![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
|||||||||
|
|||||||||
|
Citat:
Sfântul Vasile cel Mare, la 29 de ani, cât am eu acum, nici nu era creștin. La 29 de ani abea primește Sfântul Botez și pleacă direct în pustiurile capadociei (turcia de azi). Se duce direct pustnic. Și la 1 an de pustnicie, scrie regulile monahale, mari și mici și asceticele, după care întreaga Biserică, se va ghida, 1600 de ani, până azi și mai departe. Isaac, fiul lui Avraam, la 40 de ani, spune Scriptura, se plimba pe câmpii și cugeta la Domnul. Înainte de a se căsători cu Rebeca, care i-a adus-o slujitorul lor. Există o normă a măsurii iubirii în Domnul? Nicidecum. Mai bine mai târziu decât niciodată. Cu cât mai devreme și cu cât mai mult, cu atât mai bine. Ți-am spus, mergi de studiază teologie. Citat:
Dar asta numai dacă lucrăm în iubire unii cu alții, dacă ne rugăm înainte să postăm ceva și dacă nu facem din asta o patimă, să ajungem să ne consumăm 10 ani de viață pe internet, cu zeci de mii de postări. Atunci nu-i tocmai bine... Și tot e mai bine decât să te joci jocuri pe computer, de exemplu, sau alte activități care nu-ți pun ființa cât de cât la Domnul... În sfârșit, un rod al smereniei și doririi îmbunătățirii în Domnul... Rodul rugăciunilor Bisericii... Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Iar modul cum vorbești în general pe forum, mereu înțepi pe toată lumea, mereu agresiv, zeflemitor, mereu nemulțumit, morocănos, jignești din toată nimica, te dai că le cunoști pe toate, ai răspuns la orice, asta smintește pe ceilalți. Pe cei mai mici, care mai trec pe aici și își spun: "ăștia sunt oamenii Iubirii? Asta nu-i iubire..." Și poate nu știi versetul: "Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala." - Matei 18, 7. Citat:
Dar la Sfântul Ioan Gură de Aur, pe lângă că spune că cine va primi hirotonia spurcându-și fecioria înainte de căsătorie, va avea un har slab și neputincios, dar mai spune să nu fim preoți înainte de 30 de ani, iar eu încă mai am până la 30 de ani. Și acum că în curând îi voi avea, dacă se va milostivi Domnul, cu rugăciunile Maicii Sale, am văzut, am înțeles, am simțit și am trăit, o chemare mult mai mare, aceea de a nu trăi decât pentru Hristos, și acum nu-mi mai doresc preoție, decât Sfânta Taină a Călugăriei și a Pustniciei (călugăria era Sfântă Taină între 12, câte erau până în secolul 8). Citat:
Rugăciunea este singura și unica metodă și cale, de a câștiga timpul cu adevărat, pentru mântuire. Spunea Sfântul Porfirie Kavsokalivitul: "Văd în Duhul Sfânt, că 7 preoți, care predică grozav și strălucit, la 70.000 de oameni, nu fac cât rugăciunile unui monah și mai ales pustnic, ascet, pentru omenire." Deci cine se roagă, niciodată nu își poate irosi viața. Patericul e plin de pilde. Sfânta Scriptură, cu mult mai mult: "Și în zilele acelea, Iisus a ieșit la munte ca să Se roage și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu." - Luca 6, 12. "Iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea cuvântului." - Faptele Apostolilor 6, 4. "Stăruiți în rugăciune, priveghind în ea cu mulțumire." - Coloseni 4, 2. "Căci se sfințește prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune." - 1 Timotei 4, 5. "Dar acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post." - Matei 17, 21. Hristos a înviat...
__________________
Noul Testament ortodox e manualul normalității. Să citim zilnic din el, din Patristică, Dogmatică, Sfintele Canoane, cărți de la Sfinți ortodocși, nu de alte culte, ptr. a avea viață sfântă. În erezii nu e Duhul Sfânt, Har, Taine, Mântuire.
Dorim unirea tuturor în Sfânta Biserică fără ereziile lor. Hristos/Biserica/Creștinismul este și va fi ecumenic nu eretic-ecumenist, deschis la dialog și vindecare ptr. orice boală până la Parusie. Iubim toată Creația. Sunt 9 Sf. Sinoade Ecumenice. Biblia |
|
|