Ca orice faptă bună, recunoștința nu este întotdeauna spontană. Biserica o cultivă. Ne învață să ne obișnuim să mulțumim. De altfel, ce este Euharistia, dacă nu mulțumire pentru jertfa lui Hristos? Ne-am obișnuit, însă, să limităm jertfa Lui doar la ceea ce se petrece pe sfântul altar. Sau doar la jertfa pe Cruce, spre mântuirea tuturor.

Însă la Cartea Apocalipsei zice sf. evanghelist Ioan de „Mielul junghiat de la întemeierea lumii”. Deci însăși creația are la bază jertfa lui Hristos. Iubirea lui Dumnezeu pentru noi, manifestată în fiecare clipă a viețuirii noastre, prin tot ce a creat și prin pronia Lui, este o iubire jertfelnică. Lumea nu este o simplă emanare a Dumnezeirii, ci este o ieșire din Sine printr-o jertfă de Sine.

Deci avem a mulțumi pentru toate: pentru că Dumnezeu a creat lumea ca dar pentru noi, că ne-a adus și pe noi ca să fim, că poartă de grijă atât de viața noastră vremelnică, cât și – mai ales – de cea veșnică.

A mulțumi pentru asta, a fi recunoscători, poate că este și asta o mică jertfă. Rupi din tine nemulțumirea în care te complaci, plângerea de mila proprie în care nu vezi darurile pe care le-ai primit, ieși din egoism și din egocentrismul.
A deveni recunoscător și mulțumitor e a trece de la o stare întunecată a sufletului la una luminoasă, de la întristare la bucurie.

Darurile lui Dumnezeu sunt imense și inepuizabile ca și iubirea Lui; însă, din păcate (la propriu), nu le observăm.