Reglarea naturala a conceptiei

[Mihailc]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

"Sunt lucruri extrem de generale şi fără legătură cu cestiunea" aţi putea spune. Deloc. Aplicând la chestiunea nostră observaţiile de mai sus, înţelegem:
-de ce ortodocşii consideră că nu se pot schimba vechi canoane. De exemplu, oprirea de la relaţii matrimoniale sâmbăta şi Duminica se referă la situaţia în care ortodocşii s-ar împărtăşi la Sf Liturghie. În practică, ei se împărtăşesc rar, astfel încât nu e nicio nevoie de abstinenţă în week-end, de fapt, potrivit canoanelor lor.
-Teoretic, un cuplu ortodox are voie să aibă legătură matrimonială în câteva zeci de zile pe an. Practic, înţeleg că duhovnicii îi pot sfătui să folosească prezervative.
-De ce nu există, la ortodocşi, vreo reglementare în chestiune. De fapt, ei nu percep că ar avea nevoie. Canonul există. Este duhovnicul. Orice duhovnic e un fel de Papă şi orice mănăstire precum Radu-Vodă este Conciliul Apostolic.
Şi multe altele încă.

Ai și întrebare și răspuns în textul de mai sus, doar că ambele formulate sub forma unor răutăți mascate. Nu e nevoie să schimbe nimeni canoanele, întrucât ele nu sunt legi, ci repere generale care au făcut lumină în cazul unor abuzuri și practici dubioase.
Ai observat bine, însă cu ochi rău, faptul că duhovnicul distribuie autoritatea canonului la nivelul persoanei, însă fără autosugestia stupidă a infailibilității. Duhovnicul crede că prin el vorbește Hristos, fiindcă prin Sfintele Taine și în jurul lor, Dumnezeu comunică cu oamenii. Dacă voi susțineți că papa e vicarul lui Hristos pentru toată lumea, noi credem că duhovnicul este persoana prin care Hristos vorbește la spovedanie altei persoane. El (duhovnicul) nu se substituie Bisericii, fiind chiar Biserica ipostaziată pentru penitent.
Vizunea ortodoxă a rămas fidelă realității diferențiate a persoanei, nu privește omul ca pe atom rătăcit într-o massă umană amorfă identificată în mod fals ca eclessia. Diferențele esențiale dintre cele două creștinisme sunt uriașe, practic vorbim despre credințe diferite. Dar ai și un motiv de bucurie: mulți ortodocși contemporani gândesc astăzi ca niște catolici, pânându-și nădejdea în formule, norme, proceduri etc. și nu în puterea lui Dumnezeu. Dar avem și noi un motiv de bucurie: sunt mulți catolici care gândesc ca niște ortodocși veritabili, aflați în diferite stadii ale procesului dificil de eliberare din schemele ideologice pseudocreștine ale instituției cu sediul central la Vatican.

La ortodocşi nu se face deosebire atât de netă cum facem noi între legile care vin de la Dumnezeu în mod direct şi legile care vin tot de la Dumnezeu, dar prin Biserică. Cu alte cuvinte, nu este delimitată competenţa Bisericii de ceea ce este numai de competenţa lui Cristos.

”Biserica are competenţă de a schimba regulile postului în orice fel consideră că e spre binele oamenilor, dar nu are vreo competenţă de a dezlega Taine, fiindcă ar însemna ca Mireasa să desfacă ceea ce Mirele a făcut.”

O asemenea formulare poate suprinde un cititor oarecare, dacă e luată în considerare sursa: un catolic ce-și pune nădejea în prestigiul infailibil al unei instituții.
Nu există legi care vin de la Dumnezeu în mod direct, fără o formă sau alta de mijlocire a Bisericii. Hristos a dat Bisericii toată competența sa, în afară de firea divină care nu-i tranzitivă. Să faci o disjuncție între Hristos și Biserică, e cel puțin o abordare contradictorie pentru un creștin al unei grupări ce se condideră pe sine apostolică.
Pozițiile ecleziologice de tipul acesta par să recunoască, indirect, că Duhul Sfânt i-a cam lăsat în treaba lor.

Iată ce spune Hristos :

”Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.” (Matei 18:18)

Hristos leagă în cer, ceea ce Biserica leagă pe pâmânt, și tot Hristos dezleagă în cer, ceea ce dezleagă Biserica pe pâmânt. Toate Sfintele Taine se instituie prin mijlocirea Bisericii, fără excepție. Aici ideologia catolică utilizează standardul dublu, deoarece obsesia pentru imutabilitatea sacramentulului căsătoriei nu o regăsim și în cazul preoților caterisiți, cărora li se ia ”darul” primit prin hirotonie sau ereticilor care sunt lipsiți de darurile dobândite prin sacramentul botezului. Ca să nu mai spun că dă apă la moară tuturor orientărilor sectare ce s-au lepădat de papa, iar apoi s-au rupt unele din altele.
Tot eșafodajul apolegetic catolicist care apară presupusa valoare eternă a sacramentelor are la bază o argumentație șubredă, o inepție superintelectualizată, de altfel specialiatea casei la vaticanezi.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Mihailc

doar că ambele formulate sub forma unor răutăți mascate.

La dv, răutăţile sunt fără nicio mască: sunt la vedere.

Nu e nevoie să schimbe nimeni canoanele, întrucât ele nu sunt legi, ci repere generale

Deci, dacă nu sunt legi, ci repere generale (recomandări), înseamnă că pot fi încălcate fără pedeapsă. Prin urmare, ortodoxul care are legătură trupească cu ortodoxa de nevastă-sa lunea, miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica, precum şi marţea şi joia când e zi de post sau zi de menstruaţie sau zi de alăptat copilul, ce ne mai strofocăm aici atâta ? nu este călcător de lege, cel mult călcător de repere generale.

El (duhovnicul) nu se substituie Bisericii, fiind chiar Biserica ipostaziată pentru penitent.

Asta e culmea substituţiei. Deci, duhovnicul pravoslavinic nu se substituie Bisericii, ci e chiar Biserica.

Diferențele esențiale dintre cele două creștinisme sunt uriașe, practic vorbim despre credințe diferite.

Mereu am susţinut acest lucru. Dincolo de credinţele diferite, pe ici pe colo şi anume în punctele esenţiale, există un ocean de diferenţe culturale, care face ca toate să fie văzute diferit.

Dar ai și un motiv de bucurie: mulți ortodocși contemporani gândesc astăzi ca niște catolici, pânându-și nădejdea în formule, norme, proceduri etc. și nu în puterea lui Dumnezeu. Dar avem și noi un motiv de bucurie: sunt mulți catolici care gândesc ca niște ortodocși veritabili, aflați în diferite stadii ale procesului dificil de eliberare din schemele ideologice pseudocreștine ale instituției cu sediul central la Vatican.

Înţeleg că meciul e 1:1 ? Mă temeam să nu câştige schemele politice pseudocreştine ale instituţiei cu sedul central la Moscova.

O asemenea formulare poate suprinde un cititor oarecare, dacă e luată în considerare sursa: un catolic ce-și pune nădejea în prestigiul infailibil al unei instituții.
Nu există legi care vin de la Dumnezeu în mod direct, fără o formă sau alta de mijlocire a Bisericii. Hristos a dat Bisericii toată competența sa, în afară de firea divină care nu-i tranzitivă. Să faci o disjuncție între Hristos și Biserică, e cel puțin o abordare contradictorie pentru un creștin al unei grupări ce se condideră pe sine apostolică.
Pozițiile ecleziologice de tipul acesta par să recunoască, indirect, că Duhul Sfânt i-a cam lăsat în treaba lor.

Iată ce spune Hristos :

”Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer.” (Matei 18:18)

Hristos leagă în cer, ceea ce Biserica leagă pe pâmânt, și tot Hristos dezleagă în cer, ceea ce dezleagă Biserica pe pâmânt.

Biserica nu este Cristos, nici Cristos nu este Biserica. După cum o împărăţie nu este Împăratul, nici nu există identitate între Împărat şi împărăţia sa. Uniunea mistică nu înseamnă identitate. Biserica este prelugire a lui Cristos, instrument al Său, mijloc al salvării de care El se foloseşte. Ea leagă şi dezleagă în limitele unui mandat conferit. Modificarea a ceea ce a spus Cristos nu este în limitele mandatului conferit. Biserica trăieşte în ascultarea lui Cristos aşa cum mireasa trăieşte în ascultare faţă de mire, ori trupul mistic în ascultare faţă de capul său. Noi credem că, atunci când Capul Cristos spune: "ceea ce Dumnezeu a legat, omul să nu desfacă" îi interzice Bisericii în mod specific să dezlege o Taină a Căsătoriei, şi, prin aceasta, toate Tainele, fiindcă toate sunt făcute, de fapt, de Cristos.

Toate Sfintele Taine se instituie prin mijlocirea Bisericii, fără excepție.

Prin urmare, Biserica, în virtutea puterii ei de a lega şi dezlega, ar putea institui o a opta taină ? Sunt curios dacă veţi împinge alienarea până aici.

Aici ideologia catolică utilizează standardul dublu, deoarece obsesia pentru imutabilitatea sacramentulului căsătoriei nu o regăsim și în cazul preoților caterisiți, cărora li se ia ”darul” primit prin hirotonie

De unde aţi tras această concluzie răuvoitoare ?

sau ereticilor care sunt lipsiți de darurile dobândite prin sacramentul botezului.

Care daruri ? Botezaţii rămân botezaţi orice ar face. Ereticilor, marca primită la Botez la va atârna ca o piatră de moară. De aceea, Biserica Catolică nu se grăbeşte să boteze copiii (sănătoşi), decât dacă există garanţii rezonabile că vor fi crescuţi în Cristos. Dacă nu există asemenea garanţii din partea părinţilor şi (sau) naşilor, preoţii catolici amână rBotezul până când asemena garanţii pot fi furnizate, până când copilul la vârsta înţelegerii cere el însuşi Botezul sau până când este într-un pericol iminent de a muri nebotezat. De ce ? Tocmai fiindcă mai aspru decât infidelii vor fi judecaţi ereticii, schismaticii, apostaţii şi excomunicaţii. Aveţi grijă să nu fiţi printre aceştia!

Tot eșafodajul apolegetic catolicist care apară presupusa valoare eternă a sacramentelor are la bază o argumentație șubredă, o inepție superintelectualizată, de altfel specialiatea casei la vaticanezi.

În acest pasaj, se vede strălucirea tristă a răutăţii dv, despre care v-am vorbit la începtul mesajului.

[DragosP]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Tocmai fiindcă mai aspru decât infidelii vor fi judecaţi ereticii, schismaticii, apostaţii şi excomunicaţii.

Nu vreau să vă deranjez discuţia interesantă de altfel.
Dar, să fac o afirmaţia ca cea citată, eu, catolic (deci eretic prin definiţie, dacă e să dăm cărţile pe faţă) şi pe deasupra şi păcătos prin părăsirea Bisericii în care am fost botezat, aş intra în pământ de ruşine. Duhovnicească desigur.

[ioanna]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Orice duhovnic e un fel de Papă şi orice mănăstire precum Radu-Vodă este Conciliul Apostolic.

Duhovnicul nu este un fel de Papa, pentru ca duhovnicul nu se singularizeaza, nu devine substitutul vizibil a lui Hristos care controleaza relatia oamenilor cu transcendentul, ceea ce-i confera o senzatie de putere si autoconfirmare, ci se unifica cu penitentul in scopul vindecarii acestuia, Hristos insusi lucrand in aceasta Taina prin intalnirea intimitatii sensibilizate a celor doi.

[Mihailc]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

La dv, răutăţile sunt fără nicio mască: sunt la vedere.

Da, dar una e răutatea lui Iuda (mascată) și alta a lui Petru (pe față).

Deci, dacă nu sunt legi, ci repere generale (recomandări), înseamnă că pot fi încălcate fără pedeapsă. Prin urmare, ortodoxul care are legătură trupească cu ortodoxa de nevastă-sa lunea, miercurea, vinerea, sâmbăta şi duminica, precum şi marţea şi joia când e zi de post sau zi de menstruaţie sau zi de alăptat copilul, ce ne mai strofocăm aici atâta ? nu este călcător de lege, cel mult călcător de repere generale.

Fragmentul de mai sus e dovadă în plus că nivelul tău intelectual e cu mult sub pojghițele înșelătoare pe care le afișezi pe forumul ăsta.
Canoanele sunt repere (modele) de interpretare și reguli de conduită pe care episcopul sau preotul le are la îndemână ca ajutor pentru discernământ, nu înlocuitor pentru discernământ. Ei aplică autoritatea canonului cu acrivie sau iconomie, după particularitățile fiecărui caz.
Exemplul cu relațiile trupești e total aiurea, întrucât laicii n-au nicio treabă cu canoanele, ci cu ce le predică preotul și îndrumările lui duhovnicești.

O postare mai veche: ”Dacă vorbim de canoanele disciplinare ale sinoadelor, ele nu au așa mare relevanță pentru mireni, întrucât ele au apărut (ca și corpusul dogmatic de altfel) în urma unor abuzuri generalizate sau controverse insolubile din interiorul Bisericii, și se adresează în primul rând clerului. Una dintre erorile curente ale gândirii moderne și postmoderne este aplicarea retroproiectivă a mijloacelor de informare din prezent asupra posibilităților trecutului; or noi știm astăzi că un credincios mirean din sec. XI din spațiul carpato-danubiano-pontic nu avea cum să se informeze asupra hotărârilor literale ale Sinodului Quinisext (primul sinod ecumenic care a reglementat viața intimă a credincioșilor) . Lăsând la o parte analfabetismul, e foarte clar faptul că documentele au fost puține și circulau foarte greu în epoca aceea.
Însă canoanele de toate tipurile sunt aplicate la nivelul persoanei de către duhovnici, prin spovedanie, povățuire sau paternitate duhovnicească. Niciodată Biserica n-a făcut din canoane un fel pandativ creștin al Legii lui Moise sau a altor repere legaliste, ci le-a dat ca pe niște clarificări în chestiuni aflate în dispută, practici exagerate sau prea laxe etc.
De aceea duhovnicul hotărăște cum și cât aplică din conținutul canoanelor, în funcție de situația particulară în care viețuiește fiecare penitent, altfel riscăm să cădem în practici formaliste rigide și individualism, sau, cu alte cuvinte, în afara ortodoxiei bisericești. ”

Asta e culmea substituţiei. Deci, duhovnicul pravoslavinic nu se substituie Bisericii, ci e chiar Biserica.

Biserica ipostaziată într-un anumit tip de relație: duhovnic/penitent. Mă tem că răutatea, în cazul tău, e agravată și de altceva....
Valabil și pentru:

Înţeleg că meciul e 1:1 ? Mă temeam să nu câştige schemele politice pseudocreştine ale instituţiei cu sedul central la Moscova.

Biserica nu este Cristos, nici Cristos nu este Biserica. După cum o împărăţie nu este Împăratul, nici nu există identitate între Împărat şi împărăţia sa. Uniunea mistică nu înseamnă identitate. Biserica este prelugire a lui Cristos, instrument al Său, mijloc al salvării de care El se foloseşte. Ea leagă şi dezleagă în limitele unui mandat conferit. Modificarea a ceea ce a spus Cristos nu este în limitele mandatului conferit. Biserica trăieşte în ascultarea lui Cristos aşa cum mireasa trăieşte în ascultare faţă de mire, ori trupul mistic în ascultare faţă de capul său. Noi credem că, atunci când Capul Cristos spune: "ceea ce Dumnezeu a legat, omul să nu desfacă" îi interzice Bisericii în mod specific să dezlege o Taină a Căsătoriei, şi, prin aceasta, toate Tainele, fiindcă toate sunt făcute, de fapt, de Cristos.

Biserica este trupul lui Hristos, una cu El, de-aia se numește Biserica lui Hristos, fiindcă este a Lui, și nu a lui Mihnea Dragomir. Biserica leagă și dezleagă fiindcă Duhul Sfânt lucrează în ea. Hristos n-are raporturi birocratice sau juridice cu Biserica, nu e ”mandatată” pentru nimic și nici intrumentul nimănui. Biserica este creația cea nouă a lui Dumnezeu, pentru ea s-a întrupat, răstignit și pentru ea a înviat Domnul. Nu e nicidecum un holding globalist cu sediul la Vatican.
Știu că Hristos a spus: ”ceea ce Dumnezeu a legat, omul să nu desfacă”, de-aia Biserică nu stă într-un om, fie el și papa de la Roma, ci într-un corp viu care viază prin harul și lucrarea Duhului Sfânt, prezent în ea. ”Omul” nu e totuna cu Biserica.

Prin urmare, Biserica, în virtutea puterii ei de a lega şi dezlega, ar putea institui o a opta taină ? Sunt curios dacă veţi împinge alienarea până aici.

Alianare, zici?
Dar oare dacă nu poate institui o taină, poate oare inventa dogme fără presiunea unei erezii din sânul ei, așa cum a făcut BRC după schismă? Iaca unde-i alienarea!

Conform logicii alienate a catolicismului susținut de tine, un preot caterisit de de BRC poate să-și facă biserică privată, întrucât harul nu-l poate lua înapoi dacă l-a dat Dumnezeu. Nici nu poate excomunica (anatemiza) pe cineva, fiindcă harul botezului și celelalte daruri spirituale dobândite prin sacramente nu se pot retrage din moment ce ele au fost legate în cer. Consecințele logice și teologice ale ideologiei vaticaneze împing creștinismul în solipsism și absurditate, oricâte semipreparate sofistice mi-ai servi sub formă de argumente cum sunt cele de mai jos:

Care daruri ? Botezaţii rămân botezaţi orice ar face. Ereticilor, marca primită la Botez la va atârna ca o piatră de moară. De aceea, Biserica Catolică nu se grăbeşte să boteze copiii (sănătoşi), decât dacă există garanţii rezonabile că vor fi crescuţi în Cristos. Dacă nu există asemenea garanţii din partea părinţilor şi (sau) naşilor, preoţii catolici amână rBotezul până când asemena garanţii pot fi furnizate, până când copilul la vârsta înţelegerii cere el însuşi Botezul sau până când este într-un pericol iminent de a muri nebotezat. De ce ? Tocmai fiindcă mai aspru decât infidelii vor fi judecaţi ereticii, schismaticii, apostaţii şi excomunicaţii. Aveţi grijă să nu fiţi printre aceştia!

În acest pasaj, se vede strălucirea tristă a răutăţii dv, despre care v-am vorbit la începtul mesajului.

Probabil că am și eu destule paie prin ochi de care o să mă îngrijesc, dar nu era mai creștinește să-ți vezi de bârna ta?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Mihailc

Fragmentul de mai sus e dovadă în plus că nivelul tău intelectual e cu mult sub pojghițele înșelătoare pe care le afișezi pe forumul ăsta.

Dar eu niciodata nu am sustinut ca nivelul meu intelectual ajunge la altitudinea la care se plaseaza al dv.

Canoanele sunt repere (modele) de interpretare și reguli de conduită pe care episcopul sau preotul le are la îndemână ca ajutor pentru discernământ, nu înlocuitor pentru discernământ. Ei aplică autoritatea canonului cu acrivie sau iconomie, după particularitățile fiecărui caz.

Q.E.D. Deci, canoanele nu sunt legi, ci un fel de ghiduri de practică cu aplicare facultativă. Par coercitive la lectura lor, dar se aplică mai aşa într-un caz şi mai aşa în altul, după capriciile unui duhovnic pravoslavnic sau a altuia, după cum el e mirean sau călugăr, este ecumenist sau raduvodist, într-o zi proastă sau într-o zi bună. Cine se duce la unul, are toate şansele să primească alt nivel de aplicare a canoanelor decât cine se duce la altul. Curios lucru, având în vedere că, cică, Dumnezeu grăieşte prin gura lor. Grăieşte El, dar pe limbi diferite!

Exemplul cu relațiile trupești e total aiurea, întrucât laicii n-au nicio treabă cu canoanele, ci cu ce le predică preotul și îndrumările lui duhovnicești.

Deci, există sau nu există canoane ortodoxe (adică: ghiduri de practică de la caz la caz) care se referă la relaţiile trupeşti ale LAICILOR (presupunem că monahii nu au legături trupeşti).

Știu că Hristos a spus: ”ceea ce Dumnezeu a legat, omul să nu desfacă”, de-aia Biserică nu stă într-un om, fie el și papa de la Roma, ci într-un corp viu care viază prin harul și lucrarea Duhului Sfânt, prezent în ea. ”Omul” nu e totuna cu Biserica.

"Omul nu poate desface" înseamnă "niciun om nu poate desface". Adică, nici chiar vlădica ortodox de Moscova. E foarte simplu. Suciţi Biblia ca şi sectanţii, după cum vă convine.

Conform logicii alienate a catolicismului susținut de tine, un preot caterisit de de BRC poate să-și facă biserică privată, întrucât harul nu-l poate lua înapoi dacă l-a dat Dumnezeu.

Exact. Chiar există asemenea Biserici private rupte. BOR e un exemplu. Noi le spunem "Biserici Particulare", dar "Particulare" sau "Private" sunt perfect sinonime.

Nici nu poate excomunica (anatemiza) pe cineva, fiindcă harul botezului și celelalte daruri spirituale dobândite prin sacramente nu se pot retrage din moment ce ele au fost legate în cer.

Aici, le faceţi varză. Dar am dialogat destul cu dv. Nu mai insist. Am să vă las satisfacţie ultimului cuvânt.

[Demetrius]

Cristos a înviat!

În prealabil postat de andreicosmovici

...
1. Să presupunem că, din punct de vedre genetic, fiind căsătorite la vărsta de 25 ani, ambele familii ar fi putut avea 15 (sau 20) de copii până la menopauză. Care familie se va mântui, și care nu, deoarece nu au făcut numărul maxim de copii pe care l-ar fi putut? Dacă nu putem răspunde la această întrebare, atunci care este înțelesul poruncii lui Dumnezeu referitoare la facerea de prunci, din punctul de vedere al numărului? Unde există referință biblică referitoare la numărul de copii pe care trebuie să-i aibe o familie?
2. Dacă nu există nici o "limită" de număr de copii pe care să o putem deduce din porunca lui Dumnezeu, atunci cum rămâne cu rostul căsătoriei, și anume aducerea de copii? În ce fel mai aduce o familie copii: după cum vrea ea, sau după cum vrea Dumnezeu? Dacă este după cum vrea Dumnezeu, atunci care este frecvența relațiilor conjugale, conform poruncii lui Dumnezeu? Personal, cred că ar trebui să fie anul și copilul. Nu? De ce ar fi altfel?
3. Dacă totuși există contraindicații medicale, care să recomande o pauză de la relațiile conjugale, pentru a se evita o sarcină, cum rămâne cu iubirea și credința în Dumnezeu? Credem mai mult ce spune medicul, decât credem în puterea lui Dumnezeu? Cum să punem problema?
4. Dacă totuși este prudent, chiar și în interiorul credinței, să existe o perioadă de abstinență, pentru a evita eventuale probleme medicale grave printr-o naștere înainte de momentul indicat de medic, de ce ar fi morală amânarea unei noi sarcini pe motive medicale, și nu este considerată această amânare, dimpotrivă, ca un fel de împotrivire a credinciosului în planul lui Dumnezeu, care, conform credinței noastre, este mai puternic decât trebulațiile și speculațiile noastre omenești? Altfel, ce facem, credem doar după ce s-a întâmplat minunea?

Vă mulțumesc, aștept răspunsuri.

1-Numărul de copii îl stabilește Dumnezeu ținând cont de vrednicia celor doi părinți.
2-S-a răspuns frumos de colegi.
3,4-Am vâzut cu ochii mei 2(două) femei care (participante la un turneu de propovăduire a credinței creștine) lăudau pe Cristos spunând că au 7(șapte), despectiv 6(șase) copii născuți toți prin cezariană.

În prealabil postat de andreicosmovici

Nu vad legatura cu subiectul discutat aici, sau miza plății unui mecanic pentru un reglaj al bujiilor după rețeta mea.

Mie mi s-a părut irefutabil acest argument deoarece delcoul trimite bujiei la momentul optim impulsul electric prin care se asigură explozia amestecului cerburant(benzină+aer) în cilindrii la momentul de compresie maximă executat de piston. Dacă din acest ansamblu lipsește benzina, bujia, compresia, atunci aprinderea nu se mai efectuează, iar motorul nu mai contează ce rost are.

La fel, actul sexual are rolul de a face copii. Punct.
Dacă lipsește ovulul, spermatozoidul, uterul sau momentul de fertilitate, atunci actul nu-și mai are rostul rânduit de Dumnezeu. Punct.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Demetrius

Dacă lipsește ovulul, spermatozoidul, uterul sau momentul de fertilitate, atunci actul nu-și mai are rostul rânduit de Dumnezeu. Punct.

Prin urmare, socotiţi că legătura trupească după menopauză este păcat ?

[DragosP]

N-a zis că e păcat. Ci fără rost. E tot aia?

[Demetrius]

În prealabil postat de DragosP

N-a zis că e păcat. Ci fără rost. E tot aia?

Adevărat ai spus!
Dacă merg mai departe, nu e păcat explicit, dar poate fi o neînfrânare, adică... desfrânare. La fel ca în toate cazurile din care nu pot rezulta sarcini.

29. Si pe aceasta v'o spun, fratilor: Ca de-acum vremea se scurteaza, asa ca si aceia care au femei sa fie ca si cum n'ar avea; (1Cor7,29)