|
|
|
|
|
|
|
#1
07.08.2016, 18:54:07
|
|||
|
|||
Iubirea, bucuria, libertatea... Trebuie ca si aceste daruri supreme au anumite trepte, niveluri si puzderie de forme cata vreme nu intelegem prin ele doar Absolutul lor, ci concret persoanele care viaza in carne si oase, deocamdata in trup.
Exprimasem un gand, pe un alt topic, impartasind cu Demetrius cateva opinii pe tema casatoriei. Spuneam ca nasterea si cresterea/educarea copiilor nu epuizeaza Taina Casatoriei, Taina Iubirii. Ziceam ca iubirea se mentine, prin insasi natura ei care vine din scanteia Cerului, libera de nenumarate constrangeri, rigori, reguli lumesti, sociale etc. Ea le poate primi, le poate respecta si chiar folosi intr-o anumita masura si anume: atat cat ele nu o stanjenesc in zborul ei spre Vesnicie, cat nu ii devin, din unelte sau imprejurari, zid si catuse; cat nu se insinueaza ca scop fals. Pasarea iubirii este, insa, o rara avis si multi pasarari se silesc, prin istorii, sa puna latul pe ea! Unii dintre acestia au ce au cu erosul carnal, cu sexualitatea, cu unirea trupeasca a celor care se iubesc. Ei ar voi ca mirii sa isi exprime sublimul chemarii doar prin reverente pioase ori alte manifestari considerate ingeresti. Sexul e ceva rusinos pentru acesti pasarari, el este pacatos si, daca cumva il acceptam, spun ei, o facem doar cu scopul de a naste prunci. Ca doar asta e menirea dragostei pe pamant!... Pesemne ca acesti vanatori priceputi au imprumutat aceste reflexe ale cugetarii de la gugustiucii pe care i-au momit lesne prin parcuri. Intre victima si pradator exista o comuniune aparte in care, cine stie, s-o fi facind oarecare transfer de insusiri de la cel vanat la vanator. Vanatorii de tigri, de pilda, cred ca au alta opinie despre iubire, comparativ cu amatorii de vrabiute si gugustiuci! Oare cand nazuim la castitate, la sfintenie ca implinire a iubirii sotilor, nu putem accepta ca, macar la inceputuri, tanarul si tanara isi exprima dragostea si prin unire trupeasca? Urmind ca, pe masura ce simfonia dragostei se desfasoara, ei sa fie purtati de dragoste, prin har, si catre alte accente, spre alte zari? Nu este, oare, dragostea o simfonie? Or, daca e asa, in care simfonie creatorul nu imbina multime de note, de accente, de teme? Care se repeta, uneori, se nasc unele din altele, se intemeiaza una pe alta, se intretaie, se ingemaneaza, se lupta?... Cum va ajunge calatorul pe pisc fara a porni mai intai pe dealurile din imprejurimi? Si cum s-ar adanci scafandrul in palatele sidefate ale tainelor marii daca la inceput nu si-ar muia turloaiele in baltoacele de la maluri? Iubirea trupeasca dintre soti e o presimtire si o fagaduinta pentru bunatati inca mai mari! O vad ca pe o pregustare a tainelor ascunse, deocamdata, carnii. Dar trupul poate fi, cata vreme nu e vazut ca inceputul si sfarsitul omului, un bun partener de calatorie si antrenament. Nu e rostul sa ramanem trupesti (si tocmai asta inseamna sa credem, inselator si blocant, ca menirea Tainei e rodirea de prunci), nici sa ne inchipuim deindata ingeresti, castrindu-ne. Nu de alta, dar ingeri castrati nu prea s-au pomenit! Prin dragoste se umbla cu prudenta, la pas (ca drumul e plin cu capcane), pana cand, sub lucrarea harului si a propriilor naduseli, vom capata unele puteri pentru a face primele exercitii de zbor. Abia atunci, da, ceea ce era doar nazuinta la castitate si iubire curata, incepe sa devina implinire, aievea. 
|
|
#2
09.08.2016, 02:21:05
|
|||
|
|||
Am pomenit muzica, iata un canon pe tema noastra:
https://www.youtube.com/watch?v=8Af372EQLck
|
|
#3
08.11.2016, 19:10:37
|
|||
|
|||
|
Țeluri
Nu îmi vine un titlu mai bun pentru ce vreau să scriu, probabil nici topicul nu e prea potrivit, dar cel puțin e "al meu" :-)
Mă tot gândesc care ar fi țelurile/ activitățile care ne aduc bucuria în viață. Aș vrea să vorbim mai mult de această viață, căci încă trăim pe pământ și viața de aici nu e neapărat (sau deloc) despărțită de cea viitoare. Adică ceea ce facem aici ne ajută sau nu la modul în care ne vom petrece veșnicia. Și cred că am nevoie de exemple concrete. Voi incepe eu, cu unele care la această oră mi se par mai mult teoretice: - apropierea de Dumnezeu, prin viețuirea în duhul Evangheliei (cine poate?) - căsătoria, creșterea și educarea copiilor - proiecte la serviciu - învățarea în diverse domenii, discipline, dobândirea de cunoștințe, abilități noi - ajutorarea semenilor (voluntariat, altele....) Cum putem fi mai buni, mai iubitori, mai optimiști? Mai vii?
|
|
#4
08.11.2016, 20:23:07
|
|||
|
|||
|
As adauga jocul si creatia.
Adultul care nu se joaca si nu creaza e un om trist. Imprastie un aer nefericit. In mod firesc, in afara de munca, invatare si ajutorul aproapelui avem nevoie, cred, de cultivarea copilului din noi. E drept ca acest copil nu mai e chiar ... ca in copilarie...:) A mai crescut si el, s-a adaptat la noile mijloace si conditii de viata presupuse de varsta, de activitatile noi, de rolurile si responsabilitatile inevitabile. Totusi el traieste in mijlocul inimii noastre, asa cum firul acela verde si subtire dinlauntrul falnicului stejar nu a disparut, ci se mentine ca prim inel, in mijlocul arborelui. Se poate constata, la o sectiune transversala...:) P.S. Dar ce sa faci cu joc si cu creatie in Imparatie? - ne putem intreba. Eu zic ca multe, foarte multe lucruri...:) De exemplu sa canti, sa te veselesti s.a.m.d. Mie mi-ar placea sa dansez! Si sa patinez... invaluit in muzica ingerilor....
|
|
#5
08.11.2016, 22:55:40
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
|
|
#7
08.11.2016, 23:10:58
|
||||
|
||||
|
Citat:
Intrebarea ramane... acel copil are sau nu nevoie de un batran?
__________________
|
|
#8
09.11.2016, 15:40:37
|
||||
|
||||
|
Citat:
__________________
|
|
#9
09.11.2016, 00:19:13
|
|||
|
|||
|
Citat:
https://www.youtube.com/watch?v=qVn2YGvIv0w
|
|
|
Mod hibrid