Citat:
În prealabil postat de simpllu
:)) No așa Cătăline, acum vii de acasă! Sincer îți spun, replica asta cântărește mai mult decât tot ce ai scris până acum.
”Caută pacea și o urmează pe ea” ... cu siguranță dialogul cu mine sau cu el nu-ți aduc mai multă pace decât dacă ne-ai ignora. Bagă la cap! Asta nu înseamnă să nu mai scrii, dar îți dă de gîndit cum să scrii.
|
S-a trezit lupul moralist. De multe ori am vazut ca dai asemenea sfaturi, cand barna ta e mult mai groasa, dar tu, din mandrie, nici nu ai putea vedea ca ai una. De multe ori ai fost agresiv in dialogurile cu mine si chiar m-ai jignit, eu am incercat sa n-o fac. Mai mult, ai cautat aliati de barfa, cum faci si acum. Pe forum te-am vazut de multe ori fiind agresiv si chiar jignind, de aceea am scris intr-un mesaj ca, dupa patru persoane care au aratat multa rautate, tu esti pe urmatorul loc (adica nu esti nici foarte rau, nici prea bun). De exemplu pe Ali nu-l consider rau, asa cum e el. Asadar, esti printre ultimele persoane cu care imi doresc sa dialoghez pe forum, nu am o parere bune nici despre tine, ca persoana, nici despre ceea ce spui si crezi. Dar, fiind intr-un spatiu in care nu ai cum sa eviti persoanele, nu pot sa nu observ aiurelile pe care le scrii de fiecare data. Si fiind un forum care se numeste ortodox, nu al altor rataciri, e fireasca si o opinie corecta despre invatatura ortodoxa. Asa ca, daca vrei, poti sa renunti tu la forum, eu o sa comentez orice aberatie pe care o vad in mesajele tale, daca o sa intru pe forum.