Este rău râsul? Când și cât?

[Moroco]

„Nu ai experiența binelui decât împlinindu-l.
Nu ai experiența răului decât refuzând să-l împlinești, ori, dacă l-ai împlinit, căindu-te.
Când împlinești răul, nu-l cunoști (cu adevărat), pentru că răul fuge de lumină.”
Simone Weil
Exact această inevitabilă experiență care ne solicită limitele, atenția morală și claritatea privirii orientate spre celălalt, această experiență ne și mântuiește. Nu poți învinge forța gravitațională a răului fără să-i opui, luptându-te, forța ascensională a binelui care zace structural în tine.
E o eroare să credem că ne-am putea salva pasiv, comod, aseptic sau leneș solitar, având doar grijă să nu ne tragă curentul.
În ciuda aparențelor, împlinirea binelui este mai accesibilă decât cea a răului care, în variante diabolic rafinate, presupune planuri obositoare și elaborate. A întinde o mână de ajutor e ceva mai ușor decât a ucide cu ea. A mângâia cu un cuvânt e mult mai simplu decât a-l devora cu el pe la spate pe cel căruia te străduiești să-i zâmbești, deși îl detești.
Ideea sedativă moral, inoculată totdeauna de „cel viclean”, aceea că ești în ordine și chiar stimabil doar pentru că nu ai omorât pe nimeni, nu ai comis niciun atentat sângeros sau nu ai contribuit direct la declanșarea unor calamități, este, desigur, total ridicolă. Am percepe-o însă așa doar dacă nu ne-am complace în submediocritatea noastră morală de oameni „cumsecade” și nu am trișa în fața propriei conștiințe pe care ne străduim să nu cumva să o trezim.

Binele invinge raul si Lumina lumineaza in intuneric mai ales atunci cand implineste binele bazat pe invatatura de Credinta si nu cand se consoleaza compatimindu-se si victimizandu-se impreuna cu ipocritii teroristi bucurandu-se ca nu e ca acel vames ce se bate in piept ca o gorila decazuta la stadiu de râma, de vierme neindraznind sa-si ridice nici macar ochii spre cer... darmite, sabia, pumnul, vorbele sau altele asemenea invartind amenintari si vorbe grele ca sa se laude ca ei, casta autoaleasa impaunandu-se ca fara ei se darama templul cel mare de saracie si de lipsa de aparatori drepti, vrednici si curajosi asa ca ei insisi.

„Românii nu sunt o națiune”,
afirmă scrâșnit o voce sufocată de ură nucleară din miezul infernal al propagandei scelerate.
„Patriotul hotărît, naționalistul exclusiv, românul pînă în măduva oaselor” vor lua, desigur, năprasnică atitudine de la cea mai înaltă tribună, spulberând această ofensă, aceste grele, nemaiauzite cuvinte.
Nu poate fi altfel. O știm tot de la Caragiale:
„Să te păzească Dumnezeu să ataci România lui oricît de pe departe, căci moftangiul român e aci gata să te zdrobească.”

Daca te gandesti la comunitatile cetatenilor romani de etnii conlocuitoare, la unguri si secui, la tigani si romi, la sasi, shvabi, austrieci si nemti, la evrei, la rusi lipoveni, basarabeni si ucraineni, la armeni, turci, tatari, arabi, greci, nepalezi, pakistanezi, chinezi, bulgari, sarbi, americani, francezi, africani, italieni, si multi-multi altii, atunci e clar ca glasul scrashnit al cezarului de la rasarit cam are dreptate, e clar ca nu suntem o natiune ci una majoritara ce traieste pasnic milenar cu multe natzii si etnii de diferite culturi convietuind in pace, prietenie si ajutor reciproc. Deci nicio jignire, nicio suparare. E clar pentru oricine ca cetateanul roman este un amestec destul de sectant, erectic si sateist cu crestin-ortodoxia daca ne gandim la multimile de crestini si de comunisti cu libertate de constiinta.

Nu stiu daca exista român traditionalist pur sange si unde il gasim pe acest roman de rasa pura imaculata, milenara ca sa revendice el drepturi impamantenite inca de la Noe. Pe de alta parte neamestecul si puritatea poruncite de Dumnezeu se refera la Via si poporul credincios de credinta curata in adevar si duhovnicie traind cu mare sensibilitate duhovniceasca si sufleteasca pana in inima si cu discernamant limpede si deslusitor caci nu se poate amesteca adevarul, umilinta, curatenia si smerenia cu mitomania, trufia si smintzisorenia ipocrita plina de mizeria viciilor impatimite pana la nepasare in impietrirea inimii.

De bine de rau acest moftangiu roman poate fi bunicul, tata, unchiul, fratele, fiul, varul meu si al unora dintre noi si avem tot dreptul sa ne manifestam shucareala la astfel de insulte care ne desfinteaza ca natiune, religie, tzara si rabdare istorica, pe de alta parte suntem desfintati si nerecunoscuti ca parinti duhovnicesti care i-a increstinat pe vecini si pe respectivii tupeisti trufasi care dau astfel de declaratii insolente si nerecunoascatoare negand evidenta. Dar lingushitorii care ne ”ajuta” cu bani si cu arme sa ne auto-distrugem intre noi ca ucrainenii or fi mai buni?

Sigur ca nu vrem sa chichirizam galceava si nu ne ambalam la umbra armamentului greu al altora caci in spiritul traditiei noastre milenare la loc de cinste sta lucrarea pacii si rabdarea indulunga si iertatoare caci oamenii blajini din locurile astea binecuvantate au rabdat in mod traditional toate veghind ca mamaliga pusa pe foc sa nu vrea sa rabufneasca ci doar sa suspine cu folos cand cele mai crude si pagane imperii au venit sa prade si sa ne supuna cu incapatzanare punand biruri grele pana si-au sfarsit semetia si trufia lor sfaramandu-si capetelor lor imperiale blestemate lovindu-se de stanca, de muntii Raraului, Ceahlaului si varful Vladeasa din firea crestina a oamenilor ca de ceva ce nu puteau ei intelege nici privind la crucea Domnului de pe Caraiman!

Deci nu e de ras si de batjocura moftangiul roman!.. care se infierbanta vorbind de natiunea româna!