Alternativa pentru copiii nostri: scoala acasa

[ioan67]

În prealabil postat de abaaaabbbb63

Cum pregatesti un copil acasa pentru viata de facultate si dupa? Este vorba de presiunea unui test, unui examen la facultate sau vietii in general. Nu vad cum poti recrea aceasta presiune acasa, si cred ca un copil nu o sa fie pregatit sa se descurce in situatiile de stres maxim (in sesiune, sau intr-o sala de examen imensa cu 500 de persoane in ea) fara sa mearga la scoala.

Asta una bucata. Dar mai e ceva, poate inca mai important: copilul are nevoie si de alti copii, de mediu social, nu doar de parinti si bunici. Un copil fara interactiune sistematica si dirijata spre finalitati educative si chiar spre joaca, e un copil trist...
Apoi, scoala nu e doar pentru examene. Ci pentru lungul examen al vietii care, vrem sau nu, implica si dimensiunea sociala.

[ioan67]

Ar mai fi un lucru: cine garanteaza pentru dezvoltarea acestor copii si pentru reusita lor de mai tarziu? Daca nu suntem siguri ca alternativa asta functioneaza, nu vom fi acuzati (de propria constiinta, mai intai) ca am facut un experiment pe propriul copil?

Apoi, din cate stiu, de pe urma acestor copii castiga (bani si nu doar) tot felul de oameni. Cu alte cuvinte, pentru ca vrem sa fim mai deosebiti, mai originali asa, decat altii, suntem dispusi sa cheltuim in relatii cu persoane "dinamice, deschise spre nou" ceea ce am fi cheltuit in sistemul traditional. Tot felul de activitati extrascolare carora, dupa nu stiu ce criterii si in baza caror studii serioase, li se acorda mai mult credit decat activitatilor clasice.
De fapt si cheltuielile sunt mai mari, pentru ca activitatile unui astfel de copil sunt mai costisitoare (deplasari, implicare in mai multe programe etc.).

Apoi, unul dintre parinti, cel putin, va trebui sa devina (co)pedagog al copilului. Dar se pricepe? Sunt toti parintii calificati sa asiste copilul in invatare? Si ce ne facem cu relatia dubla: suntem parinti sau educatori?... Confuzia poate afecta pe copil.

Se mai adauga un factor psihologic pe care n-are decat sa-l conteste cine voieste, ca el tot exista si se manifesta: Uneori, fobia sociala mascata a parintelui si/sau narcisismul sau raportat la semeni sunt de fapt factorii motivationali ascunsi care sustin astfel de alternative. Mai sunt si alte nemultumiri, frustrari, neimpliniri personale puse in carca copilului, tendinta spre clopotul de sticla si spre "copilul bibelou" etc.

Am comentat problema asta si mi-am exprimat opinia subliniind cateva argumente impotriva (sunt si unele pro, desigur, dar ele fac parte din vraja seducatoare si oricum balanta deciziei nu inclina in favoarea lor decat daca le dam o greutate artificiala) intrucat ma aflu in cunostinta de cauza.
Anume, noi am vrut sa facem asta cu Tudor, avind in vedere ca nu se poate ocupa suficient de sah si de violoncel, unde are o dotatie evident peste medie. Desi are putin timp de studiu, din pricina scolii si a altor probleme, ramane printre cei mai buni din tara, dovedit constant in ultimii ani.
Ca urmare, inainte sa luam o hotarare, ne-am consultat cu cativa parinti care au intrat deja in programul scoala-acasa, precum si cu unii dintre colegii din scoala normala si cu parintii copiilor scolarizati in invatamantul general, de masa.
Concluzia a fost ca riscam sa avem un copil cu cerinte speciale ("copil cu CES", asa cum sunt cei studiati in defectologie), peste cele pe care deja le are, iar asta ni s-a parut prea mult. Am ales sa-l lasam pe Tudor sa creasca intre egali, iar nu acasa cu babacii, oricat de mult ne-ar fi placut asta. Nu suntem atat de anxiosi si de sociofobi incat sa credem ca ne moare printisorul sau ca isi rateaza cariera (ce-i aia, de fapt, dincolo de un slogan invechit?) si mantuirea. Il sprijinim firesc, acolo unde are probleme scolare, de integrare sau de alta natura iar in rest avem incredere in potentialul adaptativ al copilului, in ceilalti copii, in educatori (asa pregatiti precar cum sunt unii, dar nu-i nimic - suplinim noi) si nu in ultimul rand in Bunul Dumnezeu.
Deocamdata singura problema serioasa cu care se confrunta copilul este lipsa timpului de joaca, el neavind mai mult de 2 ore in medie pe zi pentru joaca. Dar compensam acasa, unde facem tot felul de activitati placute si il invatam sa se relaxeze activ.

In fine, problema ramane deschisa, desigur. Ar merita discutate multe alte aspecte si foarte in amanunt. Dar eu insist mereu ca inovatiile in materie de educatie/pedagogie risca sa devina experimente cu totul incerte la care ii supunem pe micii oameni. Nu stiu daca avem dreptul sa facem asta, nu stiu daca e bine pentru ei, mai intai.
Ramane de vazut!

P.S.
Mi-ar placea sa aud argumentele, la amanunt, din categoria pro.
Dar foarte la amanunt, adica cu precizari limpezi referitoare la nevoile concrete ale unui copil si la dezvoltarea lui psiho-sociala si nu numai. As vrea sa stiu, in mod onest, clar formulat, si ce castiga parintii din alternativa asta. Daca nu putem spune care e castigul nostru, limpede/concret, inseamna ori ca nu ne dam seama ce facem ori ca nu suntem onesti.

[ioan67]

Cateva opinii aici:
http://www.activenews.ro/stiri-educa...-scoala-136489

[simpllu]

Opinii cu iz de ifose. :)

[ioan67]

Sunt totusi cateva argumente; ma rog, destul de "emo"....
Si probabil ca primele doua postari de la comentarii sunt ale unor vajnici aparatori ai scolii...:)
Apoi in replica vin fanii "libertatii" s.a.m.d.
Problema ramane deschisa, sunt curios ce argumente putem aduce aici pro si contra. Eu le-am precizat pe ale mele.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de ioan67

Dar foarte la amanunt, adica cu precizari limpezi referitoare la nevoile concrete ale unui copil si la dezvoltarea lui psiho-sociala si nu numai. As vrea sa stiu, in mod onest, clar formulat, si ce castiga parintii din alternativa asta. Daca nu putem spune care e castigul nostru, limpede/concret, inseamna ori ca nu ne dam seama ce facem ori ca nu suntem onesti.

De fapt primul și cel mai mare avantaj al unui copil școlit acasă este că nu e rupt de mama și de familie de la o vîrstă fragedă. Dacă ar merge la școală de la 10-11 ani mai înțeleg, dar să-l smulgi de la 3 ani ca să-l instituționalizezi pentru că mama trebuie să meargă la serviciu - asta e strigător la cer!

Sigur că socializarea este obligatorie, dar participarea într-o colectivitate de genul claselor de la școală ar putea să înceapă un pic mai tîrziu, cînd omulețul e puțin mai copt, mai pregătit pentru competiție și pentru întîlnirea cu răul din societate, fie că vine din partea colegilor, fie din partea cadrelor didactice.

La modul cel mai sincer, dacă aș putea aș face clasele primare acasă și i-aș înscrie într-a V-a în învățămîntul de stat. În timpul ăsta aș vedea dacă ni se potrivește metoda și, dacă nu, încercăm să-i înscriem înainte de gimnaziu.

Problema e că nu știu de pe acum nici cît de inteligenți sînt copiii, nu știu dacă vor putea trece de acele examene de echivalare, nu știu nici în ce constă ele, la ce obiecte se dau, nu am întîlnit concret oameni care eventual au venit din străinătate în România pentru a-i adapta pe ai lor la sistemul nostru public.

Deci deocamdată alternativa ȘA cade, însă mai e timp de meditat pe tema asta.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Florin-Ionut

nu știu dacă vor putea trece de acele examene de echivalare,

Sa nu confundam doua lucruri: invatamantul la distanta si scoala acasa. Invatamantul la distanta este forma acreditata. Fiica mea nu are de dat niciun examen de echivalare, fiindca face invatamant de stat, acreditat, doar ca il face la distanta. Va intra direct in bac. Exista si invatamant particular acreditat si la distanta. Nici la aceia nu e nevoie de echivalari, si ei intra direct in bac.

Scoala acasa este o forma improvizata si neacreditata de scoala, in care parintii functioneaza pe post de profesori. De aici, necesitatea echivalarilor. Este si aceasta o forma larg practicata de catolicii traditionalisti, in care mai multe familii coopereaza si constituie mici clase. De exemplu, eu as putea preda biologia si chimia fiului meu, Ioan. Un confrate din parohie, care e inginer, ar putea preda matematica si fizica fiului lui, Hugo. Si atunci, ne asociem. Eu predau biologia si chimia fiilor nostri Ioan si Hugo, iar el le preda mate si fizica, in timp ce eu am partida de bridge. Ne asociem cu o a treia familie, unde mama e arhitecta si le poate preda desenul si istoria artei. De regula, intra cam intre 4 si 6 elevi in aceste mici clase de homeschooling. Oficial, ele nu tin de parohie, fiindca ar fi prea complicat din punct de vedere birocratic sa se ceara acreditare pentru fiecare asemenea microgrup si inspectoratul ar incepe sa puna tot felul de conditii: cerinte gandite pentru scoli, nu pentru case de oameni. In practica preotul sprijina astfel de lucruri: el face vorba, el imi spune "vedeti, doamna X e arhitecta, a mai facut asta cu fiul ei care e student acum, vorbiti dv sau sa vorbesc eu ?". De multe ori, pune la dispozitie sala de cateheza, care tot sta degeaba o gramada de timp.

Mai exista si forme mixte. Copilul merge la scoala, iar parintii fac un fel se seminarii la sala de cateheza despre ce au facut la scoala, ce au priceput si ce n-au priceput, etc. Presupun un efort mai mic din partea parintilor, fiindca se fac una sau doua ore pe zi, ca si complemente ale scolii, iar copilul poate veni la toate sau numai la unele.

[ioan67]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

... parintii fac un fel se seminarii la sala de cateheza despre ce au facut la scoala, ce au priceput si ce n-au priceput, etc.

Buna treaba!

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de ioan67

Asta una bucata. Dar mai e ceva, poate inca mai important: copilul are nevoie si de alti copii, de mediu social, nu doar de parinti si bunici. Un copil fara interactiune sistematica si dirijata spre finalitati educative si chiar spre joaca, e un copil trist...
Apoi, scoala nu e doar pentru examene. Ci pentru lungul examen al vietii care, vrem sau nu, implica si dimensiunea sociala.

Socializarea e cea mai importantă, atît pentru copii cît și pentru părinții lor.

Un copil dintr-un oraș mare are acces la diverse medii în care se poate întîlni cu cei de vîrsta lui, pe lîngă parcuri și vizite. Anume cluburi de tot felul, centre culturale și altele asemenea.

Un elev care studiază acasă nu e închis în apartament, doar că aceia care nu practică ȘA au impresia că părinții vor să-l izoleze în clopotul de sticlă. Poate că sînt și asemenea părinți, dar sper că foarte puțini.