Purtatorul de cuvant al Patriarhiei

[Moroco]

În prealabil postat de stefan florin

mi-a placut la tine acest lucru:"...gonflare a vechii mitropolii". Ai recunoscut ca Tomisul a fost mitropolie!Mitropolia Tomisului nu are nevoie sa fie gonflata, ci doar sa i se recunoasca titlul care i s-a luat, acel de mitropolie. Doar nu ridicam la rangul de mitropolie Cucuietii din deal (sa gonflam acesta asezare intru slava desarta)

N-am negat niciodata, stiu ca acolo e infipta radacina Credintei noastre. Insa daca ea a fost trecuta in rezerva inseamna ca trebuie lasata sa se odihneasca.

ps: iar cu mitrolia "mutata" din Tomis in inima Transilvaniei (Clujul multicultural)...parca pomeneai ceva despre...de slava desarta cumva? Acum cine se mandreste?! Uiti prietene ca din Transilvania s-a revarsat spre restul tarii toate cultele sectante?!

Dragul domnului Iisus, nu din Transilvania ci din apus, din Averica vin toate sectele infalilibile in teribilismul lor, propovaduind infailibilitatea mai ceva ca papistasii de hollywood sau bollywood. Din Transilvania vin doar corcelile cu erecticele care si astea-s mai rele ca orice pe lume si apoi toti astia corcitii se numesc crestini. Mai nou se corcesc cu musulmanii si evreii si cu tiganii bulibashtari si boschetari cersetori facandu-si case cu mii de turnuletze, chiar si cu sateii si budistii ninjalai, shoguni si samurai, cu pakistanejii astia ce transporta mancare pentru diavolul TAZmanian pe bicilete si tot crestini se numesc toti "fericitii" astia amestecati si corupti pana in panzele albe ca mUSLamistii.

Ei vezi, de aia a fost ridicata la rang de Mitropolie, mitropola Transilvaniei si a Ardealului cu toate imprejurimile, ca sa o puna Domnul peste toate cultele si religiile, pentru ca Domnul, suflet prea milos, ar vrea ca niciun suflet de om sa se piarda.

Nu o lua ca pe o acuza, ci ca un fapt istoric. Spuneai sa nu privim spre trecut ci doar pre viitor. Prietene, cine nu stie de unde vine (trecutul), nu stie incotro merge (viitorul)

N-am pledat niciodata pentru desfintarea Mitropoliei Tomisului, dar nu despre asta e vorba acolo, ci de faptul ca nu poti ridica la rang de mitropolie ceva ce este deja mitropolie, inca de la inceputuri, caci se calca toate canoanele crestin-ortodoxe, deoarece prin ridicare se neaga faptul ca ar fi fost vreodata, deci ne-am auto-desfinta propria credinta taind-o de la radacina!

Pana la urma vezi ca d-l Banescu are dreptate in poblema asta fiind un adevarat purtator de Cuvant?

D-l Banescu
Toți, aproape fără excepție, ne facem silitor iluzia că avem ceva de spus.
Ca și cum am fi înțeles.
O astfel de constatare onestă nu te poate lăsa indiferent în plan strict personal. Ceea ce e bine.
Anvergura și adâncimea acestei iluzii cresc direct proporțional cu înălțimea funcțiilor publice ale celor ce nu mai pot vedea, de la altitudinea ierarhică atinsă, absolut niciun motiv care să le contrarieze propriile, abundentele certitudini.
Cei mai avansați pe calea cea lată a solemnei stime de sine, pot ajunge pe treapta pseudo-mistică a „zăvorârii” sau chiar a „stâlpniciei” solitare în certitudinea matcă: ei sunt „aleșii”, deci au datoria insuflată de sus, printr-o misterioasă consacrare, uneori chiar prin hirotonia întru treapta cea mai înaltă, de a-i reduce pe ceilalți la o sănătoasă tăcere, întrucât legiunea de „adevăruri” care îi posedă trebuie să-i copleșească „mântuitor” pe bieții figuranți interlocutori.
Aceștia înțeleg destul de repede că trebuie să tacă atunci când vorbesc cu omniscientul pe care au avut (ne)șansa să-l întâlnească și care le perorează cu aer mesianic în față.
Firește, mai ales într-un asemenea caz, când devine aproape sigur că nu te afli în preajma vreunui hrisostom, „tăcerea e de aur”.

La mine se refera?

D-l Banescu
A face din creștinism „berbecul’’ dur cu care vrei să treci brutal, deci nu spiritual, prin „ușile încuiate”, făcând țăndări tot ce nu încape pe patul procustian de o singură persoană alergică la cultură, modernitate și alteritate, a malforma Ortodoxia prin matricid ortodoxism până la transformarea ei într-o utopică, exclusivistă „insulă a fericiților” hirsuți unde nu se pătrunde decât îmbrăcat în mantia lungă a complexelor de superioritate & inferioritate exprimate fie solemn sau sumbru, fie forestier sau hâtru, a idolatriza fanatic ritualul golit de sensul său mistagogic și a surclasa „rugăciunea inimii” cu tornade de rugăciuni știute, impresionabil, (doar) pe dinafară, a te ruga ostentativ, fățarnic, „pentru a te arata oamenilor” cu scopul atent nedeclarat de a fi slăvit de aceștia, a trăda ca la carte Evanghelia și punct cu punct „Predica de pe munte”, croind altele mai pe măsură și mai ușor de adaptat la orice convenabil context, aceasta pare să fie viziunea simplificator simplistă și purist spiritualistă a ortodoxismului de rit ritualist, impermeabil la dinamica fertilă a Tradiției care încolțește și crește totdeauna drept (ορθο / ortho) în pământ nou, desțelenit, nu sterp sau îmburuienit.