Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[cristiboss56]

De fiecare dată când mergea la Sfântul Pavel, trecea pe lângă grădina mănăstirii, iar grădinarul îl încărca cu diferite legume şi zarzavaturi pentru bătrânii de la Katunakia. Egumenul, părintele Serafim, îi atrăgea mereu atenţia: „Fiul meu, cu părintele Benedict, grădinarul, să nu ai prea multe legături, pentru că «este un om puţin dificil»”.

Odată grădinarul i-a dat o pereche de pantaloni ca să-i cârpească. Când i-a adus înapoi cusuţi, i-a lăsat împreună cu celelalte haine la egumen. Trecând pe la grădină, ca de obicei, părintele Benedict l-a văzut şi l-a chemat la el.

– Unde sunt pantalonii? l-a întrebat poruncitor pe tânărul katunakiot, care stătea uimit în capătul micii scări de piatră care cobora în grădină.

– I-am lăsat la egumen, a răspuns el puţin deranjat de tonul grădinarului.

– Bre, egumenul ţi i-a dat? a izbucnit cu mânie acela.

Obosit fiind de pe drum, tânărul nu s-a putut abţine, ci i-a răspuns pe acelaşi ton ca un adevărat arvanit [1]:

– Bine, dar egumenul este atât de departe ca să-i iei de la el? Dacă ai fi fost un om mărinimos, a continuat el aruncând ulei pe foc, mi-ai fi mulţumit pentru că ţi i-am cârpit şi mi-ai fi dat şi ceva din grădină să merg la treaba mea.

Atunci grădinarul s-a aplecat mânios şi căuta pietre ca să-l lovească pe tânărul cel îndrăzneţ. Însă Evanghel, fiind luminat de Dumnezeu, i-a făcut metanie şi a strigat:

– Iertaţi-mă! Am greşit, părinte!

„Să fi văzut ce s-a întâmplat atunci, povestea Stareţul, minunându-se de puterea cuvântului «iertaţi». Grădinarul s-a ridicat în picioare şi dezarmat şi îmblânzit de smerenia tânărului, a spus:

– Ce să-ţi mai fac acum? Ce să-ţi mai fac acum?

– Iertaţi-mă, a repetat tânărul, ca om mi-a scăpat şi mie un cuvânt nepotrivit. Iertaţi-mă!

– Haide, Dumnezeu să te ierte, a spus fără mânie grădinarul şi de atunci înainte îl încărca cu de toate întotdeauna când trecea pe acolo”.

(Ierom. Iosif Agioritul)

[cristiboss56]

DESCOPERIRILE DUMNEZEIESTI ale avvei Filotei Zervakos (ucenicul Sfantului Nectarie)

Acestea zicandu-le, stateam inaintea Sfintei Icoane a Mantuitorului si a tuturor sfintilor. In noaptea care a urmat, de indata ce m-am intins si am adormit, am avut un vis infricosator si cutremurator. Am vazut cum ma aflam afara din Biserica Prorocului Ilie la vreo 40 metri si tot la vreo 40 de metri si de Biserica Tuturor Sfintilor. Am auzit un zgomot inspaimantator si un glas coborandu-se din cer, ca o puternica detunatura. Ingrozit, mi-am intors ochii catre biserica Tuturor Sfintilor, crezand ca se va darama; privind mai atent am vazut ca nici zidurile nu s-au miscat. Ma intrebam, de unde sa fi venit zgomotul si intorcandu-mi curios ochii am vazut o priveliste inspaimantatoare. Am vazut deasupra bisericii, la o inaltime de vreo 100 metri cum stateau ingramadite pietre gata sa cada pe pamant, gata sa striveasca si sa distruga totul. Vazand acestea, asa o groaza m-a cuprins incat era gata sa-mi dau duhul; si cautam cu disperare sa scap, unde sa ma ascund de la fata maniei Domnului. Pentru o clipa m-am gandit sa alerg si sa intru in biserica Prorocului Ilie, dar am vazut iar stancile de deasupra, gata sa se pravaleasca si mi-am zis ca biserica nu va rezista sub o asemenea greutate si ca voi fi strivit sub daramaturi. De atata disperare si frica, m-am trezit ingrozit.

Acesta este visul infricosator. Sfintii Parinti ne indeamna sa nu ne incredem in vise si ne sfatuiesc sa fim foarte atenti deoarece foarte multi au fost inselati prin vise. Dar sunt si multe vise de la Dumnezeu pe care le descopera Dumnezeu robilor Sai spre a-i infricosa si a-i intoarce spre pocainta. Astfel de vise au avut multi dintre patriarhi, proroci, apostoli, precum si dumnezeiestii si cuviosii Parinti, despre boli, cutremure, razboaie, catastrofe. Precum descoperim si in istoria intregii Biserici, intelegem ca Preamilostivul Dumnezeu, Care vrea ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina, le arata astfel de vedenii spre a-i intoarce, le descopera grozaviile care-i asteapta in urma pacatelor.

Marturisesc ca nu sunt nici profet, nici sfant, sunt cel mai pacatos dintre cei mult pacatosi; de vreme ce nu sunt pocait si nici nu ma pocaiesc inca dupa cum trebuie, mi-a descoperit Dumnezeu primejdia in care ma aflu, spre a ne duce si pe mine si pe ceilalti pacatosi asemenea mie la pocainta. Ne-a descoperit primejdia care ne ameninta datorita nenumaratelor noastre pacate, primejdie descoperita de Domnul si in Sfanta Scriptura, prin proroci si apostoli, mai apoi si Sfintilor Parinti. Si El Insusi ne spune invederat: “Daca nu va veti pocai, asa veti sfarsi cu totii“.

BOLOVANII CARE STAU DEASUPRA CAPETELOR NOASTRE, GATA SA CADA, ARATA MAREA MANIE A LUI DUMNEZEU CARE VA VENI PESTE NOI PENTRU PACATELE NOASTRE. Aceasta care ne-ar strivi si ne-ar spulbera, este oprita deocamdata de rugaciunile si mijlocirile, de grija si pavaza celei ce este cu adevarat ajutor si scapare oamenilor, a PREASFINTEI NASCATOARE DE DUMNEZEU, a MAICII NOASTRE DUHOVNICESTI, precum si Ale Prietenilor lui DUMNEZEU, ale TUTUROR SFINTILOR.
Iubitii mei frati, deoarece sfarsitul se apropie si marea manie a lui Dumnezeu sta deasupra capetelor noastre, “SA STAM BINE, SA STAM CU FRICA“. Sa luam aminte, sa nu ne inselam singuri, spunand ca Dumnezeu este doar binevoitor si multmilostiv si ca nu ne va pedepsi daca pacatuim si calcam poruncile Sale. Sa nu ne insele si pe noi vrajmasul cel preaviclean precum i-a inselat si pe protoparintii nostri de i-a facut rataciti si neascultatori ai poruncii lui Dumnezeu si fugari din rai. Sa nu ratacim, caci “daca s-a adeverit cuvantul grait de ingeri si orice calcare de porunca si orice neascultare si-a primit dreapta rasplatire, cum vom scapa noi, daca vom fi nepasatori la astfel de mantuire?“, spune Sfantul Apostol Pavel, gura Domnului (Evrei 2,3). DUMNEZEU ESTE BINEVOITOR SI MULTMILOSTIV, DAR ESTE SI DREPT. Ca multmilostiv, daruieste binefaceri, miluieste, ii rabda pe pacatosi, iar ca drept, cearta si pedepseste pe calcatorii poruncilor dumnezeiesti

Este cu neputinta ca pacatuind sa scapam de mania lui Dumnezeu. Trebuia ca cele patimite sa ne fie invatatura de minte. Cate n-am patimit in ultimii ani, razboaie, boli, naufragii, cutremure, persecutii si in Tracia si in Asia Mica, ingroziri, primejdii, nenorociri, mahniri, precum acelasi apostol zice: “Necaz si stramtorare peste sufletul oricarui om care savarseste raul, al iudeului mai intai, si al elinului” (Romani 2,9). Daca Acelasi Dumnezeu zice prin Isaia cel cu glasul puternic: “Daca veti vrea sa ma ascultati, va veti hrani cu bunatatile pamantului, iar de nu veti vrea si nu Ma veti asculta, sub loviturile taisurilor veti fi doborati, caci gura Domnului a grait acestea“.
Trebuie ca toate cele ce ni se intampla sa ne fie spre invatatura si sa incetam a-L mai mania pe Dumnezeu cu pacatele noastre. FARAON, PENTRU NEASCULTAREA DE DUMNEZEU, A PRIMIT ZECE PEDEPSE; DUPA FIECARE PEDEAPSA SE POCAIA DAR POCAINTA LUI NU ERA ADEVARATA, ERA DOAR DE MOMENT. Noi, pentru neascultarea de Dumnezeu si pentru lipsa dragostei am primit si noi zeci de pedepse. Si degeaba ne-am pocait dupa fiecare pedeapsa, caci apoi mai rai ne-am facut. Vine mania cea mare a Domnului, Atottiitorului, de care nimeni nu va putea scapa. Numai atunci vom scapa, cand ne vom pocai. Sa ne pocaim, deci, SA NE INTOARCEM CATRE PREAMILOSTIVUL NOSTRU PARINTE CERESC, DE CARE NE-AM INDEPARTAT, CU INIMA INFRANTA SI SMERITA; SI CU LACRIMI SA-L RUGAM FIERBINTE SA TREACA CU VEDEREA PACATELE NOASTRE CELE MULTE, SA NE IERTE, SA NE MILUIASCA SI SA NE MANTUIASCA PE NOI, DUPA MAREA SI BOGATA SA MILA. Si cand ne vom pocai cu adevarat, ne va primi cu bratele deschise, ne va ierta precum si pe niniviteni si ne va milui ca un Bun si Iubitor de oameni si Milostiv Dumnezeu. Fie Doamne mila Ta spre noi, Precum am nadajduit intru Tine“.

[ioan67]

În prealabil postat de cristiboss56

Trebuia ca cele patimite sa ne fie invatatura de minte.
...
Trebuie ca toate cele ce ni se intampla sa ne fie spre invatatura si sa incetam a-L mai mania pe Dumnezeu cu pacatele noastre.
...
Si cand ne vom pocai cu adevarat, ne va primi cu bratele deschise, ne va ierta precum si pe niniviteni si ne va milui ca un Bun si Iubitor de oameni si Milostiv Dumnezeu. Fie Doamne mila Ta spre noi, Precum am nadajduit intru Tine“.

AMIN!
Slava lui Dumnezeu pentru toate!

[ioan67]

În prealabil postat de cristiboss56

Atunci grădinarul s-a aplecat mânios şi căuta pietre ca să-l lovească pe tânărul cel îndrăzneţ. Însă Evanghel, fiind luminat de Dumnezeu, i-a făcut metanie şi a strigat:

"Iertaţi-mă! Am greşit, părinte!

Să fi văzut ce s-a întâmplat atunci, povestea Stareţul, minunându-se de puterea cuvântului "iertaţi". Grădinarul s-a ridicat în picioare şi dezarmat şi îmblânzit de smerenia tânărului...

Ehe, ce vremuri si ce oameni!...
Dar ia incearca sa faci asta acum. Mai rau iti va fi! Pentru ca oamenii au uitat cu totul sa ierte si considera ca smerenia e slabiciune, iar nu virtute. Iar pacea dintre semeni e "o poveste pentru copii", cum imi spunea cineva deunazi...
De aceea, poate ca doar stadioanele de fotbal sunt in zilele noastre mai pline decat tribunalele... La Tribunalul Mare am vazut cozi care se prelungeau pana-n strada... De ce s-o imbulzi lumea acolo? Ce "s-o da"? Ce-or fi "bagat" - iti vine sa zici, ca o reminiscenta a unei curiozitati maladive, de trista amintire....

[cristiboss56]

ICOANA MAICII DOMNULUI
"POTOLEŞTE ÎNTRISTĂRILE NOASTRE"

Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” este prăznuită pe 25 ianuarie și 9 octombrie.

Însuși numele acestei icoane este o rugăciune către Maica Domnului pentru izbăvirea de mai multe boli și întristări, trupești și duhovnicești. Această icoană minunată a fost descoperită în Moscova, în Biserica Sfântul Nicolae din cartierul Pupişevo, unde a fost adusă de către cazaci în anul 1640.

Dintre numeroasele minuni săvârșite în vechime de această Sfântă Icoană, s-a păstrat amintirea unei vindecări minunate, săvârșită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

O femeie de origine nobilă, care trăia departe de Moscova, a suferit pentru o lungă perioadă de timp de paralizia întregului corp. Deși avea numeroase avantaje materiale, ea nu avea ceea ce este mai important - sănătatea. A consultat mulți medici, dar nu a primit ajutor de la niciunul dintre ei, astfel încât ea își pierduse orice speranță că se va face bine. În acest moment dificil, Născătoarea de Dumnezeu i s-a arătat în vis, spunându-i: Porunceşte să te ducă la Moscova. Acolo, în biserica Sfântului Nicolae, se află icoana Maicii Domnului cu inscripţia: „Potoleşte întristările noastre". Roagă-te înaintea ei şi vei primi vindecare. În timpul arătării, femeia a văzut icoana Preasfintei.

Când s-a trezit, i-a rugat pe cei ce o îngrijeau să o ducă la Biserica Sfântului Nicolae din Moscova. După un drum anevoios au ajuns în Moscova și au descoperit, în cele din urmă, biserica Sfântului Nicolae. Intrând cu credință, femeia bolnavă s-a închinat la toate icoanele, dar nu văzuse icoana care ce apăruse în visul ei. Pentru aceasta, a inceput să-i povestească preotului despre visul cel minunat. Preotul a poruncit paraclisierului să aducă din clopotniţă toate icoanele Maicii Domnului care erau păstrate acolo. Printre icoanele vechi și prăfuite au descoperit o icoană a Maicii Domnului cu inscripția „Potolește întristările noastre”. Văzând icoana, femeia bolnavă a strigat cu bucurie: „Ea este! Ea este!”.

După ce s-a săvârșit un acatist al Maicii Domnului înaintea Sfintei Icoane, femeia bolnavă s-a ridicat pe picioarele ei, fără niciun ajutor și apoi, neavând nevoie de sprijin, a plecat din biserică prin propriile puteri. Prin mila Împărătesei Cerurilor și prin credința ei fierbinte, femeia s-a întors acasă complet sănătoasă.

Această tămăduire a avut loc la data de 25 ianuarie 1760, zi pe care Biserica Rusă a închinat-o prăznuirii acestei icoane făcătoare de minuni, alcătuind şi slujba şi acatistul în cinstea ei.

Suferinzi din toate oraşele au început să sosească la icoana nou descoperită şi puterea lui Dumnezeu s-a arătat în numeroase alte minuni săvârşite la această icoană. Un număr foarte mare de minuni s-au săvârşit la Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” şi în timpul epidemiei din anul 1771.

Mai multe copii ale icoanei „Potoleşte întristările noastre” au fost realizate şi împărţite în întreaga Rusie, numai în Moscova aflându-se patru icoane purtând acelaşi nume care au fost preamărite prin numeroase minuni.

[ioan67]

Slava lui Dumnezeu!
Multe minuni a facut si face Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, spre slava Domnului si din mare iubire pentru noi, oamenii care nadajduim intru Ea.

[cristiboss56]

ICOANA MAICII DOMNULUI „ACATIST” – PREVESTITOAREA DE LA MĂNĂSTIREA ZOGRAFU

În veacul al XIII-lea, după ce Mihail al VIII-lea Paleologul (1261-1282) a semnat nelegiuita unire cu Roma de la Lyons, monahii din Sfântul Munte au trimis împăratului o scrisoare prin care înfierau această unire eretică şi îl rugau pe împărat să se lepede de aceasta şi să se întoarcă la Ortodoxie. Hotărât să impună cu forţa unirea Bisericilor, pentru ca papa să acorde sprijinul său politic Imperiului Bizantin pe care tocmai îl reîntregise în urma ocupaţiei latine, Împăratul Mihail Paleologul, sfătuit de Patriarhul Ioan Vekkos (1275-1282), s-a ridicat împotriva monahilor pe care până atunci îi protejase şi a trimis soldaţi latini în Muntele Athos pentru a-i supune, cu preţul unor masacre sângeroase, pe monahii care nu voiau să recunoască această unire închipuită. După ce i-au spânzurat pe toţi Părinţii din Sinaxa Sfântului Munte (forul conducător al Athosului) şi au omorât mulţime de monahi din Mănăstirile Vatoped şi Iviron, soldaţii s-au repezit cu sălbăticie diavolească şi ucigaşă asupra Mănăstirii Zografu.

În vreme aceea, în Mănăstirea Zografu viețuia un monah cu frică de Dumnezeu care avea ascultare la via din apropierea mănăstirii. Acest părinte avea obiceiul să citească de mai multe ori pe zi Acatistul Maicii Domnului.

În ziua în care soldaţii latini se îndreptau spre Mănăstirea Zografu, pe când călugărul citea Acatistul, și rostea cu evlavie „Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”, a auzit de la icoana Maicii Domnului numită „Acatist” sau „Prevestitoarea” pe care o avea cu el următoarele: „Bucură-te și tu, Bătrânule!”. Auzind aceste cuvinte, Bătrânul s-a înfricoșat, dar Maica Domnului a continuat: „Nu te teme, du-te în mănăstire și spune călugărilor să nu deschidă astăzi poarta, iar cei care sunt mai slabi în credință să se ascundă, că vin dușmanii mei și ai Fiului meu.”

Ajungând la mănăstire, Bătrânul a văzut icoana care îi vorbise în chilia sa că atârnă acum deasupra porților mănăstirii. Luând-o în brațe, a mers la stareț și i-a vestit toate. Fericitul Egumen Toma, adunând obștea, le-a spus despre cele ce se vor întâmpla și i-a întărit prin cuvinte duhovnicești. Cei care erau mai fricoși au fugit și s-au ascuns în pădure, iar starețul împreună cu 25 de călugări s-au închis într-un turn, luând cu ei și icoana care îi vorbise Bătrânului.

Nu după mult timp, au apărut cruciații și au cerut să li se deschidă poarta mănăstirii, dar starețul le-a răspuns: „Plecați de aici, noi nu avem împărtășire cu voi, iar papei nu ne vom supune niciodată”. Soldații papei, forțând porțile și intrând în mănăstire, au adunat de jur-împrejurul turnului lemne și crengi uscate și le-au dat foc, arzându-i de vii.

După plecarea cruciaților, călugării care stătuseră ascunși s-au întors în mănăstire și au aflat în turnul în care arseseră călugării numai icoana Maicii Domnului, neatinsă de flăcări, dar înnegrită de fum.

În amintirea acestei minuni, mai târziu, în stânga bisericii mari s-a ridicat un Paraclis închinat Adormirii Maicii Domnului în care au așezat icoana Maicii Domnului „Acatist” sau „Prevestitoarea”. Călugării bulgari o numesc simplu «Hairiovo», adică «Bucură-te». Locul unde a avut loc arătarea minunată a Maicii Domnului este cunoscut până astăzi sub numele de Herovo.

[cristiboss56]

Toti copiii mergeau la şcoală o dată pe zi, însă Iacov mergea de două ori. O iubea mult, deoarece şcoala sa din primii ani a fost Biserica Sfintei Parascheva. Târziu, după-amiază, mergea şi aprindea candelele. Copilul mergea singur şi-i plăcea să rămână acolo până se înnopta. Se ruga cum ştia şi cât putea. După aceea, lua drumul spre casă, lăsând în urmă pădurea cu pini.

Odată, într-o după-amiază, să fi fost atunci de 8-9 ani, în timp ce micul Iacov se ruga, i-a apărut vie Sfânta Parascheva, ca monahie, exact aşa cum era înfăţişată pe icoană.

Copilul s-a înfricoşat şi a luat-o la fugă, nici nu s-a mai uitat în urmă de frică, ajungând acasă istovit. A doua zi, când a mers să aprindă candelele, i-a apărut din nou Sfânta Parascheva, iar el iarăşi s-a înfricoşat.

De această dată însă, când Iacov a luat-o la fugă, Sfânta a ieşit din biserică, i-a vorbit cu dulceaţă şi copilaşul s-a liniştit. Atunci el s-a oprit din fugă şi s-a întors să vadă cine îi vorbea. Sfânta i-a explicat cine este, i-a spus să nu se teamă şi micul Iacov a urcat cu sfială spre bisericuţă.

S-a aşezat lângă ea şi a ascultat-o cu atenţie. Apariţia Sfintei Parascheva s-a repetat de multe ori. După aceea, micul Iacov se obişnuise cu ea şi nu se mai temea, ci stătea foarte aproape de ea şi vorbeau.

(Stelian Papadopulos, Fericitul Iacov Ţalikis, Stareţul Mănăstirii Cuviosului David „Bătrânul”, Editura Evanghelismos, București, 2004, pp. 42-43)

[cristiboss56]

„Pe Sfântul Rafail nu-l știam. Pentru prima oară am auzit de el în 1993, când soțul meu Kostas a suferit un infarct. Era într-o situație foarte rea când a ajuns la spital, dar într-un final a supraviețuit și și-a depășit toate problemele de sănătate. Atunci când se afla pe patul de spital și începea să-și revină, am văzut că alături de pat avea icoana Sfântului Rafail și atunci l-am cunoscut și eu pe Sfântul. M-a impresionat mult faptul că nici un alt pat din salon nu avea icoane, ci doar acela al soțului meu. Și întrebând o prietenă de-a mea, mi-a spus că este un mare sfânt și mare tămăduitor.

Între timp, au trecut anii. În anul 2009, soțului meu i-au apărut niște diverticuli la intestinul subțire. Un caz rar, pentru că de obicei diverticulii apar la intestinul gros. Era tratat, așadar, cu cortizon, din cauza acestei afecțiuni. Dintr-odată, pe 4 octombrie 2009, a leșinat, avea temperatură și alte simptome, fără să știm ce are. Era într-o situație foarte rea. Însă credea foarte mult în ajutorul lui Dumnezeu și al Maicii Domnului. În continuu repeta: Maica mea, Dumnezeul meu! Maica mea, Dumnezeul meu!

L-am dus la spital. Doctorii, după ce l-au examinat, au spus că are gripa porcină (virusul H1N1). I-au dat antibiotic și ne-au trimis acasă. Am mers la alt spital unde medicii nu au găsit un diagnostic pentru boala de care soțul suferea. Am adus un doctor acasă la noi, însă nici acela nu a identificat problema.

Soțul meu însă suferea foarte tare. Mai pe urmă, după ce a făcut diverse examinări, tomografie și altele, doctorii au văzut că avea intestinul perforat din cauza cortizonului pe care-l luase pentru afecțiunea lui. Până să-l opereze, se făcuse deja 14 decembrie.

Soțul meu ajunsese într-o situație jalnică, încât unii spuneau că era într-un stadiu terminal. Nu mai speram să se mai trezească, deoarece operația se făcuse cu anestezie generală. Și totuși, a rezistat. Îmi amintesc o asistentă care a venit cu bucurie și mi-a zis:

‒ Își mișcă picioarele, își revine!

Soțul meu îl avea pe Sfântul Rafail alături de el, dar pe atunci nu înțelegeam nimic. Peste o săptămână, i s-a desfăcut rana. A suferit o hernie incizională. Pentru a doua oară, a fost operat. Cu anestezie locală de această dată, pentru că organismul nu mai rezista unei alte anestezii generale. În ciuda tuturor prevederilor, a rezistat și de această dată. Însă era foarte slab. Pierduse 17 kilograme. Mânca cu forța, sau prin perfuzie și sondă. Avea febră și diverse alte simptome. Doctorii spuneau să meargă acasă, pentru a i se ridica moralul și pentru a mânca mai mult. Astfel, cu ajutorul a patru oameni, l-am adus în dormitorul lui.

Acasă, a prins puțină putere, dar a continuat să aibă probleme serioase. Înainte de lăsatul secului, am avut două vise, în două seri succesive. În primul vis am văzut că mă aflam cu soțul meu într-o mică corabie și umblam pe mare, și, dintr-odată, am ajuns pe uscat și ne aflam pe o pantă, necunoscută mie, ce avea o mică biserică. Îmi spun atunci în sinea mea:

‒ Ce este acest loc și cum de ne aflăm aici?

Atunci m-am trezit. Mi s-a întipărit însă acel vis în memorie și mă întrebam ce poate însemna. În ziua următoare, văd un alt vis. A venit o femeie și mi-a dat mulți cartofi și îmi spune:

‒ Luați cartofii aceștia să-i mâncați.

Când am întrebat-o cine este, mi-a spus că este vecina ce locuiește acolo mai sus (și mi-a arătat către Mănăstirea Maicii Domnului), Maria a Evviei. M-am trezit și am înțeles că era Maica Domnului Grabnic Ascultătoarea, a cărei icoană o avem aproape, în Eretria Evviei, și că ne va ajuta. Primul vis însă nu puteam încă să-l deslușesc.

După două-trei zile, de când avusesem acele vise, situația soțului meu s-a înrăutățit. A făcut febră mare. Era iarăși într-o situație critică și am hotărât să meargă iarăși la spital. L-am dus la spitalul Laiko. Acolo, i-au făcut examinări și au hotărât că trebuie să fie operat iarăși.

‒ Nu vă ascund faptul că trebuie să-l deschidem (n.r. ‒ să-l operăm) din nou, mi-a spus doctorul.

Deoarece starea lui de sănătate era foarte agravantă, nici un doctor nu îndrăznea să-și ia răspunderea de a-l opera.

Într-una din zile, într-un pat alăturat se afla un domn cu care am început să discut. Îi spun:

‒ Ianni, de unde ești?

‒ Din Mitilini.

‒ Acolo îl aveți pe Sfântul Rafail. Ai mers la mănăstirea lui?

‒ Desigur. În fiecare an merg, răspunde acela.

‒ Eu cred foarte tare în Sfântul Rafail, îi spun, și în momentul acela intră în salon un rasofor și îmi dă un calendar de buzunar.

Îl privesc și ce să văd: era un calendar al comunității Sfântului Rafail de la Ano Suli Marathonos! Am rămas mută de uimire. În momentul când am spus că eu cred tare în Sfântul Rafail, a intrat înăuntru părintele acesta, pe care-l vedeam pentru prima oară, și mi-a dat calendarul Sfântului Rafail.

Toți am fost impresionați. Am înțeles că nu era în nici un caz o întâmplare acest lucru, ci că era, clar, vorba de o minune. Sfânt ne arătase ocrotirea lui și preocuparea lui pentru noi. Am hotărât, când se va face bine soțul meu, să mergem să ne închinăm Sfântului Rafail. Din acea zi, soțul meu a început să se simtă mai bine. Ne-a și spus, limpede:

‒ Sunt bine!

Însă doctorul ne-a comunicat să nu credem ceea ce spune, pentru că rezultatele examinărilor lui indică faptul că este nevoie de operație.

Zilele treceau, iar examinările într-adevăr au arătat semne de îmbunătățire. Într-un final, intervenția chirurgicală nu s-a mai petrecut. Sunt convinsă că a fost o minune, prin mijlocirea Maicii Domnului și a Sfântului Rafail. În mai se făcuse aproape bine soțul meu și am venit pentru prima oară aici la Ano Suli să ne închinăm Sfântului Rafail și să-i mulțumim. Când am ajuns și am văzut panta și bisericuța Sfântului Rafail și când în continuare am văzut în depărtare marea, așa cum se vede de aici, am realizat cu surprindere că acesta este locul în care am visat că am fost cu soțul meu.

Pe 14 decembrie 2010, când s-a împlinit exact un an de la ziua în care a fost operat pentru prima oară soțul meu, Sfântul Rafail ne-a făcut simțită încă o dată prezența lui, arătându-ne că își aduce aminte de noi și ne protejează. Să fie binecuvântat și slăvit numele lui totdeauna.

Îi mulțumim foarte mult Sfântului Rafail pentru toate!”