Blesteme, vraji?

[Bucuriepedrum]

Carmina, eu nu locuiesc la mănăstire. :) Nici nu vin dintr-o familie profund creștină, dimpotrivă, ai mei au devenit practicanți după ce m-am îmbolnăvit eu (adică de nevoia, deh). Știu că există valori și în afara atmosferei bisericești, a oamenilor spovediți și împărtășiți la zi, nu o dată am primit lecții usturătoare - în cel mai bun sens, pentru că prin ele m-a smerit Domnul - din partea oamenilor care nu aveau nimic de-a face cu Biserica. Practic, Dumnezeu mi-a arătat ce bun poate fi un necreștin în comparație cu mine, care mergeam săptămânal la liturghie, mă rugam și totuși nu puteam avea răbdare cu semenii, nu îmi puteam călca perseverent egoismul.

Nici împotriva carierei nu sunt, eu te văd dedicată, mi se pare un lucru minunat că iubești ceea ce faci. Și, da, sunt de părere că se pot îmbina, mi-a scos Dumnezeu în cale femei creștine care aveau succes în profesia lor și se descurcau și-n viața de familie. În familia mea, de la bunica încoace, toate femeile au fost angajate, niciuna n-a rămas exclusiv la cratiță (deși, e cazul să admit, tot în zona lor au căzut și răspunderile astea, adică efectiv TOT ce ține de casă, educarea copiilor etc.), așadar și de asta am un model în minte al femeii care le poate duce. Nu-ți închipui că eu mă visez măritată și fără serviciu. :) Normal, îmi doresc o familie a mea, dacă asta e voia Domnului, dar voi și lucra. Altfel, stai liniștită, mi s-a lipit de ceva vreme pe forum eticheta de feministă tocmai pentru punctul ăsta de vedere.

Revenind la băiat/tiparul pe care îl tot întâlnești, am să-ți povestesc niște lucruri din experiență, atât spirituală cât și lumească. Nu sunt duhovnic, nu e literă de lege nimic din ce zic, sunt pur și simplu aspecte remarcate de mine în timp: dinamica relațiilor femeie-bărbat e atât de aluneacoasă încât nu ai cum, oricât de cerebrală ai fi (și ești, se observă în toate mesajele) să vezi totul limpede, tocmai fiindcă ești implicat direct. Am fost pe acolo, știu ce spun. Nu te judec pentru nimic din ce faci ori gândești, iar când am spus că ceea ce se petrece e desfrânare nu a fost în duhul celor care strigă cu dispreț "Curvo!" sau altele asemenea, ferească Dumnezeu! Nu sunt cu absolut nimic mai bună decât tine. Și pentru că îmi tot reanalizez viața, îți spun că nici curată nu mă știu. Urmează să mă crezi căzută din pom cu totul pentru ce îți voi scrie, dar eu am ajuns să simt și un sărut nepotrivit (adică cu cineva la care nu simți, de care nu te-ai apropiat suficient sufletește) un păcat, cu toate că știu că Biserica nu la asta se referă când vorbește de păcatul trupesc. :) Eu nu mă simt bine acolo și-mi pare rău că primul sărut s-a consumat din curiozitate (că aveam o vârstă și mă credeam damnata lumii în plan amoros) cu un băiat pe care abia îl cunoșteam. Dacă mă poți crede, citește și că nu sunt frigidă. :)) Ideea de bază este că, dacă trăiești în har (tinzi spre asta), nu greșești, Dumnezeu Se interpune când lucrurile alunecă.

Uite, ieri m-am văzut cu o prietenă stabilită în Cipru, s-a căsătorit acum aproape patru ani cu un fiu de preot, băiatul e diacon acum. A fost primul ei iubit, singurul pe care l-a sărutat, singurul cu care a fost. Și ea s-a rugat (la 23 s-a măritat) și credea că nu-și va găsi pe nimeni vreodată. Ei bine, ea mi-a spus un lucru interesant: totul se schimbă după căsătorie. Totul. Simți că e binecuvântată legătura, că e de la Dumnezeu. Mi-a zis că nici sărutul nu mai e același, nu mai e pătimaș (acum nu te gândi că se uită unul la altul ca la icoane, sunt oameni tineri, își doresc copii), adică îi lipsește... cum să spun eu ca să mă înțelegi corect? Înclinația aceea potențială spre păcat. Binecuvântarea lui Dumnezeu e prezentă și sesizabilă asupra celor care se luptă să trăiască după voia Lui. De căzut cădem toți, în fel și chip. Nu pentru asta ne judecă Dumnezeu, nu de asta e mâhnit, ci pentru faptul că nu ne ridicăm. Că nu facem efortul de a ne ridica de acolo, ne plafonăm (păcatul are dulceața lui, știu preabine).

Ali zice bine când te trimite să înveți rugăciunea. Asta îți va descoperi totul, crede-mă. Când te rogi real, Dumnezeu trimite harul. Ești în har, nu greșești. Când vei ajunge să-L iubești în mod real pe Hristos, nu te vor mai stânjeni restricțiile de niciun fel (post, abstinență etc.), va fi o bucurie să trăiești în El, în legea Lui. Totul va deveni o bucurie, se schimbă dimensiunea.
Și închei cu un citat dintr-un alt prieten: Rugăciunea, dacă nu o lași, nu te lasă. (În cazul în care am mai scris asta deja, iartă-mă, memoria mea de scurtă durată e varză.)

[Demetrius]

În prealabil postat de Bucuriepedrum

Carmina, eu nu locuiesc la mănăstire. :) Nici nu vin dintr-o familie profund creștină, dimpotrivă, ai mei au devenit practicanți după ce m-am îmbolnăvit eu (adică de nevoia, deh). Știu că există valori și în afara atmosferei bisericești, a oamenilor spovediți și împărtășiți la zi, nu o dată am primit lecții usturătoare - în cel mai bun sens, pentru că prin ele m-a smerit Domnul - din partea oamenilor care nu aveau nimic de-a face cu Biserica. Practic, Dumnezeu mi-a arătat ce bun poate fi un necreștin în comparație cu mine, care mergeam săptămânal la liturghie, mă rugam și totuși nu puteam avea răbdare cu semenii, nu îmi puteam călca perseverent egoismul.

Nici împotriva carierei nu sunt, eu te văd dedicată, mi se pare un lucru minunat că iubești ceea ce faci. Și, da, sunt de părere că se pot îmbina, mi-a scos Dumnezeu în cale femei creștine care aveau succes în profesia lor și se descurcau și-n viața de familie. În familia mea, de la bunica încoace, toate femeile au fost angajate, niciuna n-a rămas exclusiv la cratiță (deși, e cazul să admit, tot în zona lor au căzut și răspunderile astea, adică efectiv TOT ce ține de casă, educarea copiilor etc.), așadar și de asta am un model în minte al femeii care le poate duce. Nu-ți închipui că eu mă visez măritată și fără serviciu. :) Normal, îmi doresc o familie a mea, dacă asta e voia Domnului, dar voi și lucra. Altfel, stai liniștită, mi s-a lipit de ceva vreme pe forum eticheta de feministă tocmai pentru punctul ăsta de vedere.

Revenind la băiat/tiparul pe care îl tot întâlnești, am să-ți povestesc niște lucruri din experiență, atât spirituală cât și lumească. Nu sunt duhovnic, nu e literă de lege nimic din ce zic, sunt pur și simplu aspecte remarcate de mine în timp: dinamica relațiilor femeie-bărbat e atât de aluneacoasă încât nu ai cum, oricât de cerebrală ai fi (și ești, se observă în toate mesajele) să vezi totul limpede, tocmai fiindcă ești implicat direct. Am fost pe acolo, știu ce spun. Nu te judec pentru nimic din ce faci ori gândești, iar când am spus că ceea ce se petrece e desfrânare nu a fost în duhul celor care strigă cu dispreț "Curvo!" sau altele asemenea, ferească Dumnezeu! Nu sunt cu absolut nimic mai bună decât tine. Și pentru că îmi tot reanalizez viața, îți spun că nici curată nu mă știu. Urmează să mă crezi căzută din pom cu totul pentru ce îți voi scrie, dar eu am ajuns să simt și un sărut nepotrivit (adică cu cineva la care nu simți, de care nu te-ai apropiat suficient sufletește) un păcat, cu toate că știu că Biserica nu la asta se referă când vorbește de păcatul trupesc. :) Eu nu mă simt bine acolo și-mi pare rău că primul sărut s-a consumat din curiozitate (că aveam o vârstă și mă credeam damnata lumii în plan amoros) cu un băiat pe care abia îl cunoșteam. Dacă mă poți crede, citește și că nu sunt frigidă. :)) Ideea de bază este că, dacă trăiești în har (tinzi spre asta), nu greșești, Dumnezeu Se interpune când lucrurile alunecă.

Uite, ieri m-am văzut cu o prietenă stabilită în Cipru, s-a căsătorit acum aproape patru ani cu un fiu de preot, băiatul e diacon acum. A fost primul ei iubit, singurul pe care l-a sărutat, singurul cu care a fost. Și ea s-a rugat (la 23 s-a măritat) și credea că nu-și va găsi pe nimeni vreodată. Ei bine, ea mi-a spus un lucru interesant: totul se schimbă după căsătorie. Totul. Simți că e binecuvântată legătura, că e de la Dumnezeu. Mi-a zis că nici sărutul nu mai e același, nu mai e pătimaș (acum nu te gândi că se uită unul la altul ca la icoane, sunt oameni tineri, își doresc copii), adică îi lipsește... cum să spun eu ca să mă înțelegi corect? Înclinația aceea potențială spre păcat. Binecuvântarea lui Dumnezeu e prezentă și sesizabilă asupra celor care se luptă să trăiască după voia Lui. De căzut cădem toți, în fel și chip. Nu pentru asta ne judecă Dumnezeu, nu de asta e mâhnit, ci pentru faptul că nu ne ridicăm. Că nu facem efortul de a ne ridica de acolo, ne plafonăm (păcatul are dulceața lui, știu preabine).

Ali zice bine când te trimite să înveți rugăciunea. Asta îți va descoperi totul, crede-mă. Când te rogi real, Dumnezeu trimite harul. Ești în har, nu greșești. Când vei ajunge să-L iubești în mod real pe Hristos, nu te vor mai stânjeni restricțiile de niciun fel (post, abstinență etc.), va fi o bucurie să trăiești în El, în legea Lui. Totul va deveni o bucurie, se schimbă dimensiunea.
Și închei cu un citat dintr-un alt prieten: Rugăciunea, dacă nu o lași, nu te lasă. (În cazul în care am mai scris asta deja, iartă-mă, memoria mea de scurtă durată e varză.)

Felicit iarasi mesajul tau si am profitat ca sa boldez o secventa pentru a suplimenta pentru Carmina33, care are prin profesie un adanc simt al interpretarii termenilor, ca desfranarea, asa cum sugerezi si tu in cazul ei, nu e altceva decat, simplu: lipsa infranarii; asta trebuie sa fie o revelatie si pentru ea.

[Cornel Urs]

În prealabil postat de Demetrius

lipsa infranarii; asta trebuie sa fie o revelatie si pentru ea.

Da, lipsa înfrânării te expune atacurilor demonice. În momentul în care te înfrînezi de la orice păcat carnal, Diavolul nu mai are portiță de intrare, în pofida farmecelor făcute!

[Rouxandra]

Pentru Carmina (sau pentru cei in cautarea iubirii). Esti ce trebuie, cum trebuie si stii asta deja si de obicei oamenii cu daruire in profesie au o daruire si mai mare in iubire.

Acum, incearca asa, te rog eu frumos, ca vad ca ai incercat destule. Spune-i lui Dumnezeu asa: "Doamne, data viitoare alege TU! Ca eu pana acum se pare ca am ales prost. Alege TU, te rog!".

Atat tre' sa zici, dar cu convingere si apoi intoarce-te la ce faci tu de obicei. Ce era de facut ai facut, acum e in grija Lui. Incearc-o si pe asta, n-ai ce pierde.

Inca ceva, daca e trimis de Dumnezeu pentru tine, se intoarce orice i-ai face tu! :))

[Rouxandra]

Si mie mi s-a spus ca am farmece, facute fix pe iubire. Ok, fie, sa zicem ca mi-or fi facut daca e sa ma iau dupa istoricul meu amoros esuat :)) dar toante cum sunt astea cu vrajile, de regula fac ca sa nu se lege de ce aleg eu. Dar daca alege Dumnezeu pentru mine, despre ce mai vorbim? :) Gandeste-te numai la asta.

Si si cand ai alta problema, dilema, zici asa: Doamne, problema asta ma depasteste, te rog eu, ocupa-te Tu de ea. Doooamne, cutareasca a zis ca am farmece, cerceteaza, te rog ce se intampla, arata-mi cine ma ataca, arata-mi cum ies din asta. Atentie la vise si la propria intuitie, sau la oameni, stim deja ca Dumnezeu ne vorbeste si ne indruma si prin oameni.

El e cu noi, dar noi nu avem incredere ca ne poate "rezolva", pentru ca multi oameni dezamagesc cand ne punem increderea in ei si e firesc sa fim suspecti si fata de EL. Aceste cereri, rugaminti, formuleaza-le cum vrei tu, dar tine-le intre tine si EL, doar voi doi sa stiti de ele. Cerinta, direct! Doamne, scapa-ma, Doamne, da-mi, ca la un Parinte!

Dumnezeu stie toate tampeniile mele, toate gandurile, ingerasul meu cred ca isi pune mainile in cap cateodata. Aia e. Doamne, iar am fost prost, promit ca data viitoare o sa gresesc mai putin sau o sa vin cu o greseala noua:)).

[Rouxandra]

Cam cum vin oamenii la tine ca esti avocat si tu ii poti descurca, asa te duci si tu la EL.
Dar cererea ta tre sa fie dreapta (cum ai respins tu cazul unui om rau intentionat, asa ni se poate intampla si noua). Ex: e deja cu cineva, nu e al tau.

[Moroco]

În prealabil postat de Rouxandra

Pentru Carmina (sau pentru cei in cautarea iubirii).

Acum, incearca asa, te rog eu frumos, ca vad ca ai incercat destule. Spune-i lui Dumnezeu asa: "Doamne, data viitoare alege TU! Ca eu pana acum se pare ca am ales prost. Alege TU, te rog!".

Atat tre' sa zici, dar cu convingere si apoi intoarce-te la ce faci tu de obicei. Ce era de facut ai facut, acum e in grija Lui. Incearc-o si pe asta, n-ai ce pierde.

Inca ceva, daca e trimis de Dumnezeu pentru tine, se intoarce orice i-ai face tu! :))

Draga mea, Il confunzi pe Dumnezeu cu Cupiton si ai ce pierde dupa amagirea asta: Virginitatea.

Dar nici ca virgina nu ai asigurat locul in Rai. Stii pilda celor 10 fecioare dintre care 5 erau intelepte si 5 erau nebune?

Cele nebune, dupa ce au luminat in Cer ca satana folosind tot uleiul de candela s-au speriat ca vine Stapanul, ca e chiar la usi si le-a prins grija lumii si au incercat pe cand vine stapanul sa faca lepadare generala de credinta, dar nu le-a iesit, cele 5 fecioare intelepte le-a zis o filozofie, o retorica dupa formula ”decat asa mai bine mai bine” caci asa au venit ele cu grija si nebunele au pus botul la raspunsul retoric si au urmat filozofia lepadand credinta si porunca Divina si s-au dus sa se impodobeasca in lume cu nici mai mult nici mai putin decat cu ulei de candela, practic voiau sa lumineze ka lumea. Vai lor sarmanele caci Mirele intre timp a venit si nebunelor nu li s-a mai deschis usa cand s-au intors din lume si au aruncat toata vina pe Dumnezeu urland pe afaara ca din gura de sharpe ca lor de ce nu le deschide, de ce practica exclusivismul. Dar crede-ma ca nu Domnul le-a inchis usa ca sa chefuiasca numai cu fecioarele intelepte ci nebunia lor si ascultarea de zmeul Cupiton le-a exitilat!

[gpalama]

Sunt curios daca exista vreun update pe threadul asta pentru Carmina.

Nu stiu cum se mai simte, daca s-au imbunatatit cumva lucrurile in viata ei.

As sugera acum o discutie cu cineva priceput cu un duhovnic bun, care sa stie sa o scoata la capat.

Si apropo Carmina. E un lucru important care ar trebui sa il cunosti inainte de toate.

Tu esti ortodoxa si asta o sa fie cu tine toata viata ta. Ai lumina lui Dumnezeu in tine. Este ceva urias.

De aici si "sensibilitatea" ta si abordarea ta pe calea asta.

Doar pe calea asta a Bisericii o sa ajungi undeva.

Daca vrei sa discutam da-mi un pm.


Cumva "problema" radacina in viata ta este ca trebuie sa te repui in starea buna a vietii, cea ortodoxa. Post, rugaciune, Biserica.

Sa redevii crestin.

Sa te tii de morala, sa te tii de cele bune.

Viata nu este cu un "fix" momentan, te-ai dus la Biserica un timp si... s-a rezolvat magic problema. Vezi ca ti-ai rezolvat in Biserica o problema, dar sa stii ca ai sa ajungi tot acolo daca o iei de la capat.

[Iorest]

În prealabil postat de gpalama

Sunt curios daca exista vreun update pe threadul asta pentru Carmina.

Nu stiu cum se mai simte, daca s-au imbunatatit cumva lucrurile in viata ei.

Probabil că și-a rezolvat problema, de obicei oamenii care-și rezolvă problema nu mai revin.

Avea bani să meargă la Biserici la 500 de km și să cutreiere toată țara, a umput altarele de pomelnice chiar zicea într-un citat.

Cert este că dacă mergi și cauți cu lumânarea la anumiți preoți prin țară, ăia o să-ți zică că ai farmece, legături, etc, ideea e să te interesezi dacă și la alții le bagă aceași placă, sunt preoți care văd numai lucrături la aproape oricine le calcă pragul, deja e o poezie stass.

Cât privește fermecătoarele, alea din asta trăiesc, poate pun chiar ele legături ca oamenii să tot revină cu bănet, deci tre să fii fraier să te introduci singur într-un lanț dintr-acesta vicios din simplă curiozitate, sau credință superstițioasă.

Topicul face vreo 5 ani în luna Decembrie, deci e deja antic în ritmul vitezei de astăzi...

[Cornel Urs]

"Viata voastra sa fie in asa fel incat, sa putem sa ridicam capul nostru si nu sa-l plecam adanc, deznadajduiti. Amin!"