Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

În prealabil postat de ioan cezar

orice injurie ascunde in adancul ei un strigat dupa ajutor, e un manifest al neputintei. Poate ca omul in cauza nu isi da seama, si de obicei chiar nu isi da, altminteri nici nu ar face-o, dar noi vedem asta si suntem datori sa oferim ce ni se cere: ajutorul.

Foarte adevărat, frate.
Vreau să-ţi mulţumesc pentru intervenţiile tale pe tema aceasta şi sper să continui să ne împărtăşeşti atât din experienţa vieţii de familie, cât şi din cea duhovnicească şi de psiholog.

În prealabil postat de dobrin7m

Frate Ioane
Adevarata viata monastica se face in interiorul nostru. Acolo inauntru trebuie sa fie manastire. Exteriorul nostru si locul unde vietuim nu aduce mantuire. Eventual cel mult sminteste daca nu vom fii cu paza mintii.
Asadar monahul in manastire, traieste in manastire, face metanii, se roaga mult, insa daca inauntru nu este la fel, rugaciune si metanoia, degeaba tot exteriorul teatral. De aceea calugarii sunt invatati sa priveasca inauntru, sa isi schimbe firea si sa fie atenti la inlauntrul lor. Iar calea aleasa e doar o cale spre mantuire insa in interior exista aceeasi lucrare si la monah si la mirean.
Omul din lume, mireanul va trebui sa se transpuna exact ca monahul. Exteriorul sau este familia, sunt copiii si jumatatea , insa in interior trebuie sa fie manastirea.
Asadar, omul din societate nu ajunge mai aproape de Dumnezeu facand matanii in loc sa se joace cu copilul si nici facand rugaciuni in parc singur in loc sa fie alaturi de jumatatea sa. Omul ajunge mai aproape de Dumnezeu daca in interiorul sau face rugaciunea catre Dumnezeu iar in exterior isi multumeste apropiatii, cu zambetul cald si blandete, cu pace si liniste in mijlocul casnicilor lui.
Exista astazi o intelegere total gresita a regulilor sfintilor si atunci fireste si o transpunere in fapta la fel de gresita.
Trebuie rugaciune exterioara, trebuie post si metanie insa toate cu rost fara a neglija pe ceilalti.
Si exista si rezolvare.
Fac rugaciune, presupunem , ca ma rog citesc un acatist sau fac metanii, si ceilalti ma doresc langa ei. Atunci duc rugaciunea in minte si inima si cu ea ma duc la cei ai mei care ma asteapta sa fiu in mijlocul lor. Le zambesc fericit , in interior fiiind Hristos , care se roaga pentru mine si pentru toti ai mei, si asa sunt intre ei, dragii mei.
Sfaturile sfintilor sunt perfect valabile pentru toti si mireni si monahi. Ele trebuiesc transpuse in suflet, in interior. Acolo trebuiesc lucrate.
In familie putem face toate faptele credintei. Absolut toate. Putem postii fara sa deranjam linistea celorlalti, putem sa ne rugam la fel. Daca timpul rugaciunii exterioare, citire acatiste, metanii, este mic, deci daca timpul este putin, fiind obligatii familiale, poti creste rugaciunea din interior. Dumnezeu stie si vede ravna ta. La fel de bine primita va fi aceasta rugaciune facuta in locul sutelor de metanii. daca timpul este mare atunci este loc si de metanii.
Omul trebuie sa isi analizeze bine familia si sa raporteze la fel de bine trairea crestina in sanul familiei sale. Sfantul Serafim de Sarov spunea: faptele credintei sunt mijloace de dobandire a manturii nu mantuiesc ele in sine. Iar sfintii parinti spun ca daca nu avem nimic ce darui, ca milostenie atunci sa facem rugaciune. Asa si in familie. Nu pot face metanii? nu pot citi acatiste decat neglijandu-mi familia? sa fac rugaciune interioara, a mintii si sa fiu langa familia mea.

Trebuie discernamant duhovnicesc. Exista ispite ce le avem noi insine dar exista ispite ce le are si jumatatea ta. Trebuie doar sa le vezi. Vei stii perfect cum sa lupti cu ispita ta dar si cu ispita jumatatii tale. Mie mi s-a intamplat odata sa ma lupt cu ispita ce il pandea pe sotul meu , sa o alung fara ca el sa stie. 2 zile m-am luptat cu ea, duhovniceste, in tacere, iar sotul meu nu a stiut nimic . Nu sesizase ispita si nici eu nu i-am spus nimic. A treia zi a fost liniste si pace. Cu rabdare si rugaciune la Domnul. Cum? rugaciune in interior, acolo intr-una am cerut sprijin. L-am lasat pe Dumnezeu apoi sa aseze usor lucrurile in mintea sotului meu. Eu m-am rugat si am cerut sprijin. In tot acest timp blandete si iubire pentru sot, intelegere si atentia toata. Toata dragostea si blandetea vietii sa fie acolo.
Dupa trei zile sotul meu gandea total opus fata de cum gandea la inceputul ispitei. Slava lui Dumnezeu , a indreptat Bunul lucrurile. Apoi si-a dat seama si sotul meu si a zis: Slava lui Dumnezeu ca am ramas totusi cu un pacat mic fata de un pacat ce putea fi mare de tot. Am zambit amandoi si ne-am imbratisat. Alteori e invers. Nu imi dau eu seama, in schimb sotul meu isi da seama. imi amintesc aici o intamplare.

E hazliu. odata a venit acasa de la munca si a zis asa: de ce ai mutat lucrul acesta din locul lui in alta parte ? (aratand pe un lucru mutat de el insusi in dimineata acelei zile). Eu crezand ca a uitat i-am zis: pai cum, ai uitat?, tu l-ai mutat azi dimineata. de ce ma acuzi pe mine? si privindu-l am inteles. In clipa urmatoare am inteles si i-am spus repede. iarta-ma, te rog sa ma ierti, trebuia sa fiu rabdatoare si sa nu raspund. A zambit si a zis: stiam ca eu l-am mutat, insa am vrut sa iti arat cat iti intra tie in cap din ce citesti tu in Scriptura. Fi mai rabdatoare. Si mi-am dat seama ca are dreptate.
Iata cum Dumnezeu ne educa. In ziua aceea Dumnezeu mi-a dat o lectie de rabdare si smerenie prin sotul meu.

In incheiere un interviu cu un parinte din Sfantul Munte despre cum sa traim viata de familie. Iata , un calugar , un monah, isihast, care nu a fost niciodata casatorit dar care da cele mai bune sfaturi despre viata de familie.

http://www.youtube.com/watch?v=09kur...ayer_embedded#!

Frumoase cuvinte.
Multumesc.

[CelMandru]

În prealabil postat de dobrin7m

In incheiere un interviu cu un parinte din Sfantul Munte despre cum sa traim viata de familie. Iata , un calugar , un monah, isihast, care nu a fost niciodata casatorit dar care da cele mai bune sfaturi despre viata de familie.

http://www.youtube.com/watch?v=09kur...ayer_embedded#!

Maica Domnului să vă miluiască, soră dragă! Minunate cuvintele părintelui! Îţi mulţumesc!

În prealabil postat de N.Priceputu

Foarte adevărat, frate.
Vreau să-ţi mulţumesc pentru intervenţiile tale pe tema aceasta şi sper să continui să ne împărtăşeşti atât din experienţa vieţii de familie, cât şi din cea duhovnicească şi de psiholog.

Desi imi aduci mangaiere (peste rani narcisice..:)) prin cuvantul tau de multumire, ma feresc iata, sa "put" a psiholog, ori Doamne fereste a om duhovnicesc (vai de necazurile mele, frate, vai si vai). Cum bine spunea CristiBoss, Domnul sa il ocroteasca, sunt doar un desfranat. E drept, nu am crezut vreo clipa, pe de alta parte, ca am nimerit intre sfinti, altminteri as fi tacut. Ci am crezut ca sunt, doar, intre oameni mai buni decat mine care sunt dispusi sa ma citeasca in marturisirile mele sincere, cat e posibila sinceritatea la un pacatos si desfranat. Fara pic de ironie spun! Va rog frumos...
Despre experienta vietii de familie, scos din toata aceasta viata a mea, voi completa insa pe un pasaj din ce a postat sorafallen.
Iata, poate ma veti considera cu totul nebun (si sunt, fara doar si poate), dar eu cred de-o vreme ca toata viata, absolut toata viata mea este si va fi o lupta uriasa, pe viata si pe moarte, pentru iesirea biruitoare din familia in care m-am nascut.
Vraja familiei de origine este mult mai tare decat heroina, asa cred.
Cand voi reusi sa urasc sufletul meu, adica a ceea ce a facut familia din mine, atunci cred ca ma voi apropia de mantuirea mea si, atentie, prin mine de mantuirea unui sir nesfarsit de stramosi... Nu pot accepta sa fiu parintii mei cand sunt tata si sot, desi sunt mult din ei in toate privintele, inca...

Esentialul nu e ce a facut familia din plastilina dintai a sufletului meu,
ci ceea ce fac eu, prin pocainta sub harul Domnului,
cu ceea ce a facut deja familia si neamul meu din mine, modelindu-mi plastilina fiintei.

Varsta barbatiei lui Hristos se atinge dupa sacrificiul uluitor de dureros si indelungat al copilariei narcisiste. Cand va muri copilul familiei si neamului meu, atunci va izbandi Barbatul. (prin lunga psihoterapie se face, prin viata toata, musai cu toata fiinta prabusit la picioarele Domnului Hristos - aceasta e convingerea si credinta mea)

Ganduri mari, desigur, demne poate de un adevarat crestin. Dar asta imi pare ca e de fapt lupta adevarata la care sunt chemat. Cred eu ca si tot omul e la fel...

Sa fiu iertat pentru indrazneala, imi cer iertare fratilor si surorilor pentru cuvantul meu!

În prealabil postat de dobrin7m

In incheiere un interviu cu un parinte din Sfantul Munte despre cum sa traim viata de familie. Iata , un calugar , un monah, isihast, care nu a fost niciodata casatorit dar care da cele mai bune sfaturi despre viata de familie.

http://www.youtube.com/watch?v=09kur...ayer_embedded#!

Multumesc pentru acest interviu. Minunate cuvinte si ziditoare! Dumnezeu sa va binecuvanteze!

[mirabela]

În prealabil postat de ioan cezar

Desi imi aduci mangaiere (peste rani narcisice..:)) prin cuvantul tau de multumire, ma feresc iata, sa "put" a psiholog, ori Doamne fereste a om duhovnicesc (vai de necazurile mele, frate, vai si vai). Cum bine spunea CristiBoss, Domnul sa il ocroteasca, sunt doar un desfranat. E drept, nu am crezut vreo clipa, pe de alta parte, ca am nimerit intre sfinti, altminteri as fi tacut. Ci am crezut ca sunt, doar, intre oameni mai buni decat mine care sunt dispusi sa ma citeasca in marturisirile mele sincere, cat e posibila sinceritatea la un pacatos si desfranat. Fara pic de ironie spun! Va rog frumos...
Despre experienta vietii de familie, scos din toata aceasta viata a mea, voi completa insa pe un pasaj din ce a postat sorafallen.
Iata, poate ma veti considera cu totul nebun (si sunt, fara doar si poate), dar eu cred de-o vreme ca toata viata, absolut toata viata mea este si va fi o lupta uriasa, pe viata si pe moarte, pentru iesirea biruitoare din familia in care m-am nascut.
Vraja familiei de origine este mult mai tare decat heroina, asa cred.
Cand voi reusi sa urasc sufletul meu, adica a ceea ce a facut familia din mine, atunci cred ca ma voi apropia de mantuirea mea si, atentie, prin mine de mantuirea unui sir nesfarsit de stramosi... Nu pot accepta sa fiu parintii mei cand sunt tata si sot, desi sunt mult din ei in toate privintele, inca...

Esentialul nu e ce a facut familia din plastilina dintai a sufletului meu,
ci ceea ce fac eu, prin pocainta sub harul Domnului,
cu ceea ce a facut deja familia si neamul meu din mine, modelindu-mi plastilina fiintei.

Varsta barbatiei lui Hristos se atinge dupa sacrificiul uluitor de dureros si indelungat al copilariei narcisiste. Cand va muri copilul familiei si neamului meu, atunci va izbandi Barbatul. (prin lunga psihoterapie se face, prin viata toata, musai cu toata fiinta prabusit la picioarele Domnului Hristos - aceasta e convingerea si credinta mea)

Ganduri mari, desigur, demne poate de un adevarat crestin. Dar asta imi pare ca e de fapt lupta adevarata la care sunt chemat. Cred eu ca si tot omul e la fel...

Sa fiu iertat pentru indrazneala, imi cer iertare fratilor si surorilor pentru cuvantul meu!

(terapeut....radiestezie?)

[fallen]

Aha, deci familia de origine poate avea atat o influenta benefica, de formare a unor valori morale, cat si una foarte nefasta, chiar, dupa spusele lui Cezar...
Whatever, eu nu-i consider pe parintii mei, de exemplu, nici mai vinovati nici mai nevinovati decat pe Adam si Eva. Iar noi, copiii lor, marea majoritate, le calcam pe urme, ducand mai departe blestemul, pana cand ne intoarcem in pamantul din care suntem facuti. Important e sa nu ajungem precum Cain (ca Abel n-avem cum, ca n-am mai fi). Iar de mantuit stim bine ca nu ne putem mantui decat prin Mantuitorul. Chiar daca ne straduim sa ll urmam, nici unul dintre noi nu a fost, nu este si nu va fi asemeni Lui. Sa facem bine, sa nu facem rau, sa ascultam pe Domnul, sa ne iubim, cam asta sta in puterile noastre. Restul, s-ar putea sa fie "desertaciunea desertaciunilor". Noi, oamenii, nu cred ca vom putea rascumpara pacatul stramosesc, suntem datori sa ni-l asumam si sa suportam consecintele. Mesia a venit doar o data, unii L-au vazut, altii nu, "ferice de cei ce nu L-au vazut si cred", si din fericire suntem multi.
Domnul sa ne ajute si sa ne lumineze!

PS : si sa nu uitam, ca din prea multa ravna de a-i face pe plac Domnului, fiind el cel care-i aduce jertfa, Cain l-a ucis pe fratele sau Abel...

[fallen]

În prealabil postat de mirabela

(terapeut....radiestezie?)

E uimitor cum oamenii din aceasta tara sunt tentati sa alerge mai repede la radiestezist decat la psiholog, la te miri ce vraci vindecator decat la doctor, la vrajitoare mai degraba decat la preot, la yoga decat la biserica...
Probabil de vina sunt costurile mai mici (am auzit ca un radiestezist ia in jur de 30 delei sedinta, vizavi de psiholog care ... poate sare de 100), si/sau speranta unei vindecari mai rapide si mai lipsite de efort. Noroc ca in cazul stiut de mine, radiestezistul in cauza i-a spus persoanei ca si-a pierdut increderea in Dumnezeu, trimitand-o, indirect, tot la biserica.

Iar in ce priveste vindecarile miraculoase, am auzit ca sunt persoane care prefera canoane mai scurte si mai aspre (post negru, etc) decat oprirea de la Sfanta Impartasanie pana la renuntarea la pacat ; sau dupa caz sa se indoape cu medicamente ca sa contacareze efectele nocive ale unor vicii si ale unui stil de viata gresit.

[lore86]

În prealabil postat de fallen

Aha, deci familia de origine poate avea atat o influenta benefica, de formare a unor valori morale, cat si una foarte nefasta, chiar, dupa spusele lui Cezar..

.Asa este.

Whatever, eu nu-i consider pe parintii mei, de exemplu, nici mai vinovati nici mai nevinovati decat pe Adam si Eva.

Din pacate suntem mai vinovati decat Adam si Eva. Aceia ptr trei pacate au fost izgoniti din rai, dar viata lor pe mai departe a fost in chinuri si durere straduindu-se sa redobandeasca Imparatia PromisaNoi , in scimh ne balacim zilnic in tot felul de pacate.

Iar noi, copiii lor, marea majoritate, le calcam pe urme, ducand mai departe blestemul, pana cand ne intoarcem in pamantul din care suntem facuti.

E adevarat, ca mostenirea genetica e cea care ne face sa ne asemanam parintilor in bune si in mai putin bune. Nu ducem decat blestemul pacatelor acumulate, sau in cazuri mai rare, pacatele inaintasilor nostri.

Important e sa nu ajungem precum Cain (ca Abel n-avem cum, ca n-am mai fi).

Asa vi se pare? mie mi se pare ca avem doua exemple concrete: Pe Abel, care era un om bland, bun ,milostiv cu dragoste de Domnul, as putea spune ca a fost chiar primul mucenic din vt si pe Cain, fratele rautacios, invidios, egoist, criminal. E un exemplu demn de urmat Abel. Sa ajute Domnul sa ajungem ca Abel!

Iar de mantuit stim bine ca nu ne putem mantui decat prin Mantuitorul. Chiar daca ne straduim sa ll urmam, nici unul dintre noi nu a fost, nu este si nu va fi asemeni Lui.

Omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, urmand sa ajunga la asemanarea cu El. Caderea in pacat indeparteaza drumul pana la aceasta Asemanare, drum restaurant ontologic de Hristos prin Jertfa de pe cruce. Asadar, in vartutea acestei jertfe, omul are posibilitatea de a ajunge la Asemanrea cu El. Si acest lucru au reusit-o sfintii, asemanre inceputa aici si desavrsita Dincolo.
in invatatura bisericii noastre chip se refera la natura spirituala, intelectuala si morala a omului, iar asemanare se refera la scopul catre care tinde omul, dezvoltarea si perfectionarea lui morala.
Asemanarea este astfel starea de sfintenie si dreptate, castigata prin practica virtutii si ajutorului haric.

Sa facem bine, sa nu facem rau, sa ascultam pe Domnul, sa ne iubim, cam asta sta in puterile noastre.

Si atata ni se cere sa facem Sa iubim pe Domnul si pe aproapele nostru, sa facem binele, sa fugim de rau.

Noi, oamenii, nu cred ca vom putea rascumpara pacatul stramosesc, suntem datori sa ni-l asumam si sa suportam consecintele.

Nici nu e nevoie sa face aceasta. Hristos l-a rascumparat, odata ptr totdeauna , prin Jertfa de pe Cruce.nu e nevoie sa ni-l asumam, el a fost sters la botez.A ramas doar consecinta lui, care este moartea, dar asta nu ar trebuie sa ne afecteze decat intr-o singura directie.:Sa incercam sa traim asa cum invata Domnul in aceasta perioada limitata.

Mesia a venit doar o data, unii L-au vazut, altii nu, "ferice de cei ce nu L-au vazut si cred", si din fericire suntem multi.

NU e suficient sa credem ca Iisus a existat, a murit si a inviat. Acesta e doar punctul de plecare. Trebuie sa credem intreaga invatatura de credinta marturisita de El si continuata de Apostoli, episcopi, preoti, sfintii parinti. Doar marturisirea ei curata e mantuitoare. Si tocmai aici se loveste: in alterarea invataturii de credinta prin tot felul de inventii mincioase, departate de adevar(ultima si cea mai moderna e ecumenismul). Sa avem asadar putere sa aparam invatatura sfanta , primita de la inaintasii nostri vrednici si sa o tinem curata pana la capat. Doar asa vom mai vorbi de Ortodoxie in Romania!

Domnul sa ne ajute si sa ne lumineze!

amin!

PS : si sa nu uitam, ca din prea multa ravna de a-i face pe plac Domnului, fiind el cel care-i aduce jertfa, Cain l-a ucis pe fratele sau Abel...

Nici vorba! Cain l-a ucis ptr ca era suparat ca fumul jerfei Lui nu se inalta spre cer, era invidios spre fratele lui. Nu avea Cain dragoste ptr Domnul, daca ar fi avut-o ar fi jertfit din roadele cele mai frumoase. A facut jerfa ca o obligatie la spusele mamei sale.

În prealabil postat de lore86

.Asa este.

Din pacate suntem mai vinovati decat Adam si Eva. Aceia ptr trei pacate au fost izgoniti din rai, dar viata lor pe mai departe a fost in chinuri si durere straduindu-se sa redobandeasca Imparatia PromisaNoi , in scimh ne balacim zilnic in tot felul de pacate.

Care sunt cele trei pacate?
Eu stiam ca ne referim la un singur pacat stramosesc, si anume neascultarea de Dumnezeu.

Care este invatatura "oficiala" in acest caz?

Multumesc frumos