Problema mea psihica...

[bodo1222]

În prealabil postat de Solveig

Mie nu mi-a mers deloc bine de foarte multe ori, dar niciodata nu m-am gandit ca ar fi fost mai bine sa fiu moarta. Cred ca e de bine.

Daca ai citit istorioara cu regele si slujitorul lui credincios...''E foarte bine''...Dumnezeu sa te apere si sa te iubeasca!!!

[bodo1222]

În prealabil postat de devorator

Buna seara. De 3 luni am observat ca am o problema. In fiecare zi am momente cand simt ca ceea ce fac este in zadar, ca oricum mor. In subconstientul meu stiu ca oricati bani as strange, oricat as invata, orice as face, tot o sa mor si nu raman cu nimic... Ma ingrozeste gandul ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist... Si mi se cam duce cheful de orice activitate. Nu e zi sa nu ma gandesc la aceste lucruri...
Cred in Dumnezeu, ma mai duc din cand in cand la biserica si ma rog in fiecare seara.
Sper sa nu ma considerati nebun
Ce as putea face "sa-mi revin"?

Edit: Am 18 ani.

Inseamna ca toti suntem nebuni de pe aici...si roaga-te sa nu-ti revii....andreicozia a avut dreptate prin ceea ce a spus ca e o stare de trezvie...si nu e deznadejde cum spunea un frate...Parintele Cleopa spunea sa avem mereu in gand aceasta:Groapa!Groapa!Groapa..Eu unul zilnic ma gandesc la asta..practic nici nu prea pot sa strang bani ptr familie din cauza asta...ca mi se topesc picoarele cand ma gandesc ca as putea sa mor cu ei sub cap...asa mai bine fara..Cunosc un caz de la mine din oras care a murit in accident de masina cu 2 saci de bani(mergea la unguri sa cumpere un montagne russe din ala,ca asta ii era ocupatia..o familie de rromi cu lanturi,masinele..etc...ce mergeau la balciuri)...eu unu prefer sa mor cu o rugaciune in gand si cu un colt de paine pe masa decat ca ala..Dumnezeu sa-l ierte oricum...

[lavinia40]

În prealabil postat de devorator

Buna seara. De 3 luni am observat ca am o problema. In fiecare zi am momente cand simt ca ceea ce fac este in zadar, ca oricum mor. In subconstientul meu stiu ca oricati bani as strange, oricat as invata, orice as face, tot o sa mor si nu raman cu nimic... Ma ingrozeste gandul ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist... Si mi se cam duce cheful de orice activitate. Nu e zi sa nu ma gandesc la aceste lucruri...
Cred in Dumnezeu, ma mai duc din cand in cand la biserica si ma rog in fiecare seara.
Sper sa nu ma considerati nebun
Ce as putea face "sa-mi revin"?

Edit: Am 18 ani.

Draga ..,,Devoratorule’’..din punctul meu de vedere, da, se intampla ceva.Tu esti un tanar sensibil care te rogi, care constientizezi credinta…..si pe Dumnezeu.
Eu cred ca ceea ce se petrece e o ispita..am impresia ca esti un suflet puternic si se incearca sa te vatame cu o ispita de asta….esti f.tanar..
Pe unii ii incearca cu tentatiile varstei..pe tine te ataca..,,chiar la tine acasa’’..cu seriozitatea ta.
Un sfat:nu mai fii asha lugubru....ai 18 ani!!!Nu fi un moshulet acrit si plictisit de viata!Priveste-te in oglinda, uita-te in buletin si citeste..18 ani!Ciupeste-te, esti viu..si ai atatea lucruri innainte vrednice de trait, vrednice de implinit, vrednice de iubit.!!!
Si ai si aflat de tanar ,,secretul’’ timpului petrecut bine…adica pe acela petrecut ca un crestin ortodocs...

Doamne-Ajuta!

[eucred]

În prealabil postat de devorator

Buna seara. De 3 luni am observat ca am o problema. In fiecare zi am momente cand simt ca ceea ce fac este in zadar, ca oricum mor. In subconstientul meu stiu ca oricati bani as strange, oricat as invata, orice as face, tot o sa mor si nu raman cu nimic... Ma ingrozeste gandul ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist... Si mi se cam duce cheful de orice activitate. Nu e zi sa nu ma gandesc la aceste lucruri...
Cred in Dumnezeu, ma mai duc din cand in cand la biserica si ma rog in fiecare seara.
Sper sa nu ma considerati nebun
Ce as putea face "sa-mi revin"?

Edit: Am 18 ani.

Parintele Ilie Cleopa,in convorbile sale duhovnicesti,avea un cuvant de invatatura,aproape de fiecare data,ne indruma pe noi,sa ne gandim la ceasul cel de pe urma al mortii.Asa cum se stie,acest ceas nu se stie cand are sa vina pentru fiecare dintre noi,de aceea ar fi bine sa ne gaseasca pregatiti.Cand aducem in discutie cuvantul "pregatiti",nu facem referire la altceva de cat la a fi in comunine cu Dumnezeu,ducand o viata armonioasa,cea ce iti recomand si tie.O viata armonioasa sau frumoasa putem sa ii mai spunem,consta in primul rand in rugaciune,cea care ne da putere si ne apropie atat de mult de Dumnezeu,contiunam cu faptele bune,care vin din dragoste,caci a avea dragoste este esenta vietii.Fiecare dintre noi,este inspaimantat de moarte,aceasta este sfarsitul acestei vieti,insa e si trecerea la o alta mai buna decat aceasta,se merge la cele vesnice,asa cum deseori spunem pe lumea cealalta.Noi suntem cuprinsi de frica,cea ce genereaza o stare de panica,asta tocmai datorita putinei importante pe care o acordam vietii,insemnatatea ei este foarte mare,un dar nepretuit.Asadar orice zi vine ca un dar de la Dumnezeu,incat noi sa ne bucuram si sa luam asta ca pe o bucurie nu tristete.Caci daca ne apasa tristetea,acesta se adanceste si duce la dejnadejde.Trebuie sa stii ca nu esti singur nici acum si nu vei fi nici in cel din urma ceas,daca inima iti e dragoste si ai cu tine in suflet pe Dumnezeu.Iti doresc pace si linsite.

[eucred]

În prealabil postat de devorator

Buna seara. De 3 luni am observat ca am o problema. In fiecare zi am momente cand simt ca ceea ce fac este in zadar, ca oricum mor. In subconstientul meu stiu ca oricati bani as strange, oricat as invata, orice as face, tot o sa mor si nu raman cu nimic... Ma ingrozeste gandul ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist... Si mi se cam duce cheful de orice activitate. Nu e zi sa nu ma gandesc la aceste lucruri...
Cred in Dumnezeu, ma mai duc din cand in cand la biserica si ma rog in fiecare seara.
Sper sa nu ma considerati nebun
Ce as putea face "sa-mi revin"?

Edit: Am 18 ani.

Incojuratu-m-au valurile vietii,precum albinele inconjoara fagurele,Fecioara,si cuprinzandu-mi inima mea o ranesc cu sagetile necazurilor,Ci ,fii mie ajutatoare si ocrotitoare si izbavitoare,Precurata!

[andrei25]

În prealabil postat de devorator

Buna seara. De 3 luni am observat ca am o problema. In fiecare zi am momente cand simt ca ceea ce fac este in zadar, ca oricum mor. In subconstientul meu stiu ca oricati bani as strange, oricat as invata, orice as face, tot o sa mor si nu raman cu nimic... Ma ingrozeste gandul ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist... Si mi se cam duce cheful de orice activitate. Nu e zi sa nu ma gandesc la aceste lucruri...
Cred in Dumnezeu, ma mai duc din cand in cand la biserica si ma rog in fiecare seara.
Sper sa nu ma considerati nebun
Ce as putea face "sa-mi revin"?

Edit: Am 18 ani.

Parerea mea ca in sufletul tau se da o lupta intre bine si rau. Binele e ca te gandesti la faptul ca totul e trecator si nu luam nimic cu noi in mormant, decat faptele noastre. Raul e ca ai ganduri ca ai sa stai la 2 m in pamant. Acest gand incearca sa te faca sa crezi ca dupa moarte nu mai exista viata. Exista viata, si inca vesnica. Numai ca poate fi fericire vesnica sau osanda vesnica. Incearca sa mergi cat mai des la biserica. Daca ai duhovnic, vorbeste cu el despre asta. Daca nu ai duhovnic, repede sa mergi la biserica sa-ti gasesti unul. Doamne ajuta!

[alexdu]

În prealabil postat de devorator

Buna seara. De 3 luni am observat ca am o problema. In fiecare zi am momente cand simt ca ceea ce fac este in zadar, ca oricum mor. In subconstientul meu stiu ca oricati bani as strange, oricat as invata, orice as face, tot o sa mor si nu raman cu nimic... Ma ingrozeste gandul ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist... Si mi se cam duce cheful de orice activitate. Nu e zi sa nu ma gandesc la aceste lucruri...
Cred in Dumnezeu, ma mai duc din cand in cand la biserica si ma rog in fiecare seara.
Sper sa nu ma considerati nebun
Ce as putea face "sa-mi revin"?

Edit: Am 18 ani.

Mie mi-a luat ceva timp sa realizez asta, este foarte bine ca gandesti asa.
Fa-ti un plan si gandestete ce vrei sa realizezi pe acest pamant, sa i-ti lasi amprenta, adica sa nu crezi ca ai trait degeaba. Gandestete la ceva de folos pentru a-i ajuta pe altii, pentru a proteja natura, pentru a-L slujii pe Dumnezeu. Alege ce vrei sa devi: medic, profesor, preot, pompier, presedinte, asistent social etc. si gandeste-te cum ii vei ajuta pe altii, sa realizezi ceva ce va ramane dupa ce tu vei muri.

[dani2004]

În prealabil postat de devorator

Buna seara. De 3 luni am observat ca am o problema. In fiecare zi am momente cand simt ca ceea ce fac este in zadar, ca oricum mor. In subconstientul meu stiu ca oricati bani as strange, oricat as invata, orice as face, tot o sa mor si nu raman cu nimic... Ma ingrozeste gandul ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist... Si mi se cam duce cheful de orice activitate. Nu e zi sa nu ma gandesc la aceste lucruri...
Cred in Dumnezeu, ma mai duc din cand in cand la biserica si ma rog in fiecare seara.
Sper sa nu ma considerati nebun
Ce as putea face "sa-mi revin"?

Edit: Am 18 ani.

Suferi de lene.

[costel]

În prealabil postat de devorator

Buna seara. De 3 luni am observat ca am o problema. In fiecare zi am momente cand simt ca ceea ce fac este in zadar, ca oricum mor. In subconstientul meu stiu ca oricati bani as strange, oricat as invata, orice as face, tot o sa mor si nu raman cu nimic... Ma ingrozeste gandul ca intr-o zi o sa fiu la 2m sub pamant, intr-un sicriu si nu o sa mai stiu pe nimeni, nu o sa mai am rude, prieteni, nimic din ce am acum, nimic fizic, stiu ca nu o sa mai exist... Si mi se cam duce cheful de orice activitate. Nu e zi sa nu ma gandesc la aceste lucruri...
Cred in Dumnezeu, ma mai duc din cand in cand la biserica si ma rog in fiecare seara.
Sper sa nu ma considerati nebun
Ce as putea face "sa-mi revin"?

Edit: Am 18 ani.

Dumnezeu nu ne vrea tristi, ne vrea veseli, cu pofta de viata. Orice gand de acest gen, nu este de la Dumnezeu, asa ca trebuie lepadat. Iata ce ii spune Sfantul Ioan Gura de Aur prietenului sau, Stagirie: "Nu demonul este pricinuitorul tristetii care te-a cuprins, ci chiar tristetea ta il ajuta sa-ti strecoare in suflet aceste cugete rele".

Nu uita, diavolul se bucura mai putin cand pacatuim, decat atunci cand ne deznadajduim.

[devorator]

Parerile sunt impartite vad... Dar fiecare parere conteaza pentru mine. Ma ajuta sa inteleg ce se intampla cu mine. Multumesc. Alte pareri :) ?