IPS Teodosie pus sub control judiciar !

[Mosh-Neagu]

Acum mai bine de patruzeci de ani, în 1974, artista Marina Abramović a făcut un experiment extrem de interesant într-o galerie de artă din Belgrad. Într-o sală goală a amplasat o masă pe care a aşezat mai multe obiecte, printre care un trandafir, o pană, o pereche de foarfece, cuie, miere, parfum şi un pistol încărcat, cu un singur glonţ. De asemenea, pe masă exista un set de instrucţiuni pentru public. Timp de şase ore, persoanele din public erau invitate să folosească obiectele de pe masă în interacţiunea cu artista care, la rândul ei, se definea ca un obiect în acea seară. Împreună cu instrucţiunile exista şi un disclaimer prin care artista semnase că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru orice ar fi urmat să se petreacă şi că, din punct de vedere legal, niciunul dintre participanţii la experiment nu va fi responsabil pentru cum va alege să folosească obiectele de pe masă.

Când publicul a intrat în sală, Marina Abramović îi aştepta liniştită şi tăcută. Pe tot parcursul experimentului nu a scos niciun sunet. Iniţial, în primele două ore, oamenii au gâdilat-o cu pana, i-au dat să mănânce struguri, au pulverizat parfum pe corpul ei. Ulterior însă, pe măsură ce tensiunea creştea, publicul a început să experimenteze şi cu celelalte obiecte de pe masă. Au înţepat-o cu spinii trandafirului. I-au rupt hainele şi au tăiat-o. Unul dintre participanţi i-a gustat sângele. S-a ajuns până în punctul care, spre final, o persoană din public a luat pistolul încărcat de pe masă şi l-a îndreptat către faţa Marinei, ţinând degetul pe trăgaci. Din fericire, a fost deturnat de ceilalţi participanţi la experiment care nu erau pregătiţi să meargă atât de departe. La finalul celor şase ore, Abramović s-a ridicat şi s-a îndreptat către cei prezenţi. Fără excepţie, toate persoanele care au luat parte la experiment au fugit în acel moment. Confruntaţi cu umanizarea „obiectului” pe care îl folosiseră, toţi cei prezenţi au ales fuga de responsabilitatea etică.
Ce a vrut să demonstreze artista prin acest experiment la limită? Cruzimea umană inerentă? Faptul că sub stratul superficial de educaţie şi civilizaţie există primordialul orientat către violenţă? Că, deşi nu suntem pregătiţi să acceptăm, răul face parte din natura umană? Posibil toate acestea, dar dincolo de aceste teorii, este mai important să reţinem o declaraţie a artistei în legătură cu cele întâmplate la Belgrad în 1974. „Dacă îi dai unui om o drujbă, vei sfârşi prin a-l provoca”, spune artista într-un interviu pentru The Guardian. Iar această frază este cheia pentru descifrarea experimentului de la la Belgrad. Dincolo de teoriile despre răul inerent, despre cruzime şi violenţă, mai importantă este provocarea – suntem capabili de a face rău atunci când suntem provocaţi. Adică atunci când avem toate instrumentele la îndemână şi nimic care să ne constrângă, în afară de propria moralitate. Iar moralitatea funcţionează cât timp percepem umanul. În momentul în care obiectivăm omul din faţa noastră, moralitatea nu mai constrânge deoarece nu este nimic imoral în a folosi un obiect.
Patruzeci de ani mai târziu, experimentul Marinei Abramović a ajuns global. Trăim în el în fiecare zi. Avem contextul, provocarea şi pistolul. Doar că nu există un singur glonţ, la fel cum nu există nici cei care să ne oprească din a apăsa trăgaciul.
umători vs. nefumători, susţinători ai drepturilor pentru persoanele homosexuale vs. Coaliţia pro Familie, susţinători ai unui partid politic vs. susţinătorii altui partid, pro avort vs. pro-life etc. Exemplele pot continua, dar cred că v-aţi făcut o idee. Contextul, galeria de artă din Belgrad, este internetul. Acesta este locul în care devenim judecători, procurori şi călăi şi apăsam trăgaciul în fiecare zi. Acesta este locul în care umanul devine obiect, iar cuvintele arme. De fiecare dată când apare un eveniment care generează păreri diferite, ia naştere ura. O ură viscerală, homicidală, exprimată cu voluptate. Iar această ură este principalul factor care împiedică învăţarea. Această ură ne face să ne izolăm în bule în care au acces doar oamenii care ne împărtăşesc opiniile. Suntem şocaţi când cineva care nu aparţine microuniversului propriu are o părere diferită pentru că, nu-i aşa, toţi pe care îi cunoaştem cred acelaşi lucru. Mai departe, această ură propulsată în exterior ajunge la ţintă, dar nu convinge pe nimeni. Încrâncenează şi produce indivizi care nu îşi vor exprima opiniile în mod clar pentru a nu fi supuşi oprobriului, dar care, în intimitatea oferită de o cabină de vot sau de o semnătură, vor acţiona nu atât pentru a-şi susţine o idee, cât pentru satisfacţia de a face fix acel lucru pentru care şi-au primit porţia de ură, întocmai precum angajatul tăcut pe care şeful îl terorizează şi îl ironizează constant şi care se răzbună atunci când vine HR-ul cu formularul de evaluare.

Vă întrebaţi de unde radicalismul global din ce în ce mai prezent în vieţile noastre? Vă întrebaţi cum de indivizi imprevizibili în sensul negativ al cuvântului, radicali şi îngrijorători acced în poziţii de putere? Ei bine, ura este răspunsul. Aceşti indivizi vin pe un val al urii care produce două efecte: generează o susţinere încrâncenată, pe de o parte, iar pe de altă elimină dezbaterea şi, ca atare, învăţarea. Astfel ia naştere un teren extrem de fertil pentru aceşti lideri a căror popularitate nu este decât efectul de bumerang al urii. Dezbaterea presupune disponibilitatea de a-l asculta cu adevărat pe celălalt, chiar dacă eşti înclinat să îl contrazici iniţial. Însă, prin natura ei, dezbaterea înseamnă să nu ştii dacă îl vei contrazice sau nu pe omul din faţa ta înainte ca el să deschidă gura. Şi tocmai de aceea o dezbatere reală este extrem de valoroasă deoarece ea are potenţialul de a te ajuta să vezi partea ascunsă a lunii – lumea prin ochii celui care îţi vorbeşte. Însă în momentul în care fetişul pentru propriile idei este mai puternic decât disponibilitatea de a învăţa, decât dorinţa de a experimenta cu sine şi de a explora mentalităţi opuse principiilor tale de viaţă, atunci ia naştere hate-speech-ul. Atunci suntem într-o galerie mică de artă din Belgrad şi ţinem pistolul în mână, repetându-ne obsesiv că de partea cealaltă a pistolului nu se afla un om, ci un obiect. Un fumător. Un gay. Un homofob. Un „postac”.
----------Ruxandra Burcescu--------- https://republica.ro/ura-de-dupa-tas...intr-un-obiect

Iata un experiment care explica multe... Inclusiv faptul ca, desi in jur suntem inconjurati de oameni pe care-i respectam si de catre care suntem respectati, aici, nefiind constransi de..."umanitate", suntem oricand dispusi - intr-o provocare - sa apelam la "pistol" si sa apasam pe tragaci. Iar asta nu oriune, ci intr-o comunitate ortodoxa!
Imi cer iertare pentru interventie, dar citind articolul, nu m-am putut abtine sa nu vi-l pun la dispozitie. Sa aveti un post cu folos!

[ioan67]

Artista a dovedit, după opinia mea, şi altceva decât s-a comentat:
1) Că nu e bine să te joci cu focul.
2) Că un pistol rămâne un pistol, mai ales în era armelor de foc.
3) Că oricine se încumetă să se joace cu designul experimental îşi asumă riscul unor surprize cu totul nebănuite.
4) Că fie a avut un consilier de psihologie (individuală şi interpersonală-socială) slab, fie nu a avut niciunul. Sau poate s-o fi certat cu bărbatsu, vreun psiholog, şi a vrut să-i arate că ea e mai tare.
5) Că vrea să facă morală, într-o lume care s-a săturat demult de morală ieftină.

Dacă ar fi avut un consilier bun, artista ar fi aflat că astfel de experimente s-au făcut cu duiumul în anii 80 şi că relevanţa lor e cu totul alta.
Fără a dori să ţin o lectţie pe aici, precizez doar că relevanţa e de fapt aceasta:
a) se evidenţiază (inutil, întrucât se ştia demult) forţa sugestiei unui cadru de stimuli (design experimental specific, cu obiecte care au valoare emoţională ridicată);
b) se arată rolul scenariului cognitiv individual şi a amorsei contextului în declanşarea selectivă a unor comportamente.

În rest, putem specula fără griji, că doar toţi ne pricepem la fotbal, la teologie, la psihologie şi la orice altceva.

[AlinB]

În prealabil postat de DragosP

Şi chestia cu recăsătoritul e de mare angajament.
Cu nu'ş câţi preoţi divorţaţi şi recăsătoriţi.

Stiu vreo 2.

[AlinB]

În prealabil postat de CristianR

Răscolind un topic mai vechi m-am bucurat să constat că vocile critice nu erau așa puține ca acum și m-am regăsit în postările unora ca Florin-Ionuț și Windorin (și mulți alții), care au aceeași opinie că răul nu trebuie ascuns. Topicul din 2009, aici.

O singura problema insa. Suntem capabili sa definim corect raul?
Nu cumva de fapt facem raul in numele unui scop aparent bun?

[AlinB]

În prealabil postat de Copacel

Din nimeni nu ascunde nic un rau.Pur si simplu astfel de probleme le rezolva Biserica si nu trebuie nici o institutie externa sa se bage (aici intra si aripa DNA aservita lui Soros si intereselor straine).

Gresit. Daca cineva baga mana in visteria parohiei sa zicem, e o treaba interna, de aici ramana de vazut daca si cine este indreptatit depune plangere la politie.

Cand insa e vorba de banii altora, organele in drept pot face cercetari si lua masuri in conformitate cu legile in vigoare.

In cazul de fatza, dracul te mana prin adevar, si se pare ca resuseste din plin. Nu degeaba drumul spre Iad e pavat cu intentii bune.

Avanturile justitiare a celor care n-au legatura directa cu problema, mai ales in astfel de chestiuni sensibile, categoric nu sunt tocmai inspirate.

Tu nu-ti dai seama ca esti manipulat.

Si tu esti sigur ca-ti dai seama, mereu? :)

[AlinB]

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Iata un experiment care explica multe... Inclusiv faptul ca, desi in jur suntem inconjurati de oameni pe care-i respectam si de catre care suntem respectati, aici, nefiind constransi de..."umanitate", suntem oricand dispusi - intr-o provocare - sa apelam la "pistol" si sa apasam pe tragaci. Iar asta nu oriune, ci intr-o comunitate ortodoxa!
Imi cer iertare pentru interventie, dar citind articolul, nu m-am putut abtine sa nu vi-l pun la dispozitie. Sa aveti un post cu folos!

Articolul nu e asa inspirat, dar paralela cu ce se intampla aici e oarecum corecta, sunt curios cati dintre acuzatori i-ar spune aceleasi care i le spun pe aici, i le-ar spune si inn fata si mai ales de pe ce pozitie isi inchipuie ca au dreptul sa o faca si in baza a ce?
De oameni cu adevarat virtuosi in responsabilitatile lor, mult mai mici?

Si in ce masura cunosc cu adevarat situatia? Pe baza unui anunt din presa?

[CristianR]

În prealabil postat de AlinB

O singura problema insa. Suntem capabili sa definim corect raul?
Nu cumva de fapt facem raul in numele unui scop aparent bun?

În cazul de faţă răul îmi pare a fi simplu de definit, de observat: mita, furtul.
Întrebarea a doua rămâne valabilă, însă, şi mă rog să nu fac asta. Şi să nu fac ceea ce Dumnezeu n-ar vrea să fac.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de AlinB

sunt curios cati dintre acuzatori i-ar spune aceleasi care i le spun pe aici, i le-ar spune si inn fata si mai ales de pe ce pozitie isi inchipuie ca au dreptul sa o faca si in baza a ce?
De oameni cu adevarat virtuosi in responsabilitatile lor, mult mai mici?

Si in ce masura cunosc cu adevarat situatia? Pe baza unui anunt din presa?

Slava Domnului! Incepusem sa cred ca nimeni nu intelege!...

În prealabil postat de CristianR

În cazul de faţă răul îmi pare a fi simplu de definit, de observat: mita, furtul.
Întrebarea a doua rămâne valabilă, însă, şi mă rog să nu fac asta. Şi să nu fac ceea ce Dumnezeu n-ar vrea să fac.

Sa ascultam pe cel pe care eu indraznesc sa-l numesc la ora actuala: "cel mai iubit dintre otodocsii romani"...
Ieri, la Iasi, unde desi mi-am dorit, n-am reusit sa ajung!
http://www.doxologia.ro/predici/pari...stri-duh-video

[CristianR]

De fapt, aş fi vrut să-mi închei participarea pe topicul ăsta amar cu postarea de aici.

P.S. Mulţumesc, Mosh-Neagu, pentru aducătorul de linişte părinte Rafail.

[Copacel]

În prealabil postat de AlinB

Gresit....

Depinde !
Daca denuntarea la politie (chestie care implica si raspandirea faptei in public, mass-media) nu duce catre o sminteala in toata comunitatea este o situatie, iar daca denuntarea (implicit publicarea) unor astfel de fapte duce\
la o sminteala colectiva , aia este alta situatie.
Una este sa ai intr-o astfel de situatie, sa zicem un enorias al bisericii sau paznicul bisericii si alta sa ai intr-o astfel de situatie un episcop.Efectele sunt
diferite de la cer la pamant.

Cand insa e vorba de banii altora, organele in drept pot face cercetari si lua masuri in conformitate cu legile in vigoare.

Insa se poate modifica abordarea cazului dupa lege ,astfel incat sa nu se creeze sminteala in comunitatea ortodoxa.
In ziua de azi este un pericol foarte mare exarsarea "telefonului fara fir"
intr-un caz care poate creea sminteala foarte mare.

Iti dau un alt exemplu.Se vehiculeaza ipoteza ca de cand Sfantul Sinod
a participat la aceea intalnire , Biserica noastra n-ar mai avea har si ca nu
trebuie sa ne mai ducem la liturghie si alte chestii.Asta este sminteala unde
fiecare pune de la el sau ce a auzit de la altii si trimite mai departe fara sa se
gandeasca ca unii se vor sminti.

Si tu esti sigur ca-ti dai seama, mereu? :)

Am o metoda simpla prin care imi dau seama si ma "calibrez" si este una foarte eficienta. Ia fii atent putin.
Daca cineva vine si imi zice o chestie ,imediat ma intreb : "Aceste vorbe sau informatii produc dezbinare ? Produc segregare ? Ar fi de acord Hristos cu astfel de actiuni ? Produc aceste vorbe dezbinare sau pace ?
Daca produc dezbinare oricate de frumoase ar fi aceste vorbe si oricat de adevarate ar fi , ele nu sunt de la Dumnezeu ci sunt de la diavol.
Daca insa vorbele respective, produc pace, liniste sau lamuresc alte mistere sau probleme atunci sunt de la Dumnezeu."
Eu ma bazez pe urmatoarea observatie a sfintiilor parinti:"Cu dreptatea(implicit si exersarea ei) castigi cativa, cu pace ii castigi pe toti"

De accea, daca aflu in adevar si acel adevar imi provoaca tulburare si imi da idei care produc de dezbinare sau segregationiste atunci acel adevar nu-mi serveste, caci ma ispiteste si imi otraveste mintea si este de la dezbinatoorul care pe greceste se talmaceste a fi satan.
Insa daca acel adevar imi produce liniste, pace interioara, lamureste anumite dileme ale mele, imi da idei de impacare, de milostenie, si imi tamaduieste mintea atunci acel adevar este de la Dumnezeu si imi serveste.

Nu uita ca regimurile dictatoriale intotdeauna au folosit adevarul in scop distructiv.Folosirea adevarului in scop distructiv este cea mai rapida si eficienta metoda in creare de stari conflictuale / haos -> razboaie mondiale.
Hristos a numit-o mai simplu: "fatarnicie, pui de naparca, ghena"

Ideea e ca fara sa stiu am ajuns pe alte cai, la aceaisi concluzie care a ajuns si Platon.
-Platon hai sa-ti spun un adevar.
-Stai.Acel adevar ma zideste, ma face mai bun , ma ajuta sa-mi mentin pacea, ma implineste sufleteste ? Daca nu, nu ma interesaza acel adevar.

Omul care, de-a lungul vieţii, şi-a luat rămas bun de la plăcerile şi de la podoabele trupului, pe care le socotea străine de el şi dăunătoare, omul care, dimpotrivă, şi-a dat toată silinţa să înveţe ceva, care, în loc de podoabe străine, a vrut pentru sufletul său podoabele sale adevărate: cumpătarea şi dreptatea, curajul, libertatea şi adevărul, omul acesta trebuie să aibă încredere în soarta sufletului.(Platon in "Despre suflet..."
Platon a fost crestin fara macar s-o stie.