Grija sotului fata de sotie !

[Danialex]

În prealabil postat de OmuBun

As vrea sa pot, printr-un simplu gest, sa-i alung sotiei, TOATE durerile, gandurile negre si neimplinirile la care, ca orice femeie, inca mai viseaza. Si nu e vorba de calatorii pe nu-stiu-ce coclauri, nici de niscai saloane de infrumusetare. Uneori imi pare rau ca nu pot fi intotdeauna asa cum ea se asteapta sa fiu, dar atunci... n-as mai fi eu. Stiu doar ca nu meritam sa am alaturi de mine un suflet atat de bun, iar pentru asta nu am cuvinte sa-i multumesc lui Dumnezeu. As vrea sa cred ca sunt oricand in stare de orice pentru ea, iar ea stie asta. Din pacate uneori, in dorinta de a ne menaja, ajungem sa regretam foarte mult. Dupa sarbatori, a avut tot felul de probleme, iar in noul an a cam calcat cu stangul, ca a trebuit sa faca injectii dimineata si seara. Noi locuim f. aproape de spital, iar intr-o dimineata, fara sa ma anunte, a plecat singura considerand ca n-are rost sa ma mai trezeasca si pe mine. In urma unei consultatii rapide, s-a ajuns la concluzia sa-i faca intravenos, iar cum nu prea are "vene" i-a pus un "fluturas, pe care l-a fixat cu acel leucoplast. Stia ca face alergie urata la leucoplast si ar fi putut sa ma sune sa i-l duc pe cel antialergic cu care suntem mereu pregatiti, dar... n-a vrut sa ma deranjeze. De acolo a plecat direct la serviciu... Ce-a urmat a fost precum in filmele de groaza... Plangea ca un copil de usturime si durere. Are mai bine de o saptamana de atunci, si inca mai are pusee, dar ceva mai usoare... Si toate astea, numai si numai sa-mi fie mie bine... Uneori e mai naiva decat un copil!... Poate de aceea o si iubesc atat de mult!...

M-a impresionat cu adevarat ce ai scris tu despre tine si despre sotia ta.
Prin ce a facut ea cand s-a dus singura la spital si a acceptat branula fara antialergic doar ca sa nu te deranjeze pe tine, a dat dovada de jertfire de sine, care e lucru mare. Nu oricine ar fi fost in stare sa faca asa...
Te felicit pentru sotia pe care o ai! iar tie sa-ti dea Domnul dragoste si putere sa o intelegi si sa-i fii mereu alaturi. Cateodata femeile au nevoie de cuvinte foarte putine, dar in primul rand de atentie din partea sotului...

În prealabil postat de windorin

Cautand un cuvant frumos, am dat peste o predica rostita de Parintele Emilianos de la Manastirea Simonos Petras.

"Barbatul ar trebui sa tina minte ca sotia i-a fost incredintata de Dumnezeu. Sotia sa este un suflet pe care Dumnezeu i l-a dat, si pe care intr’o buna zi va trebui sa-l dea inapoi. El isi iubeste femeia asa cum Hristos iubeste Biserica (Efeseni 5,25). O ocroteste, ii poarta de grija, ii da incredere, indeosebi cand este tulburata sau cand este bolnava. Stim cat de sensibil poate fi sufletul unei femei, pricina pentru care Apostolul Petru ii indeamna pe barbati sa-si cinsteasca femeile (1 Petru 3,7). Sufletul unei femei se raneste, este adesea marunt, schimbator si poate cadea dintr-odata in deznadejde. De aceea, barbatul trebuie sa fie plin de dragoste si gingasie, si sa faca din ea comoara sa cea mai de pret. Casatoria, dragi prieteni, este o barcuta care pluteste pe valuri si printre stanci. Daca o scapi din grija chiar si o clipa, se va scufunda."

Cat de minunat este barbatul care poarta de grija sotiei lui !

Am vazut insa ca ratiunile din familie se schimba.
Sotii nu mai poarta de grija sotiilor, iar sotiile nu mai suporta sa li se poarte de grija.

Cu toate acestea, Parintii Bisericii marturisesc neincetat grija barbatului fata de femeie.
Astazi insa, femeia este parca singura care poarta de grija... de barbatul ei, de copii, de casa, etc.

Foarte frumos si adevarat

[Marius22]

ARHIM. EFREM: Sotii ortodocsi trebuie sa fie constienti de faptul ca amandoi se impartasesc de pacat si de greseli. Trebuie insa ca la baza familiei sa fie o comuniune in Hristos prin taina Bisericii - este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul sa nu desparta”.

Nu cred ca este posibila vreo casatorie fara acordul lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu doreste unirea a doi tineri, casatoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori raman necasatoriti si astfel nu se mai ajunge la taina casatoriei. Daca se ajunge insa la casatorie inseamna ca aceasta este acceptata de Dumnezeu – fie ca unirea este bine-placuta Lui, fie ca este doar acceptata. De aceea, constienti de aceasta, sotii trebuie sa se tolereze, sa fie ingaduitori unul cu celalalt. Iar seara trebuie sa discute despre intamplarile din timpul zilei, dand fiecare explicatii pentru a nu exista neintelegeri.

Sotul trebuie neaparat sa dovedeasca in mod practic sotiei ca o iubeste. Firea femeii este atat de slaba, incat indata ce vede ca sotul arata o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colega de serviciu, fie prietena, in sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru ca ar fi o pornire patimasa ci, din pricina dragostei ce i-o poarta sotului, doreste ca acesta sa-i apartina in intregime. Mai mult, femeia devine invidioasa chiar daca sotul arata dragoste mamei lui. Daca ii spui: „Bine, dar este mama lui care l-a nascut, l-a crescut, i-a fost alaturi atatia anii” ea raspunde: „Da, dar o iubeste pe ea mai mult decat pe mine!”. Toate femeile asta raspund. De aceea sotul trebuie, prin tandrete, sa gaseasca „butonul” de imblanzire a sotiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viata nu avem experienta femeilor, insa epitrahilul sfintei spovedanii ne-a dezvaluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care il constatam este acela ca femeia, dupa nasterea primului copil, nu mai doreste atat rolul sexual al sotului, cat tandretea si afectivitatea acestuia. De aceea sotul trebuie sa cunoasca acest lucru si sa fie tandru cu sotia sa.

Niciodata nu trebuie ca sotul sa-i faca observatie sotiei in prezenta altora, pentru ca de multe ori, din egoism, sotii isi mustra sotiile mai ales in prezenta propriilor rude.

Sau, daca sotia da telefon sotului la serviciu, acesta sa nu-i raspunda rastit: „Lasa-ma, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci sa-i spuna: „Iubito, am treaba acum, insa te voi suna eu putin mai tarziu”. Sotia trebuie sa stie intotdeauna ca sotul o iubeste si se gandeste la ea in orice clipa, trebuie sa simta ca in inima lui ea este pe primul loc. Cand sotia va intelege si se va convinge ca sotul o iubeste, atunci devine de bunavoie asternut picioarelor lui, gata de orice jertfa.

Sotia, de multe ori, are fata de sot un comportament copilaros. De multe ori face mofturi si nazuri de copil mic. Tu, ca sot, trebuie sa te cobori „la mintea ei”, sa nu-i dispretuiesti cererile, sa incerci sa i le satisfaci si astfel sa aduci echilibrul in familie, deoarece in familie toata atentia trebuie indreptata catre madularul cel slab (firav, neputincios, n.n.) care este femeia.

Daca femeia nu simte tandretea sotului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea parintilor, nici a propriilor copii. Atat de mare e taina casatoriei, incat golul creat in inima femeii de lipsa afectivitatii sotului nu poate fi umplut nici macar de dragostea propriilor copii! Sotiei nu trebuie sa-i ascundeti nimic, pentru ca va veni vremea cand veti fi descoperiti. Sa-i spuneti totul si sa va consultati cu ea in toate. Nu e bine ca sotia sa afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni. Sa stiti ca firea femeiasca este pururea banuitoare, suspicioasa. Tot timpul se indoieste si se intreaba: „Oare ma iubeste sotul?” Iar daca va gasi motive de suspiciune, devine fiara. De aceea, trebuie sa stiti ca singurul lucru care o poate cuceri si poate uni familia este tandretea. Sotul ideal nu o striga pe sotie pe nume. Dupa casatorie, adevaratul nume al sotiei trebuie sa fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevarat trup si suflet.

Daca iti greseste cu ceva sotia, nu-i raspunde pe loc, atunci cand esti dominat de manie, ci seara, in dormitor cand veti fi singuri, sa-i spui cu blandete: „stii, iubito, azi m-ai intristat cu cutare lucru”. Iar daca ii arati blandete ii va pare rau, va plange si isi va cere iertare.

Daca sotul pleaca undeva si „uita” sa-i spuna sotiei, iar aceasta afla de la colegii de serviciu, de exemplu, atat de mare este rana sufleteasca pricinuita de faptul ca nu este ea prima careia sotul sa-i spuna despre acest lucru, incat cu greu isi revine. Este nevoie, deci, de multa atentie. Daca sotia va intelege ca sotul ii este alaturi, atunci este capabila de orice jertfa. Firea feminina are nevoie de cea a barbatului. Vedeti, chiar si la manastirile de maici, daca nu exista un duhovnic bun, singure nu pot spori. intotdeauna firea femeiasca are nevoie de sprijinul firii barbatesti.

Asadar, pe cat puteti, trebuie sa va rugati impreuna acasa. Rugaciunea facuta in comun uneste familia. Daca puteti, dimineata rugati-va impreuna, iar seara faceti impreuna Pavecernita.

E bine ca sotii sa se spovedeasca la acelasi duhovnic si sa se impartaseasca la aceeasi Sfanta Liturghie, sa mearga amandoi la aceeasi biserica. Acesta este un lucru care ii uneste foarte mult.

A venit recent un tanar la Vatopedi si mi-a spus: „Cunosc o fata si in curand ne vom casatori”. iI intreb: „Va intelegeti bine?”. „Gheronda, ne intelegem foarte bine in toate”, imi zice. „Este credincioasa, merge la biserica, e ortodoxa?”. „Gheronda, sa stii ca e singura chestiune pe care n-am discutat-o!”. „Mai baiete – i-am zis atunci – acesta era primul lucru pe care trebuia sa-l puneti in discutie. Daca nu va identificati in lucrurile duhovnicesti, in credinta, atunci casatoria voastra e de pe acum destramata”. Nu se poate altfel. Temelia casatoriei este impreuna pasire pe drumul credintei. Altfel toate sunt in zadar. La Vatopedi este un monah care a fost casatorit, dar nu mergea la biserica nici el, nici sotia. Odata insa ne-a vizitat si, cercetandu-l harul Duhului Sfant, s-a schimbat si a inceput sa se spovedeasca si sa frecventeze biserica. Sotia insa era impotriva. Intr-o buna zi i-a zis: „Nu vreau sa mergi la biserica! Sa pleci de la mine!”. Erau casatoriti de trei ani. Din fericire nu aveau copii, asa incat el si-a luat bagajul si a venit la manastire. Vreau deci sa spun ca pentru o casatorie reusita, pentru o familie unita, o conditie de baza este aceasta impreuna-pasire in viata duhovniceasca.

iNTREBARE: La conferinta ati spus ca ascultarea monahilor este diferita de cea a mirenilor; atunci noi cum sa aflam calea cea dreapta daca nu facem ascultare de duhovnic?

A. E.: Desigur, un mirean nu face ascultare cum trebuie sa faca un calugar fata de staret, insa pe cat puteti, sa ascultati de duhovnic.
Esenta este aceasta: daca un mirean doreste sa faca ascultare de duhovnic asa cum ar face un monah fata de staret, poate s-o faca, mai ales daca el insusi doreste. insa duhovnicul nu trebuie sa ceara astfel de ascultare de la cei care i se spovedesc. Deci daca cineva vrea sa ne ceara sfatul in orice, noi ca duhovnici il dam cu bucurie, insa nu este corect ca duhovnicul sa considere ca mireanul pacatuieste daca nu-i cere sfatul. Pacatuieste doar monahul care nu-l intreaba pe staret.

i: Vreau sa va intreb daca un mirean care se mai tulbura la serviciu se poate impartasi (cu aceeasi spovedanie) la sarbatori apropiate!

A.E.: Trebuie sa-ti consulti duhovnicul. Depinde daca el te dezleaga la impartasanie, depinde de starea ta launtrica, de pacatele pe care le-ai facut. Toate acestea le va judeca duhovnicul si el iti va raspunde.

Din pacate acum trebuie sa plecam. Maica Domnului fie cu voi toti!

(„Marturie athonita in Romania”, lucrare editata de Sfanta Manastire Vatopedi, 2004)

[lore86]

ziditor cuvant al parintelui Efrem.

[Danialex]

Foarte folositoare sfaturile parintelui Efrem, daca cei casatoriti le-ar lua in serios cred ca n-ar mai exista atatea despartiri si n-ar mai zice barbatii ca nu-si inteleg sotiile... e greu sa intelegi ceea ce tu nu simti.

[stefan florin]

În prealabil postat de Danialex

Foarte folositoare sfaturile parintelui Efrem, daca cei casatoriti le-ar lua in serios cred ca n-ar mai exista atatea despartiri si n-ar mai zice barbatii ca nu-si inteleg sotiile... e greu sa intelegi ceea ce tu nu simti.

...e greu sa intelegi ceea ce tu nu simti...Foarte frumos spus! Doamne ajuta!

[windorin]

În prealabil postat de Marius22

"Nu cred ca este posibila vreo casatorie fara acordul lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu doreste unirea a doi tineri, casatoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori raman necasatoriti si astfel nu se mai ajunge la taina casatoriei. Daca se ajunge insa la casatorie inseamna ca aceasta este acceptata de Dumnezeu – fie ca unirea este bine-placuta Lui, fie ca este doar acceptata. De aceea, constienti de aceasta, sotii trebuie sa se tolereze, sa fie ingaduitori unul cu celalalt. Iar seara trebuie sa discute despre intamplarile din timpul zilei, dand fiecare explicatii pentru a nu exista neintelegeri.

Daca iti greseste cu ceva sotia, nu-i raspunde pe loc, atunci cand esti dominat de manie, ci seara, in dormitor cand veti fi singuri, sa-i spui cu blandete: „stii, iubito, azi m-ai intristat cu cutare lucru”. Iar daca ii arati blandete ii va pare rau, va plange si isi va cere iertare." (Arhim. Efrem)

Frumos cuvant.

[Danialex]

În prealabil postat de _ruxa_

Ce spuneati - ca biserica nu este misogina?

Aici nu e vorba de misoginism, desi e un oarecare sens peiorativ. Parintele spune ca femeia e madularul mai slab pentru ca de multe ori e mai sensibila, mai afectata de problemele vietii si barbatul e cel care o poate incuraja si ajuta sa treaca peste aceste stari. Nu stiu cum e la tine, dar eu marturisesc ca ma regasesc in situatia asta, ca sotul e mai puternic in momente grele si ma ajuta sa-mi gasesc si eu echilibrul. Barbatii sunt mai reci si mai cerebrali, pe cand femeile sunt inclinate spre emotivitate.
Mai poate fi vorba de situatii gen: femeia este insarcinata sau are un copil mic, situatii care presupun niste stari schimbatoare, contradictorii, oboseala sau slabiciune fizica, care cauzeaza si un comportament mai impulsiv sau o cadere psihica... si atunci cine altul decat sotul e mai potrivit sa-si incurajeze si sa-si sprijine sotia? Nu inseamna ca femeia nu e in stare de nimic singura, ci doar ca sunt momente cand sotul trebuie sa-i acorde mai multa atentie.
Pe partea cealalta, sigur ca si barbatii au momentele lor de slabiciune si confuzie, dar ei in general nu prea le recunosc si se manifesta altfel, multi se inchid in ei - si atunci femeia inteleapta intuieste ce se intampla cu sotul si il ajuta cu sfaturi sau ce e mai eficient, in functie si de barbat.

[costel]

În prealabil postat de windorin

Cautand un cuvant frumos, am dat peste o predica rostita de Parintele Emilianos de la Manastirea Simonos Petras.

"Barbatul ar trebui sa tina minte ca sotia i-a fost incredintata de Dumnezeu.

Ca iubirea sa fie curata, omul trebuie sa-L aiba pe Hristos in el. Unit cu Hristos si casatorit fiind, nu va ajunge niciodata sa vada in altcineva un posibil sot sau sotie, dupa cum nici Hristos nu mai vede dincolo de Tata un alt tata. Si dupa cum Hristos nu este niciodata lipsit de Maica Sa si de Tatal Sau, asa trebuie sa fie si cei casatoriti, nelipsiti unul de celalalt.

[iana]

Mi-a venit in minte legea treia a dinamicii: orice actiune naste o reactiune egala si de sens contrar.