Rostul vieții

[vlasit]

Răspund lui cozia.

Mulțumesc pentru răspuns și apreciez gândurile tale. Eu nu am găsit în Scriptură vreo mențiune despre „case de pariuri”. În schimb, schimbătorii de bani și vânzătorii de animale își desfășurau activitatea într-un context religios: evreii erau împrăștiați în multe țări, iar când veneau la Templu pentru a aduce jertfele sau darurile după Legea lui Moise, putea fi necesar schimbul de monedă; de asemenea, putea fi mai practic să cumpere acolo animalele pentru jertfe.

Diferența față de „casele de pariuri” este majoră: în Templu vorbim despre oameni care nu erau în necunoștință de Scriptură și de rânduiala lui Dumnezeu, pe când la pariuri vorbim, de regulă, despre un cadru orientat spre practici vicioase, cu o cultură a câștigului facil și a hazardului — ceva semnificativ diferit de un context de închinare.

În plus, în raport cu păcătoșii, Domnul Iisus a arătat bunătate (a mâncat cu ei; cf. Marcu 2:15–17; Luca 7:34), în timp ce mustrările cele mai aspre le-a adresat fariseilor și cărturarilor (de ex. Matei 23) — categorie care poate fi mai apropiată de publicul „din Templu” decât de oamenii „din lume”. De aceea, nu știu dacă este potrivit să echivalăm episodul din Templu cu situații din afara unui context religios, precum „casele de pariuri”.

Ai menționat că „Iisus putea biciui un grup de oameni și în mod iubitor”. Doar ca să fie limpede: eu nu am sugerat deloc că Domnul ar fi biciuit oameni. Textul spune: „A făcut un bici de ștreanguri și i‑a scos pe toți afară din Templu, împreună cu oile și boii; a vărsat banii schimbătorilor și le‑a răsturnat mesele” (Ioan 2:15). Accentul este pe îndepărtare și pe întreruperea comerțului din curtea Templului, nu pe lovirea oamenilor. În plus, apostolul Pavel ne îndeamnă „să nu trecem peste ce este scris” (1 Corinteni 4:6), așa că e bine să rămânem la ceea ce afirmă textul.

În ce privește expresia „a da în dreapta și în stânga”, o astfel de atitudine aparține firii pământești, iar Scriptura avertizează: „dacă trăiți după îndemnurile firii, veți muri; dar, dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi” (Romani 8:13; vezi și Galateni 5:19–21). Nu aceasta este calea celor care doresc să umble călăuziți de Duhul lui Dumnezeu.

Referitor la afirmația că „noi din nefericire nu putem avea îndelunga răbdare a Lui, nici iubirea nemărginită”, aș adăuga o nuanță importantă: depinde ce înțelegem prin „noi”. Dacă „noi” înseamnă oamenii care nu cred Cuvântul lui Dumnezeu și nu primesc ceea ce spune Scriptura, atunci, într-adevăr, ei nu vor ajunge acolo — necredința închide ușa lucrării Lui. Dar dacă „noi” se referă la cei care cred și se supun lucrării Duhului Sfânt, Scriptura arată limpede că acesta este chiar scopul lui Dumnezeu pentru ucenicii Săi: să ne ducă la desăvârșire și la asemănarea cu Hristos, anume să fim desăvârșiți în dragoste, în îndelungă răbdare, bunătate, blândețe, înfrânare.

Nu vorbim despre perfecțiune instantanee, ci despre un parcurs real de creștere în asemănarea cu El, posibil prin lucrarea Lui pe care o face prin Cuvânt, prin Duh și prin mădularele Trupului lui Hristos.

„Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, proroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos” (Efeseni 4:11–13).

„Voi fiți, dar, desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit” (Matei 5:48).

„Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulți frați” (Romani 8:29).

„Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veacuri și din toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între Neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine” (Coloseni 1:26–29).

„Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El. Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:5–6).

Însuși Domnul Iisus a fost făcut desăvârșit prin lucrurile pe care le-a suferit și noi suntem chemați să călcăm pe urmele Sale.

„Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care și prin care sunt toate, și care voia să ducă pe mulți fii la slavă, să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii lor” (Evrei 2:10).

„El este Acela care, în zilele vieții Sale pământești, aducând rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, și fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Și, după ce a fost făcut desăvârșit, S-a făcut pentru toți cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veșnice” (Evrei 5:7–9).

„În aceeași zi, au venit câțiva Farisei, și I-au zis: «Pleacă, și du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare». «Duceți-vă», le-a răspuns El, «și spuneți vulpii aceleia: Iată că scot dracii, și săvârșesc vindecări astăzi și mâine, iar a treia zi voi fi desăvârșit»” (Luca 13:31–32) — puteți verifica și termenul din originalul grec.

„Cinstiți pe toți oamenii, iubiți pe frați; temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste împăratului! Slugilor, fiți supuse stăpânilor voștri, cu toată frica, nu numai celor buni și blânzi, ci și celor greu de mulțumit. Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui față de Dumnezeu, suferă întristare și suferă pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți, când ați făcut rău? Dar, dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui” (1 Petru 2:17–21).

Cu privire la ideea că „slugile romanilor” nu ar fi vinovate fiind „în timpul serviciului”: este ușor să concluzionăm așa, dar Scriptura sugerează altfel. „Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin” (Apocalipsa 1:7).

Responsabilitatea personală nu dispare prin invocarea unui ordin superior. Apostolii afirmă limpede: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele Apostolilor 5:29). Logica potrivit căreia „executanții” ar fi automat exonerați ar deschide ușa justificării unor acte pe care Scriptura le condamnă; însă chemarea este să ascultăm de Dumnezeu chiar cu prețul suferinței.

Pe de altă parte, dreptatea aparține Domnului: El lucrează și răsplătește răul după voia Sa în prezent — „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul (Romani 12:19; cf. Deuteronom 32:35). El știe să facă dreptate la vremea hotărâtă de El (Psalmii 135:14; vezi și Psalmii 9:7–8; 37:28); nouă nu ne este dat să ne substituim Lui. Totodată, „știm că suntem din Dumnezeu și că toată lumea zace în cel rău” (1 Ioan 5:19), iar „dumnezeul veacului acestuia” a orbit mințile celor necredincioși (2 Corinteni 4:4); de aceea, discernem contextul și rămânem în ascultare de Dumnezeu, fără a justifica răul sub pretextul ascultării de oameni.

Noi suntem chemați, mai întâi, să fim ca El în dragoste (Efeseni 5:1–2; 1 Ioan 2:6; 1 Petru 2:21). Iar judecata aparține Lui; și, dacă vom fi socotiți vrednici, Scriptura spune că sfinții „vor judeca lumea… vor judeca îngeri” (1 Corinteni 6:2–3; cf. 2 Tesaloniceni 1:5; Luca 20:35). Până atunci, rămâne valabil: „Nu vă răzbunați singuri, preaiubiților… lăsați loc mâniei lui Dumnezeu” (Romani 12:19), umblând în adevăr și în dragoste.

[vlasit]

Răspund lui iustin_dumitru.

Mulțumesc pentru răspunsul tău și pentru felul echilibrat în care continui discuția.

În ce ai spus despre faptul că nimeni nu se poate adăuga singur în Trup, sunt în același gând cu tine. Omul nu se poate introduce singur; Dumnezeu este Cel care așază mădularele în Trup cum voiește El, iar acest lucru îl face prin oamenii pe care îi trimite și îi învrednicește pentru lucrare. Nu am dorit să sugerez altceva.

Ai menționat și că în vechime Duhul a lucrat în mod vizibil, cu putere mare și cu martiriu — iar astăzi ar fi altfel. Aș vrea doar să dau o completare, nu o contrazicere. Cunosc personal oameni în care s-a produs o schimbare lăuntrică totală, radicală, în mod evident peste fire. Și am cunoscut oameni ale căror înaintași, sau oameni apropiați lor, au fost martirizați efectiv: arși pe rug, înecați, închiși, torturați, pentru credință. Martiri există nu doar în veacul întâi. Iar în ce mă privește, dacă Domnul m-ar socoti vrednic de harul de a suferi sau de a muri pentru Numele Lui, cu ajutorul Lui aș primi acest lucru cu bucurie. M-am rugat pentru aceasta — însă a fi martir este o mare onoare și nu aparține voinței omului, ci chemării lui Dumnezeu.

În ce ai spus despre prezența mândriei în unele dintre cuvintele mele, aș aprecia dacă ai putea arăta mai exact unde ai observat acest lucru. Dacă am rostit vreun cuvânt bun, atunci slava nu este a mea, ci a Domnului; iar dacă în ceea ce am scris se află ceva ce nu vine de la El, doresc să fie îndreptat. Nu caut să fac nimic de la mine însumi, după cum nici Hristos nu a făcut nimic de la Sine; iar dacă undeva nu am rămas în acord cu Cuvântul Său, corectarea este spre binele meu.

Sunt deplin de acord cu ceea ce ai spus despre Duhul Sfânt: El este Cel care a clădit Biserica prin oameni, El i‑a călăuzit în tot ceea ce a spus Domnul Iisus, și tot El revarsă cunoștința cea bună sau care este conformă Cuvântului Său. Noi putem umbla în faptele credinței doar în conlucrare cu El. Mai exact, Scriptura spune că suntem chemați să umblăm în „faptele bune pe care Dumnezeu le‑a pregătit mai dinainte ca să umblăm în ele” (Efeseni 2:10). De aceea, noi nu avem nicio faptă „a noastră”; trebuie doar să facem ceea ce a pregătit El, în același fel în care, la locul de muncă, nu facem ceea ce considerăm noi potrivit, ci ceea ce este stabilit prin instrucțiunile angajatorului. inteligența mea (sau a oricui) nu folosesc la nimic în lucrarea aceasta; chemarea noastră este să ne golim de sine, ca un vas sau ca un radio care transmite doar ceea ce primește. Iar dacă în vreo privință nu am reflectat cu fidelitate ceea ce vine de la El, sunt gata să mi se arate, spre îndreptare. Orice aport „propriu” de la mine, orice inițiativă sau „inovație” care nu provine din Cuvântul Său ar strica planul Lui, care este perfect, fără cusur și nu poate fi îmbunătățit de om.

Ai ridicat și întrebarea: „poate lucra Duhul și în afara Botezului ortodox?” În ce privește întrebarea propriu‑zisă, încerc să răspund cât mai simplu și fără vreo înclinație spre polemică: în Scriptură nu apar categorii precum „botez ortodox”, „botez catolic” sau altele asemănătoare. În vremea apostolilor, cei credincioși erau numiți ucenici ai lui Hristos sau creștini, iar apartenența lor era la Domnul, nu la o confesiune. Scriptura vorbește despre un singur botez: botezul în Hristos.

Fără a emite judecăți generale asupra învățăturii ortodoxe, deși lista ar putea fi mai amplă, în această discuție mă concentrez doar pe câteva puncte care sunt în contradicție directă cu cuvintele Domnului Iisus: binecuvântarea armelor, participarea la război, uciderea vrăjmașilor, jurămintele și respingerea neîmpotrivirii și a întoarcerii obrazului. Concret: în cadrul acestei învățături mi se permite să fiu pilot de bombardier și să arunc bombe asupra unor oameni, să conduc un tanc și să trag în oameni, să fiu operator de drone sau lunetist cu ținte umane, ori să depun jurăminte „pe Biblie” în instanță sau la învestiri publice — toate acestea intrând în opoziție cu poruncile Domnului privind neîmpotrivirea, întoarcerea obrazului, iubirea vrăjmașilor și interdicția jurămintelor (Matei 5:34–45; Iacov 5:12). La aceste puncte nu am văzut încă o clarificare din partea ta, iar întrebarea mea rămâne aceeași: dacă Duhul este dat celor ce ascultă de Dumnezeu și El aduce aminte exact cuvintele lui Hristos, cum ar putea conduce pe cineva într-o direcție contrară poruncilor rostite limpede? La sfârșit Cuvântul lui Hristos ne va judeca (Ioan 12:48), iar „cel ce zice: «Îl cunosc», și nu păzește poruncile Lui este un mincinos” (1 Ioan 2:4).

Separat de acestea, adaug și chestiunea recăsătoririi cât timp soțul sau soția este în viață, pe care Domnul o numește adulter/preacurvie.

Fariseii au venit la El și, ca să‑L ispitească, L‑au întrebat: „Oare este îngăduit unui bărbat să‑și lase nevasta pentru orice pricină?” Drept răspuns, El le‑a zis: „Oare n‑ați citit că Ziditorul, de la început, i‑a făcut parte bărbătească și parte femeiască și a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevastă‑sa și cei doi vor fi un singur trup»? Așa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” „Pentru ce dar,” I‑au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărțire și s‑o lase?” Isus le‑a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele; dar de la început n‑a fost așa. Eu însă vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, și ia pe alta de nevastă, preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurvește.” (Matei 19:3–9)
El le‑a zis: „Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă, preacurvește față de ea; și dacă o nevastă își lasă bărbatul și ia pe altul de bărbat, preacurvește.” (Marcu 10:11–12)

„Oricine își lasă nevasta și ia pe alta de nevastă, preacurvește; și cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbatul ei, preacurvește.” (Luca 16:18)

„Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăiește el; dar dacă‑i moare bărbatul, este deslegată de legea bărbatului ei.” (Romani 7:2)

„O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăiește bărbatul; dar dacă‑i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.” (1 Corinteni 7:39)

În contextul acesta, dacă învățătura ortodoxă permite până la trei căsătorii în total (adică poate admite a doua și chiar a treia căsătorie), în timp ce celălalt soț este încă în viață, cum poate fi acest lucru compatibil cu Cuvintele Lui, care interzic recăsătoria cât timp trăiește soțul/soția și numesc o astfel de unire adulter?

[cozia]

În prealabil postat de vlasit

Răspund lui cozia.

1.
Mulțumesc pentru răspuns și apreciez gândurile tale. Eu nu am găsit în Scriptură vreo mențiune despre „case de pariuri”. În schimb, schimbătorii de bani și vânzătorii de animale își desfășurau activitatea într-un context religios: evreii erau împrăștiați în multe țări, iar când veneau la Templu pentru a aduce jertfele sau darurile după Legea lui Moise, putea fi necesar schimbul de monedă; de asemenea, putea fi mai practic să cumpere acolo animalele pentru jertfe.

2.
Diferența față de „casele de pariuri” este majoră: în Templu vorbim despre oameni care nu erau în necunoștință de Scriptură și de rânduiala lui Dumnezeu, pe când la pariuri vorbim, de regulă, despre un cadru orientat spre practici vicioase, cu o cultură a câștigului facil și a hazardului — ceva semnificativ diferit de un context de închinare.

3.
În plus, în raport cu păcătoșii, Domnul Iisus a arătat bunătate (a mâncat cu ei; cf. Marcu 2:15–17; Luca 7:34), în timp ce mustrările cele mai aspre le-a adresat fariseilor și cărturarilor (de ex. Matei 23) — categorie care poate fi mai apropiată de publicul „din Templu” decât de oamenii „din lume”. De aceea, nu știu dacă este potrivit să echivalăm episodul din Templu cu situații din afara unui context religios, precum „casele de pariuri”.

4.
Ai menționat că „Iisus putea biciui un grup de oameni și în mod iubitor”. Doar ca să fie limpede: eu nu am sugerat deloc că Domnul ar fi biciuit oameni. Textul spune: „A făcut un bici de ștreanguri și i‑a scos pe toți afară din Templu, împreună cu oile și boii; a vărsat banii schimbătorilor și le‑a răsturnat mesele” (Ioan 2:15). Accentul este pe îndepărtare și pe întreruperea comerțului din curtea Templului, nu pe lovirea oamenilor. În plus, apostolul Pavel ne îndeamnă „să nu trecem peste ce este scris” (1 Corinteni 4:6), așa că e bine să rămânem la ceea ce afirmă textul.

5.
În ce privește expresia „a da în dreapta și în stânga”, o astfel de atitudine aparține firii pământești, iar Scriptura avertizează: „dacă trăiți după îndemnurile firii, veți muri; dar, dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi” (Romani 8:13; vezi și Galateni 5:19–21). Nu aceasta este calea celor care doresc să umble călăuziți de Duhul lui Dumnezeu.

6.
Referitor la afirmația că „noi din nefericire nu putem avea îndelunga răbdare a Lui, nici iubirea nemărginită”, aș adăuga o nuanță importantă: depinde ce înțelegem prin „noi”. Dacă „noi” înseamnă oamenii care nu cred Cuvântul lui Dumnezeu și nu primesc ceea ce spune Scriptura, atunci, într-adevăr, ei nu vor ajunge acolo — necredința închide ușa lucrării Lui. Dar dacă „noi” se referă la cei care cred și se supun lucrării Duhului Sfânt, Scriptura arată limpede că acesta este chiar scopul lui Dumnezeu pentru ucenicii Săi: să ne ducă la desăvârșire și la asemănarea cu Hristos, anume să fim desăvârșiți în dragoste, în îndelungă răbdare, bunătate, blândețe, înfrânare.

7.
Nu vorbim despre perfecțiune instantanee, ci despre un parcurs real de creștere în asemănarea cu El, posibil prin lucrarea Lui pe care o face prin Cuvânt, prin Duh și prin mădularele Trupului lui Hristos.

„Și El a dat pe unii apostoli; pe alții, proroci; pe alții, evangheliști; pe alții, păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos” (Efeseni 4:11–13).

„Voi fiți, dar, desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit” (Matei 5:48).

„Căci pe aceia, pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulți frați” (Romani 8:29).

„Vreau să zic: taina ținută ascunsă din veacuri și din toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între Neamuri, și anume: Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om, și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine” (Coloseni 1:26–29).

„Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El. Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus” (1 Ioan 2:5–6).

Însuși Domnul Iisus a fost făcut desăvârșit prin lucrurile pe care le-a suferit și noi suntem chemați să călcăm pe urmele Sale.

„Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care și prin care sunt toate, și care voia să ducă pe mulți fii la slavă, să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii lor” (Evrei 2:10).

„El este Acela care, în zilele vieții Sale pământești, aducând rugăciuni și cereri cu strigăte mari și cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte, și fiind ascultat, din pricina evlaviei Lui, măcar că era Fiu, a învățat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit. Și, după ce a fost făcut desăvârșit, S-a făcut pentru toți cei ce-L ascultă, urzitorul unei mântuiri veșnice” (Evrei 5:7–9).

„În aceeași zi, au venit câțiva Farisei, și I-au zis: «Pleacă, și du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare». «Duceți-vă», le-a răspuns El, «și spuneți vulpii aceleia: Iată că scot dracii, și săvârșesc vindecări astăzi și mâine, iar a treia zi voi fi desăvârșit»” (Luca 13:31–32) — puteți verifica și termenul din originalul grec.

8.
„Cinstiți pe toți oamenii, iubiți pe frați; temeți-vă de Dumnezeu; dați cinste împăratului! Slugilor, fiți supuse stăpânilor voștri, cu toată frica, nu numai celor buni și blânzi, ci și celor greu de mulțumit. Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui față de Dumnezeu, suferă întristare și suferă pe nedrept. În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți, când ați făcut rău? Dar, dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui” (1 Petru 2:17–21).

9.
Cu privire la ideea că „slugile romanilor” nu ar fi vinovate fiind „în timpul serviciului”: este ușor să concluzionăm așa, dar Scriptura sugerează altfel. „Iată că El vine pe nori. Și orice ochi Îl va vedea; și cei ce L-au străpuns. Și toate semințiile pământului se vor boci din pricina Lui! Da, Amin” (Apocalipsa 1:7).

Responsabilitatea personală nu dispare prin invocarea unui ordin superior. Apostolii afirmă limpede: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!” (Faptele Apostolilor 5:29). Logica potrivit căreia „executanții” ar fi automat exonerați ar deschide ușa justificării unor acte pe care Scriptura le condamnă; însă chemarea este să ascultăm de Dumnezeu chiar cu prețul suferinței.

10.
Pe de altă parte, dreptatea aparține Domnului: El lucrează și răsplătește răul după voia Sa în prezent — „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul (Romani 12:19; cf. Deuteronom 32:35). El știe să facă dreptate la vremea hotărâtă de El (Psalmii 135:14; vezi și Psalmii 9:7–8; 37:28); nouă nu ne este dat să ne substituim Lui. Totodată, „știm că suntem din Dumnezeu și că toată lumea zace în cel rău” (1 Ioan 5:19), iar „dumnezeul veacului acestuia” a orbit mințile celor necredincioși (2 Corinteni 4:4); de aceea, discernem contextul și rămânem în ascultare de Dumnezeu, fără a justifica răul sub pretextul ascultării de oameni.

Noi suntem chemați, mai întâi, să fim ca El în dragoste (Efeseni 5:1–2; 1 Ioan 2:6; 1 Petru 2:21). Iar judecata aparține Lui; și, dacă vom fi socotiți vrednici, Scriptura spune că sfinții „vor judeca lumea… vor judeca îngeri” (1 Corinteni 6:2–3; cf. 2 Tesaloniceni 1:5; Luca 20:35). Până atunci, rămâne valabil: „Nu vă răzbunați singuri, preaiubiților… lăsați loc mâniei lui Dumnezeu” (Romani 12:19), umblând în adevăr și în dragoste.

raspunsul urmeaza

[cozia]

1-2-3-4-5. Foarte multe aspecte, ritualuri din Biserica de astazi, inclusiv Traditia includ concluzii, citirea printre randuri a celor scrise, bazate pe deslusirea metaforelor, modele si comparatii cu viata de zi cu zi. Universul viciilor si a nebuniilor mintii umane este ciclic, nu s-a schimbat o iota.

Evident ca nu se pot enumera toate detaliile a celor ce aveau loc acolo, insa Creatorul ne-a dat o minte analitica, nu pentru a umple un spatiu in craniu ci pentru a trage concluzii si mai ales PARALELE cu ceea ce traim acum, care este fix ceea ce a "fost sub soare" si atunci .

Daca toti erau CUMINTI si traiau in "context religios" in curtea Templului de unde a aterizat acea victima a prostitutiei ? Clar era o organizatie la care participau marea majoritate a milionarilor locali de atunci( vezi faza cu "cine-i fara de pacat sa arunce primul"la care s-au blocat toti "religiosii", iar de acolo la case de pariuri si alte satanisme, de genul traficului de tot felul, de robi si sclavi este doar un pas.
Asa ca nu este exegerat sa inferez/sugerez ca existau o gramada de perversitati in CENTRUL ORASULUI, chiar la Templu. Sper ca realizezi de taxe erau acolo in buricul targului pentru inchierierea unui loc pentru trafic. ...Un fel de SECTORUL 1 in Bucuresti.

Ca urmare la ASA CEVA GRETOS a reactionat cu biciul Mantuitorul. Nu zic ca a atins pielea oamenilor cu biciul, departe de mine gandul asta, dar NICI BICI DE PLUGUSOR NU SI-A FACUT, doar de galagie acompaniat de zurgalai. Si da, CLAR a dat cu sete in dreapta si in stanga nemernicilor smulgand din tatani tarabele si tarcurile in care operau in zona SFINTEI SFINTELOR.

Cu vorba buna si predici, stia foarte bine si Hristos, foarte bun intelegator al psihologiei umane( lucru cheie) ca nu te asculta satanistii turbati mamoniaci. Mai mult ar rade cu fundul de s-ar prapadi si s-ar tavali pe jos de ras.
De aceea, parerea mea ramane ca este foarte potrivit sa asemanam scena din curtea Templului cu multe din mizeriile si FARADELEGILE care au loc acum. Dar inteleg ca f multi prefera sa se faca ca ploua. ESTE ALEGEREA LOR! Treaba Lor, pacatele LOR!

Consider ca ce mentioneaza Pavel este absolut corect, insa nu peste tot in Scripturi. Mai sunt parti care includ in mod repetat sugestii la situatii mult mai grave decat sunt mentionate, cum ai mentionat de "schimbatori de bani" cuminti si religiosi , capre si miei de sacrificiu...adica sa avem pardom, ca doar noi nu traim pe alta planeta, stim cu ce se mananca satanismul generat de mamona, avem in jurul nostru nenumarate exemple. Avem doasarele astea sinistre ale lui E. acum... Nu ca atunci era altceva. Nu, ERA FIX ACELASI LUCRU. Sodoma si Gomora nu s-au pulverizat doar din mici neintelegeri si curvasarii.

Spunea bine cineva ca daca SCRIPTURILE ar fi fost scrise pe larg, acum nu aveam patru carti CI zeci de volume, fiecare de sute de pagini intregi de genul Enciclopedia Britanica.

De aceea avem creier si CITIM SI PRINTRE RANDURI, nu numai ce este strict scris. Abordam problema in ambele moduri!

6-7. De acord! Slava TIe Doamne!
8. Referitor la palmuire, trebuie sa nu uitam ce este scris, si anume ca Domnul nu a permis NIMANUI sa se atinga de El, mai mult sa fie palmuit, pana ce EL NU A DECIS sa se lase prins de securisti si turnator in Gradina Ghetsimani. Atentie, desi multi au vrut sa-l captureze sau sa-i pricinuiasca o durere, sa fie batut cu pietre pentru ce afirma si propavaduia, Iisus NU A PERMIS NIMANUI sa-l ATINGA.
Asta-i un detaliu de o importanta uriasa in intelegerea psihologiei unui luptator "Eu nu am venit sa aduc Pace"... din spatele acestor strategii pe care ne-a invatat prin propriul exemplu.

9.
Referitor la ordinul de lucru cu descrierea tehnologica a crucificarii, eu raman la parerea mea. In acel moment Iisus era connsiderat de slujitorii romanilor ca fiind un simplu infractor, nu Fiul lui Dumnezeu, de aceea sclavii/muncitorii/ soldatii faceau ceea ce AU MAI FACUT DE MII DE ORI pe soselele pietruite frumos construite de romani, adica sa inalte PE TROTUARE crucificati din diverse motive strict pentru terorizarea supusilor, model ulterior copiat la modul si mai SANGEROS de vestitul Vlad Tepes...daca o fi adevarat si nu basme.

10.
Absolut corect si verificat:
Razbunarea este doar a lui Dumnezeu!
Slava TIe Doamne!