Despre suferinta - Dumitru Staniloae

• « Inapoi
• Inainte »

Despre suferinta

Monahul Ignatie: Vorbiti-mi, Va rog, putin, despre problematica suferintei.

Parintele Staniloae: Problema suferintei nu e usor de expus pentru ca are foarte multe aspecte. Suferinta vine din diferite cauze si se refera fie la suflet, fie la trup.

De la Adam ne-a ramas tuturor o suferinta din neatasarea la Dumnezeu, producandu-se o corupere in trupul omenesc. El creste pana la o vreme, dar pe urma incepe stricarea lui, stricaciunea, descompunerea, pana duce la moarte.

Asta parca a devenit o lege a firii noastre, incat toti oamenii sunt supusi suferintei, de pe urma acestei schimbari a raportului cu natura. Ar fi trebuit indumnezeita natura, daca Adam n-ar fi pacatuit si omul n-ar fi avut nevoie de folosirea ei materiala, ci sa vada prin ea pe Dumnezeu.

Un alt mod sau pilda de suferinta este Iov. El nu s-a lasat abatut prin suferintele aduse de vrajmasia diavolului de la legatura cu Dumnezeu. Oameni nevinovati, intr-un anumit fel, pot sa sufere prin incercari care vin nu pentru ca Dumnezeu vrea sa ne incerce, ci sunt si duhurile rele care ne ispitesc si care aduc prin dusmaniile altora necazuri asupra noastra.

Si, in sfarsit, este Hristos un exemplu suprem al celui care sufera. El nu trebuia sa sufere pentru ca El n-a pacatuit. El n-a avut o neascultare fata de Dumnezeu. El a suferit spre a-i mantui si a-i indemna pe oameni sa paraseasca cele rele si prin asta a trezit invidia unora pentru ca vroia sa faca bine altora si dusmania acelora i-a adus lui Hristos suferinta.

Dar pentru ca El sufera fara ca aceasta suferinta sa vina din urmarile pacatului lui Adam, El a putut invinge, a putut rabda aceasta suferinta si, pentru ca era si Dumnezeu, a putut invinge chiar moartea. El a primit toate urmarile suferintelor lui Adam pentru ca si le-a insusit de la noi, ca sa ne arate ca se. pot invinge daca suntem alaturea cu El, si chiar moartea.

Deci suferintele de pe urma pacatului originar se transforma in mijloc de apropiere de Dumnezeu prin Iisus Hristos, si de inviere chiar. Rabdam suferintele, fara sa ne indepartam de Dumnezeu, ramanand in comuniune cu Hristos, ca astfel moartea sa nu mai fie un act de totala imputinare a vietii, ci sa fie un act de revenire la plenitudinea vietii, la indumnezeirea naturii.

Monahul Ignatie: Personal cum ati resimtit in viata suferinta?

Parintele Staniloae: Am cautat sa rabd toate suferintele care mi-au venit, de pe urma slabiciunii trupului, din cauza bolilor, asa cum le au si alti oameni, ca si cele venite din invidia sau dusmania unor oameni.

Am incercat sa le folosesc pentru a ma apropia si mai mult de Dumnezeu, sa ma ocup si mai mult cu pilda lui Hristos, spre a ma apropia si mai mult de El, sa-i cer ajutorul Lui, sa transform suferinta intr-o cale spre intarirea duhului din mine, a spiritului, impotriva placerilor trupului si cu nadejdea ca prin aceasta va fi si pentru mine moartea nu un mijloc de prabusire intr-un minus extrem de existenta, ci o apropiere de Dumnezeu, iar la invierea de obste va fi si pentru mine un mijloc de inviere spre viata vesnica.

Monahul Ignatie: In prezent cum se manifesta suferinta la dvs.?

Parintele Staniloae: Este foarte accentuata suferinta in planul fizic, datorita si varstei, datorita faptului ca trupul nostru e facut pentru a inainta intai spre o putere si pe urma a merge spre corupere, spre stricaciune, cum se spune. E procesul naturii, procesul fiecarei forme de realizare a lumii casnice. Aceasta evolutie a trupului omenesc ajungand la batranete, sigur ca procesul de descompunere este deosebit de accentuat si eu il resimt foarte intens in batranetea mea de acum.

Sufleteste insa, ma lupt sa cred ca rabdand aceasta suferinta trupeasca voi merge spre o comuniune tot mai mare cu Hristos si moartea nu-mi va fi spre pierdere, spre pieire, ci-mi va fi spre intrarea intr-o mai mare apropiere cu Hristos, asteptand invierea cea de obste, cand sa inviu si eu.

• « Inapoi
• Inainte »