Despre suferința copiilor

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de sophia

Dar vad oameni credinciosi si foarte nefericiti

Eu, unul, nu am prea vazut oameni credinciosi si foarte nefericiti. Am vazut oameni credinciosi avand necazuri. Uneori, mari, pe care nu stiu daca le-as putea duce. Dar nefericiti, nu erau. Erau zambitori, calzi, privirea lor era luminoasa si gaseau mereu cuvinte ca sa-i aline si sa-i incurajeze pe cei din jurul lor.

Pana si apostolii intrebau, nu intelegeau.

Care apostoli ? Cel spanzurat de cruce cu capul in jos ? Fratele lui, cel rastignit pe cruce in X ? Cel aruncat in inchisoare si apoi cu capul taiat ? Cel biciuit pana a murit ? Sau cel aruncat de la inaltime, dupa care a fost ucis cu bata fiindca nu murise ? Sau cel mai tanar dintre ei, minorul din clasa, cel pe care Isus il iubea cel mai mult, care a fost aruncat in baie de ulei incins ?

Sau poate apostolii timpurilor noastre ? Cei care au spus "Binecuvantata sa fii, inchisoare!"? Poate ca ei, Sophia, au inteles ceva ce nu putem intelege. Ceva ce Domnul nostru a inteles inaintea lor, din moment ce a sarutat Crucea.

Urmasii lui Isus, ca si cei care l-au anticipat, prin care Duhul Sfant a vorbit, care "au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare; au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi" au fost fericiti. Chiar asa le spunem: "Fericiti" cu "F" mare.