O rugaciune pentru Nicolae, Ioan si familia

[CristianR]

În prealabil postat de ioan67

De fapt, tradional, la noi se duceau amândoi la muncă. Munceau cot la cot. Femeia avînd grijă şi de copii, măcar de avea doar ţânci, că dacă avea şi unii mai răsăriţi preluau aceştia grija pruncului.
Tot tradiţional, la noi aveau grijă împreună de copii. Atât acasă cât şi când ieşeau în lume.
Iarăşi tradiţional, femeia româncă se străduia să aibă grijă de toate nevoile soţului, iar el se îngrijea de toate nevoile soţiei şi ocrotea familia.

Nu ştiu din ce tradiţie vii tu, dar în aia care m-a făcut pe mine, aşa era.
Aşa au fost părinţii, bunicii şi strămoşii mei.

Tot aşa era şi la ai mei. Şi dacă e așa, atunci e bine.
Dar dacă tot te-am necăjit, măcar să o fac până la capăt (sper că nu). :)

Mi-a venit un gând - nu ştiu cât e de bun - apropo de ţigări, de fapt de vicii, în general. În cazul meu putem vorbi de cafea, sub a cărei influenţă mă aflu; şi probabil multe altele, pe care nu le conştientizez.

Orice viciu cred că seamănă cu o broască râioasă care s-a cocoţat insidios pe creştetul nostru, după ce în prealabil doar a intrat politicos în vorbă cu noi şi s-a oferit să ne ţină companie la drum o vreme (Era o poveste de genul ăsta, care probabil îmi mai locuieşte parţial mintea). Apoi ne-a rugat s-o ducem o bucată de drum în spate, iar după ce s-a văzut pe creştet, a început, pe nesimţite, să ne strecoare în creier mii de tentacule fine, controlându-ne gândirea în aşa fel încât să-i fim favorabili.

Aşa încât, atunci când un gând ne spune că ar fi bine să ne despărţim de această broască (pe care nu o văd decât ceilalţi, care sunt liberi de ea), o sumedenie de alte gânduri să-l contracareze, fie argumentându-i utilitatea (''un grup de cercetători a stabilit beneficiile cafelei...''), fie insinuând frica de moarte în cazul în care am omorî broasca, fie multe alte teorii, cu atât mai elaborate cu cât mintea parazitată este mai bogată şi mai inteligentă.
Mai mult decât atât, cu timpul ne-am ataşat chiar de ea, compania ei ne face plăcere.

Părerea mea e că tentaculele trebuie tăiate dintr-o dată, fără ezitare, aşa cum a zdrobit Hristos capul şarpelui (în filmul Patimile lui Hristos). Nu spun că trebuie să ne lipsim de orice precauţie sau de ajutorul doctorilor, atunci când este cazul, dar gândul renunţării la viciu trebuie să fie nemilos. Doar în felul ăsta putem redeveni liberi şi să ne încredinţăm din nou lui Dumnezeu. Cu cât amânăm, cu atât ''broasca'' va pătrunde şi mai adânc în mintea noastră, până la identificare.

Nu vreau să iei ca pe un sfat ce am scris mai sus; doar ca pe o reflecţie, pe care o împărtăşeşti sau nu.