![]() |
![]() |
|
|
#1
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
|
#2
|
||||
|
||||
![]()
Doamne,
„Pe pământ ai venit, Pe Adam să-l mântui. Și pe-acesta negăsind, jos Te-ai pogorât; Pân’ la iad, Stăpânul meu, l-ai căutat” (P. I, 25). Cu adevărat, Hristos n-a venit să strice, ci să împlinească toate la plinirea vremii, El fiind Făcătorul vremurilor și plinirea vremii. Iată iarăși plinirea vremii: „În mormânt cu trupul, În iad cu sufletul ca un Dumnezeu, În rai cu tâlharul și pe tron împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost, Hristoase, Toate umplându-le, Cel ce ești necuprins”.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
#3
|
|||
|
|||
![]() Citat:
"Dar Dumnezeu Își arată dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși." (8) "De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, așa și moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit în el." (12) Căci precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoși cei mulți, tot așa prin ascultarea unuia se vor face drepți cei mulți. (19) Toate aceste pasaje spun ca pacatul apartine tuturor, adica "eram pacatosi", "toti au pacatuit prin el" respectiv "s-au facut pacatosi cei multi". E tocmai ceea ce spuneam in multe din postarile mele anterioare cand afirmam ca pacatul e din perspectiva Bibliei transmisibil de la Adam la toata lumea. Si pentru ca nu imi foloseste la nimic sa umblu precum crestinii cu cioara vopsita, deoarece nu ma intereseaza atat sa le daram eu credintele, ci sa le arat ca au ajuns la aceste credinte folosind un mod de gandire ilicit, am sa mai dau in citat pe care dumneavoastra l-ati putea folosi pentru a va sustine ideea, asta desigur daca textul ar suporta o asemenea fortare a intelesului sau. E vorba de versetul: Ci a împărățit moartea de la Adam până la Moise și peste cei ce nu păcătuiseră, după asemănarea greșelii lui Adam, care este chip al Celui ce avea să vină. (14) Nu va grabiti sa va imbatati cu apa rece, ca nu e cazul. Textul spune tocmai ceea ce spuneam si eu in postarile anterioare: ca pacatul originar l-am faptuit nu noi. Si puteti continua daca doriti cu: dar am fost pedepsiti pentru el. Pur si simplu pentru ca eram si noi oameni am incasat-o. Autorul biblic nu pare deranjat de acest lucru, deoarece in contextul in care intr-o societate pacatul e transmisibil, e firesc ca urmasii sa suporte ponoasele pentru simpla vina de a se fi nascut dintr-un anumit stramos. Iar legat de harul despre care ati vorbit, iata un nou exemplu clar: "Dar nu este cu greșeala cum este cu harul, căci dacă prin greșeala unuia cei mulți au murit, cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul Lui au prisosit asupra celor mulți, prin harul unui singur om, Iisus Hristos." (15) In primul rand, observati ca autorul face o distinctie clara intre greseala (si nu cred ca e nicio problema daca prin greseala intelegem aici pacat - tocmai pacatul originar) si har. Daca veti urmari cu foarte mare atentie intreg capitolul veti observa ca peste tot unde apare cuvantul "har", el este asociat lui Hristos. Absolut nicaieri nu se spune ca prin pacatul originar omul a pierdut harul, ci doar ca harul este calea iesirii din pacat. Nu am de gand sa dau aici toate versetele in care apara cuvantul "har". Cititi-le singur eventual subliniind cu creionul pe text. Citat:
Citat:
Recititi-mi postarile anterioare pentru ca s-ar putea ca altcineva sa mi le reciteasca si sa-mi dea dreptate, facandu-va astfel pe dumneavoastra de rusine pentru ca scorniti lucruri care nu sunt adevarate spunand ca eu am zis ceva ce n-am zis de fapt. Eu imi asum lucrurile pe care le-am spus, dar nu am de gand sa-mi asum ceva ce n-am zis. Deci continui sa cred ca ma atacati folosind o argumentare sofistica. |
#4
|
|||||
|
|||||
![]() Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
|
#5
|
|||||||
|
|||||||
![]() Citat:
Cat despre dovezile reale, spuneti-mi, cu ce scop oare am citat eu toate acele pasaje din Epistola catre Romani, daca nu pentru a arata ca rasaritenii au cam alterat sensul unor pasaje din Biblie? Dovada mai concreta nu vad sa poata exista decat o analiza pe text. Citat:
Citat:
Intr-o alta ordine de idei, nu pot sa zic ca sunt fericit atunci cand sunt atacat, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa recunosc dreptul celuilalt de a ma ataca. De altfel cred ca nimanui nu-i place sa fie contrazis. Deranjanta insa e povestea atunci cand celalalt isi bate joc de mine. Cu alte cuvinte, cineva are dreptul sa-mi faca praf ideile, dar nu si sa ma trateze ca pe un gunoi. Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Catehismele sunt bune pentru a-i indoctrina pe oameni. Scopul lor e de a pune stapanire pe mintea omului si a-l transforma pe om intr-un membru al unui cult religios. De aceea putem dori sau putem sa nu dorim sa acceptam doctrina prezenta in aceste catehisme. Cu adevarul insa lucrurile stau cu totul altfel. A-l accepta nu tine de faptul ca vrem sau nu vrem, ci de faptul ca e adevar sau nu. De aceea prefer sa inteleg, decat sa ma las indoctrinat. Subiectivismul n-are ce cauta in cunoastere. |
#6
|
||||||
|
||||||
![]() Citat:
Schism a aparut dupa ce catolicii au adoptat oficial o erezie, pana atunci au fost doar mici diferente. Citat:
Citat:
Citat:
Citat:
Deci tu esti robul unui mod de gandire preconceput, nu ortodocsii. Tot ce ai scris acolo e invers, se potriveste tie sau ateilor, nu ortodocislor si ortodoxiei. Foloseste-ti ratiounea, e singura solutie, nu accepta orice ti se da fara sa treci prin filtrul ratiunii si dovezilor. Citat:
|
#7
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Si inca un lucru: ce intelegeti prin "filosofie fara fond"? Puteti sa explicati termenul? Presupun ca va ganditi la ceva anume atunci cand il folositi. In ce ma priveste n-am nevoie de nicio filosofie atunci cand ceea ce fac de fapt e sa nu cred intr-o religie in care n-am niciun temei sa cred. Eventual as avea nevoie de o filosofie pentru a crede ceva. Dar asa pentru ca n-am motive sa dau crezare doctrinei crestine, nu vad de ce filosofie sau doctrina as avea nevoie. Eu, ca ateu, pur si simplu nu cred in ceea ce sustineti dumneavoastra cu referire la existenta lui Dumnezeu. De asemenea nu am nici motive sa sustin ca e imposibil ca Dumnezeu sa existe, deoarece in acest caz ar trebui sa arat de ce cred ca e imposibil si deci ar trebui sa-mi construiesc o argumentare in acest sens. Dar asa pentru ca nu cred nici una nici alta, nu vad ce nevoie as avea de o filosofie, chiar si "cu fond". Pur si simplu nu e nevoie de filosofie pentru asa ceva. Ci doar de logica. Citat:
Citat:
Pana acum am spus ce nu cred. Nu vad ce prejudecati trebuie sa ai ca sa nu crezi ceva. Ba dimpotriva, consider ca e mai usor sa fii prostit de cineva daca ai niste prejudecati decat daca nu le ai. Iar acum sa spun ce cred. 1. Consider ca am suficiente motive sa accept deocamdata teoria evolutiei in forma ei actuala. Daca ar exista o alta teorie ce sa explice mai bine evolutia n-as avea nicio problema sa o accept. 2. Consider ca modelul actual al fizicii cu teoria cuantica, relativitate, Big Bang explica destul de bine datele pe care le obtinem observand realitatea si in plus reuseste sa faca si predictii, iar in lipsa unei teorii fizice mai bune, nu vad de ce as renunta la ea. 3. Creationismul nu are trasaturile unei teorii, deci nu vad de ce i-as acorda importanta. 4. Consider ca logica e cea mai mare prejudecata a mea. Daca vreti sa ma convingeti de ceva anume, va trebui sa tineti seama de aceasta prejudecata. Deci, domnule Catalin2, Daca vreti sa cred in ceea ce credeti dumneavoastra va trebui sa-mi aratati de unde stiti dumneavoastra ca toata povestea despre Dumnezeu, Iisus si mantuire plus judecata finala e adevarata?. E o intrebare pe care v-o pun deoarece vreau sa stiu daca si dumneavoastra aveti ca prejudecata logica aia care ne arata cum se poate gandi corect si cum se poate gandi gresit. Ca daca nu considerati logica o prejudecata necesara, degeaba imi dati lectii ca ar trebui sa imi folosesc ratiunea! Pai atunci care sunt dovezile alea? Repet intrebarea de mai sus: de unde stiti dumneavoastra ca toata povestea despre Dumnezeu, Iisus si mantuire plus judecata finala e adevarata? Nu cred ca e atat de greu de raspuns. |
#8
|
|||
|
|||
![]()
Va salut pe toti si va doresc sa traiti in pace si bucurie.
Este prima mea postare pe acest forum si recunosc ca mi-am facut cont datorita acestui subiect. Toata viata, pana pe la teizeci si ... de ani, mi-am pus intrebarile pe care Krautrock le-a impartasit aici. Fac si eu parte dintre acei oameni care nu pot inghiti nemestecat. Ceva trebuie sa se lege, sa aiba un rationament la baza ca sa fie aprobat oarecum. Din fericire pentru mine, cred ca am primit ceva lamuriri care sa-mi asigure linistea si o "constructie logica", cum zicea tot el. In masura in care foamea de adevar si framantarile sunt sincere eu cred ca astfel de cereri sunt iubite de Tatal nostru si, prin urmare ne va da si raspunsuri. As incepe mai intai invitandu-va sa meditati la pilda cu cei doi semanatori, cel care seamana samanta cea buna si cel care vine pe ascuns si seamana samanta cea rea. Pilda neghinei, Evanghelia dupa Matei 13.24-30 Este limpede ca pamantul, in aceasta analogie este omul/umanitatea, dar ce sunt, ce semnifica cele doua feluri de seminte? Daca intelegem/identificam corect pe acestea, daca luam in considerare si cele doua camari ale inimii omului, si inca alte lamuriri biblice de care se leaga intreaga poveste a mantuirii... in mod sigur vom avea o noua perspectiva si asupra marii dileme a pacatului originar. Mai mult, de aici se vor putea lega mai multe... tabloul nostru de puzzle cu o multime de goluri are sansa de a se umple oarecum si ne va putea oferi o perspectiva mai corecta ( chiar daca nu si completa) a ceea ce infatiseaza de fapt el. Un indiciu (care ar trebui sa fie si o replica la una din dilemele expuse pana acum)... ... Oare nu va este familiar genul de scena cu copilasi de 1-2 ani, unul smulge jucaria din mana altuia si il impinge cand acesta vrea sa si-o recupereze?... Ei nu stiu de Lege, nici ce-i pacat si ce nu, nu au conturate valori morale sau imorale, nu au notiuni despre rau si bine. Nu au avut timp sa fie invatati sau influentati, totusi ceva anume ii anima sa procedeze asa pe multi dintre copii. Deci daca nu e indus din afara acest impuls, atunci de unde vine? Si CE este de fapt acest impuls? LE: probabil subiectul e inchis, totusi... Last edited by FlorinT; 04.03.2019 at 10:09:54. |
|