Poezii preferate...

[tabitha]

MAMA
de Vasile Militaru
...
A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu multă carte”!
A bătut sfios la ușă, grabnic i-am ieșit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire și de drag;
Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Si-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
Inăuntrul casei mele, -câtă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăzneste nici să intre, cu opincile-n picioare,
Si cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seamă si să calce drept, în lege,
Ca doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege,
Si de-abia o fac să sadă pe-un divan cu scoarță nouă…
-”Mi-era dor de tine, maică…Ti-am adus vreo zece ouă,
Nițel unt, iar colea-n traistă niște nuci, vreo două sute…”
Și, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:
-”Poate mor, că sunt bătrână si-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârsite… mâine poate-și curmă firul
Si-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar și deșteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-așteaptă…
Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu frații-acasă
Si să-mparți agoniseala de pe urma lui rămasă:
Lui Codin să-i dai pământul de la moară și cu via;
Vaca și-un pogon de luncă, maică, să le ia Maria;
Lui Mitruș să-i dai zăvoiul de răchiți dintre pâraie;
Carul, boii și cu plugul să le dai lui Nicolae,
Iară tu, ca mai cu stare decât frații ziși pe nume,
Să iei casa-n care ție ți-a fost dat să vii pe lume…
Când și când, în miezul verii sau de Paști, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toții anii, la căsuța mea băiatul
Și-având tihnă și odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi și la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…
A tăcut apoi bătrâna si-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.

Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu,
cat inca nu-s in coma,cat inca mi-este bine,
doresc sa se imparta intre copii si tine,
intreaga amintire de cand eram om viu.

Averii mele brute mai grabnic dati-i foc,
vedeti ca-i infectata de-un fel de gust al ciumii,
dupa sfarsitul nostru vine sfarsitul lumii,
noi,patimit,poetul de moarte si noroc.

Mai scriu aici ca banii gasiti prin buzunare
sa-i ingropati cu mine ca semn ca ii detest
si ca un ultim,tragic,orgolios protest
al celui care suntem in locul de uitare

sa m-asezati in groapa cu spatele spre est,
cu tot pamantu-n fata,cu lumea in spinare.

Adrian Paunescu

[Mihailc]

E totul rânduit să se întâmple,

Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?
Cum să înoţi prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?
E totul rânduit să se întâmple -
Cu simplitatea unei adieri -
Când de lumină sufletul se umple,
Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

George Ţărnea

[Yasmina]

Pacatul-Tudor Arghezi


Pacatul

Pomul pe care Domnul îl oprise
Facea de toate, si caise,
Smochine, chitre, pere moi si prune,
Cari de cari mai grase si mai bune,
Castan cu fel de fel de craci,
Cu flori, miresme si murmure. Caci
În Paradis se îmbinau deodata
Tot bunatati din lumea toata.

Sa nu te-ndemne gândul: „Ia si papa!”.
Sa nu îti lase gura apa
Si sa mai tii porunca minte
A sfântului si bunului Parinte?
Înger sa fii, si tot si-ar fi dat brânci
Inima – vai – sa rupi si sa manânci,
Necum sa fii baiat si fata,
La pomul care da si ciocolata.

Ei se uitau la poame, iar pe
Copac se-ncolacise ispititorul sarpe
Si ochii lui de mâta, aurii,
Îi împingeau sa guste pe copii,
Care dadeau copacului târcoale,
Macar din portocale;
Ca se cojesc, mai mare dragul,
Nejerpelite cu briceagul.

Ce-or fi mâncat, ce nu vor fi mâncat,
Destul ca au cazut în greu pacat.
Ba de abia atunci, mi se pare,
Li s-a deschis mai bine pofta de mâncare
Si-au învatat la Raiul din padure
De-abia sa sara legea si sa fure.

Nehotărâre

Imi voi ucide timpul si visurile, deci.
Cirpi voi pe ntuneric mantaua vietii mele.
Drept multumire sti voi ca cerurile reci
Vor strecura prin gauri lumina unei stele.

Sa las s o umple cerul cu vastul lui tezaur?
Invesmantat domneste, sa trec cu giulgiul rupt;
Pe coate cu luceferi, spoit pe piept cu aur
Si tatuat cu fulger, sa nu nving? sa nu lupt?

Sa bat noroiul vremii, cu ochii nchisi. Hlamida
Sa mi scoata n drum nerozii, rinjiti, din circiumi beti.
Ca fluturii, ce rabda sa i poarte n praf omida,
Sa rabd si eu in mine, povara, doua vieti?

Un om, trudit si acela, imi va deschide miine
Mormintul pomenirii cu mina i preacurata,
Ca sa ma fringa n soare, schimbat prin moarte n piine,
Si fratilor din urma, soptind sa ma imparta.

Dar ziua care trece si ma raneste n treacat,
Imi umileste cirja si mi incovoaie crinii,
Si inima urmeaza s atirne ca un lacat
Cu cheile pierdute, la portile luminii.

De ce nu pot sa nu stiu, de ce nu pot sa n aud
In ce sta rostul zilei si pretul de a ti o trece?
Deschide mi te, suflet, prin sapte ochi de flaut,
Si cintecul si viata si moartea sa le nece.

[Yasmina]

În prealabil postat de Mihailc

Aud o bătaie în uşa de lemn
Şi stau şi ascult iar cum bate
Din suflet, în taină, primesc un îndemn
Bătaia din uşă îţi este un semn
Există dreptate!

Ascult nemişcat cum bate mereu
Cu sunet uşor şi duios
Dar cum să deschid, nu sunt oare un "eu"
Nici mare creştin, nici mare ateu
Trăind de prisos

De ce bate iar, de ce nu am pace
Mă-ntreb zbuciumat şi nervos
Iar inima-mi spune: acum te întoarce
Să-ţi cureţi păcatul ce-n viaţa ta zace
Sărman păcătos.

Rânjeşte cu silă tot răul din mine
Aş vrea să deschid
Dar cum am las nişte patimi meschine
Şi idolii dragi cu figuri feminine
Mi-e greu să decid.

Privesc în prezent, privesc în trecut
Cum toate s-au dus, cum toate au fost
Îmi sunt pe zi ce trece tot mai necunoscut
Mă doare orice clipă ce-n viaţă am pierdut
Trăind fără rost.

Foarte frumoasa si aceasta a colegului nostru de forum Mihail.

[Yasmina]

Duhovniceasca


Tudor Arghezi (1880-1967)


Ce noapte groasa, ce noapte grea!
A batut in fundul lumii cineva.
E cineva sau, poate, mi se pare.
Cine umbla fara lumina,
Fara luna, fara lumanare
Si s-a lovit de pomii din gradina?
Cine calca fara somn, fara zgomot, fara pas
Ca un suflet de pripas?
Cine-i acolo? Raspunde!
De unde vii si ai intrat pe unde?
Tu esti, mama? Mi-e frica,
Mama buna, mama mica!
Ti s-a urat in pamant.
Toti nu mai sunt.
Toti au plecat, de cand ai plecat.
Toti s-au culcat, ca tine, toti au innoptat.
Toti au murit de tot.
Si Grivei s-a invartit in bot
Si a cazut. S-au starpit cucuruzii,
S-au uscat busuiocul si duzii,
Au zburat din streasina lunii,
Si s-au pierdut randunelele, lastunii.
Stiubele-s pustii,
Plopii-s caramizii,
S-au povarnit peretii. A putrezit ograda ...


Ei! cine strabatu livada
Si cine s-a oprit?
Ce vrei? Cine esti,
De vii mut si nevazut ca-n povesti?
Aici nu mai sta nimeni
De douazeci de ani ...
Eu sunt risipit prin spini si bolovani ...
Au murit si numarul din poarta
Si clopotul si lacatul si cheia.


S-ar putea sa fie Cine-stie-Cine ...
Care n-a mai fost si care vine
Si se uita prin intuneric la mine
Si-mi vede cugetele toate.


Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?
Cine scobeste zidul cu carnea lui,
Cu degetul lui ca un cui,
De raspunde-n ranile mele?
Cine-i pribeag si ostenit la usa?
Mi-e limba aspra ca de cenusa,
Nu mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine.
Uite sange, uite slava.
Uite mana, uite otrava.
Am fugit de pe Cruce.
Ia-ma-n brate si ascunde-ma bine.

[Yasmina]

În prealabil postat de mirela.t

MAMA
de Vasile Militaru
...
A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu multă carte”!
A bătut sfios la ușă, grabnic i-am ieșit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire și de drag;
Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Si-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
Inăuntrul casei mele, -câtă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăzneste nici să intre, cu opincile-n picioare,
Si cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seamă si să calce drept, în lege,
Ca doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege,
Si de-abia o fac să sadă pe-un divan cu scoarță nouă…
-”Mi-era dor de tine, maică…Ti-am adus vreo zece ouă,
Nițel unt, iar colea-n traistă niște nuci, vreo două sute…”
Și, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:
-”Poate mor, că sunt bătrână si-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârsite… mâine poate-și curmă firul
Si-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar și deșteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-așteaptă…
Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu frații-acasă
Si să-mparți agoniseala de pe urma lui rămasă:
Lui Codin să-i dai pământul de la moară și cu via;
Vaca și-un pogon de luncă, maică, să le ia Maria;
Lui Mitruș să-i dai zăvoiul de răchiți dintre pâraie;
Carul, boii și cu plugul să le dai lui Nicolae,
Iară tu, ca mai cu stare decât frații ziși pe nume,
Să iei casa-n care ție ți-a fost dat să vii pe lume…
Când și când, în miezul verii sau de Paști, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toții anii, la căsuța mea băiatul
Și-având tihnă și odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi și la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…
A tăcut apoi bătrâna si-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.

Destul de lacrimogena :)
Nu cred ca ne ajunge doar o singura viata sa stam printre cei dragi.

În prealabil postat de Mihailc

E totul rânduit să se întâmple,

Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?
Cum să înoţi prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?
E totul rânduit să se întâmple -
Cu simplitatea unei adieri -
Când de lumină sufletul se umple,
Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

George Ţărnea

Și această poezie e foarte frumoasă...

[Mihailc]

Când n-or fi cifre şi figuri
cheile-oricăror creaturi,
când cei ce cântă şi-ar iubi
mai mult ca înţelepţii-or şti,
când lumea se va-ntoarce-n lume
şi-n viaţa liberă anume,
când prin lumini şi umbre toate
se vor reface-n claritate
şi când legende şi poeme
istoria lumii-or să se cheme,
atunci la tainica strigare
fiinţa-ntoarsă o să zboare.
(Novalis)