![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]()
Groaznic :)))
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#2
|
|||
|
|||
![]()
Daca textul pus mai sus este intr-adevar al lui Rafail Noica, mi-a placut mult.
Asa vad si eu lucrurile cu preotii si psihologia. (Eu prefer textul scris, aceluia vorbit pe youtube, dar vad ca a devenit o moda.) Vroiam sa-l intreb pe Ioan ceva concret. Undeva scria ca s-a mai intalnit cu oameni care scriu aici pe forum si ar mai dori. Daca nu cumva confund cu altcineva. Dar ma si il intreb, el ca psiholog, ghiceste omul prin ceea ce scrie aici? Cum si-i imagineaza in realitate? Or fi asa cum scriu? Ar fi dezamagit, sau nu? Fiindca eu nu inteleg psihologia asta practica aici in forum si in credinta. Sunt oameni care se declara credinciosi, ortodocsi, cunosc toata teoria pe de rost se pare si totusi in practica nu functioneaza. Dau cu bata (verbala). Ce se intampla pe forumul asta? Nu mai este rabdare, se arunca in dreapta si stanga cu rautati etc. Ne impinge credinta si postul la asta? Eu nu reusesc sa inteleg oamenii si forumul acesta. AlinB, DragosP... Tot mai multa politica. Cred ca nu au oamenii unde sa discute problemele astea. Mie mi se cer o gramada de lucruri aici si sunt vazuta rau, incepand cu catehismul si ajungand la scosul uleiului din post. Si tot aceiasi oameni (mai multi) fac atata rau verbal. Ce este in ei?
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape Last edited by sophia; 22.11.2016 at 12:43:27. |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Se spune că sfinții și copiii cunosc cel mai bine inima omului. Eu ca psiholog am fost mai puțin preocupat de cunoașterea celuilalt, oricât ar părea asta de surprinzător. Am fost învățat că nu folosește prea mult să "epuizezi cognitiv" taina celuilalt, în aria de clienți cu care am lucrat. Scopul meu era mai ales să îl asist pe interlocutor în autocunoaștere și în dezvoltarea unor abilități de a face față unor situații de viață mai dificile. Nu aveam nevoie să îl cunosc prea bine, eram atent mai ales la trăirile mele și la câteva lucruri tehnice care să facă relația de întrajutorare mai eficientă. Cum era omul de fapt? Nu am fost prea curios să aflu, mărturisesc. Am întâlnit atât de mulți oameni!... Păstrez o amintire plăcută și mă simt îndatorat lor. Fericit, uneori, din pricina lor, pentru că am asistat (și, poate, am participat) la multe minuni. Din ce trec anii, mă conving de realitatea tainei omului. Bine ar fi ca fiecare să și-o respecte și cultive pe a lui, mai întâi. Să învățăm să trăim cu noi înșine, mai întâi, astfel ca viața să ne pară plină de sens și de prospețime. Să dăm, cu mirare neîncetată, slavă lui Dumnezeu pentru că suntem și pentru că putem deveni. |
|