![]() |
![]() |
|
|
|
#11
|
||||
|
||||
|
Citat:
''Care este cea mai poruncă din Lege? Să-l iubești pe Dumnezeu din totu cugetul tău, din toată inima ta, cu toată puterea ta; și pe aproapele tău ca pe tine însuți. În aceste două porunci sunt toată Legea și Prorocii." Legea a fost dată de Dumnezeu Tatăl, într-adevăr. Însă omul căzut n-a fost capabil să o înțeleagă din această perspectivă a iubirii de aproapele, până n-a venit Fiul să ne lumineze. La fel e și în privința robilor. Dacă aplici această lege a iubirii, nu mai este, practic, rob. De aceea, atunci când în istorie a avut loc dezrobirea, mulți dintre cei eliberați au preferat să nu plece de la stăpân, dacă acesta era bun. Ordinea socială o instituim noi, oamenii. Dumnezeu are grijă de inimi, care dacă nu devin curate și bune, nicio ordine socială nu poate fi bună.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) |
|
|