Postul Mare elemente practice

[Iorest]

Revenind la subiect observ că foarte multe produse cu marca vegan, sau de post conțin ulei de palmier, de rapiță, de cocos, unt/ulei de shea.

Oare cât de toxic e de fapt uleiul de palmier și ce boli provoacă ?

Până și sosul de tomate făcut în casă poate conține ulei.

Uleiul de palmier,
în special cel hidrogenat și rafinat la temperaturi înalte, este considerat nociv deoarece eliberează compuși (esteri glicerici) cancerigeni și prezintă riscuri pentru sănătate, fiind bogat în grăsimi saturate. Consumul frecvent, mai ales în produse procesate, este asociat cu probleme cardiovasculare, afectând ficatul și rinichii,

[Iorest]

Ultima săptămână din Post, cum se atacă pe ultima sută de metri, cât se postește negru de pildă ?

Singurul pe care l-am văzut să aibă interes sa învețe e Remus-Emilian care zicea că ține post negru de câțiva ani până la Înviere din Duminica Floriilor.

[CristianR]

După cum spun preoții, practic ultima săptămână a Postului Mare a fost a șasea, Săptămâna Patimilor fiind una aparte, cu participare mai intensă la slujbe, mai multă rugăciune și postire. Dacă șase săptămâni a durat urcușul muntelui, acum atacăm piscul.

Există reguli tipiconale în Triod și Tipicul Sf. Sava, din ce am înțeles, dar sunt deosebit de aspre, pentru monahi. Știu că sunt și mulți mireni care duc vieți asemănătoare cu ale monahilor, mai ales dacă trăiesc singuri și simt nevoia unei vieți duhovnicești mai arzătoare.

Părerea mea este că, după cum Hristos "a fost dus de Duhul în pustie", unde a postit patruzeci de zile, și pe noi tot Duhul trebuie să ne cheme la o postire mai puternică, iar nu vreo ambiție personală, vreo dorință de performanță – fie ea și ascetică. De aceea cred că este nevoie de binecuvântarea duhovnicului și de rugăciunea noastră prealabilă, ca să se facă voia Domnului în inima noastră, ca noi să facem voia Lui, nu pe a noastră.

Postirea servește rugăciunii, ne poate înmuia inima, ne poate smeri, ne poate face mai receptivi la rugăciunile din biserică, mai atenți. Poate să aprindă focul în inimile noastre.

Dar și reversul este posibil, putând să ne facă mai reci, lipsiți de empatie, poate chiar duri cu ceilalți, urâcioși, nervoși, frustrați; obosiți, neatenți, letargici.

Și ca să ajung în cele din urmă la răspunsul pe care-l doreai, am înțeles că regula pentru monahi (cea mai aspră) ar fi:

- ajunare luni-miercuri până seara, când se mănăncă puțină pâine și se bea apă
- joi tot o masă, seara, dar cu dezlegare la ulei și vin.
- vineri ajunare de toată ziua, iar cine poate, chiar până sămbătă seara.

[Iorest]

În prealabil postat de CristianR

După cum spun preoții, practic ultima săptămână a Postului Mare a fost a șasea, Săptămâna Patimilor fiind una aparte, cu participare mai intensă la slujbe, mai multă rugăciune și postire. Dacă șase săptămâni a durat urcușul muntelui, acum atacăm piscul.

Există reguli tipiconale în Triod și Tipicul Sf. Sava, din ce am înțeles, dar sunt deosebit de aspre, pentru monahi. Știu că sunt și mulți mireni care duc vieți asemănătoare cu ale monahilor, mai ales dacă trăiesc singuri și simt nevoia unei vieți duhovnicești mai arzătoare.

Părerea mea este că, după cum Hristos "a fost dus de Duhul în pustie", unde a postit patruzeci de zile, și pe noi tot Duhul trebuie să ne cheme la o postire mai puternică, iar nu vreo ambiție personală, vreo dorință de performanță – fie ea și ascetică. De aceea cred că este nevoie de binecuvântarea duhovnicului și de rugăciunea noastră prealabilă, ca să se facă voia Domnului în inima noastră, ca noi să facem voia Lui, nu pe a noastră.

Postirea servește rugăciunii, ne poate înmuia inima, ne poate smeri, ne poate face mai receptivi la rugăciunile din biserică, mai atenți. Poate să aprindă focul în inimile noastre.

Dar și reversul este posibil, putând să ne facă mai reci, lipsiți de empatie, poate chiar duri cu ceilalți, urâcioși, nervoși, frustrați; obosiți, neatenți, letargici.

Și ca să ajung în cele din urmă la răspunsul pe care-l doreai, am înțeles că regula pentru monahi (cea mai aspră) ar fi:

- ajunare luni-miercuri până seara, când se mănăncă puțină pâine și se bea apă
- joi tot o masă, seara, dar cu dezlegare la ulei și vin.
- vineri ajunare de toată ziua, iar cine poate, chiar până sămbătă seara.

Bine spus, din păcate nu avem compilat de la marii duhovnici ai României tradiția de post din B.O.R. m-ar ajuta foarte mult.

Am atacat prima zi luni fără mâncare și apă până după ora 24 când m-am hidratat ușor - nu pe săturate, sper si marți la fel practic m-am inspirat de la Remus-Emilian care zicea pe pagina lui de facebook că postește până după slujba de Înviere începând din Duminica Floriilor.
Evident eu nu pot posti atât, asta e, dar poate o să mai prind o zi - miercuri.

În prealabil postat de CristianR

Dar și reversul este posibil, putând să ne facă mai reci, lipsiți de empatie, poate chiar duri cu ceilalți, urâcioși, nervoși, frustrați; obosiți, neatenți, letargici.

Cred că la început devii așa precum în descriere, fiindcă începi procesul de rafinament duhovnicesc, e ca și cum ajungi să te detoxifici, dar în timp ajungi la rezultatul finit.

E posibil să nu reușești din prima cu postul, dar să adaugi câte ceva în plus în fiecare sezon de postire.

[Moroco]

Bautul si mancatul de post e imbratisarea diavolului. Culmea, manci si bei pe interior imbratisand fara sa manci si sa bei... si apoi nemultumit si frustrat, caraind te razbuni nesabuit pe Dumnezeu, huiduind si lovind, rupandu-te si uitand, reintorcandu-te la duhul lumii... ne mai iubindu-L si ne mai mangaindu-L din tot sufletul si din toata simtirea iubitoare de sus ca un copil de suflet aciuiat la umbra maretiei Lui.

Postul negru de tot daca e dupa ureche, ne-binecuvantat si facut din proprie initiativa, din ascultare de sine insusi, din voie proprie te poate baga in sminteala si devi cu viata, sentimentele, atitudinile, reactiile si faptele interioare mai smintit la cruzime si mila, la frica si furie, la suparare si bucurie... decat erai mai inainte. De aia se recomanda post binecuvantat cu anafura si apa sfintita dimineata pe nemancate si eventul cand nu mai poti, niste legume fierte, cand simti durerile, ameteala si chinurile mortii, manci ca sa nu lesini si sa nu cazi pe undeva devenind povara si grija pentru altii. Dar si la somn si motaiala e post, la ateism-sateism si libertinaj, la singuratate totala, parasire, nepasare de suflet, de viitorul de maine si din vesnicie, la disperare deznadajduind in griji lumesti desarte... trebuie post serios, linistit, senin spre schimbarea mintii si a vietii, lepadand ura, furia, supararea incercand si straduindu-te sa-i ierti pe toti oamenii cu care esti certat, despartit, pe care-i acuzi si-i condamni pentru bani si averi sau functii si interese, pismuind si intrecandu-te in grozavii si uneltiri veninoase, aruncand rautati pe la spate si hranind dorinte si balauri agresivi si obraznici terorizand cu insistenta, ambitie si incapatanare luptand si alergand spre nicaieri si fortandu-te sa cazi spre iadul putorilor duhovnicesti si sufletesti ale camatarilor care nu iarta si nu uita ci ispitind te baga in cpacane si recidive sa le fii sclav vesnic pe post de fraier de la care viermii pot extoarce tot ce-i mai bun lasandu-l fara iubire de Cuvant si de frati de Credinta.

Mai multa mila si nu jertfe desarte... insa tare frumos ar fi, cine poate sa tina post negru cat mai mult dovedindu-si credinta puternica, darzenia, rabdarea in urcus, cu paza si atentie la usa adancului inimiii, la usa beciului de unde ies toate pacatele si faradelegile lumii pe interiorul omului interior spurcandu-i si stricandu-i templul rugaciunii interioare, usa-poarta de care credincioasul nu tine seama si-si da drumul la limbutie fara numar si la stinta si discutie si devine rau si ipocrit, fatarnic, mitomamoniac, barfitor, acuzator in norul mintii de unde-si ia cruzimi judecand si lovind din inima de parca ar da cu cutitul in closca si cu sulita in sperietoarea de ciori avand impresia ca face bine, ca rezolva si apara.

Postul trebuie sa-ti opreasca limba interna, gandocool rau, de la rele ca sa nu se mai repete faptele interioare ale omului somnambul, indrazneli pe care le face fraierul in ascuns pe interior ca fantoma interna, ca o inchipuire a persoanelor si personajelor interioare intro sceneta de batjocura amuzanta in care fiind absorbit nu se poate abtine si executa faptele rele ca-n sindromul turrette de parca ar fi platit jucand pe scena sau suparat si incruntat ar servi in armata ca mercenar, ca sa faca ordine si disciplina ”curatind” si impunand dominatia proprie sau lingusind si slugarnicind mai marilor ipocriti ai lumii ca ultrash interesat de cariera si sa-si scape pielea nemarturisind adevarul si neurmand calea cinstita.

As vrea sa pot tine post negru cat mai bun insa dupa 2 zile simt ca ametesc si mi-e rau neputand urca scarile, ametind, si tremurandu-mi mainile si picioarele a neputinta... iar daca cumva fac o gresala parca tot binele si energia dispare si raman gol si singur de parca l-as ura pe Dumnezeu ca pe un necunoscut si un strain de care as vrea sa ma scap pentru ca nu-L mai iubesc... din vina mea, nu simt pic de iubire si n-am nicio simtire afectoasa, mangaietoare, linistita... ci ca un tank de fier, ca un cub de ghiata, ca o lada de gunoi de plastic ma simt pierdut si prins in capcana din care nu mai pot scapa... si deznadajduit ma innec in bautura si mancare imbratisand diavolul bantuitor, culmea neband si nemancand nimic desi simt in interior ca manc si beau si ma bucur de parca diavolul ar fi bun si de parca el mi-ar face binele k lumea piratilor... vai-vai-vai mie, cat de tampit pot fi sa cred ca-mi va fi bine cu pacatul, cu diavolul bantuitor si cu lumea-veche plina de pofte, de bani murdari, de ispite si faradelegi.

Stop joc! Vine Domnul Hristos!... in Cuvant.

[CristianR]

În prealabil postat de Iorest

Bine spus, din păcate nu avem compilat de la marii duhovnici ai României tradiția de post din B.O.R. m-ar ajuta foarte mult.

Tipicul Sf. Sava înțeleg că tocmai asta este – o compilație care a adunat practici din primele secole creștine. Duhovnicii noștri recenți aveau păreri diferite cu privire la asprimea postului. O rânduială de post aspru cu siguranță ar fi putut fi găsită la Părintele Cleopa (poate că există așa ceva în vreauna din multele cărți publicate sub numele său), în timp ce Părintele Arsenie Papacioc sublinia că el nu recomandă nevoința aspră, punând accentul pe o conștientizare permanentă a prezenței lui Hristos lângă noi și în noi.

La Părintele Galeriu postul era așa cum îl știm rânduit de Biserică, inclusiv cu ajunările ocazionale. "La Dumnezeu se intră în stare de jertfă", spunea adesea, accentuând conștientizarea prin participarea cu atenție și înțelegere profundă la slujbele Bisericii ori la rugăciunea particulară.

Și mă gândesc acum mai ales la unicitatea deniilor, cu conținutul lor atât de mișcător, menit să ne poarte cu inima și gândul lângă Hristos, parcurgând împreună cu El treptele acestea spre Cruce și Înviere.

De mult ajutor duhovnicesc găsesc faptul că deniile sunt la sfârșitul ajunării, o culminare în rugăciune a întregii zile. Dacă nu s-ar încheia cu rugăciune, aș vedea ajunarea ca pe o ardere irosită în vânt, fără a aprinde inima.

Am atacat prima zi luni fără mâncare și apă până după ora 24 când m-am hidratat ușor - nu pe săturate, sper si marți la fel practic m-am inspirat de la Remus-Emilian care zicea pe pagina lui de facebook că postește până după slujba de Înviere începând din Duminica Floriilor.
Evident eu nu pot posti atât, asta e, dar poate o să mai prind o zi - miercuri.

Poate măcar apă ar trebui să bei – e o practică obișnuită la monahi și nu strică ajunarea, nu-ți slăbește duhul.

Având în vedere că postul nu este scop în sine, ci este menit să aducă roade duhovnicești în cei care-l țin, ar fi de folos dacă vrei să ne împărtășești câte ceva din efectele pe care aceste zile de nevoință (de la începutul Postului Mare) le-au avut asupra ta, respectiv dacă te ajută să participi mai intens la slujbe, dacă inima devine mai simțitoare la rugăciune, dacă răbdarea și mila față de semeni a crescut, dacă te face să te simți revigorat, dacă ai mai multă energie, ori din contră – și eventual alte lucruri pe care ai dori să le împărtășești cu noi.

Asta dacă nu cumva întrebările mele sunt prea personale, căci n-aș vrea să te ispitesc cumva spre a te lăuda ori mândri.