![]() |
![]() |
|
|
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Despre atitudinea față de eterodocși și participarea lor la liturghia ortodoxă, într-un articol referitor la Sinodul din Creta, pe teologie.net, punctul 6.
Spicuiesc: Sf. Marcu Eugenicul se adresa frumos romano-catolicilor și considera că „Îl avem pe același Hristos și aceeași credință…, și cinstim aceeași Treime…” De asemenea vedem că monahii athoniți îi primeau pe latini la slujbe pentru că, zice Grigorie Iviritul, „italienii și noi avem același botez și mărturisim aceeași Sfântă Treime, dar alte învățături și dogme diferă mult de ale noastre. Și Theodor Balsamon, marele canonist bizantin, admite participarea eterodocșilor la slujbele noastre și spune: „acesta este obiceiul Bisericii creștine sobornicești ca atunci când sfințiții patriarhi slujeau la sărbători, veneau armeni și latini, și cu toată evlavia stăteau la Liturghie și nimeni nu-i alunga. Iar atunci când ieșeau împreună cu ortodocșii se închinau și, sărutând mâna patriarhului, primeau binecuvântare și li se dădea anafură (antidoron). Patriarhii fiind ucenicii lui Hristos nu-i alungau afară când aceia veneau. Vă este destul că voi nu primiți sfințire de la ei, pentru că nu sunt ortodocși și despărțiți. Dar dacă ei caută la voi sfințire, voi nu trebuie să-i alungați, așa cum am spus mai înainte”
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
#2
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Pe de altă parte, nu îmi scapă nuanța cu care postezi aceasta. O nuanță tot mai extinsă, o disciplină conformist-speriată tot mai instilată în masele post-unșpeseptdouămiiunu: "facem cum ni se spune, că cei de sus știu întotdeauna ce e mai bine" (ce e mai bine pentru ei, evident, în primul rînd). E valabil și pentru politica eclezială, și cea lumească, și pentru altele. Vrei să fii în pas cu trendul oficial, indiferent dacă e sau nu întemeiat sau are urmări pozitive sau negative pe terment lung. Acum cu puțin peste un secol, dacă toată ierarhia, de la patrirarhul de Istanbul sau cel al Moscovei în jos, i-ar fi porcăit, anatemizat și ignorat/gonit pe non-ortodocși mai ceva decît o fac astăzi esfig-idioții, stiliștii, și alți lobotomizați de propria lor credință, te-ai fi pliat disciplinat curentului. Mor de rîs, din acela amar, cînd mă gîndesc că așa o tipologie (nu e nevoie să îmi amintești că ești foarte departe de a fi singurul, ci ești parte a unei vaste mulțimi cu aceeași matriță de reflexe sociale), pe vremea Sinodului de la Florența ar fi zis "Hai cu Papa", iar după venirea turcilor și întronizarea omului lor Ghenadie, ar fi zis "Anatema Papei". Chiar că "turmă de oi" (metafora de care mulți mireni sînt așa mîndri, fără să își dea seama cît este de insultătoare la adresa condiției umane, cît e specia umană de căzută) e valabilă pentru unii. |
#3
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Totuși, nu-i vorba aici de persoana mea sau a ta (nu înțeleg de ce de o vreme încerci să împingi discuțiile în zona asta). Era mai de folos să argumentezi ceva, să aduci vreo informație de calitate în plus. P.S. În citatul pe care l-am dat nu e vreun punct de vedere oficial. Din experiența de pe forum, știm amândoi că e foarte probabil ca alții să vină imediat cu niște citate care să le susțină punctele de vedere opuse mie. Ca și în ziua de azi, și în istorie au fost Părinți cu opinii diferite. Îi preferăm pe unii sau pe alții, după cum ne raportăm noi înșine la credință și la semenii noștri. Nu este uniformitate, și e bine că nu este; dar este loc pentru toți în Biserică.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) Last edited by CristianR; 04.07.2016 at 20:00:16. |
#4
|
|||
|
|||
![]()
Bine ar fi sa dorim cu adevărat mântuirea tuturor. Dar pentru asta e nevoie de sfinÈi, nu de infailibili. Ori se pare ca a început sa ne fie frica de sfinÈi. Sinodul care tocmai s-a incheiat nu a fost nici sfânt, nici mare. Nu era mai bine ca alÈii sa-i denumească ulterior sfânt Èi mare? De ce vrem sa ducem în derizoriu Èi cuvântul sfant?
Last edited by antoniap; 04.07.2016 at 21:47:44. |
#5
|
|||
|
|||
![]() Citat:
![]()
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#6
|
|||
|
|||
![]()
Da, recunosc ca sunt și gospodina. Iar de doctorat în teologie nu am nevoie pentru a pricepe ce se întâmplă în Ortodoxie.
|
#7
|
|||
|
|||
![]()
Normal ca nu ai, e ca la fotbal, toata lumea se pricepe.
__________________
Suprema intelepciune este a distinge binele de rau. |
#8
|
||||
|
||||
![]()
foarte FRUMOS spus!
__________________
Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire |
#9
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Articolul este complet in spirit ecumenist, autorul straduindu-se sa arate, de exemplu, ca Biserica ar fi recunoscut Tainele catolice si ca (daca se intelege bine din traducere) Biserica nu i-ar fi condamnat pe catolici (si invatatura catolica), deci ar fi la fel ca ortodocsii. Iar acesta a fost in delegatia Patriarhiei Ierusalimului, la Sinod. Legat de citatele date in articol, am citit tot pasajul cu Sfantul Marcu Evghenicul. Poate fi o formulare din timpul Sinodului Florenta, dar e posibil ca acele cuvinte sa fie adresate ortodocsilor din delegatie, nu latinilor. In cadrul delegatilor ortodocsi au fost disensiuni si par exact acel gen de cuvinte. Unii din cei care au conceptii venite din ecumenism, pentru a argumenta ce cred, folosesc si citate scoase din cotext sau trunchiate. Se stie ca Sfantul Marcu le-a spus celor din delegatia ortodoxa ca latinii nu sunt doar schismatici, se stie din trecut ca sunt si eretici. Legat de celelalte pasaje, se stie ca la Muntele Athos si la ale manastiri sunt primiti si cei din alte culte si sunt lasati sa ia doar anafura. |
|