![]() |
![]() |
|
#3
|
||||
|
||||
![]()
Trecând dincolo de modul ireverențios în care alegi să scrii despre Iisus Hristos (ai tu motivele tale, probabil), întrebarea ta m-a făcut să-mi reîmprospătez cunoștințele (de altfel sumare) despre sinoadele ecumenice.
Răspunsul la întrebarea ta l-a dat primul sinod care a urmat celui de la Efes (dintre cele recunoscute de Biserică), și anume cel de la Calcedon (451): Citat:
Cred că e de prisos să mai adaug că modul în care se realizează unirea într-o persoană a celor două firi – omenească și dumnezeiască – scapă puterii noastre de înțelegere, intrând în zona tainei, care trebuie primită ca atare; sau respinsă – de cei care cred că posibilitatea de înțelegre a minții omenești este nelimitată. P.S. În ce privește deducția pe care o faci cum că trupul și duhul ar fi realități antagonice, nu mi se pare că asta rezultă din afirmația Mântuitorului că trebuie să ne naștem din Duh ca să avem parte de cele de sus, de Împărăție. Nu e vorba de antagonism, ci de ierarhie, trupul și sângele fiind "de jos", trag către pământ; Duhul fiind de la Dumnezeu, trage în sus. Nașterea din nou, în Duh, presupune convertirea "trupului și sângelui", îmbrăcarea în Duh, nu anihilarea. Omul de carne devine om duhovnicesc prin nașterea din nou, se îmbracă în "haina de nuntă" care-i face posibilă intrarea la Nunta Cerească.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea) Last edited by CristianR; 30.07.2025 at 13:26:25. |
|