Psihologie - întrebări

[ioan67]

În prealabil postat de cristiboss56

În ce fel şi în ce măsură Psihologia poate fi o slujitoare a Bisericii?

Alin ar zice, poate, că am făcut o fixaţie pe tema asta...:))
Profesorul G. Ionescu zicea că un om serios are mereu o brumă de obsesionalitate...:)) (maestrul înţelegea prin om serios nimic altceva decât geniul; zicea că nu există operă genială fără obsesionalitate... îi dădea ca exemplu pe Goethe, Eminescu, Edison)

Eu, însă, doar m-am rugat să aflu mai multe despre subiectul ăsta. Am luat pozitia lotus (spre încântarea lui Florin Oltean şi spre groaza lui Cătălin) - din pricină că odată cu vârsta şi cu starea prelungită de ebrietate devin tot mai crăcănat şi, când şed pe scăunel, par a sta în lotus - apoi am făcut rugăciune ca să mă limpezesc un pic la subiect.

La început am crezut că-i vorba despre chiasm. Cercetează chiasmul!, mi-a părut că zice gândul, şi m-am bucurat întrucât despre acesta ştiam mai multe din psihologie înainte să aflu ceva din Teologie. Că noi, psihologii, (adică ei psihologii - eu vorbesc aici din amintiri) facem de multă vreme tărăboi laolaltă cu structuraliştii şi susţinem că mersul natural al gândirii omeneşti e fundamentat pe mişcarea specifică chiasmului. Dăm exemplu tocmai Evanghelia, mai ales pe cea după Marcu şi, desigur, după Ioan.

Dar m-am deprins să nu dau atenţie oricăror păreri ale gândului dintâi... Am lăsat să treacă o vreme şi mi-a părut că vine un alt gând, mult mai subţire, mai uşure, mai răcoros... "Birmania!", zicea el. Poveştile birmaneze!....
Acuma, las lui Cristiboss plăcerea să contemple noua mea manifestare de nebunie - că, nu-i aşa, un om zdravăn la minte nu poate să se roage şi să primească "răspuns" mesajul Birmania şi poveşti birmaneze!...:)))

Un răspuns la întrebarea privind relaţia dintre psihologie şi Teologie va să vină, aşadar, din Birmania. Prin poveştile birmaneze.
Să ascultăm pentru început o poveste birmaneză cu surzi! Mai exact, cu 4 surzi!!...:)))