Detalii despre cum sa te rogi

[iustin_dumitru]

Până să-ți formezi acea rutină va fi nevoie să persiști, să tragi de tine, să te lupți (oare e posibilă o viață duhovnicească fără luptă, fără efort?!) Trebuie să te ții de program chiar și atunci când nu ai chef, strădania în sine fiind capabilă uneori să te trezească din amorțire ori plictis.

Cred ca e putin mai greu doar prin vointa, dar deocamdata asa mai reusesc si eu, ca daca ar fi dupa chef, efectiv nu as simti tragere de inima, totul plecand de la o lipsa de sens,lipsa unei voci (fie si rationale) care sa vorbeasca in interiorul meu, de la acel ceva pozitiv care face ca credinta sa fie mereu in tine , si care as numi-o "har" .Uneori incerc sa il mai inlocuiesc cu gandul la Hristos, ca ma rog in Numele Lui, si aceasta mai imi da sens, in ideea ca rugaciunea in Hristos e mai mult decat rugaciunea simpla (de exemplu a evreilor),caci e ca si rugaciunea catre Tatal.

Dă mare atenție cuvintelor rugăciunii, pentru că numai înțelegându-le, vor putea să-ți intre la inimă.

Nu e garantat ca daca ai inteles ceva ai inteles deplin si iti intra in inima, dar e garantat ca dacxa nu esti atent la ce citesti ,degeaba te rogi. Referitor la ce intelegi partial ,de exemplu citesc "ĂŻti multumesc ca nu am cazut in nici un pacat in acesta noapte"si ma gandesc ca la mine nu se aplica,ceea ce diminueaza din cerere, pana ce am revelatia de exemplu ca ar fi putut sa nu ma fi rugat de loc, coplesit de vreun pacat,si atunci rugaciunea are sens.

Sau, poate și mai bine, vezi care-ți mișcă mai mult inima și rostește-le mai mult pe acelea.

Buna idee, ma bucur ca am intrebat pe forum

Fă, apoi, și rugăciuni pentru cei dragi, pentru prieteni și colegi... chiar și pentru dușmani

– Daa, si asta m-ar putea ajuta,uneori prea o transform intr-o lupta personala , sau selectez un numar restrans de oameni

Folosește-te de propriile tale cuvinte, folosind rugăciunile pe care deja le-ai citit ca sursă de inspirație.

Rugaciunea cu cuvintele mele e cea mai placuta dar si cea mai riscanta, ca atunci se ratacesc si ganduri de ale mele in ea,si nu simt fiorul, ci doar ca si cum as vorbi eu singur admirandu-ma,asa cum multora ne place sa ne auzim. E foarte greu sa fii duhovnicesc cu cuvintele tale, ca ai tendinta de a strecura opiniile tale , si nu ce probabil merita cu adevarat , asemanantor cu ce e scris. Totusi uneori functioneaza si reusesti sa fii mai apropae de caracteristicile unei rugaciuni adevarate.
Oricum ,fara imboldul interior al rugaciunii ,fara incordarea si simtirea nevoii de ajutorul lui Dumnezeu, nici rugaciunea citita nu ar fi posibila.
Cel mai bine ma simt cand intalnesc cuvinte sincere care rimeaza cu starea mea de neputinta ""vindeca neputintele noastre ..."

E foarte bine dacă te obișnuiești ca în fiecare zi, cca 15 minute să le dedici Rugăciunii lui Iisus. .

Asta la mine nu e cu program , e rara dar spontana, cand nu mai stiu ce sa zic in cursul zilei sau in alte situatii grele pe asta o zic. caci exprima starea de neputinta ,dar si nadejdea si recunoasterea sperantei in Hristos.

La fel de important e ca din acest program duhovnicesc să nu lipsească citirile din Noul Testament – .

Am inceput la recomandarea ta sa fac si asta,iarasi o idee buna, pentru ca la mine era o saturatie de NT ,deoarece l-am citit de zeci de ori, si intru intr-un fel de tocire a sentimentelor cand citesc. Dar intradevar pentru mine Cuvantul este cea mai puternica legatura cu Dumnezeu prin Fiul

[CristianR]

Simt nevoia să mai adaug ceva, și anume despre riscul unei interiorizări individualiste, al izolării "în lumea mea" lăuntrică. Modelul, în toate, este Hristos, Chipul după care am fost și noi făcuți. Știm din Evanghelii că obișnuia să se retragă uneori, pentru rugăciune și post, apoi venea din nou între oameni, față de care-Și manifesta dragostea, mila, purtarea de grijă.

Către o lucrare cumva similară trebuie să ne ducă și pe noi rugăciunea: să ne deschidă inima mai mult către semeni, să-i iubim mai curat, să fim mai receptivi la nevoile și durerile lor, să devenim mai îngăduitori cu slăbiciunile/păcatele lor. Să-i vedem mai în lumină, să descoperim chipul lui Hristos din fiecare.

În plus, să nu ne limităm doar la rugăciune, ci să dorim deplinătatea vieții duhovnicești. Cercetarea deasă a cugetului (în fiecare seară, ori cu prilejul rugăciunilor specifice), spovedania deasă la un duhovnic care chiar este preocupat de viața duhovnicească a fiilor săi duhovnicești, împărtășania, participarea la rugăciunile comune (mai ales Liturghia), pentru a ne afla în mărturisire comună cu frații noștri de credință – într-un cuvânt, o viață vie în Biserică.

Adăugând la asta și citirile din cărțile duhovnicești, treptat vom ajunge ca cea mai mare parte a timpului gândul nostru să se simtă tras către Dumnezeu. Acolo unde-ți este gândul îți este și inima, iar dacă inima e sus... acolo e toată ființa ta. Poate în felul ăsta vom ajunge cândva să și trăim ceea ce repetăm la Liturghie: "... toată viața noastră Lui Hristos Dumnezeu să o dăm!"

Toate astea vor aprinde cu siguranță inima pentru rugăciune, care ne va deveni ca aerul, nu vom mai putea trăi fără ea. De altfel, fără ea chiar suntem morți, fără să o știm, pentru că mortul nu are simțire, nu poate ști că e mort. Numai când înviezi poți constata – și plânge – cât de mort ai fost până atunci.

[Seraphim7]

Am folosit orice tip de rugăciuni de-a lungul timpului din toate tradițiile spirituale,de la mantre la "Doamne Iisuse",chiar și cele islamice și din păcate și cele sataniste sau oculte.

Am folosit deasemenea și tehnici de autosugestie,de cerere către univers și vizualizare.

Nu are rost sa enumăr toate acum, fiindcă din ce am văzut am "gustat".

Încerc să mențin doar linia pur monoteistă momentan fiindcă restul sunt doar creaturi, chiar dacă sunt sfinți, îngeri, profeți etc.

De ce sa lucrezi cu îngeri,cu sfinți sau demoni când poți lucra direct cu Dumnezeu?

Așa că încerc să mențin doar o relație cu Dumnezeu,sa-L înțeleg, să mă predau voi LUI.

Și clar acest lucru cere și studiu.

Deasemenea nu vreau sa alunec in extremism, dogmatism,și alte forme de religiozitate.

Nu consider că Dumnezeu a creat vreo religie sau a cerut una.

Asta doar oamenii au făcut.

Toate conțin fragmente de adevăr și orice rugăciune dacă o trecem prin suflet poate sa ne ridice la nivelul lui Dumnezeu, indiferent de cum îl percepe fiecare.

Chiar daca am renunțat să divinizez creatura și să mă rog unor creaturi spirituale,nu înseamnă că nu le apreciez,studiez, învăț de la ele și nu văd divinitatea din ele.

Însă momentan perspectiva iudaismului este cea mai potrivită pentru o lume care crede in Dumnezeul lui Israel, însă o face preferențial,prin divinizarea lui Iisus.

[iustin_dumitru]

@Seraphim7 Incerc sa imi inchipui cum te rogi totusi in preznet,si nu vad ce modele ti ai lua ,ca tu intr-un fel ai religia ta,adica gasesti putini dupa chipul tau .Probabil ca citesti psalmii caci aceia sunt inspirati intradevar si buni pentru toata lumea.
Sa ma rog de unul singur as fi foarte descurajat, ca dupa un timp ma satur de mine, chiar daca mi se pare ca vorbesc cu Dumnezeu.
Din fericire in Orotodoxie exista experienta atatora inaintea ta, si in loc sa impingi singur la caruta, doar stai sus si iti lasi condusa mantuirea de niste cai inaripati. Chiar suntem fericiti ortodocsii. Pentru ca gasesti o varietate de stari in rugaciunile preexistente: iti plangi neputinta , pacatul , trecerea vietii , ceri luminarea sufletului si constati ca aceea e in darul de a il lauda pe Dumnezeu. La fiecare rugaciune sigur exista cererea harului,Duhului,iluminarii, si iti arata limitele tale ca om. Iti iei putere de la crucea mantuitoare, faci filozofia nasterii Domnului din fecioara,ai de partea ta apostoli,prorocii VT, ingerii, mucenici ,un cor imens se roaga cu tine.

In seara asta desi o postare m-a ajutat direct cu aratarea bogatiei rugaciunii, alta m-a ajutat indirect cu expunerea singuratatii ca norma, ambele facandu ma sa apreciez ce avem prin darul sfintilor ce ne insotesc cu rugaciunile (scrise) ale lor.

Singurul inutil am fost eu ,care am preferat sa imi admir scrisul aici , in detrimentul rugaciunii.