Esecul (prea mare) distruge omul

[Marimira]

În prealabil postat de Jamaica

Nu am fost locul 1 , si contrar opiniei majoritare ca parintii il favorizeaza pe cel slab , fratele meu( mai mare si mult mai capabil intelectual recunosc) este favorit si privilegiat. M-au protejat nu neg si ma protejeaza si acum dar intr-o maniera bolnavicioasa - igonra problemele , fac totul in locul meu chiar fortat pt ca eu aparent nu ma pot descurca singura, iar trendul e "las-o ca e mica si proasta" , si chiar am ajuns sa nu pot face cele mai banale taskuri de una singura, si sunt terorizata de gandul la esec.
Nu pot comunica cu duhovnicul si nu din cauza lui, eu nu pot sa vorbesc cu el , am impresia ca o sa ma trimita la plimbare ca spun prostii, sau ca ma va crtica- daca ma mai critica cineva cred ca sar sa il bat, nu doresc decat sa fiu lasata in pace, si prefer sa fiu ignorata decat sa mi se mai reproseze ceva.

Demetrius: Sunt constienta ca vad deformat, dar CUM fac sa ies din acest cerc vicios? Macar pana ma mut.

? MIE MISE PARE CA TE EXPRIMI COERENT, CLAR, LIMPEDE.

Daca si cu el vei vorbi ca si cu noi, de ce sa nu crezi ca va intelege?

Ei sunt slujitori ai lui Dzeu si prin Harul cu care au fost investiti in momentul hirotoniei ca preoti si duhovnici, in timpul Sf.Spovedanii vei primi cel mai bun sfat, pe care il poti lua ca fiind mesajul lui Dzeu pentru tine.

Trebuie sa ai credinta si nadejde, multa speranta! Oamenii nu sunt toti asa de rai...!!!

Uite i-am ti-am dat un sfat...sa mai reflectezi la modul in care, cu multa rabdare si atentie, ai sa-i spui preotului...despre cele ce te ranesc.Mai intai faptele/situatiile care preced in sufletul tau un asa deznodamant...si mai precis impactul pe care il au asupra ta...gandeste-te un pic....de ce ti se pare ca te-ar certa , s-au respinge?

Eu/Noi nu te-am respins, nu te-am certat, nu te-am judecat, eu doar te rog sa reflectezi asupra modului in care te exprimi si iti expui problemele mai ales in fata celor care au o putere, o specializare sa te ajute, preotul duhovnic si respectiv un psiholog ...dar tu faci asa cum poti si cum crezi de cuviinta, probabil in interiorul tau vei simti care cale sa o urmezi.

Dar orice vei hotari, mai intai roaga-te, un acatist sau orice forma de rugaciune si apoi hotaraste ce drum sa urmezi.

Iti doresc numai bine!

Doamne ajuta!

[heaven]

În prealabil postat de Jamaica

Nu am fost locul 1 , si contrar opiniei majoritare ca parintii il favorizeaza pe cel slab , fratele meu( mai mare si mult mai capabil intelectual recunosc) este favorit si privilegiat. M-au protejat nu neg si ma protejeaza si acum dar intr-o maniera bolnavicioasa - igonra problemele , fac totul in locul meu chiar fortat pt ca eu aparent nu ma pot descurca singura, iar trendul e "las-o ca e mica si proasta" , si chiar am ajuns sa nu pot face cele mai banale taskuri de una singura, si sunt terorizata de gandul la esec.
Nu pot comunica cu duhovnicul si nu din cauza lui, eu nu pot sa vorbesc cu el , am impresia ca o sa ma trimita la plimbare ca spun prostii, sau ca ma va crtica- daca ma mai critica cineva cred ca sar sa il bat, nu doresc decat sa fiu lasata in pace, si prefer sa fiu ignorata decat sa mi se mai reproseze ceva.

Demetrius: Sunt constienta ca vad deformat, dar CUM fac sa ies din acest cerc vicios? Macar pana ma mut.

Buna Jamaica!Am citit tot ce ai scris.Este de inteles cum de porti cu tine povara sentimentelor de rusine,inadecvare sau frica de esec,atata vreme cat singurul filtru prin care tu te poti percepe pe tine si tot ceea ce te inconjoara este cel pe care ti l-au transmis parintii tai,cele mai importante modele in raport cu care un om isi cladeste intreaga personalitate.De aici,totul se construieste precum variatiunile aceleiasi teme.Difera contextele,persoanele,abordarile tale,insa cauzele,precum si rezultatele sunt aceleasi...
Faptul ca te vei muta,poate fi un mic ajutor,insa,daca aceste lucruri din tine nu le vei vindeca,le vei purta oriunde te vei duce.Vor trai vii in mintea si sufletul tau,punandu-si amprenta asupra modului in care vei relationa cu cei din jur si a intregii tale existente.Putem fugi de oricine si orice pe lumea asta,mai putin de noi insine...
Pe langa sprijinul duhovnicului,psihoterapia este singura metoda pe care o cunosc si care te poate ajuta sa iesi din cercul vicios in care te invarti acum.
Am citit ca ai scris cum ca nu abordezi duhovnicul si psihologul pentru ca nu doresti sa mai vorbesti despre problemele tale.Cu toate acestea,cu noi ai vorbit...apoi,ai mentionat,ceea ce este, cel mai probabil, principala ta temere in raport cu aceasta si anume aceea ca nu mai suporti sa fii cricata,respinsa,neacceptata.De inteles,dealtfel,dupa tot ceea ce povestesti ca ai trait si inca traiesti in familia ta...
Despre duhovnic nu pot vorbi,pentru ca nu sunt in masura,insa un psihoterapeut bun te sprijina,te incurajeaza,te ajuta sa ajungi la constientizare,la activarea resurselor interioare,redefinirea propriului sine (in momentul de fata iti este greu sa iti dai seama si cine esti cu adevarat,pentru ca singurul mod prin care te poti vedea si cu care te identifici este viziunea pe care familia ta te-a invatat sa o ai despre tine) si la transformarea vietii tale intr-o maniera empatica,suportiva,obiectiva si bazata pe acceptare.
Stiu ca primul pas in directia aceasta este cel mai greu de facut,insa schimbarea pe care ti-o doresti presupune in primul rand dorinta de a o face,ceea ce din ce citesc o ai,iesirea din zona de comfort,acel loc in care preferi sa fii lasata in pace,insa in care nici vindecarea si evolutia nu se produc si curajul de a-ti asuma si a face efectiv acest pas.
Eu iti doresc sa gasesti in tine acest curaj,sa il inviti sa faca parte din viata ta,iar schimbarea pe care acum o vezi prin prisma fricii de esec,sa o poti vedea ca pe o frumoasa provocare pe drumul devenirii tale ca si om...

[Demetrius]

În prealabil postat de adam000

Frumos si pertinent mesajul tau Stireana, pina aici. De aici nu mai sint de acord.



Nu e corect sa o acuzi de egoism, caci nu egoismul (cred) ca nu o lasa sa ii priveasca pe ceilalti cu deschidere, ci felul in care a fost invatata (inca de copil) sa se raporteze la ceilalti...

Orgoliul este o formă exacerbată de egoism; nu s-a raportat la ceilalți, ci(mai grav) mereu la sine și de aceea e ”terorizată” de fratele ei fiindcă-i stă în cale.

Ar fi mai bine, deci, să începi să fii de acord.

În prealabil postat de Jamaica

Nu am fost locul 1 , si 1)contrar opiniei majoritare ca parintii il favorizeaza pe cel slab , fratele meu( mai mare si 2)mult mai capabil intelectual recunosc) este favorit si privilegiat. M-au protejat nu neg si ma protejeaza si acum dar intr-o maniera bolnavicioasa - igonra problemele , fac totul in locul meu chiar fortat pt ca 3)eu aparent nu ma pot descurca singura, iar trendul e "las-o ca e mica si proasta" , si chiar 4)am ajuns sa nu pot face cele mai banale taskuri de una singura, si sunt terorizata de gandul la esec.
5)Nu pot comunica cu duhovnicul si nu din cauza lui, eu nu pot sa vorbesc cu el , 6)am impresia ca o sa ma trimita la plimbare ca spun prostii, sau ca ma va crtica- 7)daca ma mai critica cineva cred ca sar sa il bat, nu doresc decat sa fiu lasata in pace, si 8)prefer sa fiu ignorata decat sa mi se mai reproseze ceva.

Demetrius: Sunt constienta ca vad deformat, dar CUM fac sa ies din acest cerc vicios? Macar pana ma mut.

Am numerotat din mesajul tău câteva compoziții care dovedesc un mod orgolios de gândire:
1) un clișeu verbal pe care-l aud pentru prima oară; pe cel mai mic, pe mezinul familiei, am mai auzit să fie favorizat, dar tu aici te pui pe tine ca să evidențiezi că pe tine nu te favorizează deși așa s-ar cuveni(dptdv); nici tu nu ai favoriza pe nimeni dintre cei slabi, dar aici o spui ca să stârnești considerație.

2)recunoști că e mult mai capabil când te iei pe tine drept etalon; altfel spus, negreșit că ești capabilă, dar el e muuult mai capabil. Nu spui că e foarte capabil, ci îl compari cu tine, nu pe tine cu el, ci pe el cu tine, tu fiind unitatea de măsură.

3)tu nu te poți descurca singura numai aparent fiindcă la o adică te descurci cu brio, numai că refuzi un statut activ în familie fiindcă primordial nu primești considerația dorită, așa cum(dptdv) ți s-ar cuveni.

4)cele mai simple lucruri nu ți le asumi fiindcă orgoliul tău te terorizează că s-ar putea să râdă ceilalți de tine.
...
7)acest punct dovedește că tu nu ești depresată, ci rănită în amorul tău propriu, în considerația pe care o pretinzi tu referitoare la tine și pentru care ești dispusă să sari la bătaie ca un cocoș.

8)la fel ca la pct 7) nu suporți reproșul și de aceea nu accepți nicio provocare fiindcă teroarea unui reproș e infinit mai mare ca o mulțumire.

Aici le postez pe cele care amintesc de duhovnic, 5) și 6) fiindcă tu îl consideri pe el la fel ca pe oricare dintre oameni, ceea ce arată cam cum te raportezi pe tine la Dumnezeu; nicicum, deoarece tu te raportezi pe tine la tine. Nu mai e loc în inima ta decât pentru tine.
Tu nu vrei să-ți cureți inima la duhovnic, ci cauți să nu cumva să râdă de tine.

Sincer îți spun că mă mâhnești; oare de ce după ce ți-am spus ce e de făcut tu mă întrebi CUM fac sa ies din acest cerc vicios?
E simplu: pe tine nu te interesează rugăciunea fiindcă nu pui preț pe ea, nu consideri că e folositoare și, deci, n-o iei în calcul.

Am folosit ceva timp ca să scriu acest mesaj și mă bucur că am reușit, deși nu cunosc destule lucruri pentru că nu ne-ai spus mai nimic; ar trebui să citesc toate posturile tale ca să văd credința ta mai limpede.

Situația ta e gravă de tot și te sfătuiesc să mergi de îndată, altfel spus, URGENT, la o mănăstire și să ceri un duhovnic care să-ți curețe inima; lui să-i spui tot, absolut tot. Acordă pentru asta un timp nedefinit, dar mergi devreme fiindcă în mănăstire ziua de lucru e scurtă(zi-lumină) dacă va fi nevoie vei innopta acolo. Nu uita să duci niște daruri sau bani.
Altă soluție nu văd.

Doamne ajută!


P.S. Psiholog? Povești.

[Jamaica]

Ai scos din context tot ce ai putut .
Eu la manastire am duhovnic, iar rugaciunea e in programul zilnic......
Iar daca a dori afectiune din partea familiei este un lucru atat de rau imi cer iertare.

[-Irina-]

În prealabil postat de Demetrius

Orgoliul este o formă exacerbată de egoism; nu s-a raportat la ceilalți, ci(mai grav) mereu la sine și de aceea e ”terorizată” de fratele ei fiindcă-i stă în cale.

Ar fi mai bine, deci, să începi să fii de acord.

Am numerotat din mesajul tău câteva compoziții care dovedesc un mod orgolios de gândire:
1) un clișeu verbal pe care-l aud pentru prima oară; pe cel mai mic, pe mezinul familiei, am mai auzit să fie favorizat, dar tu aici te pui pe tine ca să evidențiezi că pe tine nu te favorizează deși așa s-ar cuveni(dptdv); nici tu nu ai favoriza pe nimeni dintre cei slabi, dar aici o spui ca să stârnești considerație.

2)recunoști că e mult mai capabil când te iei pe tine drept etalon; altfel spus, negreșit că ești capabilă, dar el e muuult mai capabil. Nu spui că e foarte capabil, ci îl compari cu tine, nu pe tine cu el, ci pe el cu tine, tu fiind unitatea de măsură.

3)tu nu te poți descurca singura numai aparent fiindcă la o adică te descurci cu brio, numai că refuzi un statut activ în familie fiindcă primordial nu primești considerația dorită, așa cum(dptdv) ți s-ar cuveni.

4)cele mai simple lucruri nu ți le asumi fiindcă orgoliul tău te terorizează că s-ar putea să râdă ceilalți de tine.
...
7)acest punct dovedește că tu nu ești depresată, ci rănită în amorul tău propriu, în considerația pe care o pretinzi tu referitoare la tine și pentru care ești dispusă să sari la bătaie ca un cocoș.

8)la fel ca la pct 7) nu suporți reproșul și de aceea nu accepți nicio provocare fiindcă teroarea unui reproș e infinit mai mare ca o mulțumire.

Aici le postez pe cele care amintesc de duhovnic, 5) și 6) fiindcă tu îl consideri pe el la fel ca pe oricare dintre oameni, ceea ce arată cam cum te raportezi pe tine la Dumnezeu; nicicum, deoarece tu te raportezi pe tine la tine. Nu mai e loc în inima ta decât pentru tine.
Tu nu vrei să-ți cureți inima la duhovnic, ci cauți să nu cumva să râdă de tine.

Sincer îți spun că mă mâhnești; oare de ce după ce ți-am spus ce e de făcut tu mă întrebi CUM fac sa ies din acest cerc vicios?
E simplu: pe tine nu te interesează rugăciunea fiindcă nu pui preț pe ea, nu consideri că e folositoare și, deci, n-o iei în calcul.

Am folosit ceva timp ca să scriu acest mesaj și mă bucur că am reușit, deși nu cunosc destule lucruri pentru că nu ne-ai spus mai nimic; ar trebui să citesc toate posturile tale ca să văd credința ta mai limpede.

Situația ta e gravă de tot și te sfătuiesc să mergi de îndată, altfel spus, URGENT, la o mănăstire și să ceri un duhovnic care să-ți curețe inima; lui să-i spui tot, absolut tot. Acordă pentru asta un timp nedefinit, dar mergi devreme fiindcă în mănăstire ziua de lucru e scurtă(zi-lumină) dacă va fi nevoie vei innopta acolo. Nu uita să duci niște daruri sau bani.
Altă soluție nu văd.

Doamne ajută!


P.S. Psiholog? Povești.

Am citit tot topic-ul dar aici cred c-as putea sa zic ceva. Deci, parerea mea:

Fata asta incearca sa vada DE CE este in situatia asta.

1) Daca fratele ei ar fi mai slab decat ea (sau, ok, ea ar fi mai puternica decat el), atunci ar intelege de ce-l favorizeaza, dar asa nu vede (*). Eu am urmarit asa ceva intr-o familie cu doi baieti, in care cel mai mic e favorizat, iar cel mai mare chiar sufera. Gandeste-te ca poate, chiar daca asta ar fi din orgoliu, persoana respectiva nu are cum sa-si dea seama de asta, pentru ca nu a vazut niciodata alternativa.

2) Normal ca-l compara cu ea, ca doar din punctul ei de vedere vede problema. Asta se leaga cu (*) dupa cum vad eu situatia. A si zis:

În prealabil postat de Jamaica

Demetrius: Sunt constienta ca vad deformat, dar CUM fac sa ies din acest cerc vicios? Macar pana ma mut.

3) Daca nu ti se da voie, nu ai cum sa te descurci, pentru ca nu esti lasat sa incerci. De unde sa afli tu daca reusesti sau nu, de unde sa treci peste teama de a nu reusi (orgoliu sau nu), daca nu te lasa nimeni sa incerci sa faci asta? Aici trebuie sa recunosti ca ai nevoie, totusi, de experienta: incerci, mai incerci, nu merge, mai incerci o data etc.

4) Pai daca nu ai incercat nici nu ai reusit. Ori, daca-i vezi pe ceilalti ca le reuseste perfect, fara sa fi vazut si momentele in care n-au reusit, care sa te asigure ca nu sunt nici ei perfecti, pentru ca nimeni nu e, atunci nu prea-ti vine sa incerci cu ei uitandu-se la tine. Totusi, trebuie.

5) si 6) Pai, pt. ca si ei i se pare aiurea situatia, vede ca ar trebui sa se descurce mai bine pana acum si sa nu aiba teama asta, fie ea si provenita dintr-un orgoliu poate nedepasit la timp (daca vezi ca e nevoie de mai multe incercari ca sa reusesti ceva bine si mai ales daca are cine sa te indrume ca sa sari peste teama sau orgoliu, dupa caz, atunci nu mai pornesti niciodata cu ideea ca tu poti orice=orgoliu. Nici nu mai eviti sa faci ceva daca nu este laudat, ca vezi ca trebuie oricum si nu e cazul sa astepti laude. Dar asta cere experienta, pe care ea nu o are.). Deci, normal, daca intrebi pe cineva ceva care ti se pare ridicol, normal ca te astepti sa te trimita la plimbare si nu prea-ti vine sa intrebi. Apoi, nici ea nu vede clar problema, din ce inteleg, cum sa creada ca poate sa i-o explice altcuiva, daca i se mai si pare ridicol?

7) si 8) Se poate si ce-ai zis tu (fara sa-si dea seama), dar se poate si sa fi atins o limita. Daca nu te apreciaza nimeni niciodata si nu se bucura familia ta cu tine niciodata (hai, elimina toate episoadele astea din memorie + momentele in care poate te-au ajutat sa-ti revii si zi-mi cum te simti.) cand reusesti ceva (ceva mic, intai), exista un moment in care cedezi: asta nu e orgoliu, cred ca e nevoia normala de a nu fi tot timpul in tensiune, de a nu te simti respins in continuu. Pai ce si cum sa faci, daca tu oricum tremuri?

Vorbesc si din experienta proprie si din ce am vazut la altii si chiar nu cred ca sursa problemei e orgoliul, decat in masura in care trebuie sa realizezi ca nu are cum sa fie doar vina lor si ca, pana la urma, tu raspunzi de ceea ce faci cu viata ta. Uite, incearca sa faci lucruri marunte, de tipul celor mentionate aici:

În prealabil postat de Jamaica

M-au protejat nu neg si ma protejeaza si acum dar intr-o maniera bolnavicioasa - igonra problemele , fac totul in locul meu chiar fortat pt ca eu aparent nu ma pot descurca singura, iar trendul e "las-o ca e mica si proasta" , si chiar am ajuns sa nu pot face cele mai banale taskuri de una singura, si sunt terorizata de gandul la esec.

cand ceilalti nu sunt prin preajma. Atunci n-o sa mai ai de ce sa te temi (ca nu te vad ei daca gresesti si poate vei putea sa decizi de ce nu incerci: daca iti inspira ei anxietatea ca un gen de reflex conditionat (?) sau din orgoliu. Pur si simplu, incearca ceva pe cont propriu. Ideea mea nu e sa te ascunzi de ei, ci sa faci ceva fara ca ei sa incerce sa te ajute. Poate sunt bine intentionati, dar nu-si dau seama de imaginea pe care si-au format-o despre tine si atunci ei chiar cred ca te ajuta. Numai sa nu dai in mandrie. Daca ai posibilitatea, discuta ideea asta cu duhovnicul inainte sa incerci, ca poate n-ajungem in situatia in care se chinuie 10 intelepti sa scoata piatra aruncata de mine. Ducandu-te cu o solutie, poate iti va fi si tie mai usor sa vorbesti: nu te duci sa zici ceva ce poate doar ti se pare tie, ci cu observatia obiectiva ca tu nu prea faci nimic (ca nu te lasa, ca ti-e teama sa incerci) si poate asa se rezolva. Pt. ca daca teoria mea cu lipsa de experienta pe care altii o dobandesc treptat e adevarata, poate asta e un punct de plecare. Bine, poate gresesc, dar cred ca daca discuti cu duhovnicul posibilitatea asta si te fortezi macar o data sa treci peste teroarea cu privire la esec, se poate sa mearga mai usor de acolo si ai tai sa te lase sa te descurci si tu. Dar, inca o data, mai intai cu rugaciune catre Dumnezeu si Maica Domnului sau Sfinti la care poate ai evlavie si la duhovnic, pentru eventualitatea in care gresesc eu.

Altceva nu vad, sincera sa fiu, si nu vreau sa presupun mai mult decat am facut-o deja.

În prealabil postat de Demetrius

Oare te-a deranjat ce am scris? Încă dinainte ți-am spus ce s-ar putea întâmpla:
În final eu n-am nici un folos dacă am dreptate; ”eniuei”(vorba ta) ar fi spre bucuria ta dacă eu greșesc, dar concret nu e nici atunci(din păcate).

Mi-e teama ca solutia ta sa nu dupa la rezolvarea aparenta ca se va apuca sa se descurce singura si va reusi, considerand ca din orgoliu nu a facut-o pana atunci, dar fara sa treaca prin adevarata problema pe care poate niciunul din noi nu o vede. Uite: s-ar putea ca eu sa nu lucrez la o tema. Cauze posibile: lene, orgoliu (nu-i de mine), parintii care-mi stau in spate si din cauza carora nici nu pot sa vad foaia limpede, cu atat mai putin sa rezolv problema, (4)lipsa de experienta (pana atunci nu am lucrat, din diverse motive, dar acum vreau sa ma apuc si constat ca-mi lipsesc armele: "fundatia" nu exista si nu am pe ce sa construiesc), oboseala, (6)nu-mi place materia sau nu inteleg (nu pricep desi dar fac tot ce pot), vreun motiv medical si poate si altele. Dar nu doar lenea si orgoliul, desi poate daca le consider pe astea cauze si (4) nu e valabil rezolv oricum problema, ocolind (6) prin faptul ca vad aplicarea directa a unei formule si iese. Dar scopul meu era sa inmultesc talantii si ocolind (6) poate i-am ratat (nu am stat sa vad ce-mi place de fapt si pentru ce domeniu m-a inzestrat Dumnezeu si n-am facut nimic: am gresit drumul, considerand ca nu mergea din lene/orgoliu).

[AlinB]

În prealabil postat de Jamaica

Nu am fost locul 1 , si contrar opiniei majoritare ca parintii il favorizeaza pe cel slab , fratele meu( mai mare si mult mai capabil intelectual recunosc) este favorit si privilegiat. M-au protejat nu neg si ma protejeaza si acum dar intr-o maniera bolnavicioasa - igonra problemele , fac totul in locul meu chiar fortat pt ca eu aparent nu ma pot descurca singura, iar trendul e "las-o ca e mica si proasta" , si chiar am ajuns sa nu pot face cele mai banale taskuri de una singura, si sunt terorizata de gandul la esec.
Nu pot comunica cu duhovnicul si nu din cauza lui, eu nu pot sa vorbesc cu el , am impresia ca o sa ma trimita la plimbare ca spun prostii, sau ca ma va crtica- daca ma mai critica cineva cred ca sar sa il bat, nu doresc decat sa fiu lasata in pace, si prefer sa fiu ignorata decat sa mi se mai reproseze ceva.

Demetrius: Sunt constienta ca vad deformat, dar CUM fac sa ies din acest cerc vicios? Macar pana ma mut.

Ai incercat sa spui aceste lucruri si oamenilor in cauza?

[stireana]

În prealabil postat de adam000

Nu e corect sa o acuzi de egoism, caci nu egoismul (cred) ca nu o lasa sa ii priveasca pe ceilalti cu deschidere,


Ca sa reusesti tu sa faci ceva (mai mult/diferit) din ceea ce au reusit ei sa faca din tine, trebuie sa ai modele alternative, modele reale, concrete, care sa te invete sa se poate si altfel si sa inveti noi modele de relationare si pozitionare. Intrebarea este: sintem noi modele mai bune pt ea? sau doar dam sfaturi? sau mai rau, o troznim subliminal sau pe sub centura cu micile noastre rautati fara sa vrem/constientizam cand acestea ne dau pe dinafara?

Dacă o să căutăm în viaţă numai recompensele, mileurile, bibelourile, bombonicile şi drăgălitura, ascunzându-ne de partea trudnică - munca simţurilor, efortul despătimirii, osteneala conştientizării, strădania de-a armoniza lăuntrul cu exteriorul -, normal că orice spusă o să pară acuză.

Spusa mea nu coincidea cu învinuirea, mi-am permis prin acea construcţie verbală s-o înştiinţez că egoismul conţine 100% AUTOegoism, aşadar, este o formă automutilantă, autosabotantă, autolimitantă, automărginitoare, autostăvilitoare şi alte asemenea "autovehicule" care duc omul pe un drum înfundat, coborându-l în hăul personal fără întoarcere dacă nu e zgâlţâit la timp de nimeni.

E uşor să rămânem mereu COPII, bunica să-şi ofere genunchii făcând din ele leagăne vii, tătuţu' să ne mângâie pe creştet, mămuţa ne coace alivenci în cuptor, poveştile se deapănă singure, gura sobei făureşte tăciuni, nestematele sclipesc în sipeturi, ala-bala-portocala se rostogoleşte pe duşumele... şi pentru orice neajuns al nostru nu ne rămâne decât să ridicăm degetul arătător: "Ceilalţi sunt de vină! Eu n-am greşit cu nimic."

Asta înseamnă rămânerea-n stadiu infantil: neasumare, lipsă de iniţiativă, culpabilizarea celorlaţi, goana după confort personal care să nu implice responsabilităţi de ADULT, cu alte cuvinte devii eşafod-gâde pentru tine, cât şi pentru cei pe care-i culpabilizezi.

Ce ar fi larva-copil să dea vina pe fluturele-mamă că i-a adus gene proaste şi-i înceată-n mişcări, se vede hâdă-n oglindă, n-are împliniri văzduheşti şi se târâie pe pământ? Nu mai bine, înainte de a-şi blama "antecesorii", larva să aştepte trecerea prin ciclurile de autodefinire care o duc spre poziţia de fluture?

În continuare nu ştiu la ce te-ai referit, la ce sfaturi şi modele te-ai gândit. :)

[Jamaica]

În prealabil postat de stireana

Spusa mea nu coincidea cu învinuirea, mi-am permis prin acea construcţie verbală s-o înştiinţez că egoismul conţine 100% AUTOegoism, aşadar, este o formă automutilantă, autosabotantă, autolimitantă, automărginitoare, autostăvilitoare şi alte asemenea "autovehicule" care duc omul pe un drum înfundat, coborându-l în hăul personal fără întoarcere dacă nu e zgâlţâit la timp de nimeni.

nu ma refeream la tine sau la ceilalti de pe forum cand vorbeam despre critica, nu o lua personal

[stireana]

În prealabil postat de Jamaica

nu ma refeream la tine sau la ceilalti de pe forum cand vorbeam despre critica, nu o lua personal

Mulţumesc mult pentru precizare. Şi dacă vorbele mele au avut o duritate pe care nu mi-aş fi dorit să le-o imprim - dar probabil mi-a scăpat -, îmi cer iertare!

[stireana]

În prealabil postat de Jamaica

Nu am realizari in viata asa cum au cei din familia mea, nu am posibilitatile intelectuale

Uitam să spun ceea ce era mai important, şi te rog să primeşti remarcile fără să te strângi sub carapace :), căci un om care nu se vede cu ochi buni pe sine, se va retrage şi mai mult când i se aduc aprecieri.

No, una peste alta, îmi place cum scrii. Ai umor (am râs când ai pomenit ping-pongul materno-bunicesc, "AUTOmicindu-te" printr-o manieră care vădeşte haz), eşti inteligentă (se vede din mânuirea cuvântului) şi analitică (mult prea, aş zice). Am pus "şi"-ul cam devreme, aş fi vrut să mai înşir vreo câteva calităţi, da' mi-e că fugi de-a binelea la auzul propriilor atribute pe care, sunt convinsă, ţi le ştii - dacă nu, măcar bănuieşti - şi singură. :)