Putem fi prieteni cu toată lumea?

[sophia]

Nici intrebarea nu este simpla.

Florin - la care "toata lumea" te referi? La diversele religii si confesiuni, sau la oameni in general, lasand la o parte credinta, la oameni din diverse tari, sau de diverse feluri?

Si putem, in sensul daca este permis, sau daca ne simtim in stare/avem capacitatea?

Mihnea - citeste primele doua propozitii pe care le-ai scris in mesaj. Care este diferenta? Sa iubim aproapele, dar sa nu fim prieteni.
Pe urma scrii ceva referitor la Domnul, care ma lamureste putin.
Spui ca Iisus a avut cativa prieteni, dar ne iubeste pe toti.
Inseamna ca te referi la prieten in sensul de persoane cunoscute, mai apropiate sufleteste.
O nelamurire acum: Lazar a fost prieten. Apostolii au fost si ei prietenii Lui? Sau doar discipoli?
Pentru ca se mai poate interpreta si asa - toti cei care L-au iubit si urmat intru credinta au fost prietenii Lui. Deci milioane.
Si este o prietenie adevarata, cu sacrificii.

Acum eu spun asa - Iisus ne-a invatat sa iubim aproapele, chiar mai mult decat pe noi insine. Ne-a invatat sa iubim si pe dusmani, pe cei ce ne fac rau. Partea asta este foarte grea, intr-adevar. Nu stiu cine poate iubi pe cel care ii face rau.

Acum depinde si ce intelege fiecare prin aceasta iubire de aproape. Prietenia este ceva foarte profund, delicat.
Se mai confunda cu relatia de intelegere reciproca, convietuire in pace etc.

Eu zic ca este permis si se poate. Nu pot sa intru in detaliu pana nu stiu exact la ce se refera intrebarea.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de sophia

Florin - la care "toata lumea" te referi? La diversele religii si confesiuni, sau la oameni in general, lasand la o parte credinta, la oameni din diverse tari, sau de diverse feluri?

Mă refer la oricine de oriunde. Toți oamenii cu care te intersectezi de-a lungul timpului.

Dar în titlul topicului, prietenii sînt cei care nu ne sînt dușmani. Chiar și despre cei neutri pot zice că-s prieteni, așa am considerat eu.

[Florinvs]

Acum depinde ce intelegeti prin prieteni!

[crincrin]

În prealabil postat de sophia

Acum eu spun asa - Iisus ne-a invatat sa iubim aproapele, chiar mai mult decat pe noi insine. Ne-a invatat sa iubim si pe dusmani, pe cei ce ne fac rau. Partea asta este foarte grea, intr-adevar. Nu stiu cine poate iubi pe cel care ii face rau.

"În Evanghelia de astăzi am auzit un element cu adevărat nou, să spunem, însă, pe cât de măreţ, pe atât de înfricoşător: anume că măsura iubirii este iubirea vrăjmaşilor. Nu este cu putință, iubiţi credincioşi, să facem acest lucru noi, ca oameni. Oricât ne-am strădui să ne curăţim, oricât ne-am strădui să înţelegem mai bine pe cel de lângă noi, oricât ne-am strădui să fim mai politicoși, mai buni, mai milostivi, oricât ne-am strădui să adunăm în noi toate virtuțile, pe aceasta n-o vom putea face. A-ţi iubi vrăjmaşul este mai presus de puterile omeneşti.

Hristos, când a venit pe pământ, a luat trup și ne-a lăsat nouă, celor ce purtăm numele Lui, poporul creştin, aceste învăţături; El nu a dorit să facă un om mai bun. Creştinul nu este un om mai bun, mai moral, mai virtuos – ar fi prea puţin. Creştinul este un alt om! Prin botez, creştinul se schimbă deplin. După cum bine ştiţi că se spune la botez: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Creştinul nu mai este un simplu om. Este omul, fiul lui Dumnezeu, cel care este îmbrăcat în Hristos, cel în care Hristos locuieşte şi Hristos lucrează.

Iarăşi un motiv pentru care nu ar trebui să luăm uşor porunca aceasta a iubirii; să ne dăm seama că singuri nu putem iubi, însă, în acelaşi timp suntem chemaţi să iubim ca Dumnezeu. Cine poate să facă aşa ceva? Eu nu pot. Însă, cum spune Sf. Pavel, Hristos în mine poate!

Hristos e Cel Care lucrează în noi şi a voi şi a săvârşi."


continuare - Predici audio “provocatoare” duhovniceste despre IUBIREA VRAJMASILOR si IUBIREA CASNICILOR: “Lui Dumnezeu Ii place sa-I spunem: NU POT, DOAMNE! Cel mai mult ii place lui Dumnezeu sa-I marturisim neputinta” - http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/...nu-pot-doamne/ -

[Yasmina]

Teoretic se poate,de ce nu ?
Copiii- care sunt considerati a fi mai puri decat noi adultii,unsi cu toate alifiile lumii- au multi prieteni.
Cu cat esti mai smerit,mai mic in ego ,cu atat te faci dorit si iubit de cat mai multi.
A iubi pe toata lumea si a fi iubit de multi este in stransa legatura cu curatenia noastra sufleteasca .
Daca noi ne iubim atat de mult pe noi insine nu mai ramane loc si pt altii,prima preocupare suntem noi.

Se poate sa dai buna ziua vecinului packistanez,sa-l ajuti daca este in necaz;la fel cu vecinul evreu...insa noi facem exact pe dos,ii injuram pe evrei ca "l-au rastignit pe Domnul",pe altii ca au facut altele...
Faptul ca noi ne-am nascut ortodocsi nu este meritul nostru. Este chiar mai rau,pt ca noi trebuie sa avem o traire exemplara vazand/auzind atatea minuni facute de Sfinti si ingeri.
Judecata acelor oameni va fi mai usoara si a noastra mult mai drastica.

[Yasmina]

Depinde si de prietenii si insotiri acuma...
Mi-au venit in minte prieteniile paguboase,din care te alegi pagubit sufleteste si obosit: prieteniile de patimi ,iesirile in carciumi,la barfa etc.

Ca si crestini avem obligatia de a nu gasi ocazii potrivite pt a pacatui;daca se intampla sa avem "prieteni"care vor sa interactioneze cu noi in baruri si locuri dubioase,mai bine ne lipsim.

Sincer ,nu putem sa fim prieteni cu toata lumea,daca asta implica sa fim prieteni si cu oameni interesati de pierzarea sufletului.
Si nu pentru ca am fi rai sau farisei, ci pur si simplu din instinctul de supravietuire; unii nu vad nimic vatamator in frecventarea barurilor striptease ,a jocurilor de noroc sau iesitul la bautura ...

[AlinB]

Nu poti fi prieten cu toata lumea dar poti fi prietenos cu toata lumea :)

Insa daca ai un sistem de valori, e imposibil sa nu eviti relationarea cu persoane "paguboase" sufleteste.

In ceea ce ii priveste pe ei care "au asupra ta" din pilda, se refera binenteles la cei care au din motive care iti sunt direct imputabile.

[Yasmina]

În prealabil postat de AlinB

Nu poti fi prieten cu toata lumea dar poti fi prietenos cu toata lumea :)

Insa daca ai un sistem de valori, e imposibil sa nu eviti relationarea cu persoane "paguboase" sufleteste.

In ceea ce ii priveste pe ei care "au asupra ta" din pilda, se refera binenteles la cei care au din motive care iti sunt direct imputabile.

Cu specificatia ca "sistemul de valori"se formeaza cu o varsta...
Sistem de valori la 16 ani? nu prea...cateodata nici pe la 25 in incolo :)))

[stefan florin]

În prealabil postat de Yasmina

Cu specificatia ca "sistemul de valori"se formeaza cu o varsta...
Sistem de valori la 16 ani? nu prea...cateodata nici pe la 25 in incolo :)))

de multe ori, nici la 80 ani...din pacate

[Krautrock]

Putem fi prieteni cu toata lumea?

În prealabil postat de Yasmina

Teoretic se poate,de ce nu ?

Teoretic nu se poate si iata de ce nu. Ma refer desigur la faptul ca un crestin nu poate fi prieten decat cu cel pe care il numeste aproapele sau.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La Porunca Iubirii, in articolul 2, scrie sa iubim pe aproapele nostru. Nu scrie sa fim prieteni cu toata lumea.

E exact ceea ce spuneam legat de aproapele nostru.

Poate aveti impresia ca fac un joc de cuvinte, insa una e sa fii "aproapele" cuiva si altceva e sa fii "departele" cuiva. Cine e "departele" unui crestin? In primul rand diavolul. Cu acesta nu exista nicidecum cale de impacare. E cu alte cuvinte dusmanul prin excelenta. In al doilea rand sunt ereticii, evreii, apostatii, un fel de dusmani de ordinul doi care pot deveni "aproapele" crestinului doar daca renunta la convingerile lor. Avand in vedere ca Ioan Gura de Aur ii numeste pe evrei intr-o omilie (cred ca prima), caini, e clar ca un crestin nu poate fi prietenul unui caine. Poate sa-l hraneasca, poate sa-l ingrijeasca, insa nu cred ca poate avea o comuniune spirituala cu acesta. Cat despre eretici sau apostati, presupun ca lucrurile stau la fel.

De altfel a urma calea lui Hristos presupune a nu urma calea celor pe care ii numesti dusmanii lui Hristos si care astfel consideri ca sunt dusmanii tai. De aceea chiar daca un individ care nu e crestin se arata binevoitor fata de tine, e nevoie sa pastrezi fata de el o anumita distanta deoarece esti constient in orice moment ca respectivul poate reprezenta un potential pericol. Daca ereticul, paganul etc. e intr-adevar dusmanul tau sau pur si simplu l-ai conceput in mintea ta ca pe un dusman nu cred ca are vreo importanta. Cum ai putea de altfel sa fii crestin daca nu ai crede ca esti atacat sau persecutat? Prin urmare dusmanii reprezinta un rau necesar, iar daca nu e prea clar daca ei exista, vor trebui sa existe intr-un fel sau altul.

Iar acum referitor la dusmanul suprem, as avea cateva observatii. Pentru un crestin el e cat se poate de real. Si e cat se poate de rau. Atat de rau incat pentru rautatile sale nu va avea parte de nicio mila la finalul lumii. Sa nu uitam ca unul dintre cei mai importanti autori crestini, e vorba de Origen, ramane patat cu stigmatul ereziei pentru o idee ce i-a fost fatala: apocatastaza. Crestinismul nu poate opera cu jumatati de masura si deci are nevoie de o intruchipare a raului absolut. Nu am inteles niciodata ce cauta diavolul in ecuatia morala a crestinismului. O fapta rea e la fel de rea fie ca am facut-o singur, fie ca m-a convins cineva sa o faptuiesc (in cazul nostru dracul). Iar vina mea e la fel de mare in ambele situatii. De altfel vina nu se imparte nicidecum la numarul de vinovati si fiecare va avea deci vina intreaga pentru ceea ce a facut. Daca fur un lucru, primesc aceeasi pedeapsa ca si cand l-as fi furat impreuna cu inca zece hoti (fie ei chiar si draci cu totii). Nu am inteles niciodata ce rost are diavolul in morala si nu pot sa ma gandesc la nicio situatie in care existenta sau inexistenta acestuia ar face vreo diferenta. Insa pot sa ma gandesc la un lucru: crestinismul are nevoie de un dusman serios. Iar diavolul e tocmai dusmanul care i se potriveste. De aceea pentru crestin tot raul emana de la necuratul. Desigur e vorba de ceea ce el, crestinul, considera ca fiind rau (pe langa a fura, a ucide, a minti si unele rele precum: a nu-ti face cruce cand trebuie, a crede altceva decat trebuie, a fi de acord sau nu cu un anume sinod, de exemplu cel de la Creta etc., lucruri pe care, personal, le consider nimicuri - ma refer la ultimele). Si desigur toti cei ce sunt altfel decat el, crestinul, sunt aliatii necuratului. Cu acestia nu poti fi prieten: ori noi, ori ei. Ori e alb, ori e negru.

In concluzie, aceasta e parerea mea despre intrebarea pusa in titlul acestui topic. Si am raspuns in felul in care am raspuns, deoarece am inteles-o in felul urmator: putem fi prieteni cu cei ce sunt altfel decat noi? Cred ca se poate intr-un singur fel: renuntand sa mai credem ca cel ce nu e cu noi e impotriva noastra si incercand sa vedem ca lumea nu e un spectacol in alb si negru, ci o drama color cu personaje pozitive de toate soiurile si personaje negative de toate soiurile..