Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

În prealabil postat de anna21

Eu sunt foarte nedumerita.
Nu mi-as fi imaginat casatoria ca o lupta cu celalalt.

Fericite sunt căsniciile în care această luptă nu există, iar viaţa se desfăşoară armonios, în bună rânduială, iar cei doi ajung la capătul ei ţinându-se de mână, la fel de îndrăgostiţi ca la început (sau şi mai mult).

Însă după cum vede oricine în jurul lui, dacă nu în propria casă, multe căsnicii se destramă după o vreme, sau dacă nu se destramă, se ajunge la o înstrăinare între cei doi, la necomunicare, dacă nu chiar la ură. Fiecare e pentru sine, fiecare îşi trăieşte propria viaţă şi încearcă să se bucure, cum poate, pe sine însuşi. E semn că lupta pentru iubire şi credinţă a fost pierdută, sau poate nici nu a avut loc.

De multe ori căsnicia începe cu o iubire doar sufletească, neînduhovnicită. În cazurile bune, cei doi sunt credincioşi şi îşi pun problema desăvârşirii (creşterii) împreună. Totuşi, trecerea de la iubirea sufletească la cea duhovnicească nu se face uşor, şi ea poate dura mulţi ani, în care celălalt te va sili mereu să te autodepăşeşti, să-ţi jertfeşti egoismul. El îţi va pune de multe ori în faţa ochilor, uneori cu brutalitate, o oglindă în care nu vrei să te vezi, pe care o vei refuza. Îţi va spune, poate, cuvinte dure, pe care ori le vei respinge, socotindu-le ca venind dintr-o inimă rea, ori le vei accepta şi vei face efortul să ţi le însuşeşti, iar atunci îţi vor fi de folos, smerindu-te şi ajutându-te să te pocăieşti mai bine.

Lupta cu celălalt, dacă nu e lipsită de aspiraţie duhovnicească, nu e doar o luptă egoistă; e şi egoistă, pentru că foarte greu scapi de duşmanul din tine, dar e şi pentru celălalt, pe care continui să-l iubeşti şi îi doreşti mântuirea aşa cum ţi-o doreşti şi ţie. Poţi fi ispitit foarte tare să-l urăşti. Şi dacă nu-L chemi mereu şi mereu pe Hristos în ajutor, să mijlocească între voi, cazi, ajungând la nişte sentimente oribile. Dar dacă Îl chemi, s-ar putea să ajungi să iubeşti cu adevărat, cândva.

Războiul acesta poate fi uneori deosebit de dramatic, cu înfrângeri ce ţi se par catastrofale. Însă dacă îţi păstrezi credinţa şi dragostea, dacă atunci când te vezi doborât la pământ ştii că nu te-ai lepădat de Hristos, că n-ai căzut din dragostea Lui şi că mereu te-ai străduit să-L asculţi pe El, nu pe tine, vei vedea că, tocmai atunci când ai pierdut totul, ai câştigat, de fapt, Împărăţia.

Cum adica sa invingi sau sa te lasi invins? Miza care este? Orgoliul?

Poţi fi tentat să-l învingi pe celălalt cu argumentele proprii, pe care le consideri foarte îndreptăţite, cum ar fi cele legate de credinţă, de ce consideri tu că este prioritar în viaţa voastră (de multe ori priorităţile nu sunt aceleaşi pentru cei doi), sau să te laşi învins de argumentele lui, pentru dragostea pe care i-o porţi. Dar poate apărea o dilemă, poţi fi sfâşiat între dragostea de Dumnezeu şi dragostea de soţ uneori, el cerându-ţi, poate, să-i jertfeşti tocmai pe cea dintâi.

[fallen]

În prealabil postat de anna21

Eu sunt foarte nedumerita.
Nu mi-as fi imaginat casatoria ca o lupta cu celalalt.

Citez: "Pe de altă parte, lupta, atât cu sine cât şi cu celălalt, începea să se intensifice, iar ştiinţă despre cum trebuie purtată, despre când trebuie să învingi şi când să te laşi învins, despre lucrurile la care trebuie să renunţi şi cele la care nu trebuie cu niciun chip să renunţi nu aveam. "

Cum adica sa invingi sau sa te lasi invins? Miza care este? Orgoliul?

Poate sa nu fie o lupta, asta daca tu faci ce spune el sau el ce spui tu. Dar cat o sa rezisti?

Lasand gluma la o parte, am auzit ca o casnicie sau o cumunitate in care nu exista certuri, discutii incontradictoriu, nu e tocmai ok, e posibil ca toata lumea sa se prefaca ca e totul bine si la un moment dat sa explodeze ceva... Ma rog, nu stiu sa ma exprim mai plastic la ora asta.

[cristiboss56]

În prealabil postat de anna21

Eu sunt foarte nedumerita.
Nu mi-as fi imaginat casatoria ca o lupta cu celalalt.

Citez: "Pe de altă parte, lupta, atât cu sine cât şi cu celălalt, începea să se intensifice, iar ştiinţă despre cum trebuie purtată, despre când trebuie să învingi şi când să te laşi învins, despre lucrurile la care trebuie să renunţi şi cele la care nu trebuie cu niciun chip să renunţi nu aveam. "

Cum adica sa invingi sau sa te lasi invins? Miza care este? Orgoliul?

Ar fi chiar culmea sa ne luptam cu noi insine , mai ales ca suntem mandri nevoie mare . Cum sa ma lupt cu ea si ea cu mine , cand ea sunt eu , iar eu sunt ea , mai ales dupa mai bine de 25 de ani , ne confundam atat de usor si culmea semanam si fizic ! N-ai vazut ca dupa niste ani sotul seamana cu sotia si invers ? Deci cine lupta cu cine ?

[fallen]

[quote=AlinB;427322]Aoleu, ai omorat speranta in cei care credeau ca o data cu timpul lucrurile pot merge mai bine.

Corect. Ce sa mai zicem atunci noi incepatorii?

[romanbun]

Ca si fratele nostru (Ne)priceputu, m-am lovit de-alungul timpului de lipsa scrierilor duhovnicesti despre casnicie scrise de preoti sau mireni cu experienta. Lucrarile scrise de calugari nu sunt relevante pentru multitudinea de "lupte'' se dau intr-o familie. Daca unul e credincios, celalalt nu este, poti sa-i spui tu despre calitati divine sau frumusetea trairii impreuna a credintei? Poate te ia ca esti aiurit si de aici inainte tine-te frate la razbelul cu demonii invocati! Cred ca si in acest subiect pe forum se face prea multa teorie si prea putina practica. Daca eu zic ca cunosc o sotie care nu a lasat sotul sa duca fata cand era mica la biserica, voi mari teologi, ce ati fi facut in locul lui?! Cumva-cumva a dus-o, dar in ea nu e acea credinta VIE care lucreaza IUBIREA lui HRISTOS, deoarece nu a venit indrumarea de la ambii parinti (iar mama e mai apropiata de copiii, nu?). Credeti ca nu s-a rugat si nu a postit sotul pentru ele?! Credeti ca nu a plans pentru ele?! Credeti ca nu a avut momente in care a zis ca ce cauta el acolo?! Credeti ca nu s-a BUCURAT pana la Cer cand s-au spovedit si impartasit impreuna?! Si in ciuda a toate a vazut ca zdrobirea inimii lui a fost degeaba?! Care au fost roadele? Sub raze firave de lumina se ascund palcuri groase de necunoastere religioasa, patimi care izbucnesc din te miri ce, autosuficienta ignorantei...
(Ne)priceputu e de fapt mare priceput...E TRAITOR.

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de N.Priceputu

Câţi dintre cei ce s-au unit, iubindu-se, în Biserică, nu ajung, oare, după o vreme, uneori scurtă, alteori lungă, să aibă neînţelegeri, conflicte, ce pot ajunge la divorţ (care poate însemna sfârşitul relaţiei sau nu).

Să fie, oare, una din menirile tainei nunţii tocmai acest război, purtat uneori pe viaţă şi pe moarte (duhovnicească) cu cel pe care îl iubeşti, culmea, cu atât mai mult cu cât încleştarea e mai aprigă?

Aţi constatat, cei care aţi trecut prin focurile căsătoriei, o lămurire a aurului sufletului vostru sau al soţului? Aţi simţit că fiecare luptă emoţională purtată cu celălalt e o provocare, uneori extrem de puternică, de a vă învinge propriul egoism sau din contră, de a vă apăra credinţa în faţa atacurilor egoiste ale celuilalt?

Este, oare, normal în căsătorie acest război care vizează iubirea, în cele din urmă? Se poate trece, în urma unei lupte în doi de o viaţă, de la iubirea de sine la iubirea curată a celuilalt şi la iubirea împreună, desăvârşită, a lui Dumnezeu?

Avem de dus o lupta cu noi insine si nu cu cei de langa noi. Ne sunt date incercari pentru a trage invataminte din acestea, chiar si prin casnicii nostrii uneori.
Nu se poate fara Cruce! De aceea cred ca nici nu exista 'suflet pereche', 'sot/sotie ideala'...ci doar Cruce, de care nu trebuie sa fugim...

În prealabil postat de Ana-Maria N

Avem de dus o lupta cu noi insine si nu cu cei de langa noi. Ne sunt date incercari pentru a trage invataminte din acestea, chiar si prin casnicii nostrii uneori.

Adevărat, lupta e cu noi înşine. Dar în căsnicie întrepătrunderea cu celălalt poate fi atât de strânsă (şi trebuie să fie aşa), încât n-ai cum să nu-l afectezi şi pe el; sau el pe tine. De câte ori nu auzim, mai ales în cazul soţiilor, că vor ca soţul să se schimbe? (în timp ce ei, din contră, doresc ca ele să nu se schimbe).
Deci nimic nu mai este individual după ce te-ai căsătorit: nici lupta cu sine, nici rugăciunea, nici mântuirea. Totul e împreună; şi e minunat acest împreună, e cu adevărat taină dumnezeiască, dar e şi luptă grea uneori. Poate fi ca un foc - spre mântuire sau spre pierzanie.

[Ana-Maria N]

În prealabil postat de N.Priceputu

Adevărat, lupta e cu noi înşine. Dar în căsnicie întrepătrunderea cu celălalt poate fi atât de strânsă (şi trebuie să fie aşa), încât n-ai cum să nu-l afectezi şi pe el; sau el pe tine. De câte ori nu auzim, mai ales în cazul soţiilor, că vor ca soţul să se schimbe? (în timp ce ei, din contră, doresc ca ele să nu se schimbe).
Deci nimic nu mai este individual după ce te-ai căsătorit: nici lupta cu sine, nici rugăciunea, nici mântuirea. Totul e împreună; şi e minunat acest împreună, e cu adevărat taină dumnezeiască, dar e şi luptă grea uneori. Poate fi ca un foc - spre mântuire sau spre pierzanie.

Aici eu sunt dusa cu gandul la vorbele Sf Serafim de Sarov: 'Dobândeşte pacea, şi mii de oameni din jurul tău se vor mântui.'

[Ekaterina]

În prealabil postat de Ana-Maria N

Avem de dus o lupta cu noi insine si nu cu cei de langa noi. Ne sunt date incercari pentru a trage invataminte din acestea, chiar si prin casnicii nostrii uneori.
Nu se poate fara Cruce! De aceea cred ca nici nu exista 'suflet pereche', 'sot/sotie ideala'...ci doar Cruce, de care nu trebuie sa fugim...

Ca o completarea, redau un cuvant al Parintelui Emilian Simonopetritul:

"Sa dai dovada de cuget mucenicesc, acolo unde este arena ta zilnica, in casa ta, fata de sotul si sotia ta! Atunci cand barbatul vine de la munca obosit si iti vorbeste cu grosolanie, tu sa nu te manii. Cand el te ocareste, tu nu-i raspunde; nu te certa cu el. Arata-i iubire, intelegere. Rabda.

Daca sotia ta ti-a ars mancarea, tu nu striga la ea. Mananca ce-a gatit. Pune putina lamaie, ca sa fie mai gustoasa, si spune-i sotiei tale ca-i buna mancarea, incat sa nu-si dea seama ca i s-a ars.
Sa-mparateasca dragostea in casa! Cand vezi ca tovarasul tau de viata te nedreptateste, nu protesta ca ai dreptate.

Nu are importanta daca ai sau nu dreptate. Nu conteaza cine e cel corect, ci ceea ce il odihneste pe celalalt. Leapada-ti egoismul, renunta la sinele tau. Pune-l pe primul plan pe celalalt. Asta-i moarte! Asta-i mucenicie!"

[fallen]

Astazi am aflat o alta poveste de care care habar nu aveam, dar se desfasura chiar sub ochii nostri.
Avem in parohie o famile foarte frumoasa, cu adevarat crestina, bunica cu fiii, nurorile si nepotii. Ai fi zis ca i-a binecuvantat Dumnezeu cu toate acestea. Dar de revelion au lipsit si au banuit ca sunt plecati pe undeva insa azi am aflat vestea care m-a tulburat : "bunicul" - despre a carui existenta habar nu am avut, nici nu m-am intrebat vreodata daca exista, tocmai avusese un accident casnic , care le cauzase si mai multe neajunsuri sau neplaceri decat le creaza in mod normal...si parea ca le creaza destule... Deci, nu a fost dintotdeauna numai lapte si miere, cel putin nu pentru generatia bunicilor...dar probabil ca tocmai credinta si ajutorul lui Dumnezeu care a venit ca urmare a acesteia, a facut ca in ajutorul femeii sa vina toti ceilalti "aliati' de incerdere - baietii, sotiile si copiii lor. Mare este puterea lui Dumnezeu!