Parintii fara copiii se numesc ... pacatosi ... oare asa o fi? refuz sa cred

[paulici]

În prealabil postat de AlinB

Intrebarea era un pretext.
Pacat ca nu toata lumea a inteles si a iesit si o mica cearta din cauza asta.

Da, nu toata lumea a inteles ce vrea de fapt, probabil nici tu.

Mai mult nu vreau sa comentez cu tine despre situatia ei, daca asta vrei gaseste pe altcineva.

O cunosc pe mamica de cateva luni ... ce iti da dreptul sa zici ca a fost un pretext ?
Bun sa nu mai comentam situatia ei, insa eu am pornit de la acea ideea pt a intelege de ce lumea arunca cu pietre in noi spunand ca ne-au murit copiii pt ca suntem pacatosi ... sunt de acord sa nu o mai pomenim insa imi doresc sa continuam discutia pornid de la intreabrea mea: de ce sa mi se spuna ca mi-a murit copilul pt ca sunt o pacatoasa.

În prealabil postat de anna21

@ Paulici

Da, pacatosi suntem toti.

Si eu traiesc cu teama (acesta este cuvantul potrivit) ca Dumnezeu ar putea sa-mi dea, spre indreptare, greutati pe masura pacatelor sau ar putea sa-mi dea incercari pe masura mandriei (parerii bune despre mine!).
Ma rog lui Dumnezeu sa ma ierte, sa ma mai rabde, sa ma indrepte spre pocainta si mai ales ma rog sa nu sufere copiii mei din cauza pacatelor parintilor.

Nu a zis nimeni ca mamicile care au trecut printr-un astfel de necaz sunt "mai pacatoase", ci s-a insistat ca ele singure sa-si cerceteze constiinta.
Nu se fac comparatii, este grosiolan.

Cititi cartea parintelui Arsenie Boca despre casatorie, am mai zis in alte postari. (da, stiu, Alin, nu este norma, dar este mai dificil sa spui citeste canoanele care se refera la aspecte din viata sotilor.. ca acelea sunt norma).
Faceti spovedania dupa indreptar de spovedanie (nu doar dupa intrebarile duhovnicului) etc..


Stiu ca este cumplit ceea ce s-a intamplat unei mame care a pierdut sarcina, ca trebuie sa traiasca cu aceasta..
Dar cum anume traiesti cu acesta cruce - doar biserica te invata.. Noi nu putem ajuta in mod real altfel decat sfatuind mama sa adopte o viata crestina autentica.

eu cred ca primim o putere nebanuita pt a invata sa traim din nou ... insa daca as crede ca fetita mea (nu a fost o sarcina pierduta) a murit pt pacatele mele cred ca as inebunii si mai ales ar exista riscul foarte mare de a ajunge sa il urasc pe Dumnezeu (stiu ca imi veti sari in cap dar e un pas de la una la alta foarte mic) daca nu as vedea toata situatia ca o incercare de la Dumnezeu sau daca nu as crede ca toate se intampla cu un scop ...

În prealabil postat de FiulRisipitor

Luand spre exemplu vietile sfintilor vom vedea ca ei in toate rugaciunile lor si in orice convorbire, atunci cand vine vorba de persoana proprie ei sus: "...eu sunt CEL MAI pacatos om de pamant, nu este altul mai ticalos si mai urat inaintea lui Dumnezeu...". Daca cei care au ajuns sfinti credeau asta (pentru ca nu o spunea doar sa se afle intreaba ci chiar credeau asta) despre ei oare cum om fi noi comparativ cu dansii??
Eu cred ca suntem undeva mult mai jos... iar atunci cand cineva ne face "pacatos" sa luam aminte sa ne gandim cu mare grija si fara sa ne indreptatim, la cata dreptate are cel care ne spune asta. Iar daca dupa o "ancheta" asupra noastra inca ne pare ca nu suntem chiar asa de pacatosi, sa punem mana pe vietile sfintilor, sau un indreptar de spovedanie, sau pe pravila bisericeasca si sa cautam ce ne invata biserica despre pacate, si care sunt acestea, si atunci sigur le vom vedea si la noi.
Cat despre pedeapsa lui Dumnezeu... pentru mine este la limita imposibilului sa cred ca Dumnezeu pedepseste. Dumnezeul pe care eu l-am aflat nu este asa, ci este numai bunatate, numai iubire, numai iertare si numai mila. Dar sa intelegem ca opusul lui, diavolul, nu este asa ci exact extrema cealalta!
Asadar, Dumnezeu nu pedepseste dar nici nu poate locui cu cel pacatos. Ce treaba are adevarul cu miciunea, bunatatea cu rautatea? Si atunci cand noi nu implinim voia Lui, si nu vrem sa fim impreuna cu El, in iubirea Sa, El ne respecta chiar si aceasta dorinta - de afi singuri. dar ce ne facem cu Diavolul? El fiind opusul nu respecta nimic! Si atunci vine langa noi si ne supara cu rautatea ce ne-o pricinuieste. Unii ajung pana la deznadejde, altii inteleg unde sunt si se indreapta iarasi catre Dumnezeu.
Nu vad de ce ne-am supara cand altii ne numesc pacatosi - asta este adevarul! Nu ne ajuta cu nimic daca ne numesc sfinti. Pacatosi suntem dar nadajduim la mila si iubirea lui Dumnezeu. Cand suntem numiti pacatosi, e un semnal de alarma ca trebuie sa face, ceva. Noi trebuie sale multumim celor care ne aduc aminte ca trebuie sa ne indreptam catre Dumnezeu.

Parintii fara copii... probabil sunt pacatosi, pentru ca se spune ca nu este nici un om fara de pacat. Dar nu putem sti cu certitudine ca copilul a murit din cauza lor. Desigur, cum orice necaz de pe pamant este urmarea unor drepturi pe care le-am dat vrasmasului, primul loc unde trebuie sa facem reparatii este sufletul nostru.
Cam asa vad eu situatia...

Nu contesc, si am mai spus asta, ca sunt pacatoasa, nu aia m-a deranjat, insa nu cred ca copilul meu a murit pt pacatele mele sau ale tatalui ei, sau ale neamurilor noastre ... si atunci nu inteleg de ce cei care spun aceste vorbe le spun ... pentru ca si ei sunt la fel de pacatosi si totusi nu au pierdut si poate nici nu vor pierde vreodata un copil.
Aceste lucruri si intrebari ma macina ...

[FiulRisipitor]

În prealabil postat de paulici

... si atunci nu inteleg de ce cei care spun aceste vorbe le spun ... pentru ca si ei sunt la fel de pacatosi si totusi nu au pierdut si poate nici nu vor pierde vreodata un copil.
Aceste lucruri si intrebari ma macina ...

Sim nevoia sa repet: "Orice problema din viata are la baza o pata de pe suflet". Noi am dat drepturi celui rau sa se apropie si sa ne raneasca. Fie ca ne place aceasta situatie, fie ca nu... Se va repeta necazul atat timp cat "tinem usa deschisa". Si inca: "oamenii ne spun ca pentru pacatele noastre ca un semnal de alarma".
Sa luam lucrurile altfel...
Ce pierzi sau ce castigi daca vei crede ca pentru pacatele voastre vi s-a intamplat necazul? Te vei deznadajdui? Sau te vei indrepta ca sa micsorezi sansele de a se repeta? Vei cauta in viata ta sa vezi ce greseli ai(indiferent cat de mici) sau vei neglija spunand ca nu esti o persoana atat de rea? Vei verifica in ce relatie cu Dumnezeu ai fost pana acum? Vei face ceva pentru a-L aduce in viata ta sau pentru a imbunatati relatia cu El? Vei deveni un om mai bun si in relatia cu aproapele? Ce pierzi sau catsigi daca gandesti contrariul: ca din alte motive s-a intamplat ceva neplacut?
Si alte multe intrebari, toate legate de suflet... astea cred ca trebuie sa ni le punem in necazuri. Si toate cu nadejde multa! Nu sa ne uitam ce zic, ce fac, sau ce necazuri au altii. Nu ne intereseaza daca altii vor fi rasplatiti in viata aceasta sau in viata vesnica pentru lucrurile bune sau rele pe care le-au facut.
Nu ne comparam pacatosenia cu ceilalti, ci daca vrem un termen de compratie atunci sa fie acesta Iisus Hristos! Si dupa El sa fie sfintii!
Sa fim in stare sa multmumi si pentru necazuri! Sa multumim ca, daca inainte din lene lipseam de la liturghie, acum ne-a adus Dumnezeu la biserica pentru inmormantare!
Atentie! Nu sustin ca este din vina voastra! Dar sa sti ca sufletele voastre este punctul de plecare si pe care se insista cel mai mult! Si cand spun asta nu ma refer numai la viata voastra impreuna ci si inainte de aceasta! Din copilarie si pana acum!

N-am urmat o ordine anume pentru ca difera de la om la om... cred ca de cele mai multe ori avem o abordarea gresita a unui eveniment si staruim in aceasta greseala, si apoi ne simtim rau cand altii gandesc altfel. Intoarce problema pe toate partile, dar inceteaza sa crezi ca mereu tu ai dreptate.
Toate cele bune iti doresc!

[AlinB]

În prealabil postat de paulici

O cunosc pe mamica de cateva luni ... ce iti da dreptul sa zici ca a fost un pretext ?

de ce sa mi se spuna ca mi-a murit copilul pt ca sunt o pacatoasa.

Un semn de superioritate morala si o contrazicere directa a afrmatiei in cauza ar fi sa treci mult mai usor peste grosolaniile altuia.
Pentru ca in spatele acelui truism de fapt se ascunde o lipsa de compasiune care in mod sigur va fi si ea incearcata la timpul potrivit.

eu cred ca primim o putere nebanuita pt a invata sa traim din nou ... insa daca as crede ca fetita mea (nu a fost o sarcina pierduta) a murit pt pacatele mele cred ca as inebunii si mai ales ar exista riscul foarte mare de a ajunge sa il urasc pe Dumnezeu (stiu ca imi veti sari in cap dar e un pas de la una la alta foarte mic) daca nu as vedea toata situatia ca o incercare de la Dumnezeu sau daca nu as crede ca toate se intampla cu un scop ...

Nu contesc, si am mai spus asta, ca sunt pacatoasa, nu aia m-a deranjat, insa nu cred ca copilul meu a murit pt pacatele mele sau ale tatalui ei, sau ale neamurilor noastre ... si atunci nu inteleg de ce cei care spun aceste vorbe le spun ... pentru ca si ei sunt la fel de pacatosi si totusi nu au pierdut si poate nici nu vor pierde vreodata un copil.
Aceste lucruri si intrebari ma macina ...

Pacatele personale nu sunt singura explicatie.

De cele mai multe ori il vedem ca pe un parinte care "la nervi" face cutare sau cutare dand cu bata in noi cand ar putea foarte bine sa ne ia de manuta si sa ne puna pe drum cel bun, noi fiind, nu-i asa (mai ales dupa ce am primit "bata") foarte ascultatori si dornici de a face binele.

Uita-te la Iov de exemplu, el n-a gresit cu nimic dar Dumnezeu a vrut sa-l lase pilda peste veacuri. Cum se compara sacrificiul lui cu toti cei pe care de milenii ii intareste prin exemplul de credinta si rabdare?

Mai este si afectiunea prea mare pentru copii, apropiati, prieteni, etc. care se pot transforma intr-un idol si lua locul lui Dumnezeu.

In multe cazuri asta se intampla de fapt fara sa ne dam seama, abia cand trecem printr-o incercare si devenim constienti ca relatia noastra cu Dumnezeu cea caldicica se poate transforma intr-una de ura doar pentru ca lucrurile nu merg cum credem noi ca ar fi trebuit sa mearga si simtim ca Dumnezeu s-a pus in calea binelui pe care NOI l-am planificat dupa cum am crezut noi ca ar trebui sa fie, atunci ar fi timpul sa ne dam seama ca este ceva putred la mijloc.

Stiu f. bine senzatia cand crezi ca incerci sa faci ceva bun cu viata ta si nimic nu iese cum te astepti.
De multe ori raspunsul este langa tine dar nu poti sau nu vrei sa-l vezi si trebuie sa treaca mult timp si multe esecuri ca pana la urma sa accepti ca unele lucruri nu erau atat de bune cat iti inchipuiai ca ar fi.

Cred ca un parinte ar trebui sa inteleaga ca acesti copii care ii aduce la viata sunt in primul rand copii ai lui Dumnezeu iar ei sunt doar un ghid temporar in viata lor.
Orice forma de afectiune care nu se impaca cu aceasta perspectiva, imi pare rau sa o spun, dar este una patimasa, bolnava dpdv spiritual.

Nu este in nici un caz o expresie a unei iubiri pe masura ci dimpotriva, a unui gol care incearca cu disperare sa fie umplut prin mijloace nepotrivite.

Orice pierdere, daca este privita din aceasta perspectiva, este mult mai usor suportabila.

Copii nu vin pe lume (si spun asta incepand cu momentul conceptiei) pentru un scop care este al nostru, ci apartine lui Dumnezeu.
Inchinand Lui toate eforturile noastre, putem fi sigur ca ceea ce urmeaza de aici este conform cu voia si intelepciunea Lui in care, din pacate de prea putine ori credem cu adevarat.

Daca noi credem cu adevarat in Dumnezeu, atunci avem incredere in judecatile Lui si tot ceea ce ingaduie el sa se intample, chiar daca aparent este rau, si nu gasim o explicatie sigura, credem ca are o finalitate pozitiva.

Nu este o perspectiva usoara, cine poate spune ca ii vine f. usor sa creada asta ar fi un mincinos, mai ales daca n-a trecut efectiv sau nu trece prin asa ceva.

Insa prin perseverenta in credinta, Iov si-a regasit viata de dinainte de fi pus la incercare si mai mult chiar, cum spuneam, a ramas un exemplu pentru noi toti.

Stiu exemplul unui prieten care a trecut si el prin multa suferinta cu sotia, cu sarcini pierdute si un bebelus la cateva luni dupa nastere si nu e singurul.

Pesonal,nu gasesc in mine nici o explicatie pentru taria lor de a o lua de la capat de fiecare data, acum are doua fete si vrea sa mai infieze una in locul celei care n-a mai ramas in aceasta lume, dar in definitiv nu exista alt lucru mai bun de facut.

Cum spunea cineva, nu conteaza ce ti s-a intamplat in viata si de cate ori ai cazut, intrebarea este: "cum ai sa termini?"
Un om doborat de "soarta" (cuvantul asta e o minciuna), plin de regrete si ura sau mai presus de toate acestea?

[paulici]

În prealabil postat de AlinB

Un semn de superioritate morala si o contrazicere directa a afrmatiei in cauza ar fi sa treci mult mai usor peste grosolaniile altuia.
Pentru ca in spatele acelui truism de fapt se ascunde o lipsa de compasiune care in mod sigur va fi si ea incearcata la timpul potrivit.

E ca si cum ai pretinde unui orb sa vada culorile ... florile ...

Ca sa intelegi la ce ma refer iti spun ca prima perioada care poate dura de la cateva luni pana la 1-2 ani de la moartea unui copil este o perioada in care sufletul e prea sensibil pt a ignora, sau pt a primi o palma si a intoarce celalat obraz ... e aproape imposibil ... acum nu ma mai deranjeaza ... pt ca ma fac ca nu aud ... insa vreau sa atrag atentia asupra unor lucruri cu o deosebita importanta pt cei care pierd un copil ... nu vreau sa se loveasca si alti parinti de mentalitatea si gandirea de care m-am lovit eu ... prima perioada dupa pierderea unui copil e deosebit de importanta ... poate fi chiar definitorie.

[AlinB]

În prealabil postat de paulici

E ca si cum ai pretinde unui orb sa vada culorile ... florile ...

Ca sa intelegi la ce ma refer iti spun ca prima perioada care poate dura de la cateva luni pana la 1-2 ani de la moartea unui copil este o perioada in care sufletul e prea sensibil pt a ignora, sau pt a primi o palma si a intoarce celalat obraz ... e aproape imposibil ... acum nu ma mai deranjeaza ... pt ca ma fac ca nu aud ... insa vreau sa atrag atentia asupra unor lucruri cu o deosebita importanta pt cei care pierd un copil ... nu vreau sa se loveasca si alti parinti de mentalitatea si gandirea de care m-am lovit eu ... prima perioada dupa pierderea unui copil e deosebit de importanta ... poate fi chiar definitorie.

Toti orbii ajung mai devreme sau mai tarziu in fata alegerii de a vedea florile sau a se inchide si mai tare in orbire, orbire care inseamna suferinta.

Depinde de orientarea caracterului fiecaruia.

Sunt intamplari care te pot arunca in ura fata de ceilalti sau/si Dumnezeu pentru ca te consideri poserosul/posesoarea unei uri justificate nu conteaza fata de ce - greselile altora, greselile tale (falsa pocainta), vointa lui Dumnezeu, sau poti descoperi pocainta, compasiunea, credinta, intelepciunea la un nivel mult superior, nivel la care nu te-ai fi gadit cand lucrurile se incadrau cat de cat in asteptari.

Cred ca asta este ceea ce trebuie sa ai in vedere, lasa-i pe altii ca nu ai de unde sti in ce directie merg de fapt, daca exista rautate autentica, mai devreme sau mai tarziu prin ceea ce ii va aduce acea rautate, acea persoana va deveni vrednica de mila...

[FiulRisipitor]

În prealabil postat de paulici

... prima perioada dupa pierderea unui copil e deosebit de importanta ... poate fi chiar definitorie.

Cred ca cea mai grea perioada este de la nasterea noastra pana la pierderea unui copil...

[paulici]

În prealabil postat de AlinB

C
Daca tu n-ai ce sa-ti reprosezi, altii care nu te cunosc ca sa-ti poata reprosa ceva concret, cu atat mai putin.

Sa dea Dumnezeu sa-ti poti pastra buna masura si chiar mai mult.

am multe ... foarte multe sa imi reprosez ... sunt o pacatoasa ... insa nu asta e subiectul ...

doar pentru ca lucrurile nu merg cum credem noi ca ar fi trebuit sa mearga si simtim ca Dumnezeu s-a pus in calea binelui pe care NOI l-am planificat dupa cum am crezut noi ca ar trebui sa fie,
cred ca ai interpretat cuvintele dupa buna ta placere: Am zis ura in cazul in care as crede ca Dumnezeu ne pedepseste

Orice pierdere, daca este privita din aceasta perspectiva, este mult mai usor suportabila.

pierderea unui copil nu este orice pierdere


Pesonal,nu gasesc in mine nici o explicatie pentru taria lor de a o lua de la capat de fiecare data, acum are doua fete si vrea sa mai infieze una in locul celei care n-a mai ramas in aceasta lume, dar in definitiv nu exista alt lucru mai bun de facut.

Intotdeauna mi se pare ca e imposibil sa pierzi un copil si apoi sa fi puternic ... mi-am dat seama ca suntmai puternica decat ma credeam.


Daca noi credem cu adevarat in Dumnezeu, atunci avem incredere in judecatile Lui si tot ceea ce ingaduie el sa se intample, chiar daca aparent este rau, si nu gasim o explicatie sigura, credem ca are o finalitate pozitiva.


Exact asta cred eu ca e pierderea unui copil ... adica chiar daca aparent poate aparea o pedeapsa ... daca vrei crede-ma mincinoasa ... e treaba ta, dar exact asta vroiam eu sa se inteleaga.

[FiulRisipitor]

În prealabil postat de paulici

pierderea unui copil nu este orice pierdere

"Pentru ca ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?"
"Cautati Imparatia Cerurilor si Toate celelalte se vor adauga voua"

Stiu... vei spune ca nu se potrivesc in cazul tau...

[camy_d]

În prealabil postat de paulici

Nu stiu unde sa deschid acest subiect insa daca nu e bine pozitionat am sa rog moderatorii/administratorii sa il mute.

"Copiii fata parinti, se numesc orfani, parintii fara copiii se numesc.....pacatosi....pentru ca din cauza lor si a pacatelor lor le-au murit copiii.
Cel putin asa m-a consolat pe mine o cunostinta de-a mea. Habar n-am de ce. Nu sunt mai credincioasa si nici mai pacatoasa ca alte femei, nu am dorit nimanui sa fie pedepsit astfel si totusi.....s-a intamplat. Si atunci? Ce pot sa fac? Sa intorc timpul? Nu am cum."

Astea erau randuri scrise de o alta mamica de ingeras la pagina fetitei mele la 1 luna si 20 de zile de la decesul ei ... au fost randuri care m-au ranit adanc si au lasat o cicatrice atat de profunda incat nu o data am meditat la ea ... si oricat ma gandesc nu pot sa cred ca Dumnezeu ne pedepseste pentru pacatele noastre ... refuz sa cred ... cred mai degraba ca ne incearca ... daca ar fi asa cum acest citat spune atunci as fi una din cele mai mari pacatoase ... sunt pacatoasa ... dar nu intr-atat ... de ce a murit fetita mea ... pentru a imi arata o alta fata a vietii mele ... pentru a imi duce la bun sfarsit un scop ... o menire ...

Cu toate astea ma intreb de ce toata lumea arunca cu pietre cand e vorba de o astfel de sitatie? De ce toata lumea te catalogheaza drept un mare pacatos ... pacatosi suntem toti si totusi nu fiecare din noi pierdem un copil? De ce se crede asta? De ce pierderea unui copil e catalogata ca o pedeapsa? De ce in unele situatii, poate chiar in toate pierderea unui copil nu se considera o binecuvantare adusa chiar de Dumnezeu? si zic asta cu gandul ca de exemplu fetita mea putea avea sechele grave lasate de decizii gresite si de prematuritate ... ma gandesc nu o data ca Dumnezeu a ferit-o de suferinta de a trai o viata chinuita ... De ce? Atatea de ce?

Stiu ca scriind aceste randuri pe acest forum, am intrat in gura lupului, mi-am dat seama ca asta urmeaza ... dar va intreb pe voi ... de ce toate acestea?

Important... fetița era botezată?

Și treaba aceasta are un sâmbure de adevăr, unii copii mor din cauza păcatelor părinților, însă bănuiesc că depinde de situație. Treaba asta e foarte complicată, mai bine discuți cu duhovnicul, ca să găsească adevărata explicație pentru situația ta.

Dumnezeu să te ajute să treci peste această încercare grea!

[paulici]

În prealabil postat de FiulRisipitor

Sim nevoia sa repet: "Orice problema din viata are la baza o pata de pe suflet". Noi am dat drepturi celui rau sa se apropie si sa ne raneasca. Fie ca ne place aceasta situatie, fie ca nu... Se va repeta necazul atat timp cat "tinem usa deschisa". Si inca: "oamenii ne spun ca pentru pacatele noastre ca un semnal de alarma".
Sa luam lucrurile altfel...
Ce pierzi sau ce castigi daca vei crede ca pentru pacatele voastre vi s-a intamplat necazul? Te vei deznadajdui? Sau te vei indrepta ca sa micsorezi sansele de a se repeta? Vei cauta in viata ta sa vezi ce greseli ai(indiferent cat de mici) sau vei neglija spunand ca nu esti o persoana atat de rea? Vei verifica in ce relatie cu Dumnezeu ai fost pana acum? Vei face ceva pentru a-L aduce in viata ta sau pentru a imbunatati relatia cu El? Vei deveni un om mai bun si in relatia cu aproapele? Ce pierzi sau catsigi daca gandesti contrariul: ca din alte motive s-a intamplat ceva neplacut?
Si alte multe intrebari, toate legate de suflet... astea cred ca trebuie sa ni le punem in necazuri. Si toate cu nadejde multa! Nu sa ne uitam ce zic, ce fac, sau ce necazuri au altii. Nu ne intereseaza daca altii vor fi rasplatiti in viata aceasta sau in viata vesnica pentru lucrurile bune sau rele pe care le-au facut.
Nu ne comparam pacatosenia cu ceilalti, ci daca vrem un termen de compratie atunci sa fie acesta Iisus Hristos! Si dupa El sa fie sfintii!
Sa fim in stare sa multmumi si pentru necazuri! Sa multumim ca, daca inainte din lene lipseam de la liturghie, acum ne-a adus Dumnezeu la biserica pentru inmormantare!
Atentie! Nu sustin ca este din vina voastra! Dar sa sti ca sufletele voastre este punctul de plecare si pe care se insista cel mai mult! Si cand spun asta nu ma refer numai la viata voastra impreuna ci si inainte de aceasta! Din copilarie si pana acum!

N-am urmat o ordine anume pentru ca difera de la om la om... cred ca de cele mai multe ori avem o abordarea gresita a unui eveniment si staruim in aceasta greseala, si apoi ne simtim rau cand altii gandesc altfel. Intoarce problema pe toate partile, dar inceteaza sa crezi ca mereu tu ai dreptate.
Toate cele bune iti doresc!

cred ca revenim in acelasi punct ... prefer sa ma opresc ... eu cred ca nu suntem pedepsiti ... ci incercati si aceasta convingere nu mi-o va schimba nimeni pe pamant.

În prealabil postat de camy_d

Important... fetița era botezată?

Și treaba aceasta are un sâmbure de adevăr, unii copii mor din cauza păcatelor părinților, însă bănuiesc că depinde de situație. Treaba asta e foarte complicată, mai bine discuți cu duhovnicul, ca să găsească adevărata explicație pentru situația ta.

Dumnezeu să te ajute să treci peste această încercare grea!

Nu vad de ce e asa de important daca a fost botezata sau nu, insa am sa raspund, da, a fost botezata la cam 7 ore de la nastere ... in noaptea in care am nascut toata noaptea m-am rugat sa traiasca pana sa apuc sa o botez, cand a inceput travaliul a fost primul meu gand si m-am bucurat si i-am multumit la Dumnezeu ca mi-a lasat-o si mi-a dat sansa sa o botez ... insa pt scurt timp a trait. Oricum cate zile a trait i-am multumit la Dumnezeu ca ia dat o sansa la viata aparand nasterea prematura, pt ca placenta in cateva saptamani ar fi devint cauza pt care ar fi murit in burtica ... eu cred ca dumnezeu m-a binecuvantat dandu-mi sansa la cele 12 zile 12 ore 55 min cele mai fericite zile din viata mea, insa tot nu pot sa inteleg ce legatura are botezul cu pacatele parintilor, dar mai ales pacatele si moartea unui copil si nu ma refer strict la mine si ma refer in general la orice parinte care pierde un copil.