Ce se întâmplă după ce murim?

[Nietzsche]

În prealabil postat de Iorest

Adică sufletul e premergător trupului dar nu intră un suflet în mai multe trupuri, morții învie tot cu trupurile lor pe care le aveau chiar și morți de ani de zile care se presupune că ar fi fost putrezi, scrie în Biblie că au înviat în Ierusalim după răstignire oameni care au murit demult, a înviat Lazăr care era deja în mormânt de câteva zile, Iisus încă avea rănile cuielor.

Vreau să înțeleg această mentalitate ortodoxă pe care o observ aici cu mult patos afirmată și anume identitatea personală bine înrădăcinată în relația cu Dumnezeu. Este foarte interesant această discrepanță optică între nimicnicia renunțării sinelui prin credință și idealul învierii persoanei triumfătoare glorioase. Adică în creștinism, Dumnezeu sau mai bine zis Cristos cere umanității pentru a putea avea parte de El și implicit de salvarea Sa să renunțe la ce are individul mai important, propria persoană, să se nege pe sine și să accepte personalitatea dumnezeiască în procesul depersonalizării individului. Teoretic este o golire de caracter a omului vechi animalic și clădirea pe o nouă structură bazată pe personalitatea lui Cristos, a noului om divin. În aceste condiții Dumnezeu explică omului, simplu și subiectiv că personalitatea lui nu contează absolut deloc, dimpotrivă este un obstacol în calea relație lor viitoare. Având în vedere că ortodoxia se bazează pe asemenea învățătura, cum e posibil ca învierea să o privească intr-o lumină cu totul diferită chiar opusă? Cum e posibil ca la înviere să crezi că vei fi exacta la fel cum ești acum, având aceeași înfățișare probabil speri să ai și aceeași freză când viața creștină este trăită în lepădare de sine și sacrificiu, această viziune contrazice în mod flagrant cerințele pe care Dumnezeu le-a tipărit în Evanghelie prin sângele legămîntului Său. Când persoana creștină speră ca odată inviată să arate identic așa cum se observă în conștiința sa individual-sinergetic, nu face decât să anuleze sacrificiul salvării de pe Golgota prin prisma faptului că oglinda sinelui este mai importantă decât spiritului lui Dumnezeu. Are cineva un răspuns la această dilemă? Probabil Cristos numai dinadins nu ar satisface o asemenea pretenție egoistă. Până la urmă cine este important, Cristos sau voi toți persoane distinse și unicate?

[Iorest]

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 15


40. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
41. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
42. Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
44. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45. Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă";
46. Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc.
50. Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.
51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,
52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.
54. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?".
56. Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
57. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!
58. Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.

[Seraphim7]

Fragmente din "Cartea Spiritelor",de Alan Kardec
Este sub forma de întrebare/răspuns dintre medium și spirite

1. Sufletul după moarte 149. Ce devine sufletul îndată după moarte?
„Redevine Spirit, adică reintră în lumea Spiritelor pe care o părăsise pentru puţin timp”.
150. Sufletul îşi păstrează după moarte individualitatea?
„Fireşte, nu şi-o pierde niciodată. Ce ar fi fost el dacă nu şi-ar fi păstrat-o?”
Cum îşi constată sufletul individualitatea, din moment ce nu mai are un corp material?
„El mai are încă fluidul ce-i este propriu, extras din atmosfera planetei sale, şi care reprezintă opera ultimei sale încarnări: perispiritul său”.
Sufletul nu duce cu sine nimic de aici, de pe pământ?
„Nimic altceva decât amintirea şi dorinţa de a merge într-o lume mai bună. Această amintire este plină de dulceaţă sau de amărăciune după felul în care s-a folosit de viaţă;
cu cât este mai pur, cu atât înţelege mai bine inutilitatea celor lăsate pe pământ”.
151. Ce gândiţi despre opinia conform căreia, după moarte, sufletul reintră în totul universal?
„Dar ansamblul Spiritelor nu formează un întreg? Nu este tot o lume? Când eşti într-o adunare, faci parte integrantă din acea adunare, şi totuşi ai în permanentă propria individualitate”.
152. Ce dovadă putem avea cu privire la păstrarea individualităţii sufletului după moarte?
„Nu aveţi dovada prin comunicările pe care le obţineţi? Dacă nu sunteţi orbi, veţi vedea; şi dacă nu sunteţi surzi, veţi auzi, căci foarte des o voce vă vorbeşte şi vă revelează existenţa unei entităţi de dincolo de voi”.
Cei ce gândesc că la moarte sufletul reintră în totul universal cad în greşală dacă înţeleg prin aceasta că, asemănător unei picături de apă ce cade în ocean el îşi pierde individualitatea; au dreptate dacă înţeleg prin „totul universal” ansamblul entităţilor incorporale în care fiecare suflet sau Spirit este un element distinct. Dacă sufletele ar fi fost amestecate într-o masă, nu ar fi avut decât calităţile ansamblului, nu ar fi avut nici inteligenţă, nici calităţi proprii; în timp ce, în toate comunicările, ele lasă să se întrevadă o conştiinţă şi o voinţă distincte; diversitatea infinită ce ne-o prezintă sub toate raporturile este chiar consecinţa individualităţilor. Dacă după moarte nu ar fi existat decât ceea ce se numeşte marele TOT absorbind toate individualităţile, acest TOT ar fi uniform, şi ca urmare toate comunicările ce s-ar primi din lumea invizibilă ar fi identice. De vreme ce se întâlnesc entităţi bune, altele rele, savante şi ignorante, fericite şi nefericite; care au toate tipurile de caractere: vesele şi triste, nefericite şi profunde 36/216 etc., este evident că acestea sunt existenţe distincte. Individualitatea devine şi mai evidentă atunci când aceste existenţe îşi probează identitatea prin semne incontestabile, detalii personale referitoare la viaţa lor terestră ce se pot constata; ea nu poate fi pusă la îndoială când Spiritele se manifestă la vedere prin apariţii. Individualitatea sufletului nu era indicată, în teorie, ca un articol de credinţă; într-un fel, spiritismul are şi o certificare materială.
153. În ce fel trebuie înţeleasă viaţa eternă?
„Viaţa Spiritului este eternă; cea a corpului este tranzitorie şi pasageră. Când corpul moare, sufletul reintră în viaţa eternă.”
Nu ar fi mai exact să se numească viaţă eternă cea a Spiritelor pure, a celor care atingând gradul suprem de perfecţiune nu mai au de trecut prin încercări?
„Mai degrabă fericirea eternă; dar este o chestiune de cuvinte, numiţi lucrurile cum doriţi, numai să înţelegeţi”.
2. Separarea sufletului de corp 154. Separarea sufletului de corp este dureroasă?
„Nu, corpul adesea suferă mai mult în timpul vieţii decât în momentul morţii:
sufletul deloc. Suferinţele prin care trece câteodată în momentul morţii sunt un prilej de bucurie pentru Spirit, care vede sosind sfârşitul exilului său”.
În moartea naturală, ce survine prin epuizarea organelor ca urmare a vârstei, omul părăseşte viaţa fără a băga de seamă: ca o lampă ce se stinge nemaifiind alimentată.
155, Cum se realizează separarea sufletului de corp?
„Legăturile ce-l reţineau fiind rupte, el se eliberează”.
Separarea este instantanee şi prin tranziţie bruscă? Există o linie de demarcaţie net trasată între viaţă şi moarte?
„Nu, sufletul se eliberează gradat şi nu fuge ca o pasăre captivă repusă subit în libertate. Cele două stări se ating, se amestecă, astfel că Spiritul se degajă puţin câte puţin de legăturile sale: ele se desfac, nu se rup”.
În timpul vieţii, Spiritul este ţinut de corp prin învelişul său semi-material sau perispirit; moartea înseamnă doar distrugerea corpului şi nu şi a celui de al doilea înveliş ce se separă de corp când în acesta încetează viaţa organică. Observaţia probează că în momentul morţii desprinderea peri-spiritului nu se face subit; ea nu se realizează decât gradat, cu o lentoare foarte variabilă depinzând de individ; la unii este foarte rapidă, şi se poate spune că între momentul morţii şi cel al eliberării sunt câteva ore; dar la alţii, mai ales la cei a căror viaţă a fost exclusiv materială şi senzuală, dezlegarea este mai puţin rapidă şi durează câteodată zile, săptămâni şi chiar luni, ceea ce nu implică o mai mică vitalitate a corpului, nici posibilitatea unei reîntoarceri la viaţă, ci o simplă afinitate între corp şi Spirit, în raport cu superioritatea acordată, în viaţă, de către spirit materiei. E raţional să concepi, într-adevăr, cu cât Spiritul s-a identificat cu materia, cu atât îi vine mai greu la separare; în timp ce activitatea intelectuală şi morală, elevaţia gândirii, operează un început de desprindere chiar în timpul vieţii corpului, iar atunci când soseşte moartea desprinderea este aproape instantanee. Acesta este rezultatul studiilor făcute pe toţi indivizii observaţi în momentul morţii. Observaţiile mai probează că afinitatea ce persistă, la anumiţi indivizi, între suflet şi corp, este câteodată foarte dureroasă deoarece Spiritul poate simţi oroare faţă de descompunere. Cazul este excepţional şi specific anumitor feluri de viaţă şi anumitor feluri de moarte, apare şi la câţiva sinucigaşi.
156. Separarea definitivă dintre suflet şi corp poate avea loc înainte de încetarea completă a vieţii organice?
„La agonie, sufletul a părăsit câteodată corpul: nu mai există decât viaţă organică.
Omul nu mai are conştiinţa sinelui şi totuşi îi rămâne un suflu de viaţă.
Corpul este o maşină pe care inima o face să se pună în mişcare; el există doar atâta 37/216 timp cât inima face sângele să circule prin vene, şi pentru asta nu e nevoie de suflet”.
157. În momentul morţii, sufletul nu are câteodată o aspiraţie sau un extaz ce-lface să întrevadă lumea unde va merge?
„Deseori sufletul ştie să desfacă legăturile ce-l ataşează de corp; în acest caz face toate eforturile pentru a le rupe în întregime. Deja degajat în parte de materie, el vede derulându-se viitorul în faţa sa şi se bucură, prin anticipare, de starea de spirit”.
158. Exemplul omizii care, mai întâi, se târăşte pe pământ, după aceea se închide în crisalida sa într-o moarte aparentă, pentru a renaşte apoi într-o existenţă strălucitoare, ne poate da o idee a vieţii terestre, apoi a morţii, şi în sfârşit a noii noastre existenţe?
„O idee în mic. Comparaţia este bună, dar n-ar trebui totuşi luată ad litteram, cum se întâmplă de obicei”.
159. Ce senzaţie încearcă sufletul în momentul când se regăseşte în lumea Spiritelor?
„Depinde, dacă ai făcut rău din dorinţa de a-l face, te simţi în primul moment cu totul ruşinat de cele făcute. Pentru cel drept, senzaţia este foarte diferită: ca uşurarea de o mare greutate, căci el nu se teme de nici o privire scrutătoare”.
160. Spiritul regăseşte imediat pe cei cunoscuţi pe pământ şi care au murit înaintea lui?
„Da, în funcţie de afecţiunea avută pentru el; adesea, ei vin să-l primească la reintrarea în lumea Spiritelor, şi îl ajută să se degajeze de scutecele materiei; ca astfel să regăsească multe din cele pierdute din vedere în timpul şederii sale pe pământ; vede pe cei rătăcitori; merge să viziteze pe cei ce sunt încarnaţi”.
161. În moartea violentă şi accidentală, atunci când organele nu au fost încă slăbite de vârstă sau de boli, separarea sufletului şi încetarea vieţii au loc simultan?
„În general aşa este, însă clipa ce le separă este foarte scurtă”.
162. După decapitare, de exemplu, omul păstrează timp de câteva momente conştiinţa de sine?
„Adesea, o păstrează timp de câteva minute până când viaţa organică se stinge complet. Dar tot adesea teama de moarte l-a făcut să-şi piardă această conştiinţă înainte de momentul supliciului”.
Nu este vorba aici decât de conştiinţa pe care cel ce suportă supliciul o poate avea despre sine însuşi, ca om şi prin intermediul organelor, şi nu ca Spirit. Dacă nu a pierdut această conştiinţă înainte de supliciu, poate deci să o păstreze câteva clipe - o foarte scurtă durată -, şi ea încetează neapărat odată cu viaţa organică a creierului, ceea ce nu implică faptul că, pentru aceasta, perispiritul să fie în întregime degajat de corp, ci din contră: în toate cazurile de moarte violentă, când nu vine prin stingerea treptată a forţelor vitale, legăturile ce unesc corpul cu perispiritul sunt mai persistente, şi eliberarea completă este mai lentă.

[Moroco]

În prealabil postat de Iorest

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel capitolul 15


40. Sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti.
41. Alta este strălucirea soarelui şi alta strălucirea lunii şi alta strălucirea stelelor. Căci stea de stea se deosebeşte în strălucire.
42. Aşa este şi învierea morţilor: Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune;
43. Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere;
44. Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc.
45. Precum şi este scris: "Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă";
46. Dar nu este întâi cel duhovnicesc, ci cel firesc, apoi cel duhovnicesc.
47. Omul cel dintâi este din pământ, pământesc; omul cel de-al doilea este din cer.
48. Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei pământeşti; şi cum este cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti.
49. Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc.
50. Aceasta însă zic, fraţilor: Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici stricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.
51. Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,
52. Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.
53. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire.
54. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
55. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău?".
56. Şi boldul morţii este păcatul, iar puterea păcatului este legea.
57. Dar să dăm mulţumire lui Dumnezeu, Care ne-a dat biruinţa prin Domnul nostru Iisus Hristos!
58. Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul.

Frumos, bun si adevarat graieste si scrie sf.Ap. Petru si Pavel dar Ioan, Fiul Mariei Fecioara, parca-i intrece la toate capitolele.

Ce va fi dupa morate? Plans pentru ca nu poti raspunde cinstit Domnului: pentru ce n-ai crezut, pentru ce nu crezi, pentru ce Ma prigonesti, pentru ce minti pentru Mine ocarand pe drepti cu toate minciunile ca sa aduci jertfe nebune, pentru ce te tot te lauzi, acuzi, te dezvinovztesti, urasti, te razbuni... pentru ce nu MA IUBESTI?

Dupa moartea intaia si a doua, dupa (necredinta, lepadare-tradare, intoarcere in lume la pacate) reincepe circul, nebunia: ipocrismul, rautatea, chinul si culmea e ca toate prostiile si rautatile tale iti par bune, gustoase, frumoase, drepte pentru ca-ti plac mult daca-s ale tale. Nu-ti dai seama ca e tzeapa si le ceri mereu cerand sa devi si tu un mare tzepuit tzepuithoror care se inchina la cea mai mare si mai tare porunca a tartarului inaltzata in babilonul cel mare. Nu poti sa nu o faci daca e mare si tare desi e o porunca nebuneasca innebunitoare. Iti baraie mustele-cainesti, serpii porci de caine lup lilieci zburatori, a eliberare de ”stress” si te subordonezi cat ai clipi implinid porunca terorista a idolului transmisa din nevazutul negrait necunoscut ca sa fie mai bine crezuta si din ascuns devi brusc uneltist suparat, dezbinator negationist, pasager in ”trenuletul groazei” plin cu transgenderi calzi, prost viclean-naiv care se indoieste mereu de Dumnezeu ca sa afle si sa adune stiinta si cunoastere ca omul ”feciorelnic” curios de pacate proaspete si apetisante jucandu-se ca personajele celebre lumesti, ca toti desfranatii gLumii, cu gonflatia umplerii bulhUlului iseEgoist autoinaltat ca un balonash sferic de sapun la intelepra si intelepciuma rosie din norul bolborisitor al mortilor si gozilelor avand o mare iubire si placere de sine insusi care motiveaza orice cu gustul si simtul ”bun” al pacatului tzepuindu-te ca sa-l iei de bun si sa crezi aluatul fariseilor ipocriti si lasi, adica sa crezi ca datul la satana e adevarata solutie sigura a scaparii de orice rau.

Nu altora le cer sa se pocaiasca ci noi insine ne pocaim si ne umilim pentru dragostea crestina a Domnului Iisus Hristos Cuvantul, adevaratul altar al tuturor jertfelor bineplacaute si binecuvantate.

Din pacate unii abea dupa moarte o sa-si dea seama ca si-au pierdut toata viata neascultand, neiubind pe Dumnezeu, mancand, band, strangand averi si terorizand pe altii ca sa faca si ei la fel, sa fie darnici si sa imparta tzepe si aluat de ipocriti, desertaciuniuni de hahalere smintite!

[gpalama]

O intrebare buna:

Ce se intampla dupa ce ... primim viata si viata vesnica? Nu e o intrebare mai buna?

Ce se intampla dupa ce intram dincolo?

[Demetrius]

În prealabil postat de Nietzsche

Vreau să înțeleg această mentalitate ortodoxă pe care o observ aici cu mult patos afirmată și anume identitatea personală bine înrădăcinată în relația cu Dumnezeu. Este foarte interesant această discrepanță optică între nimicnicia renunțării sinelui prin credință și idealul învierii persoanei triumfătoare glorioase. Adică în creștinism, Dumnezeu sau mai bine zis Cristos cere umanității pentru a putea avea parte de El și implicit de salvarea Sa să renunțe la ce are individul mai important, propria persoană, să se nege pe sine și să accepte personalitatea dumnezeiască în procesul depersonalizării individului. Teoretic este o golire de caracter a omului vechi animalic și clădirea pe o nouă structură bazată pe personalitatea lui Cristos, a noului om divin. În aceste condiții Dumnezeu explică omului, simplu și subiectiv că personalitatea lui nu contează absolut deloc, dimpotrivă este un obstacol în calea relație lor viitoare. Având în vedere că ortodoxia se bazează pe asemenea învățătura, cum e posibil ca învierea să o privească intr-o lumină cu totul diferită chiar opusă? Cum e posibil ca la înviere să crezi că vei fi exacta la fel cum ești acum, având aceeași înfățișare probabil speri să ai și aceeași freză când viața creștină este trăită în lepădare de sine și sacrificiu, această viziune contrazice în mod flagrant cerințele pe care Dumnezeu le-a tipărit în Evanghelie prin sângele legămîntului Său. Când persoana creștină speră ca odată inviată să arate identic așa cum se observă în conștiința sa individual-sinergetic, nu face decât să anuleze sacrificiul salvării de pe Golgota prin prisma faptului că oglinda sinelui este mai importantă decât spiritului lui Dumnezeu. Are cineva un răspuns la această dilemă? Probabil Cristos numai dinadins nu ar satisface o asemenea pretenție egoistă. Până la urmă cine este important, Cristos sau voi toți persoane distinse și unicate?

Reintruparea si invierea sunt 2(doua) lucruri diferite.
Reintruparea inseamna ca sufletul primeste un nou trup, diferit de cel pe care tocmai l-a lepadat; in unele cazuri, e nevoie ca sufletul sa fie despartit, ba as spune chiar salvat, de trupul care-l domina cu poftele lui si-l ducea la pieire. Unele accidente sau omoruri pot avea astfel de cauze subtile.

Numai la inviere sufletul are acelasi trup, dar innobilat si (parerea mea) cu o alta structura fizica, necunoscuta pe Pamant.
Nu vorbesc de invierea lui Lazar dupa 4 zile de stat in mormant, care a fost "resuscitat" de Iisus. Vorbesc de invierea lui Iisus si ridicarea la cer cu trup cu tot; mai inainte de El, Enoch si Ilie au fost la fel ridicati si ei la ceruricu trupcu tot. Acestea sunt ridicari la viata vesnica.

Intruparile unor spirite superioare pentru misiuni exceptionale, ca a lui Ioan Botezatorul cu duhul lui Ilie, nu fac parte din procesul reintruparilor evolutive.

Parerea mea e ca pe masura evolutiei individuale, omul isi schimba tot mai mult mentalitatea si conceptia de viata, ajungand sa devina mai conciliant, mai rabdator, mai putin egoist, mai saritor si altruist, mai cinstit, mai constient de desertaciunea vietii in trup, mai iubitor de Hristos s.a.m.d.

[Nietzsche]

În prealabil postat de Demetrius

Reintruparea si invierea sunt 2(doua) lucruri diferite.
Reintruparea inseamna ca sufletul primeste un nou trup, diferit de cel pe care tocmai l-a lepadat; in unele cazuri, e nevoie ca sufletul sa fie despartit, ba as spune chiar salvat, de trupul care-l domina cu poftele lui si-l ducea la pieire. Unele accidente sau omoruri pot avea astfel de cauze subtile.

Numai la inviere sufletul are acelasi trup, dar innobilat si (parerea mea) cu o alta structura fizica, necunoscuta pe Pamant.

Eu rămân la filozofie pt că toate aceste marote mi se par povești de adormit copiii. Dar hai să dau curs pt ultima dată acestui joc infantil.

Fii atent! Sufletul are 7 chakra, Dumnezeu are 7 duhuri. Când cele 7 duhuri unesc cele 7 chakra ale sufletului se formează un fulger pe șira spinării, și iată transformarea. Parcă și Isus spune că a doua Sa venire va fi ca un fulger sau ceva de genul. În fine pt mine e suficient toată tevatura asta spirituală.
Cine caută adevărul îşi asumă riscul de a-l găsi.

[Demetrius]

În prealabil postat de Nietzsche

Eu rămân la filozofie pt că toate aceste marote mi se par povești de adormit copiii. Dar hai să dau curs pt ultima dată acestui joc infantil.

Fii atent! Sufletul are 7 chakra...

Chakra este punctul de conexiune dintre spirit si fizic.
Nu sufletul, ci trupul are 7 chakra, fiecare avand mai multe organe in administrare.
Este important ca, in urma unor pacate(greseli) din sfera vreunei chakra, unul sau mai multe organe din administrarea ei au perturbari in functionarea lor, se imbolnavesc, si nu-si revin decat dupa indreptarea pacatului.

[Iorest]

În prealabil postat de Demetrius

Reintruparea si invierea sunt 2(doua) lucruri diferite.
Reintruparea inseamna ca sufletul primeste un nou trup, diferit de cel pe care tocmai l-a lepadat; in unele cazuri, e nevoie ca sufletul sa fie despartit, ba as spune chiar salvat, de trupul care-l domina cu poftele lui si-l ducea la pieire. Unele accidente sau omoruri pot avea astfel de cauze subtile.

Forța trupului scade în intensitate după 60 de ani la cei care nu și-au bătut joc de trup, iar alții sunt terminați la 40 de ani, nu văd de ce s-ar nimici trupul, când el oricum va scădea până la un stadiu de neputință de orice fel.

Cât privește reîntruparea, eu nu văd de ce s-ar reîntrupa cineva în alt trup, nu în cel pe care l-a avut de-a lungul primei vieți.

Dacă un om virtuos s-ar reîntrupa în mai multe vieți practic ar fi un om condamnat să facă binele și să atingă numai el (și câțiva puțini) o stare de excelență, ori eu cred că Dumnezeu vrea să dea șansa mai multor suflete să atingă desăvârșirea de aceea nu ar trimite pe un om la chin și viață mucenicească în mai multe reprize în alte trupuri șamd.

Ar fi chiar o bagatelizare a suferinței, cumva ei știu deja că trec de acea suferință au mai trecut în altă viață deci le e ușor, seamănă cu erezia care spunea că Hristos nu a simțit dureri la cruce, că firea lui dumnezeiască le-a absorbit.

În prealabil postat de Demetrius

Intruparile unor spirite superioare pentru misiuni exceptionale, ca a lui Ioan Botezatorul cu duhul lui Ilie, nu fac parte din procesul reintruparilor evolutive.

În fiecare epocă istorică există pe planetă cineva care trăiește în condiții asemănătoare lui Ioan Botezătorul haine aspre, mâncare puțină, zonă de pustietate, rugăciune multă, doar că nu sunt cunoscuți.
Poate la unele suflete există o anumită înclinație spre viață aspră, dar nu înseamnă că sunt predestinați să trăiască o viață dintr-acea, ei aleg să ia asupra lor nevoințe și dacă nu ar vrea să trăiască așa, cu siguranță cursul vieții lor ar urma alt circuit.

[Demetrius]

În prealabil postat de Iorest

Forța trupului scade în intensitate după 60 de ani la cei care nu și-au bătut joc de trup, iar alții sunt terminați la 40 de ani, nu văd de ce s-ar nimici trupul, când el oricum va scădea până la un stadiu de neputință de orice fel.

Cât privește reîntruparea, eu nu văd de ce s-ar reîntrupa cineva în alt trup, nu în cel pe care l-a avut de-a lungul primei vieți.

Dacă un om virtuos s-ar reîntrupa în mai multe vieți practic ar fi un om condamnat să facă binele și să atingă numai el (și câțiva puțini) o stare de excelență, ori eu cred că Dumnezeu vrea să dea șansa mai multor suflete să atingă desăvârșirea de aceea nu ar trimite pe un om la chin și viață mucenicească în mai multe reprize în alte trupuri șamd.

Ar fi chiar o bagatelizare a suferinței, cumva ei știu deja că trec de acea suferință au mai trecut în altă viață deci le e ușor, seamănă cu erezia care spunea că Hristos nu a simțit dureri la cruce, că firea lui dumnezeiască le-a absorbit.


În fiecare epocă istorică există pe planetă cineva care trăiește în condiții asemănătoare lui Ioan Botezătorul haine aspre, mâncare puțină, zonă de pustietate, rugăciune multă, doar că nu sunt cunoscuți.
Poate la unele suflete există o anumită înclinație spre viață aspră, dar nu înseamnă că sunt predestinați să trăiască o viață dintr-acea, ei aleg să ia asupra lor nevoințe și dacă nu ar vrea să trăiască așa, cu siguranță cursul vieții lor ar urma alt circuit.

Trupul si sufletul sunt permanent in disputa, trupul avand mereu pretentii foarte pacatoase, care, satisfacute, aduc sufletului multa paguba. Un om needucat va ajunge foarte repede intr-o ingrata stare duhovniceasca si fizica, iar un om educat va fi mai atent si grijuliu ce alegeri va face, pe cand un om intarit in credinta va evita ispita, va cauta sa faca fapte bune si, mai ales, va multumi lui Dumnezeu si se va bucura pentru toate necazurile si durerile sale, deoarece doar cu o astfel de atitudine demonstrata poate fi primit in Imparatia vesnica. Aceasta evolutie nu se face de pe o zi pe alta, de la o viata la alta, ci dupa multe-multe vieti "normale".

6. Iisus i-a zis: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.(In14,6)
Adica nimeni nu sa mantuieste fara rastignire, fara suferinta, fara sange. Toti ucenicii Lui (afara de Ioan) au ales mai bine moartea decat a nu-L marturisi pe Hristos.

Trupul si sufletul care nu sunt in disputa si se inteleg, inseamna ca sufletul ajunge puternic si sa domine trupul folosindu-se de el pentru a-si indeplini misiunea pentru care s-a (re)intrupat; un astfel de trup are nevoi ce trebuiesc indeplinite cu smerenie(modest) si dorinte ce sunt jertfite.
Aceasta este randuirea ontologica in Imparatia lui Dumnezeu, si aici a venit Iisus sa-l invete pe om sa scurteze reincarnarile intr-una singura, daar facand apel la puteri mai presus de cele omenesti si la care omul are acces prin Duhul Sfant.

Omul virtuos de care vorbesti e cu adevarat fericit sa faca binele necontenit fiind pe deasupra si chinuit cu mucenicie. Cat timp e in trup, el nu stie (nimeni nu stie) ce a facut in vietile precedente, dar acumularile duhovnicesti se perpetueaza negresit pentru ca se aduna in inima si nu se pierd, ci se manifesta cu tot mai multa putere in succesiunea vietilor.

Sunt convins si eu ca peste tot in lume sunt multi nevoitori care aleg sa traiasca in conditii foarte grele si raman necunoscuti, acest aspect avand o foarte mare contributie duhovniceasca in favoarea lor.

Iisus a avut pe cruce foarte mari dureri omenesti care L-au determinat sa spuna cand Si-a dat sufletul: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit(Mc15,34b)
Ma mir ca firea Lui dumnezeiasca nu L-a oprit si asta inseamna ca, la om, legatura suflet-trup este inimaginabil de stransa.