adoptie

[cristina2012]

In tara poti vedea copilul. Poate ca primul contact e cu poza, dar de la prieteni care au adoptat stiu ca au putut vedea copilul, au si refuzat unul (cand au aflat ca are niste probleme medicale), dar asta nu a blocat actiunea... au mai vazut altul si a fost ok si l-au infiat.

Ai si tu dreptate cu faptul ca pe copilul tau il iubesti de la sine, vine din instinct. Dar stiu cazuri de dragoste la prima vedere cu copii din orfelinat. Copiii au un talent special de a se face iubiti.

Cand am avut primul copil, stateam si eu si sotul si ne minunam de el. A fost un bebelus foarte frumos (mai putin in primele zile cand era urat si urlator). Si l-am intrebat eu pe sotul meu daca el simte ceva ca ar fi sange din sangele lui si a zis ca nu si nici eu nu simteam ceva in genul asta. Era un bebelus si il iubeam. Probabil pentru ca l-am avut devreme, nu am apucat sa ne dorim urmasi, au venit urmasii peste noi si noi eram mai repede fascinati de fenomen.

[sophia]

În prealabil postat de Yasmina

Degeaba ii dati peste nas Laurei ca nu are experienta si varsta necesara pt a se amesteca in discutie!
Ceea ce este de admirat la o tanara ca ea este tocmai credinta mare si sprijinul pe care si-l pune in Dumnezeu;credinta care multora de varste diferite lipseste cu desavarsire sau este o credinta de suprafata.

Varsta si experienta nu inseamna mai nimic daca nu ai cules roade duhovnicesti dealungul vietii si desigur nu cantareste mai mult in fata unor copii credinciosi.
Aici vorbim despre credinta,nu despre experienta in relatia de cuplu,cum sa dragalesti barbatul sau cum sa pregatesti cina.
Desigur ca sotiile cu ceva experienta au o anume intaietare in aceste subiecte si ar fi de dorit sa ceri sfaturi gospodaresti unei femei cu experienta decat unei tinere necasatorite...
Insa in subiectul de fata,nu se cereau sfaturi gospodaresti!

Nu te supara, dar aici nu este vorba de a masura credinta cuiva. Chiar as spune ca nu vorbim aici de credinta, sau nu asta este problema principala.
Aici se discuta de probleme de infertilitate, de nastere sau adoptie de copii, de lucruri delicate, de relatii in cuplu (caci infertilitatea afecteaza si cuplul si iubirea si tot).
Si nu e vorba nici de pregatitul cinei.

Nu contesta si nu se leaga nimeni de anumite calitati si de credinta Laurei, dar aici nu se pricepe. Sunt lucruri mult prea delicate, individuale.
Si sfaturile ei nu sunt potrivite.
Si are tendinta sa judece (mult prea aspru) lucruri si oameni pe care nu-i cunoaste. Nu mi se pare corect in speta sa vina sa critice credinta sau comportamentul oamenilor care nu au copii si sa le puna ca motiv pentru lipsa copiilor.

Ca sa ma intelegi mai bine, este ca si cum m-as apuca eu acum aici sa critic pe unul pentru educatia copilului sau. Nici n-am voie, sa vezi ce sar parintii pe mine, sau sa dau sfaturi legate de sarcina, nastere si alaptare.
Eu, persoana care nu stiu ce inseamna asa ceva, neavand copii.

Ma doare felul in care scrieti voi pe forum (voi fetele foarte tinere). Aveti ceva duritate care nu stiu de unde vine la varsta voastra.

Nici preotii nu discuta asa, mai ales in situatii asa delicate. Nu dau sfaturile pe care le scrie Laura. Chiar nici nu prea se amesteca, pentru ca nu stiu nici ei.
Mai ales ca e vorba de situatii individuale (varsta, problematica). Te stiu daca si cat esti de credincios. Te vad/stiu cel fel de om esti.
N-am intalnit preot sa dea sfaturi ca Laura.

Dar o respect si i-as cere si respecta sfatul in probleme de varsta ei. Am facut aici niste cursuri speciale, in care am avut colege si colegi foarte tineri (de la 19 ani in sus) si m-am pus la mintea lor si i-am intrebat si ne-am ajutat reciproc. Si ne-am respectat reciproc.

Si imi pare rau daca tu spui si crezi ca varsta si experienta de viata nu valoreaza nimic in fata unor copii. Este trist.
Repet: nu e vorba sa ne masuram credinta. Si si aici totusi varsta si experienta de viata isi spune cuvantul. Depinde mult prin ce suferinte a trecut un om chiar si in credinta.

Este dureros ce spui aici. Dar poate mai apucam sa mai vorbim asa dupa vreo 20 ani, sa vedem daca mai ganditi la fel. Chiar in credinta.

Eu nu am nimic cu voi si nu mi-am permis sa spun nimic rau, dar ceea ce am citit aici chiar ma doare rau.

P.S Acum ti-am citit si ultimul mesaj. Si tu judeci si gasesti motive mai grozave. Ce sa mai spun?
Eu nu stiu unde sunt acei copii aruncati pe campuri si in boscheti. Copiii sunt dati la orfelinat, sau raman in spitale/maternitati. Primii sunt dati foarte greu in adoptie. De ultimii sa nu mai vorbim. Copii mici sau bebelusi se dau la cei foarte tineri. Voi aveti sansa sa-i luati pe acesti copii. Noi nu.

Cat despre cuplul care a adoptat copii unor parinti aflati in puscarie. Nu stiu ce fel de parinti sunt. Dar e bine si frumos ca acei oameni i-au adoptat. Ramane dew vazut cum vor evolua. Eu le doresc acelori oameni sa fie copii buni, sa se bucure de ei.

[Tomita]

A adopta un copil inseamna sa ai o mare capacitate de a iubi sau sa crezi ca ai.
Este bine sa considerati situatia posibila ca acel copil sa aiba: o boala, un retard, un comportament neadecvat o personalitate dificila (inclusiv f probabila situatie ca isi va cauta parintii originali).
Daca sunteti pregatiti sa purtati aceste sarcini si sa oferiti dragoste neconditionata atunci puteti face pasul de a adopta.
Personal admir mult nu persoanele care adopta copii ci parintii care cresc un copil cu dizabilitati.
Am cunoscut un astfel de copil; in clasa a 6-a avea 18 ani. Parintii aveau multa grija de el si pe el nu-l ducea mintea (daca era ironizat se enerva asa de tare de lovea pe cel care il ironizase) dar avea un fel calduros si sincer de a fi. Si era asa datorita mediului de acasa.

În prealabil postat de AlinB

Poti sa te gandesti si ce ai face sa fii in ipostaza exact opusa, tu sa ai probleme cu fertilitatea si sotia in care ai investit tot si care o iubesti enorm sa-ti spuna "dragule, imi pare rau dar stii ca asa ai spus si tu, ca familia implica neaparat copii si cum din cauza ta nu putem avea ...pa si la revedere, ne vedem la partaj".

Infertilitatea masculina e din ce in ce mai des intalnita. Astazi in mult cupluri partea infertila este barbatul si nu femeia. (bolile venerice si umblatul din floare in floare)

Credinta si increderea in Dumnezeu sunt totul. Trebuie sa privim totul din prisma credintei. Nu putem sa il dam afara pe Dumnezeu din ecuatie, indiferent ca este vb. despre infertilitate, copii, familie, scoala, servici etc. Daca il dam afara pe Dumnezeu inseamna ca pledam ptr. egocentrism si nu ptr. teocentrism.

Egocentrism-eu sunt in centrul viteii mele.
Teocentrism- Dumnezeu este in centrul vietii mele.

Una este sa credem in Dumnezeu si alta este sa avem incredere in El.

Daca suntem ortodocsi vom socoti totul prin prisma ortoxoxiei si vom lua seama daca ceva este compatibil cu Biserica sau nu.

:) Poate ar trebui sa se puna un anunt la fiecare topic si sa scrie acolo cine are voie sa raspunda si cine nu are voie. De ce sunt tinerii priviti mereu de sus, mai ales pe un forum unde nu stie nimeni ce viata a avut celelalt si ce are in cap? Apoi, Dumnezeu si credinta sincera nu tin cont de varsta. :)
Respectul si toleranta merg in ambele directii.

Ma retrag.

[Demetrius]

În prealabil postat de Tomita

A adopta un copil inseamna sa ai o mare capacitate de a iubi sau sa crezi ca ai.
Este bine sa considerati situatia posibila ca acel copil sa aiba: o boala, un retard, un comportament neadecvat o personalitate dificila (inclusiv f probabila situatie ca isi va cauta parintii originali).
Daca sunteti pregatiti sa purtati aceste sarcini si sa oferiti dragoste neconditionata atunci puteti face pasul de a adopta.
Personal admir mult nu persoanele care adopta copii ci parintii care cresc un copil cu dizabilitati.
Am cunoscut un astfel de copil; in clasa a 6-a avea 18 ani. Parintii aveau multa grija de el si pe el nu-l ducea mintea (daca era ironizat se enerva asa de tare de lovea pe cel care il ironizase) dar avea un fel calduros si sincer de a fi. Si era asa datorita mediului de acasa.

Datorita mediului de acasa era calduros si sincer sau de-aceea nu-l ducea mintea?

Nu-mi bat joc, ci observ ca este deosebit de orgolios(pentru cata minte are) ca o copie fidela(banuiesc) a parintilor sai. Probabil ca parintii au studii superioare(nu-i asa?) si deci, au motive sa fie orgoliosi; poate ca mama l-a nascut destul de tarziu fiind singur la parinti. Te rog sa verifici.

Despre restul mesajului:
-o boala, un retard, un comportament neadecvat o personalitate dificila, toate astea sunt explicabile; nu exista intamplare.
-un copil adoptat si iubit va refuza sa-si caute "alti" parinti pentru ca a primit suficienta iubire ca orgoliul sau sa nu triumfe. De ce sa-i caute? Ca sa primeasca un alt refuz?(desigur ca este "judecata" mea)

[DragosP]

@Sophia: iar citim ce vedem si înţelegem cum vrem?

[Yasmina]

În prealabil postat de sophia

Nu te supara, dar aici nu este vorba de a masura credinta cuiva. Chiar as spune ca nu vorbim aici de credinta, sau nu asta este problema principala.
Aici se discuta de probleme de infertilitate, de nastere sau adoptie de copii, de lucruri delicate, de relatii in cuplu (caci infertilitatea afecteaza si cuplul si iubirea si tot).
Si nu e vorba nici de pregatitul cinei.

Nu contesta si nu se leaga nimeni de anumite calitati si de credinta Laurei, dar aici nu se pricepe. Sunt lucruri mult prea delicate, individuale.
Si sfaturile ei nu sunt potrivite.
Si are tendinta sa judece (mult prea aspru) lucruri si oameni pe care nu-i cunoaste. Nu mi se pare corect in speta sa vina sa critice credinta sau comportamentul oamenilor care nu au copii si sa le puna ca motiv pentru lipsa copiilor.

Ca sa ma intelegi mai bine, este ca si cum m-as apuca eu acum aici sa critic pe unul pentru educatia copilului sau. Nici n-am voie, sa vezi ce sar parintii pe mine, sau sa dau sfaturi legate de sarcina, nastere si alaptare.
Eu, persoana care nu stiu ce inseamna asa ceva, neavand copii.

Ma doare felul in care scrieti voi pe forum (voi fetele foarte tinere). Aveti ceva duritate care nu stiu de unde vine la varsta voastra.

Nici preotii nu discuta asa, mai ales in situatii asa delicate. Nu dau sfaturile pe care le scrie Laura. Chiar nici nu prea se amesteca, pentru ca nu stiu nici ei.
Mai ales ca e vorba de situatii individuale (varsta, problematica). Te stiu daca si cat esti de credincios. Te vad/stiu cel fel de om esti.
N-am intalnit preot sa dea sfaturi ca Laura.

Dar o respect si i-as cere si respecta sfatul in probleme de varsta ei. Am facut aici niste cursuri speciale, in care am avut colege si colegi foarte tineri (de la 19 ani in sus) si m-am pus la mintea lor si i-am intrebat si ne-am ajutat reciproc. Si ne-am respectat reciproc.

Si imi pare rau daca tu spui si crezi ca varsta si experienta de viata nu valoreaza nimic in fata unor copii. Este trist.
Repet: nu e vorba sa ne masuram credinta. Si si aici totusi varsta si experienta de viata isi spune cuvantul. Depinde mult prin ce suferinte a trecut un om chiar si in credinta.

Este dureros ce spui aici. Dar poate mai apucam sa mai vorbim asa dupa vreo 20 ani, sa vedem daca mai ganditi la fel. Chiar in credinta.

Eu nu am nimic cu voi si nu mi-am permis sa spun nimic rau, dar ceea ce am citit aici chiar ma doare rau.

P.S Acum ti-am citit si ultimul mesaj. Si tu judeci si gasesti motive mai grozave. Ce sa mai spun?
Eu nu stiu unde sunt acei copii aruncati pe campuri si in boscheti. Copiii sunt dati la orfelinat, sau raman in spitale/maternitati. Primii sunt dati foarte greu in adoptie. De ultimii sa nu mai vorbim. Copii mici sau bebelusi se dau la cei foarte tineri. Voi aveti sansa sa-i luati pe acesti copii. Noi nu.

Cat despre cuplul care a adoptat copii unor parinti aflati in puscarie. Nu stiu ce fel de parinti sunt. Dar e bine si frumos ca acei oameni i-au adoptat. Ramane dew vazut cum vor evolua. Eu le doresc acelori oameni sa fie copii buni, sa se bucure de ei.

Apoi draga mea Sophia,sa stii ca eu chiar iesisem putin off topic si admiram CREDINTA Laurei asa naturel.
Deci chiar putem sa spunem ca la momentul X se vb despre credinta,pt ca eu insasi asta am subliniat in dialog.
Vorbeam despre adoptii si deodata a venit Laura emanand multa credinta si speranta pusa in slujba Divinitatii.A fost un moment frumos deoarece aceasta tanara mi-a amintit ca Dumnezeu este infailibil si Atotputernic.Da,ea o tanara!


Nu conteaza ce varsta are,mie imi place cum scrie si cum gandeste,sunt sigura ca va fi o crestina desavarsita cu un asemenea start in viata!
Nu o cunosc personal dar am laudat-o din sinceritate deoarece iubesc persoanele pozitive,care se incred in Dumnezeu si cred in miracolele Divinitatii.
Dar sunt prea putini oameni ca acestia!

Mai departe nu mai am ce comenta.
Nu mai pot sa-ti raspund in aceiasi maniera continuand la nesfarsit drama.Tu crezi ce vrei,dar verifica si cu altii daca nu cumva te afli pe un teren mlastinos.
Imi pare rau ca negativismul tau ma irita de fiecare data,am sa incerc sa evit unele comentarii care ma atata si sa ies la o plimbare cu bicicleta decat sa mai raspund.
E numai pierdere de vreme si lezarea sentimentelor de ambele parti.

[Ekaterina]

In Molitfelnic, la Randuieli si rugaciuni la felurite trebuinte, am gasit si aceasta Rânduiala la înfierea de copii:

"Cel ce urmează să devină fiu (sau fiică) a altor părinţi decât cei care l‑au născut vine la biserică împreună cu cel care‑l înfiază şi stă înaintea preotului, cu faţa spre răsărit, ţinând în mâini făclii aprinse.
Preotul, îmbrăcat în veşmintele preoţeşti, face obişnuitul început: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…, Sfinte Dumnezeule…, Preasfântă Treime…, Tatăl nostru…, Că a Ta este împărăţia…, Doamne miluieşte (de 12 ori), Slavă…, Şi acum…, Veniţi să ne închinăm… şi strana cântă troparul zilei şi condacul hramului, după care preotul citeşte această

Rugăciune

Domnului să ne rugăm.

(letrină două rânduri) Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce prin iubitul Tău Prunc, Domnul nostru Iisus Hristos, ne‑ai numit pe noi fii ai lui Dumnezeu, cu primirea de fiu şi cu darul atotputernicului şi Sfântului Tău Duh, zicând: Eu voi fi Lui Tată, şi Acela va fie Mie Fiu, Însuţi, Iubitorule de oameni împărate, caută din sfântul Tău locaş spre robii Tăi aceştia (N), şi pe cei pe care firea i‑a născut depărtaţi unul de altul după trup, pe aceştia Însuţi îi uneşte în tată şi în fiu prin Sfântul Tău Duh; întăreşte‑i în dragostea Ta; leagă‑i pe ei cu binecuvântarea Ta; înalţă‑i pe ei întru slava Ta; întăreşte‑i pe ei în credinţa Ta, păzindu‑i pururea ca să nu se lepede de cele ce au ieşit din gura lor, şi fii mijlocitor făgăduinţei lor ca dragostea pe care întru Tine au mărturisit‑o să o păzească nestricată şi nemincinoasă, până la sfârşitul vieţii lor, vieţuind ei întru Tine, Cel ce eşti singurul Dumnezeu viu şi adevărat, şi învrednicindu‑se de moştenirea împărăţiei Tale. Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preotul: Pace tuturor. Strana: Şi duhului tău.

Diaconul sau preotul zice: Capetele voastre Domnului să le plecaţi. Şi preotul citeşte această

Rugăciune

Domnului să ne rugăm.

(letrină două rânduri) Stăpâne, Doamne, Cel ce eşti făcătorul a toată făptura, Care întru Adam cel dintâi ai rânduit rudenia firească după trup, iar întru Iisus Hristos, Fiul Tău cel iubit şi Dumnezeul nostru, ne‑ai arătat şi pe noi a fi rudenia Ta după har, Ţie, Celui ce ştii toate, îşi pleacă aceştia capetele ca nişte robi ai Tăi, cerând binecuvântarea care de la Tine vine, şi prin legătura cea întru Tine se mărturisesc unul pe altul tată şi fiu. Pentru aceasta cu smerenie Te rugăm, pe Tine, Doamne, ajută lor să dobândească cele ce nădăjduiesc şi să păzească starea cea cuviincioasă între ei şi supunerea cea fiască faţă de Tine, vieţuind după vrednicie. Ca, precum în toate, şi prin aceasta să se preaslăvească numele Tău, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cel înfiat îngenunchează în faţa celui ce‑l înfiază, care îl ridică, zicând: astăzi fiul meu eşti tu; eu astăzi te‑am născut, şi‑l îmbrăţişează; iar preotul îi binecuvintează şi face otpustul."

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Ekaterina

In Molitfelnic, la Randuieli si rugaciuni la felurite trebuinte, am gasit si aceasta Rânduiala la înfierea de copii:
(...)

Frumoasa randuiala! Pacat ca nu am participat la asemenea slujba, asa cum nu am participat la multe alte feluri de slujbe, pe care, totusi, Molitvelnicul le prevede.

Sa ne amintim ca Insusi Domnul nostru a fost copil adoptat. Caci, pe langa Tatal Sau cel ceresc, a fost sfantul si dreptul Iosif, care L-a tinut in brate si L-a leganat, indrumandu-i primii Sai pasi.
Dreptul Iosif, cap al Sfintei Familii, trebuie sa fie un model pentru muncitori, pentru toti tatii, dar mai ales pentru tatii adoptivi.