Totul pare sa mearga impotriva noastra

Bună ziua!

Aș avea nevoie de un sfat, de o părere, de orice m-ar putea ajuta sa înțeleg ce se petrece cu noi.
Am 26 de ani, sunt căsătorită de aproape de 2 ani, nu avem copii (dar ne dorim), momentam locuim cu socrii mei, încercăm să ne facem un rost în viață, dar batem pasul pe loc ori dăm înapoi.
Până acum 2-3 ani nu am văzut sau nu am realizat, dar mai nimic din ce ne propunem nu ne iese sau nu realizăm niciun progres. Cel puțin, atâta timp cât ne aflăm în casa socrilor, pentru că atunci când plecăm undeva câteva zile totul e minunat, suntem liniștiți, ne înțelegem, soțul meu e mai liniștit, noi ca și cuplu suntem foarte bine.
Am început să cred că această casă „ne face” să batem pasul pe loc, uneori chiar și socrii mei. Nu există probleme cu ei, dar nu sunt genul care se ne întrebe de sănătate, să se bucure la realizările copiilor, ba din contră. Și îmi lasă impresia că și acest aspect ne încetinește.
Din 2013 am început construirea unei case (dorim să fim la casa noastră), nu am avut niciodată „pretenția” să ne ajute financiar, pentru că și ei le au pe ale lor, dar nici o vorbă bună. Când le-am spus că am reușit să facem rost de un teren, au avut o reacție foarte urâtă, nu s-au bucurat, nu avut nimic de spus, dar de pe fețele lor citeam părerea de rău. Ne-am apucat de aproape 4 ani de construcție, încă suntem departe, deși facem economii peste economii.
Spuneam la început că nu avem copii, dar ne dorim. Totul este în regulă cu amândoi, dar nimic. Atunci când cineva mi-a facut o urare „Să îți dea Dumnezeu copii, gemeni să ai”, soacra mea a spus „Doamne fereste”. Am ramas socata. Și cam de atunci am încercat să avem un bebeluș, fără rezultat.
Când celalalt fiu al soacrei mele a anunțat că va avea un copil, nu s-a bucurat absolut deloc, părea împovărață de veste.
Când fiica ei și-a anunțat logodna, reacția a fost „că ei nu îi trebuie măritat” și referitor la copii „nu îi trebuie copil de acum, pentru că un copil te leagă de mâini și de picioare”.
Credeți că e posibil ca lipsa de bucurie a părinților față de realizările copiilor îi poate influența pe aceștia în mod negativ?
Vreau să merg cu soțul meu la Mănăstirea Ghighiu, să ne mai liniștim sufletul, dar nu știu ce aș putea sa fac mai mult, din punct de vedere bisericesc vorbind. Ce rugăciuni am putea rosti să mai „scăpăm” de greutatea asta?

Mai este ceva ce mă macină. După ce ne-am căsătorit, nu aveam voie să intrăm în biserică până nu ne scoteau nașii. Dar, noi când am fost în luna de miere (în Grecia), am avut ocazia să ajungem și pe la câteva biserci și mănăstiri. Și am uitat complet că nu avem voie, nici preotului nu i-am spus pentru că am realizat foarte târziu. Ce se întâmplă încazul ăsta?

Vă mulțumesc și îmi cer scuze pentru mesajul lung.