Scrisoarea unui copil :

[CristianR]

În prealabil postat de suslik

Nu, nu cred ca a minca de dulce in post duce in Netherworld. Dar rupe un ritm si echilibru din planul subtil, care au consecinte ce par o pedeapsa (sau o restaurare disciplinara a echilibrului duhovnicesc, daca vreti), aici si acum.

Foarte adevărat. Așa cred și simt și eu. Plus miercurea, plus celelalte posturi, participarea la Sfânta Liturghie și celelalte porunci bisericești care ne cheamă la o rânduială de viață mântuitoare. Și primim, într-adevăr, bobârnace spre aducere aminte atunci când le neglijăm. Semne că lui Dumnezeu îi pasă de noi. Să ne temem să nu ajungem la momentul în care nu ne-ar mai trimite astfel de mesaje, fapt ce se întâmplă atunci când I-am întors cu totul spatele.

În ce priveşte faptele pentru care ne va judeca Dumnezeu, însă, ele ne sunt amintite chiar înainte de începerea marilor posturi. La Duminica Înfricoşatei Judecăţi care precede Postul Mare se citeşte evanghelia aceea cu "sărac am fost şi M-aţi îmbrăcat, flămând, bolnav, însetat ş.cl.'' Altă dată, capitolul 58 din Isaia, cu ''felul postului păcut Domnului” unde, iarăşi, e vorba de milă şi bună purtare cu aproapele. Dacă aproapele este un sărman flămând şi va primi cârnatul care ţie îţi prisoseşte, fie şi într-o zi de vineri, sunt convins că Dumnezeu nu-l va judeca pentru asta.

Deci Biserica ne spune: Postiţi, rugaţi-vă, îmbunătăţiţi-vă, milostiviţi-vă, faceţi fapte bune, căci pentru roadele voastre veţi fi judecaţi.

Postul e doar săpătura pe care o faci pomului. Dacă îl îngrijeşti bine, va aduce roade bune. Dacă nu-l sapi, îl pot năpădi dăunătorii, însă poate şi să scape nevătămat şi să aducă nişte roade mai pricăjite.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de CristianR

Foarte adevărat. Așa cred și simt și eu. Plus miercurea, plus celelalte posturi, participarea la Sfânta Liturghie și celelalte porunci bisericești care ne cheamă la o rânduială de viață mântuitoare. Și primim, într-adevăr, bobârnace spre aducere aminte atunci când le neglijăm.

Eu, unul, nici nu cred, nici nu simt asa. Eu cred ca poruncile Bisericii au exact acelasi rang normativ cu poruncile lui Dumnezeu. Fiindca tot de la Dumnezeu vin, doar ca prin intermediul Bisericii, pe care o inspira. Singura deosebire este ca, in timp ce poruncile lui Dumnezeu sunt neschimbatoare, in sensul ca nu pot fi schimbate decat de El, care le-a dat, poruncile Bisericii pot fi schimbate. Schimbate de Biserica, sa ne intelegem, adica de cea care le-a dat prin puterea de a lega si dezlega. Si pot fi schimbate fie ca exceptie punctuala de la lege, prin pogoramant, fie prin schimbarea legii insasi. Teoretic, Biserica ar putea hotari ca participarea la Sfanta Liturghie sa nu mai fie obligatorie Duminica, ci martea. In asemenea caz, deindata ce am aflat de asemenea schimbare a poruncii Bisericii, neaderarea la ea ar avea aceleasi consecinte cu incalcarea uneia dintre poruncile neschimbatoare ale lui Dumnezeu.

De aceea un preot poate dezlega de post sau de mers la Sf Liturghie, dar nu poate dezlega de ucidere. Nu intrucat ingestia de carnati vinerea ar fi cu ceva putin grava decat incalcarea Poruncii a Cincea prin uciderea unui om, ci intrucat are procura de la Cristos in primul caz, dar nu si in al doilea.

@Sophia: Eu am ridicat niste probleme concrete:
1: ati vazut multi musulmani sau evrei printre copii deghizati in moarte de Halloween ? Daca nu, inseamna ca trebuie sa va inspirati de la ei. Poate ca ei nu sunt izolati, ori poate ca se simt astfel, caz in care au gasit o modalitate de a convietui cu simtamantul asta si de a trece peste el.

2: cum putem sa avem pretentia ca la 14 ani un copil sa reziste ispitei masturbarii la vizualizarea siturilor/revistelor porno, cand "toti adolescentii fac asta", daca la 7 ani nu-l invatam sa reziste ispitei carnatului de vineri, cand "toti copiii mananca asta" ?

3. Daca invatatura Domnului cum ca trebuie sa fim in lume, dar nu ai lumii nu inseamna ce vorbim noi aici, atunci ce inseamna mai exact, pentru dv, cuvintele Lui ? Cum le transpuneti in practica vietii de zi cu zi ?

4. Ce merit ar avea cineva tinand un post din care orice ispita ar lipsi ? Ce merit as avea eu daca as fi fidel sotiei mele in conditiile in care nu ar exista femei ispititoare, ci toate ar fi ca niste cartofi strambandu-se la mine ? Dar Dumnezeu nu ne da incercari pe care nu le-am putea duce! Iar Diavolul, inteligenta rafinata si cu experienta, pe copiii care vor sa tina post ispiteste intr-un fel simplu, copilaresc: cu un carnat avand arome sfaraitoare. Dar pe parintii lor ii ispiteste intr-un fel mai elaborat, facandu-i sa creada ca ar fi spre binele copiilor sa nu tina post: ca aceia sa nu se izoleze social. Ei bine, nu: lasati copiii sa vina la Cristos si veti vedea ce prietenie trainica vor lega nu numai cu El, ci si cu alti copiii asemenea lor.

@MihaiG. Da, imi place un astfel de Dumnezeu si nu-mi pot imagina o justitie altfel decat retributiva. Un judecator care achita pe cei care incalca legea ca si pe cei care nu o incalca, eu nu il vad ca un judecator bun, ci ca un judecator nedrept. Dealtfel, nu l-as numi nici macar in completul judecatoriei de cartier: un astfel de judecator ar fi o catastrofa.
Dar, din cate inteleg, nu atat ideea ca vinovatii trebuie pedepsiti si ca acesta e un lucru bun o respingeti, cat ceea ce vedeti ca fiind disproportie intre o fapta care vi se pare lipsita de gravitate (am luat ca exemplu carnatii vinerea) si severitatea pedepsei: tormentele infernale. E mult de vorbit aici si acum nu am prea mult timp. Elemente de raspuns pe scurt:
-materia incalcarii postului nu este ingestia de carnati, ci neascultarea lui Dumezeu
-lumea de dincolo este lumea neschimbatoarelor. In iad toti injura ingrozitor, chiar daca nu au rostit vreo injuratura in toata viata lor, fiindca de acolo gratia lui Dumnezeu s-a retras si nu opereaza.
Cand simt pornirea sa spun o vorba buna unui amarat este o gratie actuala (=har lucrator) care lucreaza in mine. Acolo unde nu exista nicio gratie actuala, tot ce iese de pe buzele mele este injuratura. Asa vad eu iadul: un loc (sau o stare a sufletului) in care Dumnezeu, luand act de alegerea noastra, nu opereaza. Asta inseamna, in sens spiritual, "plata pacatului aduce moartea": izolarea fata de Gratia Sfintitoare a lui Dumnezeu, care este pentru suflet ceea ce oxigenul este pentru trup.
-pacatul este ofensa adusa lui Dumnezeu, a carui maiestate este infinita.De aceea ispasirea nu poate fi altfel decat infinita in timp.


Despre aceste lucruri exista o intreaga literatura, atat teologica cat si mistica. Dar, de fapt, va intereaza ?

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

@MihaiG. Da, imi place un astfel de Dumnezeu

Nu crezi totusi ca "pedeapsa" ar trebui sa fie pe masura faptei, si ca poate o judecata corecta consta in mai mult decat un "DA, a incalcat legea" si "NU, nu a incalcat-o"?

[suslik]

Toata discutia asta mi-a facut o pofta nebuna de niste carnati bio, ca la tara. Drept care ii voi lua poimaine sau raspoimaine din targ, nu maine. Si nu ii iau maine nu din frica de pedeapsa stabilita de diversele organizatii creeate de om in numele zeului abrahamic, ci din motive de autodisciplinare si iubire fata de Adevaratul Dumnezeu, Care ne-a creeat, ca specie, puternici in vointa si sanatosi fizic si spiritual, si ne vrea la fel si pina la moarte, si dincolo de ea.

[sophia]

Mihnea, eu ti-am spus mai sus anumite lucruri concrete, asa cum le traiesc eu aici. Nu stiu cum este acolo, la voi.
Se pare ca avem moduri diverse de a trai credinta si chiar lumea.

Legat de partea cu Halloween, as vrea sa te intreb de unde au aflat copiii tai de aceasta sarbatoare. Mai ales la 7 ani.
Probabil ca ori de la scoala, ori de la alti copii cu care vin in contact.

Eu am mai spus ca ma deranjeaza mult aceasta sarbatoare si nu stiu ce gasesc oamenii interesant la ea. Si de ce a prins asa?
Dar este foarte raspandita, pana si in tara.
De ce?

Si stiu ca faci bine invatand copiii impotriva ei, dar in acelasi timp ma gandesc ca nu poti sa feresti copiii de tot. Nu pot sa-i tii sub clopot de sticla. Copiii tai au aflat de la altii. Ei nu se duc, nu serbeaza. Bun. Altii se duc si serbeaza.
Aici este problema mea.
Iti dai seama la cate ispite sunt supusi copiii in ziua de azi?
Ca sa-i feresti de ele toate si de tot ce este rau trebuie sa-i izolezi. Asta este ce-ti spun. Sa nu mai mearga colo, sau colo, sa nu mai umble cu copilul ala si ala si ala.
Ce faci cand sunt invitati de alti copii la petrecere, sau sa mearga intr-o excursie, tabara? Se vor uita la ceilalti si ei nu vor manca?
Da, sunt cazuri. Am citit despre copii care din motive religioase nu putea manca la fel ca ceilalti si se si jenau sa explice de ce. Faceau foamea.

Este tot mai greu in ziua de azi sa te izolezi ca sa-ti traiesti tu traditiile din credinta ta.
Nici cei cu alte obiceiuri de mancare din alte motive decat religioase nu o duc mai usor: vegani si ce mai sunt.

Ar trebui sa se gaseasca peste tot alimente si mancaruri potrivite pentru toate credintele si obiceiurile alimentare.
Si la tine acasa cand inviti lume, trebuie sa ai de toate pentru toti. Ori este greu si costisitor.
Si atunci nu ne ducem, nu invitam. Ne izolam.
Despre asta vorbeam eu.

Imi pui niste intrebari si probleme la care eu am probleme sa-ti raspund.
Dumnezeu ne-a dat niste reguli, cateva, dar noi ne lovim de atatea alte probleme mai grele.
A spus sa postim. Nu stiu exact daca se referea la alimentatie propriu-zisa. Nu a lasat un mod de postire, o lista de ce avem voie si ce nu. Nu a spus concret cum s-o facem.
Postul alimentar a fost instituit de oameni din dragoste pentru Dumnezeu, ca o jertfa. Si apoi sa largit si s-au mai adaugat zile mai multe si reguli noi.
La voi se tine intr-un fel, la noi in altfel. De ce?
Deci la voi este o regula facut de om, de biserica voastra.
Despre postul trupesc ne-a vorbit altcineva: Petru, sau Pavel.
Dumnezeu ne-a dat Taina Cununiei si alternativa cu monahismul.
Petru sau Pavel au tins si ei spre monahism, spre celibat.
De-a lungul istoriei s-au mai schimbat lucrurile. In ortodoxie s-a renuntat in anumite cazuri la celibat.
Postul trupesc nu este impus. Sunt doar niste indicatii.
Si mai ales sa se faca numai cu acordul partenereului/partenerei.
Nu stiu cum este la catolici cu postul trupesc.
Dar sunt reguli diferite desi avem acelasi Dumnezeu. Inseamna ca unele sunt impuse de oameni.

Noi stim ce avem de facut in casa la noi, dar nu stim sa ne purtam in lume.
Si da, nu traim nici in cer, nici in aer, nici pe alte planete.
Traim aici, printre 7 miliarde de oameni.
Cum trebuie sa procedam? Asta nu ne invata nimeni.
Ispite sunt la tot pasul.
Si organismul nostru are si el regulile lui de functionare si nevoi si restrictii.

Cea mai mare problema pentru mine este cum sa traiesc printre oameni. Cum sa impac si credinta mea si lumea in care in traiesc?
Nu toti putem sa mergem la manastire.
Traim in lume.
Cum sa impac eu lucruri de cele mai multe ori opuse, chiar in cadrul credintei?
Sa fiu casatorita si sa ma opun totusi ei, ca sa-mi vad de credinta.
Cineva spunea aici pe forum ceva ca lucrurile normale nu sunt interzise in credinta, sau ceva de genul asta.
Dar a manca este normal, a dormi este normal, a fi cu oamenii este normal, a fi casatorit este normal.
La toate astea trebuie sa ne oprim totusi. Am citit de monahi care nu mananca, nu beau, nu dorm, stau agatati pe pereti. De ce?
Cine le cere sa se opuna la lucruri normale?
As vrea sa pot pricepe asta. Cine le cere si de ce aceasta autoflagelare?

Nu ne invata nimeni cum sa traim in lume cu credinta noastra si cum sa ne impartim, cum sa rezistam la ispite.

Cum sa procedez eu cu oamenii din jurul meu care nu sunt ortodocsi, nu postesc?

Cum sa nu ma simt rau, izolata, trista?
Fiecare care traieste intr-o credinta si se diferentiaza de altii sufera.
Sunt ziduri intre noi.
Fiecare credinta se izoleaza in ea.
Mie asta nu mi se pare corect.
Nimeni nu stie sa lucreze cu ceilalti, sa procedeze cu ceilalti.
Este oribil.
Nu stiu cum este la voi.
Aici este discriminare pe fata.
Pe posturi scoase la concurs de diverse institutii ale bisericilor (catolice, sau evanghelice) nu sunt primiti ortodocsi.

As putea sa continui cu problemele.
Tu te legi de un carnat mancat vinerea, de post, sau de slujbe. Nu numai tu.
Dar unde este grija de aproape, iubirea de aproape. Cea mai mare invatatura a lui Iisus. In atatea pilde.
Mie imi lipseste mult asa din biserica.
Nu ne ocupam de oameni, de cei vii, nu-i ajutam, nu ne pasa de ei.
Tinem post de la una si alta, ne ducem la biserica, ne rugam. Punct.
Unde este omul? Ce facem pentru el? Concret.

Ma opresc aici. Poate gresesc, dar nu mai stiu cum sa fac.

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Mihnea, eu ti-am spus mai sus anumite lucruri concrete, asa cum le traiesc eu aici. Nu stiu cum este acolo, la voi.
Se pare ca avem moduri diverse de a trai credinta si chiar lumea.

Legat de partea cu Halloween, as vrea sa te intreb de unde au aflat copiii tai de aceasta sarbatoare. Mai ales la 7 ani.
Probabil ca ori de la scoala, ori de la alti copii cu care vine in contact.

Eu am mai spus ca ma deranjeaza mult aceasta sarbatoare si nu stiu ce gasesc oamenii interesant la ea. Si de ce a prins asa?
Dar este foarte raspandita, pana si in tara.
De ce?

Si stiu ca faci bine invatand copiii impotriva ei, dar in acelasi timp ma gandesc ca nu poti sa feresti copiii de tot. Nu pot sa-i tii sub clopot de sticla. Copiii tai au aflat de la altii. Ei nu se duc, nu serbeaza. Bun. Altii se duc si serbeaza.
Aici este problema mea.
Iti dai seama la cate ispite sunt supusi copiii in ziua de azi?
Ca sa-i feresti de ele toate si de tot ce este rau trebuie sa-i izolezi. Asta este ce-ti spun. Sa nu mai mearga colo, sau colo, sa nu mai umble cu copilul ala si ala si ala.
Ce faci cand sunt invitati de alti copii la petrecere, sau sa mearga intr-o excursie, tabara? Se vor uita la ceilalti si ei nu vor manca?
Da, sunt cazuri. Am citit despre copii care din motive religioase nu putea manca la fel ca ceilalti si se si jenau sa explice de ce. Faceau foamea.

Este tot mai greu in ziua de azi sa te izolezi ca sa-ti traiesti tu traditiile din credinta ta.
Nici cei cu alte obiceiuri de mancare din alte motive decat religioase nu o duc mai usor: vegani si ce mai sunt.

Ar trebui sa se gaseasca peste tot alimente si mancaruri potrivite pentru toate credintele si obiceiurile alimentare.
Si la tine acasa cand inviti lume, trebuie sa ai de toate pentru toti. Ori este greu si costisitor.
Si atunci nu ne ducem, nu invitam. Ne izolam.
Despre asta vorbeam eu.

Imi pui niste intrebari si probleme la care eu am probleme sa-ti raspund.
Dumnezeu ne-a dat niste reguli, cateva, dar noi ne lovim de atatea alte probleme mai grele.
A spus sa postim. Nu stiu exact daca se referea la alimentatie propriu-zisa. Nu a lasat un mod de postire, o lista de ce avem voie si ce nu. Nu a spus concret cum s-o facem.
Postul alimentar a fost instituit de oameni din dragoste pentru Dumnezeu, ca o jertfa. Si apoi sa largit si s-au mai adaugat zile mai multe si reguli noi.
La voi se tine intr-un fel, la noi in altfel. De ce?
Deci la voi este o regula facut de om, de biserica voastra.
Despre postul trupesc ne-a vorbit altcineva: Petru, sau Pavel.
Dumnezeu ne-a dat Taina Cununiei si alternativa cu monahismul.
Petru sau Pavel au tins si ei spre monahism, spre celibat.
De-a lungul istoriei s-au mai schimbat lucrurile. In ortodoxie s-a renuntat in anumite cazuri la celibat.
Postul trupesc nu este impus. Sunt doar niste indicatii.
Si mai ales sa se faca numai cu acordul partenereului/partenerei.
Nu stiu cum este la catolici cu postul trupesc.
Dar sunt reguli diferite desi avem acelasi Dumnezeu. Inseamna ca unele sunt impuse de oameni.

Noi stim ce avem de facut in casa la noi, dar nu stim sa ne purtam in lume.
Si da, nu traim nici in cer, nici in aer, nici pe alte planete.
Traim aici, printre 7 miliarde de oameni.
Cum trebuie sa procedam? Asta nu ne invata nimeni.
Ispite sunt la tot pasul.
Si organismul nostru are si el regulile lui de functionare si nevoi si restrictii.

Cea mai mare problema pentru mine este cum sa traiesc printre oameni. Cum sa impac si credinta mea si lumea in care in traiesc?
Nu toti putem sa mergem la manastire.
Traim in lume.
Cum sa impac eu lucruri de cele mai multe ori opuse, chiar in cadrul credintei?
Sa fiu casatorita si sa ma opun totusi ei, ca sa-mi vad de credinta.
Cineva spunea aici pe forum ceva ca lucrurile normale nu sunt interzise in credinta, sau ceva de genul asta.
Dar a manca este normal, a dormi este normal, a fi cu oamenii este normal, a fi casatorit este normal.
La toate astea trebuie sa ne oprim totusi. Am citit de monahi care nu mananca, nu beau, nu dorm, stau agatati pe pereti. De ce?
Cine le cere sa se opuna la lucruri normale.
As vrea sa pot pricepe asta. Cine le cere si de ce aceasta autoflagelare?

Nu ne invata nimeni cum sa traim in lume cu credinta noastra si cum sa ne impartim, cum sa rezistam la ispite.

Cum sa procedez eu cu oamenii din jurul meu care nu sunt ortodocsi, nu postesc?

Cum sa nu ma simt rau, izolata, trista?
Fiecare care traieste intr-o credinta si se diferentiaza de altii sufera.
Sunt ziduri intre noi.
Fiecare credinta se izoleaza in ea.
Mie asta nu mi se pare corect.
Nimeni nu stie sa lucreze cu ceilalti, sa procedeze cu ceilalti.
Este oribil.
Nu stiu cum este la voi.
Aici este discriminare pe fata.
Pe posturi scoase la concurs de diverse institutii ale bisericilor (catolice, sau ortodoxe) nu sunt primiti ortodocsi.

As putea sa continui cu problemele.
Tu te legi de un carnat mancat vinerea, de post, sau de slujbe. Nu numai tu.
Dar unde este grija de aproape, iubirea de aproape. Cea mai mare invatatura a lui Iisus. In atatea pilde.
Mie imi lipseste mult asa din biserica.
Nu ne ocupam de oameni, de cei vii, nu-i ajutam, nu ne pasa de ei.
Tinem post de la una si alta, ne ducem la biserica, ne rugam. Punct.
Unde este omul? Ce facem pentru el? Concret.

Ma opresc aici. Poate gresesc, dar nu mai stiu cum sa fac.

O alternativa la izolare este buna intelegere a situatiei urmata de un alt comportament.
De exemplu: merg si eu la mare, in ciuda ispitelor nenumarate. Dar inteleg altfel expunerea corpurilor, nu o interpretez ca pe o obscenitate sau incalcarea nu stiu caror porunci...
Unele conduite au sens si sunt acceptabile intr-un context iar in altul isi schimba sensul. A rade la o petrecere, fie si in hohote, e firesc; insa in timpul unei inmormantari...
A merge in pielea goala prin casa iarasi e firesc uneori. Insa pe strada sau la scoala....

Multe dintre izolarile de care ziceai tin mai degraba de o interpretare precara si de lipsa unor abilitati specifice prin care poti sa impaci, cum se spune, si capra si varza.
Pe de alta parte, insa, sunt situatii cand e chiar necesara izolarea. Sarcina noastra, in final, e sa discernem bine nuantele astea, lucru nu tocmai usor, uneori...

Raportat la cazul concret al copiilor, ei pot intelege de mici ca anumite lucruri nu merita facute, iar daca le vad la altii au libertatea, atat cat este ea, sa inteleaga ca altii gresesc (sau ca pur si simplu au alte valori, alta filosofie de viata, alte motive etc.) si sa nu ii imite pe acestia. Eu obisnuiesc sa le spun alor mei "vezi-ti de treburile tale si lasa-i pe ceilalti sa-si vada de ale lor" sau "traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca".
Dar asta nu e mereu usor de facut, din nenumarate motive personale sau care tin de influenta pe care o exercita situatia concreta.

[sophia]

In cazul interdictiilor la copii sunt mai multe componente.
- fapta, sau intentia - pe aia pot s-o inteleaga ca nu e bine s-o faca
- anturajul - daca prietenii lui se duc si el nu are voie...inseamna ca trebuie sa-l desparti de ei. Si azi asa, maine asa, ajunge un singuratic
- interesul unui lucru - ca este "cool", interesant sau frumos
- ca isi impune o pozitie in grupul de copii (leader)
- dorinta de a apartine grupului - faci ca ceilalti ca sa nu fii exclus

O solutie eu o vad in a-i explica de ce trebuie sa renunte la fapta/intentie, si de a-i oferi o alternativa, impreuna cu prieteni ai lui. In cazul de fata o alta distractie, cu oferit dulciuri.
Si trebuie vazut anturajul, prietenii.

Problema este in diferenta mare intre oameni/copii. Diferenta de educatie, de posibilitati, de traditii etc.
Si chestiile astea se perpetueaza mai apoi si la varsta adulta.

Eu am fost educata foarte sever de exemplu, pe anumite valori.
Si mi-a fost controlat mereu anturajul.
Si mie mi s-a spus sa-mi vad de treaba mea si sa nu ma iau dupa altii.
Am cam facut-o in general, dar am mai si rebelat.
Am vrut sa fiu ca altii, sa fiu in grup, sa fiu cu copiii pe care ii admiram.
Tot drumul de mijloc il alegeam si atunci.

Ei astazi ma lovesc exact de aceste lucruri la tot pasul. Am schimbat lumea (geografic), desi si in tara s-au schimbat multe, s-au schimbat generatiile, ideile. Eu ori trebuie sa ma adaptez, ori sa ma izolez.
Educatia pe care am primit-o eu, azi aproape ca nu mai exista.
Si ma refer atat la comportament cat si la cultura generala.
Eu nu pot sa-mi gasesc lume de acelasi fel cu mine.
Nu-mi prea place lumea de azi, asa ca...ma izolez.

Azi este o lume foarte pestrita si liberala si bruta (neselfuita, needucata).
Valorile generatiei noastre azi mai mult incurca. Nimeni nu mai are nevoie de ele.
Dar am inceput sa invat lucruri noi, fiind nevoita - despre alte culturi si religii, despre alte moduri de viata si conceptii, despre toleranta/acceptanta, despre ortodoxia pe care eu n-am cunoscut-o asa cum este ea azi.

Si cu educatia in spiritul credintei este cam la fel.
Automat esti altfel, te distantezi.
Vad tineri (si aici pe forum) din doua categorii cel putin - ori foarte credinciosi si cauta anumite valori din ce in ce mai rare (feciorie pana la casatorie), ori foarte deschisi si liberali. Si unii si altii se lupta cu anumite probleme.
Primii nu prea isi gasesc partener(a) de viata la fel ca ei. Si se simt izolati.
Ceilalti o duc mai bine, au devenit majoritari. Dar se lupta si ei cu critici, cu lipsa de toleranta.

Conteaza mult si educatia din familie si felul de a fi al copilului si adultului mai tarziu.

Eu azi cum ar fi trebuit sa-mi educ copiii (daca i-as fi avut)? Asa cum am fost eu educata, sau asa cum se cere azi?
Sunt diferente foarte mari. Si eu spun ca era mai bine asa cum se facea pe vremea mea, sigur, fara a ajunge la anumite extreme.
As alege o cale de mijloc.
Dar si copiii sunt foarte diferiti si vin intr-o altfel de lume direct.

Si apropos de a invata despe ortodoxie asa cum eu n-am cunoscut-o si este azi.
La mine in familie nu era asa important ce mancam. Nu stiam psalmi si cantari si teorii.
Cel mai important era socialul - comportat cu cei din jur, respectat, ajutat, implicat in cazuri sociale, recunostinta si alte cele.

Azi invat si partea cealalta, atat cat eu sa inteleg si sa accept din toate punctele de vedere.

[ioan67]

În prealabil postat de sophia

Eu azi cum ar fi trebuit sa-mi educ copiii (daca i-as fi avut)? Asa cum am fost eu educata, sau asa cum se cere azi?

Selectam ce ni se pare bun, conform filosofiei de viata pe care am adoptat-o.
Sunt bune si rele si in trecut si in prezent. Asa va fi mereu, cat vor trai oamenii.
In orice caz, nu putem sta ca strutul fata de lumea in care traim azi. Important e cum ne adaptam la ea, asa incat sa nu pierdem si sa nu pocim insusirile omenesti fundamentale, acelea pe care le-a asezat in noi Facatorul.
Suntem mereu solicitati, in istorie, sa aratam suplete. Pastrind totodata insusirile esentiale.

[ioan67]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Cand simt pornirea sa spun o vorba buna unui amarat este o gratie actuala (=har lucrator) care lucreaza in mine. Acolo unde nu exista nicio gratie actuala, tot ce iese de pe buzele mele este injuratura.

Pornirea aceasta ar putea oare sa aiba si alte resorturi?
Intreb asa, intrucat e cunoscut ca unii oameni au din fire o inclinatie binevoitoare, dupa cum altii isi formeaza trasaturi de personalitate pro-semeni (altruism, etc.) dealungul vietii (prin educatie si autoeducatie, prin tot felul de intamplari, asa cum le-au trait si perceput).

Apoi, e dovedit ca mai apar si erori in functionarea mintala si comportamentala a unui om. Mare increngatura fiind mintea omului, chiar a celui mai "simplu". Se poate intampla, astfel, ca in virtutea unor factori precum oboseala, context, amorsa prealabila etc., sa te trezesti ca tragi o injuratura sau, dimpotriva, ca faci un act binevoitor care te poate mira... Nu tot ce consideram constient si voluntar, nu tot ce se supune constiintei noastre morale, se si impune in comportamentul nostru.
A considera ca totul atarna de vointa si optiunile noastre morale e o exagerare, numita voluntarism, respectiv moralism.

Si mai am o nelamurire, Mihnea: harul lucrator, pe care il gaseai la originea actiunii binevoitoare catre semenul necajit, impune automat o actiune anume din partea noastra?
E obligatoriu ca omul sa dea curs harului? E un determinism absolut aici, fara nici o libertate decizionala din partea omului?

Ma intreb toate astea intrucat argumentele teologice imi par uneori prea generale, chiar vagi, in ciuda valorii lor incontestabile pe care o intrezaresc deja. E posibil, totodata, imi spun, ca argumentul teologic sa aiba dedesubturi care mie imi scapa cu desavarsire.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ioan67

Si mai am o nelamurire, Mihnea: harul lucrator, pe care il gaseai la originea actiunii binevoitoare catre semenul necajit, impune automat o actiune anume din partea noastra?
E obligatoriu ca omul sa dea curs harului? E un determinism absolut aici, fara nici o libertate decizionala din partea omului?

Deloc. Eu pot sa dau curs sau nu gandului binevoitor. Daca ii voi da curs, voi primi tot mai multe haruri lucratoare. Acestea vor fi diferite si in sens, nu numai in calitate. Voi simti imboldul de a ma ruga. Apoi, pe cel de a posti. Voi dobandi nu doar gandul bun de a tine un post, ci il voi putea tine, negasind aceasta peste masura de greu ("lucrarea Spiritului Sfant da si vointa, si putinta").
Invers, daca nu ii voi curs, voi mai primi, totusi, haruri lucratoare. Dumnezeu nu e ca noi, care, daca cineva ne-a refuzat un dar, atunci acela e dusmanul nostru toata viata. Nu, voi mai primi, de la El, ocazii de a ma apropia de El. Adica haruri lucratoare. Dar mai rar decat in primul caz si, cumva, mai "orizontale" ca sa zic asa.