Psalmii nepotilor lui David.

[Moroco]

Locuiesti in doua pâlnii unite in care lichidul curgator plin de ochiuri face vortex, una e cu teava in sus, alta in jos, si pe teava de sus sta o poarta a iadului ca o a treia palnie ce-ti toarna vrajmasie si apartenenta de norăul babiloancei lumii iar sufletul tau din tine e ca o a patra palnie cu teava in sus conectata la teava din vortex. Vartejul, spinul, shurubul strans cu levierul ca o parghie la care se adauga tot electromagnetismul si sistemul vaselor comunicante pare greu de invins, de intors, stii stiintific ca e imposibil, deci te lasi invartit, corupt, cedezi spunand ca e greu de luptat si de invins si intrebi deznadajduit complice si justificativ dand sa te supui cu intelepciune anti-nesabuinta facandu-i pe plac necuratului tupesit ce bazaie si insista: ”Cine se poate lupta cu fiara, cine poate sa-i dea chin si vrajmasie, tanguire indoita prin palnii babiloancei egoiste ce-si intinde umbra bogoilor mitomaomniacuzaci ca sa poata sa urce muntele sfant in contra spinului de titirez ce concentreaza in varf de ac toata greutatea, cine poate sa urce biruind, acuzand neintors fix pe acolo, prin palnii raul cel vrajmas Dumnezeirii, adica vrajmas omului, ca insfarsit sa poti si tu sa spui celui rau ceea ce e drept de spus fix lui si nu altora, ducand lupta cea buna, ca sa invingi si distorsiunile si erorile si sa urci in muntele sfant asa ca somonii pana la izvor limpede si curat infruntand fara sa cedezi: scurgere, shuvoi, ochiuri, invarteala, cascade, ursi, ereti, vulturi, cucuvele, vulpi si lupi, tzapi, pantere, pume ce stau la panda pe traseu ascunsi printre stanci?”

In vortexul patimii din palnii te comporti simplu, deznadajduind cu trufie si sarcasm iti place placia patimii s-o consumi, sa stai si sa nu faci nimic nimic, sa stai si sa dainui ca inteleptii, sa ai atributul (furat) si sa profiti fara sa faci nimic motaind, tanjind sa stai cat mai mult fara sa faci nimic decat sa ”dainui” pilit si profitand cu trufie ca lumea... iar daca incearca cineva sa te scoata din pierzarea asta biruitoare ca scop de copil tampit, devi brusc vames terorist foarte suparat si agresiv si te razbuni aparandu-ti raiadul de Dumnezeu, lovind cu furie suparata pe frica neasteptata, de frica disperata, ambalata spre distrugere, urand confuziv si vrand sa te lepezi definitiv, cautand asocierea mitomamoniaca cu alte iaduri vrajmase Lui, defapt vrajmase omului, lovind pragmatic impreuna impreunati, formand binomul ”invincibil” si ”infailibil”, binomul tampitilor, deasupra duhul rau stapanul-maestru-blestem la capatul de sus al palniilor iar tu executant slugarnic naiv la capatul de jos, intarindu-va in lene agresiva ca sa loviti fara crutare doar in Dumnezeul omului, doar in Dumnezeul adevarat.

Decat un pacatos impatimit ce te preschimbi in vamesh distrugator... daca te misca..viata, asta esti... motaind ca ni-micul ce are scopul sa dainuie in umbra mamonei, o mama ”buna” care te intzarca pe sfinvers... te rogi si te ceri la umbra ei comod in necredinta ca-n raiad si daca cineva viu te misca sa te trezesca pentru lucru, suparat si furios vrei sa te lepezi de tot tradand si distrugand, dorind sa scapi, culmea, inapoi in patima, in turnaciuninunea din turnaciune cerand babiloancei maimaimaxim in placia si urand maimaiiarul de facut... invierea.

Esti atat de simplu si de pripit-nesabuit dupa ce ai simplificat la maxim, gresit, lepadand Cartea si Credinta incat acuma esti un distrugator ratat! N-ai Carte, n-ai parte!.. si te dai cult, carturar. Nu faci altceva decat de frica distrugi si distrugi si iar distrugi ce distrugi ca distrugi... mai intai sfintenia si divinitatea careia le-ai facut mult rau si le faci tot mai mult rau si de aia vrei sa scapi de ele ca de un rau... iar apoi distrugi tot, tototot, raul cu bine cu tot sau numai binele, ca nu-ti mai pasa si ai pofta ”mare si tare” sa te razbuni... mereu... cu atat mai crud, mai rau, mai nebun, mai mult, mai furios, mai viclean, mai ispititor, desfranat si pacatos cu cat te dai si te crezi vfrictima vrerednica... un ”intelept” foarte ”puternic” care nu mai poti decat sa distrugi ceea ce distrugi si nu era de distrus... ca pus pe auto-aparare si auto-distrugere.

Decat un distrugator ratat..

[Moroco]

Ar fi fost bine sa distrugi ce era de distrus, era bine sa lupti sa distrugi duhul rau care ai devenit, duhul uitarii tale, duhul neascultarii si nepasarii tale, duhul pacatuirii tale peste masura, duhul necredintei, mandriei, semetiei, trufiei, duhurile lumesti viclene bantuitoare, ispititoare ale desfranarii, duhul bogaicios al bogaintei lumesti ce te curata de lucrarile de mare talc de facut extrase din pilzi dandu-ti lucrarea cea neagra de bogainta ca lumea, de avantul prabusirea, de victoria pierzarii, de ipocrism pălăvrajitor, de deznadejde, sarcasm, acuzari, suparari, de caile serpilor precauti un pas inainte doi inapoi... si atunci erai un distrugator bun, serios care stia ce distruge si ce e de distrus, stia cine ii sunt vrajmasii, demonii, dracii, diavolii, spiritele rele si cu timpul tot distrugand deveneai un distrugator competent, duceai lupta cea buna urcand fara sa silnicesti pe nimeni si prin crestinismul curat aplicat cu maxima responsabilitate, folosind cu pricepere tot ce ti-a daruit Dumnezeu in folosul dainuirii tale pozitive ajungeai de faceai ceva bun cu dorinta fireasca-instinctuala de a distruge ca fiarele si balaurii distrugatori pe nedrept inhaitat cu placia cruzimii egoismului. Fiind insa un fricos-suparat ce caraie acuzand si-si intretine supararea mergi pe spate si ajungi un distrugator ratat care distruge din reflex iritat aprins de furia acida a reactionarlui trufash-calau ceea ce nu era de distrus si strici fix sfintenia Duhului, cuvantul curat al gurii si dumnezeirea pe caile gresite ale distrugerii gresite ratandu-ti viitorul fericit, unitatea cu Hristos, mangaierea, sfintenia, deminitatea, desavarsirea. Cu naivitate prosteasca de fraier nepasator ce acuza iti distrugi pana si iubirea, curatenia si binele din viitor, distrugi tot ce nu era de distrus in loc sa distrugi tot ce era de distrus, toate formele ascunse de parvenire si ipocrism fatarnic si labordelator, iubitor de sine, de sinegurism laudaros bogoic-bogaitor ca bogaitii ce-ti baga mortu-n casa cu tot bogoiu bagabonzilor tigarniadei, ”ispisfaci sa satisfaci ispiteia crezand ca scapi de stapilimentis”, scurvie in desfranare mezozeica idioleasca k lumea pierzarii plina de balegatori-risipitori, decizii si alegeri gresite, pe vesnicie, care impatimindu-se prin mitomanie recidivanta si autotzepuiala devin sursa oricarui rau (”liber”) de care ar trebui sa te lepezi si sa scapi cu adevarat cat mai rapid... fara sa te autodistrugi.

[cozia]

În prealabil postat de Moroco

Ar fi fost bine sa distrugi ce era de distrus, era bine sa lupti sa distrugi duhul rau care ai devenit, duhul uitarii tale, duhul neascultarii si nepasarii tale, duhul pacatuirii tale peste masura, duhul necredintei, mandriei, semetiei, trufiei, duhurile lumesti viclene bantuitoare, ispititoare ale desfranarii, duhul bogaicios al bogaintei lumesti ce te curata de lucrarile de mare talc de facut extrase din pilzi dandu-ti lucrarea cea neagra de bogainta ca lumea, de avantul prabusirea, de victoria pierzarii, de ipocrism pălăvrajitor, de deznadejde, sarcasm, acuzari, suparari, de caile serpilor precauti un pas inainte doi inapoi... si atunci erai un distrugator bun, serios care stia ce distruge si ce e de distrus, stia cine ii sunt vrajmasii, demonii, dracii, diavolii, spiritele rele si cu timpul tot distrugand deveneai un distrugator competent, duceai lupta cea buna urcand fara sa silnicesti pe nimeni si prin crestinismul curat aplicat cu maxima responsabilitate, folosind cu pricepere tot ce ti-a daruit Dumnezeu in folosul dainuirii tale pozitive ajungeai de faceai ceva bun cu dorinta fireasca-instinctuala de a distruge ca fiarele si balaurii distrugatori pe nedrept inhaitat cu placia cruzimii egoismului. Fiind insa un fricos-suparat ce caraie acuzand si-si intretine supararea mergi pe spate si ajungi un distrugator ratat care distruge din reflex iritat aprins de furia acida a reactionarlui trufash-calau ceea ce nu era de distrus si strici fix sfintenia Duhului, cuvantul curat al gurii si dumnezeirea pe caile gresite ale distrugerii gresite ratandu-ti viitorul fericit, unitatea cu Hristos, mangaierea, sfintenia, deminitatea, desavarsirea. Cu naivitate prosteasca de fraier nepasator ce acuza iti distrugi pana si iubirea, curatenia si binele din viitor, distrugi tot ce nu era de distrus in loc sa distrugi tot ce era de distrus, toate formele ascunse de parvenire si ipocrism fatarnic si labordelator, iubitor de sine, de sinegurism laudaros bogoic-bogaitor ca bogaitii ce-ti baga mortu-n casa cu tot bogoiu bagabonzilor, care sunt sursa oricarui rau de care ar trebui sa scapi cu adevarat cat mai rapid... fara sa te autodistrugi.

In paragraful asta ai nimerit-o perfect! Mi se pare foarte profund imbibat de o perceptie corecta a realitatii si a fricii din fiecare om deseori mascate prin prisma careia care ne manifestam.
Genial!
Bravo!
Tine-o tot asa.

[Moroco]

In ascuns, ipocritii fatarnici si vicleni pe interior au neputinta si gresism, lucrare neagra de plecare si de mers in iad definitiv prin care fac invers decat li se porunceste, decat spun si decat vor, astfel se iau incontinuu si se dau diavolului, satanismului pentru ca pot minti, pot face raul si poate sa le placa... cruzimea asta... de stârpitura impatimita si sclav-pui la stapârca de pe umarul stang si de pe capul cu limba de scrumbie ce te imbie la egoism trufash ce te tzepuieste sa te crezi pluta cand tu esti Eefa de plumb, stii si nicicum nu vrei sa faci ce e de facut, ti-e frica sa nu te ia si atunci stai fofilat in pile cat mai ascuns si precaut.

Crestinul trebuia sa se lepede de satanism ”placut” si de vocea semeata si mincinoasa a persoanei trufase din sine pe care o implineste potrivindu-se cu zeama din suflet care cauta toata ziua perfectiunea potrivismuliui desfranat schizoid si aliniat la fix, trebuia sa se ia din lume si din egoism ca sa se dea Domnului mai ales cu interiorul interiorului, cu inima si iubirea din ea, cu cantecul si frumusetea din suflet si cu miezul mental din omul intreg si nu sa se dea voiuniiuniunii ca sa fie ca ei, pârbati sclavi-patimasi varsatori de sange ce vor sa stea in pila si necredinta luandu-se toata ziua din Dumnezeu ca sa se dea diavolului bantuitor ce-i ameninta, faptelor spurcate, rele, crude sau patimilor pacatoase din satisfactia consumarismului si comoditatilor scapand cica de raul care vine prin recidive luxiferice, suparacios-pismatice si exclusiviste.

E ca bularaul-pularaului bantuitor, formatat in copilarie prin viol cu u..U si tradand cu timpul s-a dat cu uUniunea uoalelor diabolizante si acum caraie si sta suparat in mitomanie echilibrata si se bucura ajuns in regim stationar tzepuindu-se ca-i calm si in pace, ca sta negresit sustinand ca nu-i cazut in caderea din cadere, in desertaciuniunea desertaciuniunilor spurcaciunilor scursurilor ce trufesc in cadere dandu-se ca-s mari si-n urcare, poftind parvenire si semetie, laudandu-se gresiti in gresism cu grozavia prostului invatator-invartitor ce calcand porunci si facand rautati se scurge fara gresala in faptele raului maxim ca-ntr-o manuse, pragmatic, eficace.. si desi se vaita de altii nemultumit si speriat de cadere, dand curs ispitei si tradarii, revine in starea de pui de bar, de lume, de pofta oarba ce-si manca pacatele impreuna cu turnatii lui barbarbarmanitu excretand uraciuni spurcate ce ies din inima lor vicleana, din adanc, din organe si împâreteninunind, bulărăul interior prinde chip de bularau al pularaului tradator si viclean, bataus mare si tare, tupeu de manelist bulangiu, aprinzandu-se furios cu misoginism pe fete si femei sustind ca ele-s prea ispititoare, ”inteleptul” acuzand si sustinand ca cica ea il strica, fata, femeia si de-ar fi ea o crestina, o sfanta sau chiar preasfanta. Puiul de vipera asmutit si care s-a convins de unde-i vine lui boala si moarte, neputand iesi din starea de scurvar pangaritor si mamomuist mamoniac mamomuizator se razbuna smintit si crede ca scapa urand, cerand distrugere, lovind, iesind din minti, urland, turband, nepricepand nici cum ca prin el vine pacatul, din el se formeaza si iese sa potriveasca impotrivitnicia, ca el e stricatorul stricat ce a fost formatat si reformatat si a tradat si tradeaza stand reechilibrat in uniunea armonicilor pacatosi stationari ce sustin ca nu-s in cadere daca au o stare de amortire stationara, nu tranzitorie, se cred stand in cer armonici si fara distorsiuni desi ei sunt chiar pacatul care sta in greseala gresitului ca pui in fiul pacatului crescut fiind nu in stabilitate ci in cadere accelerata si folosind moartea, intepenirea si nimicul oprit, vidanjarea si presiunile, ii pacaleste pe toti sa creada ca stau impreuna cu el in stabilitate pe ape mari, pe munti, pe neamuri, pe limbi, ca niste stapani ce stapanesc impreuna... cu desfranata, cu faraoanca, cu babiloanca ce se da credincioasa si realista, laudandu-se ca stapanesc tot cu amenintarea nu numai pamantul ci si cerul desi acolo domneste numai Domnul si sfintenia Dumnezeirii..nu omul, nu diavolul, nu pacatul.

Suparat ca Dumnezeu i-a dat lui la inceput in stapanire doar pamantul...

continuarea mai jos

[Moroco]

Suparat ca Dumnezeu i-a dat lui la inceput in stapanire doar pamantul s-a luat dupa diavolul avid care l-a tzepuit pe om ca Dumnezeu e rau daca nu i-a dat sa fie stapan si peste Rai si peste cer. Defapt echipa de ingeri cazuti care mai inainte aveau stapanie cu Dumnezeu in cer si in rai ravneau pismuind sa puna mana si peste pamant si peste om ca sa-i ia stapanirea si locul de stapan al omului peste pamant si sa-l faca pe om sclavul si fraierul lor rupandu-L de Dumnezeu prin neascultare.. si omul ca prostul, poftind cu lacomie pismase, semtetindu-se si trufind in vis de mandrie batause a cedat necredintei si a acceptat sa vrea sa stapaneasca totul ca satana, impreuna cu satana si a zis cu ingamfare ca Dumnezeu asa i-a dat ce i-a dat ca mai mult l-a umilit daca i-a dat in stapanire numai partile josnice si atunci a basculat logic tradand si trecand cu ascultarea de partea minciuniunii si a celui ce nu i-a dat nimic si niciodata nu l-a iubit ci doar l-a pacalit si i-a luat tot ce se putea lua ispitindu-l si pacalindu-l pana azi ca ii poate da orice invatandu-l sa nu se teama ca moare luand ce nu i se da ci sa ia, sa fure ”linistit” ca diavolul ce se da mai mare si mai tare ca Dumnezeu, ”stiind” cica mai bine binele si raul si putand. A socotit gresit omul, n-a mai crezut si a orbit luand ce nu i se cuvenea si s-a facut crestin lacom si nemultumit si s-a tot umplut de pofta ochilor si trufia vietii devenind prin ingamfare si semetie o fiara a pacatului si un balaur al patimii ce lucreaza neiubirea de Dumnezeu si in acelasi timp cruzimea rupatoare si dezbinatoare, chiar sado-matzochista si suicigashca, cr-emo, mijlocind o demoncratie voodooista vrajmaș-sistemica, din care-si ia placeri alunecand spre moarte si boala, ratacind pe calea urii si rautatii, a acuzarii, facand faptele cele mai rele ale cruzimii si culmea, in timp ce scrasneste aruncand priviri veninoase printre vorbe grele se minte singur autotzepuindu-se ca cica nu-i rau pentru el sa faca mult rau lui Dumnezeu si lui insusi turband in exces si dand pe altii ci ca-i este bine si ca-i va fi mai bine si se simte bine si bun in starea asta pe dos crezandu-se indistructibil si infailibil... grozavindu-se in calcari, nepasandu-i de greseli si gresit stand gresit toata ziua se lauda ca nu cade si asa-si capata mandrii trufase si se deda la formaturi cu tupeuU bataus complotand si uneltind, barfiind ocult, superstitios si denigrand cu dispret si defaimare, indraznind indreptatirea si autoindreptatirea batausilor calai ce promoveaza neprimirea Mantuitorului atunci si acum, alungarea trimisilor, compromiterea si uciderea credinciosilor, revoltandu-se impreuna cu popurul popular sa faca pe placul diavolului vrajmas k lumea, punand blesteme si mijlociri revolut-voodooisterice, urand de moarte cu turbare si distrugere urlatoare tot ce-i bun, hulind, batjocurind.. si permitandu-si ipocrismul unui familiarism ieftin si libertin, permisiv, copilaresc, incat se supara ingrozitor chiar si pe Dumnezeu reprosandu-i multe cu ”nevinovatie” naiva, luandu-L la rost, criticandu-L, ironizandu-L, dandu-se mai responsabil si mai milos, cerand semne si minuni ca ipocritii si fatarnicii care dau numai indicatii ”milostive” si ”intelepte” desi nu-s b-uni de nimic, permitandu-si cu nerusinare sa se gudure lingusitor si sa se alinte peste masura, flirtrand sa fie luat in seama, frecandu-se, distrindu-se, batjocurind cu sarcasm dezbinator, cu deznadejde trufase, cu ironie cruda umilind in glume proaste, rusinoase, nesimtite, obraznice, defapt ”desteptul” ii imboldeste la cartiri mizerabile pe crestinii aflati in chinurile si disperarile pe care omul de azi parca si le cauta cu lumanarea, aruncand vina pe altii. Ne mai suportand durerile situatiei groaznice in care ajunge, cedand triumfalist, tradand si dedandu-se la toate relele mocirlei placerilor porcesti, fiind capabil de orice, sa minta si sa creada orice ca sa scape, pentru mandria de bagabond bataus, pentru bani si mancare sta suparat smintit, reprosind gresit, ca tactica de extoarcere, mintind provocator, ispitind, acuzand invers cu contagiune, cu turbare contaminanta, facand mare tambalau si suparare doar pentru ca el moare, pentru ca suferintele si bolile il coplesesc si-l chinuie peste masura, cica pe nedrept, dandu-se victima vrednica, tradata, nedreptatita, discriminata, mintind ca alti-l tarasc si-l strica, inclusiv fata, femeia, sfanta, nepricepand sarmanul aiurit si suparat ce tine supararea ca nu Dumnezeu si aproapele il chinuie sa moara ci pacatul propriu si satanismul initial si reinitializator precum si slugile satanismului ultras ce duc la indeplinire incontinuu lucrarea lor cea neagra, antihrista, tzepuitoare, cartitoare, ispititoare, cruda. Nu poate sa accepte ca astea sunt cauza suferintelor sale, pricina, motivul, toate faptele pe care el le face necontenit cu nepasare: neiubirea si lepadarea lui de Hristos, de Cuvant, de Duhul... neascultarea lui, necredinciosia lui, reprosul gresit, isteria, crizia, placea si plecarea cu pleacea, dusul cu pluta, furia manioasa intaratata si aprinsa a putorii duhovnicesti care-l imbiba tinandu-l captiv in betia de sine, paralizat in moarte si neprimire de Cuvant, umezindu-l pe interior ca pe un burete prea ocupat, indopat, imbuibat si adapat la maxim, prea istovit ca sa mai reactioneze cinstit, incalzindu-l in pacat si vrajindu-l sa nu faca nimic bun ci doar sa stea tot mai intarit la cerbicia cervicala cocosata, incruntat, revoltat, acuzand, delirand incordat, cautand sa nu mai vrea si sa nu mai poata sa vada, sa stie, sa inteleaga, sa recunoasca, sa desluseasca adevarul, indraznind cu trufie sa-l dea la o parte din atentie cerand belele mitomamoniace si incurcaturi tanjind sa uite si sa nu-i pese cat de mult sta ascuns in noaptea mintii, cazut in cadere impreuna cu pacatul, simtind cu naivitate fraierit de profitori ca sta cica bine si nu cade, ca sta in cer, ca-i stapan acolo, ca zboara si chiar urca.. si se mangaie naivul parandu-i-se ca e daruit si ca are stabilitate de mare stapiliment privilegiant si multa pace, odihna, liniste si spor in toate cand el defapt se afla in tradare k lumea, ca toata paganatatea din realitatea virtuala paralela si din sistemul orgazitional ocult, alimentand ca bateria matrixul multidimensional format din superstitii si inchipuiri, din somnambulism si din vise desarte, inselandu-si iubirea sa iubeasca altceva decat ar trebui, nu persoana, virtutea, Dumnezeirea ci iluzia si memoria persoanei, aiureli intretinute ce stau in mintile si sufletele oamenilor.. ca atata stie si poate omul, crestinul cazator cazut in cadere de parc-ar sta: de frica, speriat aluneca din frica prin teama in frica de lume, de stapanii ei batausi si tradand pe Hristos pentru bani si mancare pacatoasa, se scapa din Rai in blestemul patimilor si al faradelegilor facand ispita, ispita dupa ispita in loc sa nu cumva s-o faca pe ea vreodata, revenind post factum, de fiecare data cu usuratate, indarat in minciuna vietii, in minciuna lumii prin recidiva satisfactiilor pe care si le permite ca tampitul scos din minti ce trece din starea tranzitorie in starea stationara de rezonanta stationara lumeasca asigurat de uniunea uniunii paharelor pline cu blestem pacatos bantuite de turnatorii care-l tepuiesc pe saracul suflet speriat si suparat ca nu o sa pateasca nimic chiar daca e atacat cu insistenta din inaltimi si fortat sa trufeasca bucuros de reintalnire nadajduind in uniune ca un pui rebagat in marsupiul-barsupuilor, multumiti ca stau impreuna neclintiti pe zone tari si puternice desi ei sunt rupti si cazuti inca de la inceput, fiind defapt singuri in blestemul din frica puilor de bar calmati in tradare ce se impreuneaza imprietenindu-se in pâretenii de turnatori cu aia mari ce lingusindu-se cu pacat se alinta ca-s multi si-s impreuna si de asta se bucura de parca ar sta la soare in vacanta profitand in linistiri stabile, in sporuri si-n acumulari cand de fapt ei sunt impreuna impreunati in cadere accelerata aflati ca-ntrun tren-racheta ce cade accelerat in prapastie, in iad, cu ei cazand invartindu-se prin vagoane in timp ce din inima lor ies spurcaciuni ce cad in turnare iar ei devenind si fiind pacatul care-i mangaie se cred curati, sfinti, buni, darnici, se cred iubire infulecand si dandu-si voie sa se spurce cu impresia ca le e mai bine si ca zboara, ca stau, ca au mancare si bani destui si ca va fi bine cu sufletul lor mereu din moment ce stau, din moment ce cred ca sunt in pace, ca au liniste, odihna in toata caderea asta nevazuta si neinteleasa de care nu sunt constienti si o contesta daca nu o vad in ciuda faptului ca devin pe zi ce trece tot mai rai, mai cruzi, mai prosti, mai uituci, mai neputinciosi, mai goi, mai reci, mai morti, mai iresponsabili si egoisti, nevrand sa-si dea seama ca degenereaza rapid, ca-si zombizeaza existenta coabitand intro turbare ce mocneste in ei pana nu mai pot sa asculte nimic din crestinism. Nici nu mai vor si lepadand rugaciunea si lucrarile bisericesti, comportamentul crestin aplecat, bland si smerit, se cearta si se bat urmand batausii bogatilor ingamfati necinstind iubirea care fara credinta si credinciosie, fara supunere si fidelitate li se preschimba in desfranare si ipocrism, in lasitate, ura, boala, nerabdare si silnicie amenintatoare, in vremelnicie si secularism, in uitarea si nepasarea oarba de pacate facute cu nemiluita in abandon crud. Pacatul cazand din cer te minte ca sta sus si autotzepuindu-te te faci pacat... ipocrit... pana te chinuie iadul de nu mai poti iar tu te vezi ca stai ”bine” ca el cu el, bucurandu-te ca esti el, desi pacatul ti-a inlocuit iubirea si nu sta ci cade.

[Moroco]

E vorba de sfinvertorul maxim ce trufestie sa bantuierezie pentru ca puii de barsupiu sa preia virusul si sa lucreze pe functie de repetori handicapati mintali, naivi, fraieri, tzepuiti, inconstienti, degenerati si zombizati, lobotomizati si preschimbati in legume putregaite pline de viermi inca de mici punandu-i sa trufeasca invartind contra pentru restabilirea situatiei prin dezinversare-corectoare a erorii maxime sau corupandu-se sa mance falafeluri gata pre-facute si tot osciland asa, sfinverrors maximus invartind intro parte, restabilire prin trufie invartind in cealalta, sa ajunga echilibrati de tot cu coiful pus contra vantului sa poata sa se creada Neabuleon, mare rege berrou, imparat si general foarte suparat pe toata iepuropa si ispitasia-masia-rasia la un loc dovedind ca-i mai mare si mai tare ca Alexandru-maceton, nu numai in clanta.. apoi e vorba de invaluitorul multi ipocrit ce folosind virusul errorii maxime umbla cu vrajeala: ipocrism, fatarnicie, cameleonism, duplicitarism, disculpare, motivari, absente, pus de vorbe, de pile, ascunzand cate ceva cu viclenie in folos personal.. iar in cele din urma e vorba de blestematul trufas fioros zapacit, confuziv, mare consumator de blestem asezonat cu pacat si lingusiri ca sa fie ”bun” si pe plac engross cu venin barficios cu tot.. si bineinteles ca e vorba si de principalul suspect lipsit de respect, de scapariciul-scaparator, uns cu toate alifiile, care toata ziua si noaptea, toata istoria, se scapa necontenit si din pricina scaparii continuee ajunge de bogaieste sfintii batandu-l pe Domnul Iisus Hristos Cuvantul cu selfiul Lui din prezent, cu cozile din trecut cu cap de ghioaga si ghiulea neagra de pluumb la capetele din viitorul SF scris in scripturi, ca sa se implineasca proorocia, sa se implineasca scriptura pierzand, ca cica e zis si nefacut inca, viitor in care cica ei ar fi ajuns deja calatorind cu Naiutilus si Enterprice inchinandu-se Picardului JanLuck sau umbland pe jos ca si calatorul contemplativ ajuns la desavarsirea din contemplatie ce totusi trece cu naivitate, pentru frumos, linia rosie a propriei dorintei extaziante, ca si cacalaul-calator plimbaret ce abandonand se lasa ispitit peste masura de bunatatile si frumusetile facerii scurgandu-se prin admiratie ca-ntro banuse de piele de caprioara moale in potrivirile adulative ale impotrivniciei perfectioniste, sarcasm-ironic, umor negru, glume proaste tinand cu ursul, necrezand si dand orice sa se scape pana la sfarsit de.. de.. de partea din credinta si responsabilitate ce i-ar fi revenit comportandu-se, baietii astia, unii, nu dam nume, cei de fata se exclud, ca ciudatii ingroziti si disperati sa fie pupilishti inraitori care oricat s-ar strunii nu pot face decat tradare, sinucidere sau pripeala si nesabuinta tupeist miserupista implinind cererea: ”fii bun si fa-mi pe plac”, nestiind pilashii ca pierzandu-si rabdarea si cedand furiei ca sa faca pe plac amenintzatorilor ispititori se inraiesc si nu se imbunatatesc devenind ”dumnezei” pe nedrept si ipocriti pe drept.

De starea asta comoda cu lucrare virala ar fi sa ne bogaim recunoscand umiliti si bagand capul rusinii in nisipul pamantului din adanc ca dovada ca ne dam seama cine suntem ”noi”, unii uniunii: neamul cel viclean si desfranat, neam lumesc de scăpărici-pogogonici, sinagogomani pleureretici ce aleg sa mearga pe caile pagane intrand si reconstruind orase de sambariteni ce se dau buni de tot, cazand, istoviti dupa atatea jertfe ”benevole” si ”neinteresate” aduse, direct in comoditatile ispititoare sarind in cap de pe aripile rugaciunii si scapand in scapare imposibila printr-o sfinversare basculant placuta, logic-ilogica, in scaparea ca dreapta solutie justitiar matematico-teoretica posibila cu deviatia micronica infinitezimala egoista ce produce o invarteala fina de tot incat sa nu-ti dai seama cu timpul ca esti deviat pic cu pic, defapt cu un singur pic circular atasat si ca o sa ajungi un gresit la maxim adica bun de pus in rama fix in fundul iadului, cu fiara pacatelor, cu balaurul faradelegilor impreuna cu ispita pititi, departe de Dumnezeu, in neiubire de El, in nepasare ratacitoare si ca abea atunci, nu acum, abea acolo, nu aici, o sa tot poti fi trist si supărău, infuriat-pistoffuscat, deprimat si pesimist incat sa vrei sa bati pe oricine, from slip to dead, bagandu-l in nefericiri si chinuri vesnice de cosmar horror... ca atunci chiar nu prea o sa mai ai altceva mai bun sa-ti permiti de facut vrand sa schimbi ceva in tine. N-ai facut mila umila ci doar pila trufase toata viata pentru bani si sesc-escape, atunci acolo o sa simti si supararea si o sa-ti fie reala nu ipocrita-prefacuta ca la fricosii pilashi nesimtiti ce se scapa de mii de ani si tot n-au reusit nimic decat razboaie fratricide crude razbunandu-se defapt tot pe Dumnezeu.. ca cica El ar fi fost de vina si din pricina Lui zic ca au ajuns asa rai, uraciosi si suparati unii pe altii de n-au suflet ca baaltagul. Iar asta e dovada cea mai clara ca suferim de toate formele mizere morbide ale bolilor cronice rezultate din lucrarea cea negra si repetoare dupa sfinversorul ispititor turnator din care omul imoral a preluat si foloseste dupa interes-scaparator virusul turnerrormaximus reinventat mereu de satanistii ce arunca cu lapte si miere, cu firmituri rujate, pudrate si cu turta dulce, cu ciocolata, cu placinte calde dezbracate ca sa alegi la bifurcatii calea fara Cruce, s-o iei prin padure si haos fix spre cuptorul vrajitoarelor unde o s-o patesti ca HanSolom si Greatol.. ajungand o staparca terorista, o starpitura dezbracita, bun de cersetor cu caporcul mare cat furunculul de pe fruntea babiloancei, tarfana lui fanfaron, ce-i ascunde sub riduri taina de mamonamu a tuturor spurcaciuniunilor.

Practic cica pazesc Cuvantul insa n-au Credinta.. si nici nu pazesc.

Ce se-ntampla?..pai mergi fara frica si fara sa iei aminte sa te mustre si sa te certe Domnul, adica fara sa-ti faci schimbarea in mustrare, ci stiindu-te pe tine insuti un ”Dumnezeu” sau mai mare pe nedrept, te superi dandu-te victima vrednica in ciuda faptului ca El iti spune adevarul in legatura cu ce vede si ce simte de la tine ca esti, ca faci din necredinta si rautate... si tu simtind tulburare crescatoare, insuportabila, vazand ca Domnul si sfintii iti repeta situatia culpabila in care te afli te minti ca esti nedreptatit, prigonit, ca are ceva cu tine si din leu, fiara, balaure calau necrutator te dai ipuras, soricel, vrabiuta si crezi ca ti se face rau, ca ”iar” vor sa-ti faca toti raul si dai sa te scapi insa n-ai cum fugii ca te faci de rusine la lumea spectatoare asa ca incepi sa-L rabzi, culmea, pe Dumnezeu care niciodata nu minte si te cheama cu mila la pocainta si schimbare, ca asta face dintotdeauna, cand te intalneste si te gaseste in stare de pacatuire si autodistrugere cauta sa te mantuie... si tu rabdandu-L defapt desavarsesti taina ascunsa a babiloancei, mamona tuturor spurcaciuniunilor ce se desavarsesc prin ”rabdare”.. din aia neagra, pe dos, pe sfinvers, crezand ca cica satanistii-s vicimele vrednice, adica acuma si tu facilafel. Deci la intalnirea cu Domnul si sfintii, treci mintindu-te din starea agresiva de om necredincios si rau impatimit fara minte intr-o stare mai rea de om suparat ca-i prigonit cu rautate si tradand te dai, te dai dracului, ajungand repede ”intelept” intro stare si mai rea ca sa iti plangi de mila si sa va plangeti impreuna de Dumnezeu, toti cei ce credeti ca Dumnezeu v-a facut si va face rau si treci, manios ca n-are mila, la cea mai rea stare in care vrei sa te razbuni pe Dumnezeu si pe toti si atunci simplici stiva escaladanta: nu El ci io am mila (defapt pila) si mi-a facut rau, imi face rau, sunt nemultumit, sunt suparat, tradez, ma dau dracului, sunt furios, sar la bataie ca bataus pentru mandrie, neg si ma razbun cu trufie, ma distrug si stric cu nepasare pripita si nesabuinta imputita tot ce tine de Dumnezeu ca mi-o facut rau... si iata asa te faci satanist si antihrist, mitomamoniacuzaco-depresiv deznadajduit la maxim si aparandu-ti persoana cu personalitate de drac tanar ridicata din adancul lumii la moment treci la ultima faza a mandriei in care-ti permiti sa fi vrajmas deznadajduit si pismas stare de tradare continua pe care o uiti si nu o recunosti si in care traiesti in mod ascuns, ipocrit, fatarnic aplicand competent rautatea si viclenia simplificata stricand ce fac altii impreuna cu Domnul, pentru ca tu cica te-ai lamurit si te dai important, vrei sa iesi in evidenta, sa te afirmi si pentru toate astea devi un grijuliu ingrihorat habotnic prefacut si disperat care merge toata ziua la Biserica si se baga in seama printre sfinti si prooroci cat mai aproape de Dumnezeu sperand sa fie mustrat, certat, parand ca iei aminte insa nu te schimbi ci suparatu cica rabda, rabda-rabda nu partea rea aflat in ascultare si lucrare buna de Credinta ci rabda, culmea, partea buna si smerita a Dumnezeirii care-l ”chinuie”... si iata asa isi desavarseste satanismul prin ”rabdare” crescandu-si in sine ca-ntro sinagoga satanista, minciuna, placerile sadice, mandria, viclenia, desfranarea scaparii si ”rabdarea”, defapt o nebunie ispititoare cum nu s-a mai pomenit. Si toate pornind de la minciuna ca Domnul luand starea ta asupra Sa si spunandu-ti adevarul ca sa iesi din minciuna si autodistrugere cica ti-a facut rau... darinsa nu tie ci pilei semete ce se simtea si se credea Dumnezeu pe nedrept, un pui de barsupiu fara ascultare si fara credinta, iar tu nu poti si nu vrei sa abandonezi nicicum starea asta de ingamfare interioara peste masura in care te simti foarte bine ca ”Dumnezeu” legat de ea ca de stalpul infamiei barbarbarmanitu fumand pipa pipacii si pentru ea, pentru amanta asta de care nu vrei sa te lepezi, te dai inchis cu ea facandu-ti 7 minti ”geniale” ca ziduri si te superi aparandu-ti ”demnitatea” si dandu-te jignit pentru ea... culmea... de Lumina si de Adevar... de Cuvant, de Duhul mantuitor si mangaietor.

[Moroco]

Psalmii nepotilor lui David si Solomon au atins cifra record de 100.000 vizualizari...

Sintetizand la maxim se pare ca dumnezeila-focoolool iadului impreunat cu stalpegoisterrora ne invata sa fricârâim furiosi contra Cu-vintului dand, culmea, sa-L iertam si sa-L rabdam.. vai noua.

Si asta traim de 7533 de ani fara putinta de schimbare.. asa ca ce intalnire mai vrem cu Dumnezeu, cu Mantuitorul revenind, cu sfintii... ce Biserica si Caterdala... ce Templu in Cuvant.. daca nu suntem curati si pre-gatiti?

[Moroco]

Daca ti-ai scapat si ti-ai spart telefonul si nu mai porneste degeaba ai vrea sa fi avut pile ca nu ea-i de vina... o acuzi degeaba sperand sa extorci si sa primesti pile mai mari iar daca vezi ca cersind cu insistenta de romulan manelist boschetar ratat nu primesti nimic te razbuni raului cu rau mintind ca esti victima vrednica si blestemi sau distrugi tot, facand circ, scandal si cearta infernala cu urlete si batai justitiar razbunatoare, chiar crime sau chinuiri sadice ca tu esti unii pârbati ce de spectatori nu se rusineaza si de Dumnezeu nu se infricoseaza devenind vrajmasi cruzi si batjocuritori de credinta, sarcastici, deznadajduiti, ironici, hulitori, vicleni si desfranati. Fricârâi furios plecandu-ti si lepadandu-ti mintile in patimi inticolsitoare si luandu-ti mari intelepciuniuni rele de la lume, cat muntii mari duhovnici, ramai supart exclusivist, vrajmas, negationist, contrazicator, ratacit si te pierzi ascunzandu-te singur.

Deci nu ea-i de vina ci stalpul infamiilor si caznelor pe care-l iubesti ca un sclav la bbbarmanitu dandu-te inchis in cusca cu ziduri de minti-mentaliste cat muntii cand defapt tu nu vrei nicicum sa te dezlipesti ca s-o lepezi pe madam-burlan si sherp-petul ei viclean ce se da intelept care te face dumnezeu, sa te simti dumnezeu... pe nedrept, din ala egoist, pilit... si foarte altruist ca se dezbraca aratandu-si goliciunile la toata lumea... sau mai mare si mai tare... defapt te preschimba in demon si tu ca naivul nu realizezi nici cum cine esti,cine devi si ce-ti faci... invartindu-te in jurul barnei deraiat spre egoism ca urcand pe cochilia de melc, casa mortii in care-ti visezi viitorul, defapt cobori.

[cozia]

În prealabil postat de Moroco

Daca ti-ai scapat si ti-ai spart telefonul si nu mai porneste degeaba ai vrea sa fi avut pile ca nu ea-i de vina... o acuzi degeaba sperand sa extorci si sa primesti pile mai mari. Fricârâi furios lepadandu-ti mintile in patimi inticolsitoare si luandu-ti intelepciuniuni rele de la lume ramai supart ratacit si te pierzi ascunzandu-te singur.

Deci nu ea-i de vina ci stalpul infamiilor pe care-l iubesti ca un sclav la barmanitu dandu-te inchis in cusca cu ziduri de minti cat muntii cand defapt nu vrei sa te dezlipesti ca s-o lepezi pe madam-burlan care te face sa te simti dumnezeu... pe nedrept... sau mai mare.

Chapeu Bas!
Genial spus.

[Moroco]

În prealabil postat de cozia

Chapeu Bas!
Genial spus.

Nu e cazul...

Facand rau femeii, sustinand ca-i curva daca egoismului tau ar profita de placerile inselaciuniunilor, in prezenta ei ii faci si mai mult rau si pentru ca esti vinovat si ca devi mai vinovat sustii ca ea e vinovata si atunci ies executantii la lucru si iti crede sentinta, o ia de buna si o executa (ipocritii din tine) sustinand ca fac razbunare, dreptate... la fel ca pe vremea Susanei in Israel... lepadandu-l pe Daniel si privindu-l ca pe un rau ca pe un fraier, nu-l cred si vor sa scape... pai daca te dai crestin ortodox ca un nepot continuator al fiilor lui Avraam si Sarra, nu trebuia sa ceri Domnului sa aiba mila de pacatosii cei mai vinovati cum a cerut si a facut el mila cu ei mereu supunandu-se doar pe sine insusi indreptarii si nepacatuirii? Nu trebuia sa cauti si tu cromule mantuirea lor si nicidecum executia, excludera si lapidarea lor publica sarind cu furie criminala sa razbuni ”raul” facut tie cu rau aruncandu-i in iad si pe tine in rai?

Asa e de simplu, de acolo fricaraiala asta furioasa foarte suparata, autoambalanta sa distruga sa scape care te ia in ipocrism excrocant si-n indreptarea lui prin faceri de si mai rau, pacate si recidive patimase tot mai neputincioase si voite desi stii ca nu e bine si asa cum face cu fata (cu sfanta) tot asa face omul si cu Dumnezeu, e rau cu El si intalnindu-se cu El ii face mai rau si fiind vinovat si facandu-se mai vinovat zice ca El e raul, vinovatul, nicidecum poftele, faptele, minciunile si confuziile sale si se razbuna executand fara cracnire ascultand voiunii-uniunii din interior de o astfel de ”judecata” concurand in topul pacatului, al putorii duhovnicesti si al habarniciei muncilor habotnice nebinecuvantate care-i face si mai ”dumnezei” pe nedrept, tot mai pe nedrept, din aia ce se pilesc unii pe altii luandu-si bani si case, privilegii, diplome si premii, buni fiind de a li se decerna zmeura de baal-aur ca primii in topul rusinii, topul celor mai mari si mai tari dumnezei decat Dumnezeu... insa dumnezei din aia pe nedrept... si asa de simplu o patim dandu-ne frictime vrerednice, cu asa fapte interne simple si neintelese dar cu neputinte mari si recidive dese daca lepadam lucrul binecuvantat al sfinteniei si topul sfinteniei Domnului, competitie inaltatoare si cu adevarat vrednica in care ar fi trebuit sa concureze pacatosii ce se pocaiesc luand exemplul sfintilor. Si cu cat stim cu atat mai mult nu facem devenind mai surpati si nefericiti... si casa zidita pe nisip miscator, vine valul si-ti ia calul... calutul cel alb pe care se poarta Cuvantul la sfarsit de timp.