Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Când te trezeşti dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă lui Dumnezeu într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună.
Cu cât vei face mai cu osârdie acest lucru, cu atât mai mult îţi vei sfinţi ziua, cu atât mai puternic te vei îngrădi în faţa ispitelor pe care le întâmpini în decursul zilei. Tot aşa, când mergi către somn gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă odihnă de ostenelile tale. Consacră lui Dumnezeu o curată şi smerită rugăciune! Buna ei mireasmă îţi va apropia pe îngerul tău spre paza ta.
(Ieromonah Arsenie Boca, Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, Editura Agaton, Făgăraş, 2014, p. 204)

[cristiboss56]

Astăzi, fiecare creştin este chemat să fie alături de îngeri şi de păstori, să se bucure că a venit în lume Hristos Domnul şi pentru el. Peştera si ieslea sunt în Altarul bisericii unde fiecare dintre noi am fost duşi ca prunci, in braţe, de maica noastră, ca un dar Pruncului lisus. Când te-a dus spre a fi botezat, maica ta a luat atunci chipul magilor care I-au adus daruri: aur, smirna şi tămâie. Maica ta te-a dus pe tine dar lui Hristos, să fi pe veci al Lui şi să trăieşti în veşnicie întru bucuria sfinţilor, în cerescul Rai.
Astăzi se taie nu capul pruncilor, ci li se taie mintea. Mă adresez mamelor şi le spun că, dacă nu vom pazi mintea copiilor, vom deveni în curând un neam cu capul taiat. Apăraţi mintea pruncilor aşa cum îşi apără pasărea puii în cuib, cu aripile ei, de păsările răpitoare. Mutaţi minţile pruncilor din această lume în lumea Pruncului lisus. Este singura lume unde vom trăi întru bucuria Duhului Sfânt.
Oare suntem noi, cei de azi, autorii ultimului act din tragedia neamului nostru românesc? Oare Irod este modelul nostru sau Hristos Care a spus: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor” (Matei 19, 14)? A face socoteli cu moartea este cea mai cumplită aritmetică pentru un neam. Mulţi, în decursul frământatei istorii a neamului românesc, au făcut socoteli cu moartea pentru neamul nostru, dar n-au reuşit, pentru că Dumnezeu a fost cu noi şi cu strămoşii noştri.
Vă îndemn să luaţi aminte că FIristos S-a născut şi pentru cei din palate şi pentru cei de la o margine de lume. Inmulţiţi dreptatea, bunătatea şi milostenia şi, peste toate acestea, adăugaţi iertarea. Bucuria cea cerească să vă însoţească toată viaţa!
IPS.Ioan Salajan

[cristiboss56]

Acolo unde există iubirea lui Hristos, singurătatea se risipeşte. Eşti liniştit, bucuros, plin.
Nici melancolie, nici boală, nici apăsare, nici frământare, nici tristeţe, nici iad.
Când Îl afli pe Hristos, este de-ajuns, nu vrei nimic altceva, te linişteşti. Devii alt om. Trăieşti pretutindeni unde este Hristos. Trăieşti în stele, în nemărginire, în cer împreună cu îngerii, cu sfinţii...
Acolo unde există iubirea lui Hristos, singurătatea se risipeşte.
(Ne vorbeşte părintele Porfirie )

[sofiaiuga]

adevarat foarte ,va doresc CRACIUN FERICIT alaturi dec ei dragi

[cristiboss56]

Dacă încerc să cunosc un om în întregime, simt că înnebunesc. Parcă totuşi trebuie păstrată o oarecare distanţă între oameni şi trebuie acceptat fiecare aşa cum este. Cum să porţi neputinţa împreună cu el, să suferi împreună cu el?
– Păi, sigur că înnebuneşti dacă vrei să-l cunoşti în întregime. De exemplu, dacă am fi pe malul mării şi am dori să băgăm marea în poşetă, n-am înnebuni? Am înnebuni! Nu putem cunoaşte pe nimeni în întregime, nici pe noi, nici pe cel din faţa noastră, pentru că omul este o mare taină. Şi tocmai asta îl face întreg. Omuldin faţa mea nu mai e întreg, e ciopârţit, devine pentru mine o caricatură când cred că-l cunosc: „A... ştiu eu ce-i poate capul, ştiu eu...”. Nu ştim nimic! Ştim ce a făcut ieri sau ce a făcut alaltăieri sau ce poate să facă într-o situaţie anume. Dar nu-l cunosc.
Şi a-l accepta în întregime înseamnă să-l acceptăm cu ceea ce nu cunoaştem. Şi nu numai cu ce nu cunoaştem pentru că nu e manifestat, ci cu ce va fi. Gândiţi-vă că Mântuitorul îi spune Sfântului Petru: „Piei înapoia mea, satano!”. După ce-i spusese că îi dă cheile Împărăţiei. Şi te întrebi: „Ce, Dumnezeu nu ştia ce-o să zică Sfântul la cinci minute după ce a zis că va întemeia Biserica pe mărturisirea lui? Şi că de la Tatăl este ceea ce a zis?”. Ba ştia. Şi, cu adevărat, Mântuitorul a întemeiat Biserica pe mărturia Sfântului Petru, acel Sfânt Petru care a fost apostolul Lui, care L-a propovăduit în toată lumea. Şi nu acel Petru care s-a speriat că va suferi Învăţătorul lui şi i-a zis: „Să nu-ţi fie Ție una ca asta”.
Aşa să facem şi noi cu neputinţele aproapelui. Să nu ne fie frică să-i spunem un cuvânt sever sau să-l certăm. Gândiţi-vă ce cuvânt aspru i-a spus Mântuitorul Apostolului Lui: „Piei înapoia Mea, satano!”. Asta nu înseamnă să ne drăcuim acum toată ziua. Dar să nu ne fie teamă de ceea ce facem în vâltoarea iubirii noastre sau a neputințelor noastre în relațiile dintre noi. Suntem în mare păcat în fața lui Dumnezeu dacă credem că asta e tot, dacă nu-l vedem pe om întreg, adică cum îl vom vedea la Înviere. Deodată să te oprești să vezi: cum o să fie el, cum o să fie ea în ziua Învierii. Și totul se schimbă atunci, chiar dacă acum nu vrea să audă de Înviere.
(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, pp. 106-108)

[cristiboss56]

Mântuitorul ne cheamă şi pe noi,la fiecare inceput de An Nou, cu aceste cuvinte: „Urmează-Mă!” Ne găseşte, oriunde am fi, glasul Lui răsună în străfundul conştiinţei noastre. Ne rămâne doar să răspundem la această chemare, să ne ridicăm şi să-L urmăm. Hristos ne spune: „Urmează-Mă! pe calea îngustă a datoriei smerite şi adeseori grele.’’ Răspunde la chemarea glasului dumnezeiesc şi a glasului propriei tale conştiinţe, ridicându-te pentru a te consacra unui scop sfânt şi, urmând scopul acesta, urmează-L pe Dumnezeu.
Mergi fără să dai uitării munca zilnică, urmează-L pe Domnul cu supunere, cu smerenie şi cu dragoste, cu iubire pentru aproapele tău şi cu hotărârea de a-i sluji; mergi ferm, fără să te clatini, cu uitare de sine, dăruieşte-te întru totul dumnezeieştii chemări. Nu te opri, nu privi în urmă, ,,nu te teme de cele ce ai să pătimeşti’’ (Apocalipsa 2, 10).
Să nu te tulbure nici piedicile, nici lupta, nici obstacolele, să nu dispreţuieşti pe nimeni, să mergi mână-n mână cu cei drepti, dispreţuiţi şi umiliţi, înaintează mereu cu paşi siguri, răspândind în jurul tău nemuritoarea sămânţă a binelui. Aceasta se va pârgui la timpul său şi îi vei culege roadele în veşnicie.
Extras din Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu 366 de cuvinte de folos pentru toate zilele anului.

[cristiboss56]

Dacă râde cineva de tine, tu pune-ți în minte gândul cel bun, ia-o, de exemplu, ca pe o glumă, și astfel vei evita ușor neînțelegerile și smintelile.
Să-ți dau un exemplu: când munceam la câmp, aveam ca ajutor doi mireni plătiți de mănăstire. Unul dintre ei era priceput într-ale agriculturii, însă celălalt lucrase mai înainte ca frizer și de curând începuse cu agricultura. Cel priceput era mai mic ca vârstă decât celălalt și, cu toate acestea, îl necăjea poreclindu-l „mâncăciosul”, referindu-se prin aceasta la faptul că e bun numai să mănânce, nu să și muncească. Însă acela era blând și fără răutate, cu toate că era mai în vârstă și avea și zece copii. Spunea: „De ce să i-o iau în nume de rău că mă face mâncăcios? Las’ să-mi spună cum o vrea el! Nu mă deranjează”. Adică s-a smerit de bunăvoie, a luat jignirea drept glumă, nu s-a supărat, și astfel a câștigat ce e mai de preț: harul lui Dumnezeu.
(Arhimandritul Athanasie, Egumenul Sfintei Mănăstiri Stavrovouni, Lumină lină și tainică în negura zilelor noastre. Starețul Gherman Stavrovouniotul, traducere de Mircea Ștefan, Editura Doxologia, Iași, 2016, p. 137)