Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfântul Sfințit Mucenic Luchian – S-a născut în orașul Samosata din Siria din părinți binecredincioși. Rămânând orfan, Lucian împarte averea săracilor și se duce în orașul Edesa, la dascălul Macarie, vestit pentru tâlcuirea Sfintei Scripturi.
Lucian sporește în învățătura Sfintei Scripturi și ajunge preot al Patriahiei Antiohiei. A înființat școli pentru tineri și a pus în slujba Bisericii o nouă copiere a cărților sfinte în limba greacă, corectând greșelile strecurate.
În anul 303 a început persecuția împăraților Dioclețian și Maximian împotriva creștinilor. De frica persecutorilor care au ajuns și în Antiohia, Lucian s-a ascuns împreună cu mulți dintre creștini.
Însă un preot eretic sabelian (sabelienii erau împotriva Sfintei Treimi), pe nume Pangratie, a arătat persecutorilor locul unde se ascunseseră. Lucian a fost întemnițat mulți ani, în cele din urmă a suferit moarte martirică după anul 312.

[cristiboss56]

1. Sfântul Proroc Osea – Misiunea profetică a a lui Oseea, fiul lui Beeri din seminția lui Isahar, s-a desfășurat în regatul Israel în timpul regelui Ieroboam al II-lea și a urmașilor lui, precum și în regatul Iuda în timpul regilor Uzia, Iotam, Ahaz și Ezechie (790-725 î. Hr.), fiind contemporan cu Proorocul Isaia.
Proorocul Osea a mustrat pe israeliți pentru închinarea la idoli, pentru călcările legământului și viața plină de păcate a preoților, a poporului și a familiei regale (Osea IX, 8-9; VII,13; IV, 7-9). Proorocul îi îndemna pe toți la pocăință strigând: „Întoarce-te Israele către Domnul Dumnezeul tău, că ai slăbit întru nedreptățile tale” (Osea XIV, 2-3). Vorbind despre timpul mesianic, Proorocul Osea arăta că păgânii vor fi chemați la adevăratul Dumnezeu.
Despre aceasta, Sfântul Apostol Pavel scrie romanilor amintind cuvintele lui Osea: „Pe noi, pe care ne-a și chemat, nu numai dintre iudei, ci și dintre păgâni, precum zice El și la Osea: Chema-voi poporul Meu pe cel ce nu este poporul Meu și iubită pe cea care nu era iubită. Și va fi în locul unde li s-a zis lor: nu voi sunteți poporul Meu – acolo se vor chema fii ai lui Dumnezeu Celui Viu” (Romani IX, 24-26).
2. Sfântul Cuvios Mucenic Andrei din Insula Creta († 767) – Era originar din insula Creta din Marea Mediterană. A suferit moarte martirică din porunca împăratului Constantin al V-lea (741-775), zis și Copronim, unul dintre împărații iconoclaști.
Aflând de persecuția pornită împotriva creștinilor care apărau sfintele icoane de împărat, a părăsit mănăstirea sa și în timp ce împăratul se afla în zi de sărbătoare împreună cu slujitorii săi la Mănăstirea Mamant, Sfântul Mucenic Andrei Criteanul a ieșit înaintea împăratului și l-a mustrat pentru chinurile la care îi supunea pe creștini.
Imediat a fost întemnițat și a fost adus de două ori înaintea împăratului care a încercat să îl facă pe Sfântul Mucenic Andrei Criteanul să apostazieze, fără reușită. A fost osândit la moarte și în timp ce era târât prin oraș până la locul primirii sentinței, un eretic i-a tăiat picioarele cu o secure, iar Sfântul Cuvios Mucenic Andrei Criteanul a murit pe loc.

[cristiboss56]

Prorocul Ioil din Vechiul Testament era fiul lui Petuel din seminţia lui Ruben şi a trăit cu 800 de ani înainte de Întruparea lui Hristos. Numele lui înseamnă „dragostea lui Dumnezeu”. El ne-a lăsat o carte, împărţită ulterior în patru capitole, în care proroceşte despre „Ziua Domnului”, adică ziua Judecăţii din urmă, şi despre făgăduinţa mântuirii, prin revărsarea Duhului Sfânt peste lume, înainte de ziua Judecăţii. Tot în această zi pomenim pe Sfântul Uar, care a trăit în zilele împăratului Maximian Galeriu (293-311), născân*du-se în Egipt. El le purta de grijă creştinilor încarceraţi de prigonitori şi chiar a mers înaintea dregătorului în locul unui creştin care murise din cauza chinurilor. A murit şi el chiar în acea zi din cauza loviturilor primite de la prigonitori, iar în zilele următoare au fost ucişi şi ceilalţi creştini închişi. O creştină pe nume Cleopatra a avut grijă de mormintele sfinţilor, iar osemintele lui Uar le-a mutat în Palestina, nu departe de Tabor, unde a fost zidită o biserică.

[cristiboss56]

1. Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului – Acest Sfânt Iacob, numit fratele Domnului(Galateni 1, 19), a fost cel dintâi episcop al Ierusalimului. El nu face parte dintre cei 12 Apostoli ai Domnului, ci dintre cei 70, şi era numit frate al Domnului,ca şi Sfinţii Simeon (Simon), Iuda și Iosie (Matei 13, 55).
Din cercetarea Sfintei Scripturi se arată că aceştifraţi ai Domnului Iisus nu sunt fiii Fecioarei Maria, ci veri ai lui Iisus, sau rude. De aceea, Iacob este numit şiruda Domnului. Tradiţia Bisericii arată, de asemenea, că Iacob, fratele Domnului, este altcineva decât Iacob al lui Alfeu şi decât Iacob al lui Zevedeu.
Deși nu era dintre cei 12 Apostoli, Iacob a crezut în Hristos, iar după Învierea Sa Iisus i S-a arătat lui în chip deosebit (1 Corinteni 15, 7). Tradiția arată că Însuși Domnul, cu acest prilej, l-a rânduit arhipăstor al credincioșilor din Ierusalim și i-a descoperit tainele slujirii liturgice creștine.
Ca arhipăstor al creştinilor din Ierusalim şi rudă a Domnului, Sfântul Iacob era mult iubit de popor şi slăvit, pentru evlavia şi viaţa lui aspră. De aceea, i se îngăduia să se roage în templu alături de preoți.
De mult ce se ruga în genunchi şi cu mâinile ridicate în sus, i se îngroşase pielea genunchilor lui, ca la genunchii de cămilă. Între creştini, Sfântul Iacob era socotit unul din stâlpii Bisericii (Galateni 2, 9).
La Sinodul Apostolic de la Ierusalim, din anul 50 (Faptele Apostolilor, 15), mulţumită înţelepciunii lui, s-a hotărât ca păgânii, care aveau să se întoarcă la Dumnezeu şi să creadă în Hristos, să nu fie siliţi să păzească legea lui Moise.
De la Sfântul Iacob ne-a rămas o epistolă,care se află în Noul Testament, plină de învăţături înţelepte, despre cum să ducem o viaţă sfântă.
Ne-a mai rămas sub numele lui şi o Sfântă Liturghie, care s-a slujit în Patriarhia Ierusalimului veacuri de-a rândul şi care se săvârşeşte şi în prezent în unele Biserici Ortodoxe, la 23 octombrie şi în duminica de după Naşterea Domnului, când Sfântul Iacob este prăznuit împreună cu Sfântul Proroc David şi cu Dreptul Iosif, Logodnicul Sfintei Fecioare.
În anul 62, Sfântul Iacob a pătimit moarte de mucenic, fiind aruncat de pe aripa templului din Ierusalim şi ucis cu pietre, pentru credinţa lui în Hristos, pe când se ruga, ca şi Domnul, pentru ucigaşii săi. Pe acel loc creştinii i-au îngropat trupul. Astăzi capul Sfântului se află la MănăstireaEsfigmenu din Muntele Athos, iar alte părţi la MănăstirileDionisiu (Athos) şi Kykkos(Cipru) precum şi în alte sfinte locaşuri.
2. Sfântul Ierarh Ignatie, Patriarhul Constantinopolului– A păstorit într-o vreme când imperiul bizantin era în decădere, iar legăturile cu Biserica nu erau amiabile din cauza intrigilor de la curtea imperială. Mihail, zis și Rangabe, tatăl Cuviosului a fost slujitor la curtea împărătească și apoi împărat timp de un an și nouă luni (811-813). Împăratul Mihail s-a retras de la domnie, lăsând tronul lui Leon Armeanul, unul din generalii săi.
S-a retras din cauza intrigilor și s-a călugărit împreună cu soția sa, Procopia și cei doi fii: teofilact și Niceta, numiți în călugărie Eustratie și Ignatie. Acest lucru nu l-a împiedicat pe împăratul Leon Armeanul să se poarte cu cruzime față de ei. Mai întâi, i-a despărțit și pe cei doi fii ai lui Mihail i-a făcut eunuci pentru a nu mai putea avea urmași. Cuviosul Ignatie a suferit și din partea starețului său care se purta cu răutate.
Răbdarea, bunătatea și credința nezdruncinată au câștigat dragostea celorlalți călugări, care după moartea starețului asupritor, l-au ales pe el stareț. Ignatie a întemeiat patru mănăstiri. Împărăteasa Teodora, rămasă văduvă după moartea soțului ei Teofil, era ajutată în treburile împărăției de Cezarul Bardas, fratele ei. Ignatie a înfruntat cu curaj toate intrigile venite din partea lui Bardas și ale tânărului prinț Mihail al III-lea, fiul Teodorei.
Aceștia l-ai acuzat în cele din urmă de uneltiri împotriva statului. Din Terebina, Ignatie a fost dus la Premete lângă Constantinopol, iar în luna august 859 a fost trimis în lanțuri împreună cu prietenii lui în orașul Militene din insula Lesbos (Marea Egee). Patriarhul Ignatie a murit la 23 ocotombrie în vârstă de aproximativ 80 de ani. A păstorit între anii 846-858 și 867-878.
3. Sfântul Cuvios Macarie Romanul – S-a născut în Roma, ca fiu al unui senator creştin cu numele Ioan, şi al credincioasei sale soţii, pe la jumătatea secolului al IV-lea. A fost crescut în cunoaşterea Sfintelor Scripturi, din care a început a iubi pe Hristos şi s-a ivit în sufletul lui dorinţa de a sluji Domnului toată viaţa, ca monah.
Totuşi, împotriva voinţei lui, a fost logodit de părinţii săi cu o fecioară de neam ales. Însă, în noaptea nunţii, Macarie a ieşit pe ascuns din casa părintească şi a fost găzduit de o femeie văduvă credincioasă, care mergea la casa părinţilor lui, dându-i de veste despre strădania rudelor lui de a-l găsi. După şapte zile, într-o Duminică noaptea, mulţumind acelei femei şi făcând multă rugăciune cu lacrimi, a pornit la drum.
Iar Dumnezeu a trimis pe Arhanghelul Rafail, în chip de bătrân, care l-a luat cu sine şi, plecând din Roma, au călătorit vreme de trei ani şi au ajuns dincolo de hotarele Persiei, unde bătrânul a dispărut, apoi i s-a arătat înconjurat de lumină şi i-a zis: „Eu sunt Rafail Arhanghelul, cel ce, arătându-mă ţie în chip de călugăr bătrân, te-am adus până aici, după porunca Celui Preaînalt. Deci, nu te teme, ci dă slavă lui Dumnezeu, ridică-te şi urmează-ţi drumul”. Şi, acestea zicând, Arhanghelul s-a făcut nevăzut.
Apoi, călăuzit de fiare sălbatice, Cuviosul a ajuns la o peşteră, unde a aflat o leoaică moartă şi pe puii ei amândoi, scâncind de foame. Deci, a îngropat leoaica, iar pe pui i-a hrănit şi i-a crescut, încât aceştia îl ascultau întru toate.
Vreme de doi ani Cuviosul s-a nevoit netulburat de mari ispite, dar apoi vrăjmaşul diavol i s-a arătat sub chipul logodnicei sale, care ar fi venit să-l caute. Iar Cuviosul, uitând să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci, mişcat de lacrimile femeii, a luat-o de mână şi a adus-o în peşteră, dându-i de mâncare.
Apoi a fost cuprins ca de un somn greu, în care, biruit fiind de pofta femeii, s-a lăsat ademenit spre păcat, dar ea îndată s-a făcut nevăzută. Atunci Cuviosul şi-a dat seama de înşelăciunea diavolească şi a plecat din peşteră, plângând şi cerând de la Domnul chip şi vreme de pocăinţă, iar Arhanghelul Rafail i s-a arătat, îndemnându-l să rămână în acea peşteră până la sfârşitul său.
Cuviosul s-a nevoit după aceea, vreme de trei ani, plângând cu amar pentru păcatul său. Apoi, primind, ca semn al iertării, lumină cerească pogorâtă asupra lui, a mulţumit lui Hristos 40 de zile. Iar Domnul Iisus i S-a arătat în peşteră, umplând locul de mireasmă, de lumină şi de cântări îngereşti, apoi S-a înălţat la cer în nor luminos.
După acestea, Cuviosul Macarie a vieţuit în mari nevoinţe şi neîncetate rugăciuni, cu post şi priveghere, multă vreme, iar Dumnezeu îl hrănea, trimiţându-i în fiecare zi o bucată de pâine printr-un corb.
Şi, când a binevoit Domnul, l-a făcut cunoscut în acest chip: Trei monahi, pe nume Serghie, Teofil şi Ighin, din Mănăstirea Sfântului Asclepie, din Mesopotamia Siriei, primind binecuvântarea stareţului lor să călătorească pentru folos duhovnicesc, au mers şi s-au închinat la Ierusalim şi la Sfintele Locuri, apoi, punând în inima lor dorinţa de a ajunge până la marginea pământului, ca să vadă unde este Edenul sau Raiul pământesc sădit de Dumnezeu, au străbătut Persia, întâlnind în drumul lor un monument ridicat de marele Alexandru Macedon (336-323 î. Hr.), amintind despre cuceririle înfăptuite de el în acele locuri.
Apoi, mergând spre răsărit, au călătorit multe zile pe căi neumblate şi, călăuziţi de Dumnezeu în chip minunat, au ajuns până la peştera Cuviosului Macarie. Acesta, după ce, prin rugăciune şi semnul Crucii, s-a încredinţat că ei sunt oameni şi nu demoni, i-a primit, slăvind pe Dumnezeu. Cuviosul avea tot trupul acoperit cu păr alb ca zăpada, şi, de multă bătrâneţe, nu i se vedeau ochii, că sprâncenele îi acopereau, iar mustăţile se amestecau cu barba, care ajungea până la pământ, fiind slujit de cei doi lei.
Şi i-a întrebat de unde sunt şi pentru ce au venit până acolo. Iar ei i-au spus toate întâmplările lor şi că au gândul să meargă până la marginile pământului. Şi le-a răspuns Sfântul, zicând: „Fiii mei, nu este cu putinţă a ajunge acolo.
Că şi eu păcătosul, după ce m-am aşezat aici în peşteră, mi-am pus în gând să fac aceasta. Într-o noapte, însă, mi S-a arătat Domnul, zicându-mi: Nu te apuca să ispiteşti acestea, că nu vei putea trece mai departe de acest loc, ci întoarce-te la peştera ta! Deci, auzind aceasta de la Domnul, n-am cutezat a merge mai departe, că am înţeles că a ajunge omul la cunoaşterea acestora nu-i este cu putinţă câtă vreme este în trup”.
După ce au citit Vecernia, l-au întrebat despre ostenelile vieţii sale, iar Sfântul Macarie le-a istorisit viaţa sa. Şi a venit un corb mare, aducând o pâine şi jumătate, ca să se hrănească toţi, şi au slăvit pe Dumnezeu.
Iar mai apoi, cerând rugăciunile Cuviosului, cei trei călugări au plecat, fiind trei zile însoţiţi de lei, apoi au ajuns iarăşi, în chip minunat, la Ierusalim, unde s-au închinat în locurile unde Hristos a lucrat mântuirea noastră, după care s-au întors la mănăstirea lor, făcând cunoscută viaţa Cuviosului Macarie Romanul. Sfântul a răposat cu pace în pustie, dându-şi sufletul în mâinile lui Hristos, fiind pomenit în ziua de 23 octombrie.

[cristiboss56]

Sfântul Areta a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran din Etiopia, în timpul împăratului Iustin cel Bătrân (518-527), iar peste ţara Etiopiei era rege Elezbaan. Pe atunci, în Saba, Yemenul de astăzi, s-a ridicat un împărat pe nume Dunaan, care ţinea legea iudeilor şi era prigonitor al creştinilor. Regele Elezbaan a pornit cu război împotriva lui Dunaan. După ce au ajuns la pace, Dunaan s-a răzvrătit şi a asediat cetatea Negran, dar neputând s-o cucerească, le-a jurat creştinilor din ea să-i dea cetatea, că nu le va face nici un rău. Mai-marii cetăţii l-au crezut pe Dunaan şi au deschis porţile cetăţii, chiar dacă Areta, care era bătrân acum, se împotrivea. După ce a intrat în cetate, Dunaan şi-a călcat jurământul şi i-a omorât pe toţi creştinii pe care i-a aflat acolo. Printre ei a fost şi bătrânul Areta, care a luat moarte de mucenic prin sabie. Împreună cu el au fost omorâţi 340 de creştini.

[cristiboss56]

VIAŢA SF. Dimitrie IZVORATORUL DE MIR
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie a trait pe vremea imparatilor Diocletian si Maximian Galeriu (284- 311) si era fiul voievodului cetatii Tesalonicului, botezat in taina de parintii sai, de frica cruntelor prigoane impotriva crestinilor. Si il invatau parintii in camara cea ascunsa a palatului lor toate tainele sfintei credinte, luminandu-i cunostinta despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum si milostenia cea catre saraci, savarsind, adica, faceri de bine, celor ce trebuiau. Si asa, Dimitrie a cunoscut adevarul din cuvintele parintilor sai, dar, mai ales, a inceput a lucra intr-insul darul lui Dumnezeu. Si tanarul crestea cu anii si cu intelepciunea, urcand ca pe o scara, din putere in putere. Si, ajungand la varsta cea mai desavarsita, parintii lui s-au dus din vremelnica viata, lasand pe tanarul Dimitrie mostenitor nu numai al multor averi, ci si al bunului lor nume.
Deci, Maximian imparatul, auzind de moartea voievodului Tesalonicului, a chemat la dansul pe fiul acestuia si, cunoscandu-i intelepciunea, l-a facut voievod in locul tatalui sau. Si a fast primit Sfantul cu mare cinste de cetateni, iar el carmuia cu multa vrednicie poporul, propovaduind pe fata dreapta credinta si aducand pe multi la Hristos.
Deci, nu dupa multa vreme, a cunoscut imparatul ca voievodul Dimitrie este crestin si s-a maniat foarte. Drept aceea, intorcandu-se biruitor dintr-un razboi cu scitii, Maximian a poruncit sa se faca praznice in fiecare cetate, in cinstea zeilor, si a venit imparatul si la Tesalonic. Si, Dimitrie fiind intrebat, de sunt adevarate cele auzite despre dansul, a raspuns cu indrazneala, marturisind ca este crestin si a defaimat inchinarea paganeasca. Si indata, imparatul a poruncit sa-l inchida in temnita, pana la incheierea jocurilor in cinstea venirii sale.
Si se bucura imparatul, mai ales, vazand pe un luptator vestit. Lie, vandal de neam, inalt, puternic si infricosator la chip, ca se lupta cu cei viteji si-i ucidca, aruncandu-i in sulite. Deci, era acolo un tanar crestin, anume Nestor, cunoscut Sfantului Dimitrie. Accsta, vazand pe Lie ucigand fara crutare pe oameni, mai cu seama pe crestini, s-a aprins de ravna. Si vrand sa se lupte cu Lie a alergat la Sfantul, in temnita, cerand de la dansul rugaciuni si binecuvantare ca sa-l poata birui pe acel ucigas de oameni. Si, insemnandu-l cu semnul crucii pe frunte, Sfantul i-a zis: " Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi! "
Deci, intrand in lupta cu Lie, Nestor a strigat: "Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi! " Si indata, trantandu-l jos pe Lie, l-a omorat. Si s-a intristat imparatul de moartea lui Lie. Afland insa ca Sfantul Dimitrie este cel care l-a indemnat pe Nestor sa se lupte cu Lie, imparatul a trimis ostasi, poruncindu-le sa-l strapunga cu sulitele pe Sfantul, in temnita, ca a fost pricina mortii lui Lie. Si aceasta, facandu-se indata, marele Dimitrie si-a dat sufletul in mainile lui Dumnezcu. Si s-au facut la moastele lui multe minuni si prea slavite tamaduiri. Tot atunci, din porunca imparatului, s-a taiat capul si Sfantului Nestor.

[cristiboss56]

Acest cuvios părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al 13-lea. Era din satul Basarabi şi a fost păstor de vite. Într-o zi, mergând prin iarba înaltă, a călcat fără să vrea puii de pasăre dintr-un cuib. Pentru că se simţea vinovat nu a mai purtat încălţăminte timp de trei ani de zile. Apoi, s-a făcut călugăr, petrecând mulţi ani în nevoinţe într-o peşteră de lângă râul Lom. A murit în acea peşteră pe lespedea pe care dormea, iar în scurt timp apa Lomului a închis gura peşterii, aceasta schimbându-se astfel într-un mormânt. Trecând multă vreme, a venit apa Lomului foarte mare şi a deschis intrarea mormântului, sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie fiind acoperite de apă. De multe ori în acel loc se vedea o flacără de lumină, iar oamenii credeau că acolo se ascunde o comoară. Cuviosul s-a arătat în vis unei copile, care era chinuită de duh necurat, zicându-i că o va vindeca dacă va spune oamenilor să scoată sfintele sale moaşte. Ele au fost puse la început în biserica satului, apoi într-o biserică ridicată de domnitorul Ţării Româneşti. Între anii 1769 şi 1774, războiul dintre ruşi şi turci a cuprins şi satul Basarabov. Datorită unui creştin dreptcredincios, Hagi Dimitrie, din anul 1774, sfintele sale moaşte se află în Catedrala Patriarhală.