Harul spovedaniei

[iustin_dumitru]

M-am impartasit si eu dupa o gramada de ani.Luasem oarecum decizia sa nu fac acest pas pana nu incerc sa indrept erorile facute in urma cu multi ani (un adulter) , si care si acum are consecinte asupra persoanei parasite.
Preotul mi-a zis insa ca sa nu mai tot incerc singur sa ma intorc din drumul pacatului ,caci toti suntem slabi si supusi greselii, si sa incredintez acesta lupta in mainile Domnului. Dar deoarece si eu facusem inainte unii pasii de intoarcere de la pacat , am socotit-o ca pe un mesaj divin si am decis sa ies din auto-lipsirea de Trupul lui Hristos.
Aceasta implica si o uriasa responsabilitate,pentru ca si data tecuta mi s-a parut ca a inceput alunecarea mea, tot de la o impartasire facuta cu usurinta.

Vreau sa zic ca dupa ce am facut acest pas, ceva s-a schimbat in mine. In primele 2 zile in bine, simteam un fel de orizont si un suflu nou al credintei, dincolo de pustiul care il simtisem pana atunci,dar care il ascundeam prin teorie. Iar dupa aceasta, a inceput un fel de amplificare a pustiului sufletesc de dinainte, parca calea rationala cladita cu greu atatia ani, si credinta privita rational doar ,prin reducere la absurd ca nu are cum sa nu existe, vechea credinta zic, a inceput sa se destrame. Nu mai am inspiratie pur si simplu,ideile nu imi mai vin , dar nu ma sperie acest lucru,uneori si demolarea e buna, daca iti pastrezi faptele si sufletul aproape de Domnul.