Împotriva EREZIILOR NEO-PROTESTANTE - Cuvântul al II-lea - ICOANELE

[ioan67]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Sunt atât de bucuros că am văzut Lumina Necreată...

Multi au vazut lumini si luminite. Unii si-au dat viata crezind ca au facut mare isprava invrednicindu-se de asta.
Dar despre ce lumina e vorba? Ce vedem noi, oamenii de lut, uneori?
Spre a fi de folos unora care vad lumini si luminite, unul dintre crestini, anume Staretul Sofronie, face cateva precizari lamuritoare in legatura cu vederea Luminii.
Printre acestea, amintesc:
a) nu se vede, in mod ordinar, ci "se primeste";
b) nu e obiectualizata, undeva localizat, ca un obiect de perceput oarecare, ci coboara si invaluie pe om, asa cum ar cobori peste om un nor. Deci omul care are experienta Luminii e cuprins/invaluit de Aceasta, e mangaiat de ea, cumva cum este bebelusul in bratele mamei, invaluit, ocrotit, purtat. Sau daca vrei, apropos de curatie versus idiotie, e precum un bebelus spalat. Spalat de toata mizeria inchipuirii.
c) Lumina nu coboara ca proasta peste dobitoc. Odata imbaiat cu Sfanta Lumina, omul isi descopera, intr-un sfarsit, rodirea. La roadele Duhului Sfant se refera textul, la acele roade pe care nu le mai amintesc intrucat un teolog cu asa inalte realizari le cunoaste, din carti, cu mult mai bine ca noi cestilalti muritori. As aminti totusi un rod: adancirea in smerita cugetare, infrangerea inimii, o subtirime aparte.... Nimic bolovanos, nimic scrasnit printre dinti, ci umbra dulce a cantecului de dragoste al inimii infrante si smerite... Un oarecare semn al neurgisirii.