![]() |
![]() |
|
|
|
#12
|
|||
|
|||
|
Citat:
La Muccifer e luna și gafa și are o armată de consilieri, se râde de el și în cancelariile europene, e doar un adult nematurizat cu sindromul Peter Pan, care e pus să semneze cu degetul unde îi arată comanditarul. Gheorghe Piperea a dezvăluit că eurodeputații din Parlamentul European au sesizat gafele lui Nicușor Dan iar în spatele ușilor închise se râde de acesta și de România. Gheorghe Piperea L-ați văzut vreodată pe domnul Nicușor Dan să fie invitat să vorbească în Parlamentul European? Maia Sandu a venit. Viktor Orban este prezent aproape permanent pe acolo. Lumea îl întreabă și presa îl întreabă pentru că are un mesaj. Pe domnul Nicușor Dan nu-l întreabă nici naiba nimic pentru că el nu are ce să spună. Politicienii de rang înalt din Uniunea Europeană nu îl consideră un individ care este din echipa lor. Se duce pe la acel Consiliu European și asta este tot. Prin presă e vizibil cu gafele acelea ale lui. Câteodată mi se face milă de omul ăsta. În spatele ușilor închise râdem împreună cu europarlamentarii străini de ne stricăm. Mai ales cu cei care ne sunt aliați. Din politețe, lucrurile astea nu se spun. Totuși, e vorba de un șef de stat. În spatele ușilor închise sunt tot felul de glume pe seama lui și din păcate și a României.
__________________
„Că s-a întărit mila Lui peste noi și adevărul Domnului rămâne în veac.” Ps.116, v.2. |
|
|