Pastorala Sfantului Sinod - Hristos a devenit o persoana omeneasca ???

[catalin2]

Un articol in care scrie mai detaliat ceea ce am spus si eu, dar inglobeaza si ceea ce spun Delia si Cezar, cu intelesul corect. http://www.crestinortodox.ro/dogmati...oxa-69083.html
Lucrarea e aici: http://www.scribd.com/doc/174297570/...umnezeu#scribd (eu nu pot deschide scribd).

Citez: "Omul ramane persoana, adica chip al lui Dumnezeu, chiar si in cea mai coborata stare de pacat.
E propriu teologiei ortodoxe, ca deosebeste intre chip si asemanare si prin aceasta acorda un caracter dinamic antropologiei. Catolicismul si protestantismul, considerand starea primordiala a omului desavarsita, nu-i mai lasa acestuia putinta unui progres moral. Totul a primit omul de-a gata de la Dumnezeu.

Aceasta deosebire este inevitabila pentru intelegerea pacatului. Caci dupa cadere, omul nu pierde orice inrudire cu Dumnezeu, orice semn al lui Dumnezeu in el. Biserica Ortodoxa a rezolvat aceasta problema prin deosebirea dintre chip si asemanare. Sfantul Grigorie Palama, rezumand pe Sfintii Parinti, spune ca dupa caderea din Paradis, suportand, inainte de moartea trupului, moartea sufletului, care este despartirea acestuia de Dumnezeu, "am lepadat asemanarea cu Dumnezeu, dar chipul nu l-am pierdut". Deosebirea aceasta intre chip si asemanare o respinge protestantis*mul. Dupa el, chipul dumnezeiesc in om are numai o semnificatie normativa si etica, prin urmare coincide cu ceea ce considera Biserica Ortodoxa asemanarea. Deci, dupa protestanti, pierzandu-se aceasta, s-a pierdut si chipul. Cu alte cuvinte, protestantismul confunda chipul cu justitia originalis si prin pierderea acesteia, s-a pierdut cu totul si chipul."

Deci pierderea chipului (si omul care nu mai e persoana) e proprie invataturii protestante. Nu mai e nimic de adaugat.

[Ioan_Cezar]

Cătălin, eu credeam că încercăm să lămurim împreună câteva lucruri. Dacă mai scapă vreo ironie pe ici pe colo sau vreun cuvânt de laudă ori mulţumire, am crezut că e tot legat de scopul comun - a înainta fiecare prin efortul comun, prin dialog, prin schimb de opinii spre o înţelegere sporită. Mă ajută careva - dau semn. Mă încurcă ori îmi displace, iarăşi dau semn. Atât, frate, e suficient.
Or, tocmai din pricina asta am fost foarte surprins când ai scris că înţelegerea e la tine, cu inevitabila consecinţă...
Speram să poţi să te priveşti un pic din altă perspectivă, ca apoi să continuăm oarece conclucrare întru înţelegere. Sunt atâtea de înţeles, sunt atâtea probleme şi niveluri de înţelegere.... Dar dacă ai ales ca de obicei, ce să mai spun...
O.K., am notat: înţelegerea e la tine. După care, mai la coadă aşa, e ceva înţelegere şi pe la autorii citaţi de tine. Aşa o fi, dacă zici...

Doamne ajută!

Disputele teologice ating un nou nivel al polemicii, de data asta lupta se da prin istoria Imperiului Roman: Nero vs Caligula, cu sau fara cal :))

[bogdan81]

Ioan, ai dreptate ca persoana e cineva care trebuie sa-si implineasca o vocatie, pentru a ajunge sa fie pe deplin persoana, in sens spiritual. Totusi ma intrebam daca nu cumva putem sa privim persoana si ca pe un dat. Uite ce am citit eu la C S Lewis, un autor care deschide o perspectiva asupra problemei. Intr-un eseu al sau despre biserica ca trup mistic al Domnului, Lewis discuta despre madularele acestui trup care suntem noi crestinii. Si Lewis face analogia cu o familie umana. Sa luam de pilda membrii unei familii: tata, mama, fiul si fiica sa zicem. Mama, spune Lewis, NU e doar alta persoana decat fiica, ci este UN ALT FEL de persoana, adica are alta vocatie, o vocatie numai a ei proprie.
Ce vreau sa spun? Ca noi cand vorbim despre persoana pacatuim prin aceea ca noi o privim la modul general - ca pe un mod de existenta. Dar asa cum intre madularele trupului Domnului fiecare madular are "functia" lui unica, adica chemarea si vocatia lui unica, tot asa intre noi, eu, tu Catalin, Delia, suntem nu doar persoane diferite, ci suntem alt fel de persoane una fata de alta. Adica fiecare avem o vocatie unica, o unicitate. Or aceasta unicitate, instituita prin iubirea lui Dumnezeu pentru fiecare om, este ceea ce ne da o valoare fara sfarsit. In acest sens cred ca se poate spune ca persoana este un dat, fiindca ea isi are intemeierea in iubirea unica a lui Dumnezeu fata de fiecare om.
De aceea, propun sa abordam in privinta persoanei, problema vocatiei, adica a chemarii unice adresate de Dumnezeu fiecarui om.

[bogdan81]

Ca o completare as adauga ca precum intr-un trup omenesc, toate organele acelui trup trebuie sa functioneze unitar pentru ca trupul sa fie sanatos, ele NU lucreaza totusi la fel, avand functii diferite. Lucrarea lor NU este uniforma.
De aceea problema vocatiei fiecarei persoane mi se pare directia in care ar trebui sa continue discutia noastra.

[catalin2]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Or, tocmai din pricina asta am fost foarte surprins când ai scris că înţelegerea e la tine, cu inevitabila consecinţă...

Era doar un mod de exprimare. Eu am scris toate acestea inainte, apoi am dat si articolele. Dar daca voiai puteai sa nu vanezi greseli neintentionate.

[cristiboss56]

În prealabil postat de catalin2

Dar daca voiai puteai sa nu vanezi greseli neintentionate.

E deformare profesionala de profesor !:)
Oricum , acest thread este extrem de intetesant si util , si va apreciez pe toti cei care au scris aici !

[catalin2]

Un alt articol, care trateaza invatatura protestanta despre chipul lui Dumnezeu: http://www.crestinortodox.ro/dogmati...ana-68993.html

"Afara de aceasta o asemenea conceptie dispretuieste si neaga nu numai un "rest" de bunatate, ci chipul dupa care Dumnezeu a creat fiinta omului si care nu putea fi distrus, fara sa fie distrusa in acelasi timp insasi fiinta omului. De aceea este nebiblica si necrestina conceptia dupa care omul n-ar fi decat "natura corupta".
Daca analizam ceea ce se spune in cartea Facerii (cap. I, II si III), ajungem la concluzia ca in nici un caz autorul biblic n-a voit sa spuna ca, dupa ce omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, el ar fi pierdut acest chip, datorita faptului ca el a cazut in pacat. Aceasta din pricina ca a fi creat "dupa chipul lui Dumnezeu" nu este o calitate a omului, ce i-a fost data acestuia asa ca apoi sa i se poata iarasi lua si totusi sa ramina om, ci, chipul lui Dumnezeu constituie esenta insasi a acestuia si, ca atare, temeiul fiintei omenesti.

De aceea a invata ca prin pacatul originar s-ar fi distrus radical chipul lui Dumnezeu in om, inseamna a-l cobori pe om in regnul animalelor si a-i nega ceea ce este mai intim in fiinta acestuia: spiritul, ratiunea si vointa libera.
Esenta cea mai adanca a chipului lui Dumnezeu, dupa care a fost creat omul, consta in faptul ca acesta, ca si Dumnezeu, este o persoana, asadar partenerul lui Dumnezeu intr-un dialog in care se vorbeste despre mintuirea omului si a lumii. Dumnezeu il agraieste pe om, iar acesta ii raspunde datorita faptului ca el este un eu constient, liber si rational.

Creat dupa chipul lui Dumnezeu, omul este insa randuit ca, datorita darurilor cu care l-a inzestrat Creatorul, sa realizeze asemanarea cu Acesta. Dumnezeu nu a dat omului totul de-a gata, ci i-a dat puterea si cinstea de a-si desavirsi chipul pana la starea de indumnezeire dupa har.
Acest fapt nu inseamna ca, prin caderea sa din acea stare fericita, omul ar fi pierdut total, radical calitatea lui esentiala de a fi fost creat dupa chipul lui Dumnezeu, asadar, de a fi o persoana dotata cu ratiune si voie libera. Prin urmare, datorita creatiei, omul ramane chip al lui Dumnezeu numai in sens relativ; un chip care, datorita pacatului, a fost slabit si intunecat, dar nu distrus total.

Rezumand cele spuse pana acum, se poate afirma ca - dupa invatatura cuprinsa in Sfanta Scriptura - prin chipul lui Dumnezeu in om dupa cadere se intelege : 1. posibilitatea de a colabora cu harul divin la mantuirea personala, a carei implinire se afla in chip desavarsit in Iisus Hristos ; 2. faptul ca omul a ramas si dupa cadere o persoana, asadar, o fiinta spirituala, libera si deci suverana ; 3. in fiinta omului se gaseste deci o predispozitie buna, datorita careia el poate sa caute pe Dumnezeu si sa-I implineasca voia, posibilitate ce n-a fost distrusa radical eu tot pacatul originar.

Adevarurile acestea sunt exprimate in mod clar atat in Sfanta Scriptura cat si in Sfanta Traditie, si de aceea nu se poate explica faptul ca in teologia protestanta s-a putut incetateni conceptia eronata ca, prin caderea in pacat, chipul lui Dumnezeu in om ar fi fost distrus cu totul."

În prealabil postat de bogdan81

Ca o completare as adauga ca precum intr-un trup omenesc, toate organele acelui trup trebuie sa functioneze unitar pentru ca trupul sa fie sanatos, ele NU lucreaza totusi la fel, avand functii diferite. Lucrarea lor NU este uniforma.
De aceea problema vocatiei fiecarei persoane mi se pare directia in care ar trebui sa continue discutia noastra.

Persoanele umane din comunitatea unita de comuniunea intru Hristos sunt precum tevile unei orgi.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Capy

Stimate "stâlp al forumului". Am înţeles că vrei să devii lumina călăuzitoare a forumului, însă ar fi cazul să laşi speculaţiile filozofice de o parte, în chestiuni dogmatice grele, cum este şi cea de faţă, pentru care a fost nevoie de întrunirea Sinoadelor Ecumenice, cum sunt: Sinodul III Ecumenic de la Efes şi Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon.

Vin cu aceeaşi recomandare, ca şi în cazul lui Igor, să citeşti:


"Teologul Jean-Claude Larchet, în lucrarea sa Etica procreaţiei în învăţătura Sfinţilor Părinţi, alocă un capitol embrionului uman. Acesta susţine că teoria însufleţirii imediate a omului, prin care se admite că el primeşte dintru început un suflet deplin, care îl face din clipa în care a fost conceput o fiinţă omenească deplină, un ipostas cu o existenţă independentă şi o persoană, corespunde Tradiţiei Bisericii de Răsărit, primită de timpuriu şi păstrată până în ziua de azi. Însufleţirea imediată a omului este afirmată pe scurt la Sfântul Irineu, îşi găseşte temeiuri în opera Sfântului Grigorie de Nyssa, câştigă la Sfântul Maxim Mărturisitorul întreaga sa precizie în cadrul unei antropologii creştine profund elaborate şi este apoi confirmată de Părinţii care au urmat. Prin concepţia creştină, care-l consideră drept ipostas, embrionului i se recunoaşte o valoare în sine şi, de asemenea, este privit ca o fiinţă unică şi irepetabilă, a cărei existenţă are astfel o valoare absolută, care obligă la respectarea sa, cu atât mai mult cu cât se consideră totodată că are de la început un suflet raţional şi mintal; el este văzut de asemenea ca persoană, care îşi transcende realitatea biologică şi chiar pe cea psihică, legată în chip obiectiv de o realitate mai presus de ea. În termeni biblici, această legătură se exprimă prin încredinţarea că embrionul, din prima clipă a existenţei sale, poartă în el chipul lui Dumnezeu şi este menit să dobândească asemănarea cu El în cadrul unei dezvoltări continue, care transcende dezvoltarea sa biologică, mai spune Jean-Claude Larchet." (George Aniculoaie)

De asemenea, îţi recomand cărţile:
Embrionul si sufletul lui la sfintii Parinti si in izvoarele filozofice si medicale grecesti


Etica procreatiei in invatatura Sfintilor Parinti




Am rugămintea să deschideţi un topic separat pentru alte discuţii şi tot felul de speculaţii filozofice. Discuţia a deviat mult de la tema topicului. Altfel voi fi nevoit să fac reclamaţie la administratorul forumului.

In trecut astfel de discutii mi-au daunat efectiv , si din punct de vedere al sanatatii si din punct de vedere duhovnicesc , renuntand in mare parte la interventile in direct , aducand mai mult invataturi autentice de folos sufletului si nu numai .
Acesta este marele dezavantaj al unui forum , multe discutii inutile , nervi , timp pierdut si alte cele.
Mai mult calm frate !:)