Hristos e raspunsul la toate

[CristianR]

Din lipsă de timp, am urmărit doar parțial firul discuției, fiind interesat mai ales de argumentația ta, Serafim, cu atât mai mult cât susții o poziție diferită și chiar opusă față de cea creștină, pe care o îmbrățișez. Pot să spun că am admirat limpezimea și înlănțuirea logică a – să-i spunem – exegezei tale, ajutăndu-mă să arunc o privire în curtea mozaismului, să-mi fac o idee despre felul în care gândesc și au gândit cei care l-au exclus ca pe un corp străin și L-au răstignit pe Hristos. Știu că ei studiază foarte serios, seminariștii lor alocând ani de studiu pentru Tora, Talmud și celelalte discipline ale lor, fiind foarte capabiii să facă legături între diversele versete ale Bibliei și să le interpreteze.

Personal, sunt departe de a fi în măsură să susțin un astfel de dialog. Mă încred, însă, în interpretările Sf. Pavel expuse mai ales în Epistola către Evrei, el însuși un evreu cu multă școală, care probabil cunoștea mai bine decât tine Legea și Profeții, dar care n-a făcut această răsucire de interpretare decât în urma revelației de pe drumul Damascului.

Înainte de el însă, am încredere în interpretarea pe care însuși Hristos le-a făcut-o celor doi ucenici de pe drumul spre Emaus – și care, întâmplător, a fost menționată chiar astăzi la Utrenie. Chiar dacă n-a foste menționată în scris, cu siguranță ea s-a transmis pe cale orală în Biserică și probabil o regăsim în Epistolele sf. Pavel.

Asta pentru că pentru mine – pentru orice creștin – punctul zero al istoriei nu îl reprezintă crearea omului, învăluită în memoria mitică a omenirii, ci Învierea lui Hristos.

Odată ce L-am crezut, m-am și încrezut în El total, iau de bun tot ce spune, perspectiva Sa asupra istoriei și a scrierilor pe care le cunoaște mai bine ca oricine, atât în formă, cât și în fond.

Răstitignirea Sa nu putea să nu fie o piatră de poticnire inclusiv pentru ucenicii Săi, care la început s-au ascuns, câci Îl văzuseră cu adevărat mort; despre mironosițele care L-au văzut înviat au spus că au năluciri din pricina durerii lor de a-L fi văzut răstignit... pentru ca mai târziu să mărturisească Învierea Lui în cor, vindecați de frică, cu prețul propriilor vieți.

Este halucinant, este imposibil de crezut, dă peste cap toată logica, toată gândirea de veacuri, toate interpretările și credințele evreilor. Dar cum altfel S-ar fi putut purta Dumnezeu intrat în istorie, dacă nu surprinzând, scandalizând, răscolind, demolând – pentru a reconstrui pe o nouă temelie, aceea a credinței în Fiul lui Dumnezeu. Credință care – atenție –, nu se bazează pe argumente logice, pe știință (acestea fac parte din conținutul ei), ci pe Duh. Acel Duh care a fost promis de Hristos, dăruit Apostolilor, întemeind Biserica și mai departe dăruit tuturor celor care doresc, cu inimă curată, să facă parte din aceasta.

Duhul precede înțelegerea, iar interpreții creștini ai Bibliei nu s-au bazat doar pe învățătura lor temeinică, ci au conlucrat cu Duhul Sfânt, printr-o viață virtuoasă și de rugăciune.

P.S. Apropo de Duh, "Nimeni nu poate spune Domn este Iisus decât în Duhul Sfânt" (1 Corinteni 12, 3). Un credincios se află, prin urmare, în acest Duh; și nu se poate întâlni în materie de credință cu unul care este exterior Duhului, de aceea "certurile de cuvinte" sunt nu doar nerecomandate, ci chiar vătămătoare.